Arcturienii și Sue Lie
Bună tuturor și vă mulțumesc
foarte mult că vă alăturați nouă. Aș vrea să încep – aici sunt Sue și
Arcturienii care, desigur, ne vor supra-lumina pe parcursul acestui întreg
proces – aș dori să încep prin scoaterea în evidență a unor puncte importante
în ceea ce privește cursul astfel încât să puteți merge mai departe fără o prea
mare confuzie.
Rezumatul cursului este să ne dăm
într-adevăr seama că noi suntem expresiile
mai înalt dimensionale ale sinelui nostru și nu doar oamenii care am crezut
întotdeauna că suntem. Ei bine, nu chiar întotdeauna pentru unii dintre
noi, știu că eu însămi nu am crezut întotdeauna că aș fi om, și sunt sigură că
mulți dintre voi din acest grup nu v-ați gândit întotdeauna că sunteți oameni
și, ghiciți, ați avut dreptate! Am crezut asta copii fiind, dar apoi ne-am
închis în fața acestui lucru, nu-i așa?
În regulă, deci hai să continui.
Noi ne purtăm corpurile noastre umane, dar noi nu suntem o persoană umană care
încearcă să-și dea seama cum să ascensioneze, mai degrabă noi suntem o persoană ascensionată care încearcă să-și dea seama cum să
fie o persoană umană. Haideți să ne gândim o clipă la acest lucru. Toată
viața noastră ne-am gândit ”Oh, chiar am nevoie să-mi dau seama cum să
ascensionez? Cum să fiu Sinele meu Mai Înalt?” Ghiciți ce? Întotdeauna ați fost
Sinele vostru Mai Înalt și Sinele vostru Mai Înalt se află în dimensiunile mai
înalte spunând ”Oh, aș vrea atât de mult să-mi ajut aspectul împământat, dar
este atât de derutant acolo jos!” Da, este derutant, nu-i așa?
În regulă, despre ce este vorba
de fapt – în acest curs – este vorba despre deconectarea de la acea veche spălare
a creierului. Noi ne eliberăm de acea spălare a creierului prin care am trecut,
acea ”Oh, tu ești doar un simplu om și
acesta este modul în care ar trebui să acționezi și acesta este modul în care
ar trebui să fii.” Ființele Aurii, pe care le-am prezentat în ultima postare de pe blog, care sunt aceste ființe uimitor de minunat necondiționat
iubitoare și care sunt păzitorii pragului, sunt în așteptarea oricui care poate
atinge frecvența lor pentru a-l/o ajuta să înțeleagă exact cine este și de ce a
venit pe această planetă.
Acum, cu toții am coborât pe
planetă încercând să nu uităm – și unii dintre noi nu am uitat chiar totul, dar
cu siguranță am uitat mult. Apoi au fost momente în care am uitat dar de îndată
ce am făcut-o am intrat într-o profundă depresie. Știu asta de la mine când am
încercat să mă închid și să încerc să fiu normală, m-am simțit ca o străină
într-o lume străină și am avut această incantație destul de periculoasă în care
spuneam ”Urăsc această planetă și vreau să mă duc acasă!” Ei bine, am avut o
experiență în apropierea morții așa că probabil că nu este o incantație bună.
Nu v-aș recomanda-o.
Acum va trebui să intrați – va trebui
să intrăm în cunoașterea că este adevăratul nostru Sine pentru că dacă nu o
facem este pur și simplu prea dificil să te potrivești în dimensiunea a treia
și când intrăm în acea cunoaștere ne dăm seama că noi urmăm ordine. Dar acestea
nu sunt ordine date de altcineva, ele sunt ordine de la propriul nostru Sine
Mai Înalt. Cu toate acestea, atunci când ne-am închis pentru o lungă perioadă
de timp nu este prea ușor să ne deschidem din nou. Așa că acesta este motivul
pentru care trecem prin acest proces vârstă cu vârstă astfel încât să puteți
intra în diferite momente ale vieții voastre în care ați avut o experiență și
ați ales să uitați acea experiență.
Dar de această dată vom intra în
experiență și vom alege să ne-o amintim. Noi – Sinele voastre Mai Înalte –
suntem în procesul de a ne aduna războinicii. Ceea ce vrem să spunem prin
procesul ”de a ne aduna războinicii” este că este nevoie de cei cu adevărat
dedicați pentru a fi în stare să se lupte pentru dreptul de a fi ei înșiși. Gândiți-vă
la asta – să luptăm pentru dreptul de a fi noi înșine. Acum, acesta este un nou
tip de războinic, nu este nevoie să ne luptăm cu nimeni altcineva. Este nevoie
să ne luptăm pentru dreptul de a fi noi înșine. Nu sinele nostru trei
dimensional. Pentru că într-adevăr, noi suntem sinele nostru trei dimensional
dar acesta reprezintă un procent foarte mic din cine suntem noi. Așa că acum ne
recâștigăm și restul din noi.
Noi luptăm pentru dreptul de a fi
sinele nostru multidimensional în viața noastră de zi cu zi. Dar mai întâi
trebuie să ne amintim cine este adevăratul nostru sine multidimensional. Modul
în care vom începe să ne amintim acest lucru este că vom privi în aceste
momente semnificative ale vieții noastre și vom intra în acele experiențe
interdimensionale pe care le-am avut, dar pe care le-am uitat.
Acum, o experiență
interdimensională poate fi ceva atât de simplu ca și privitul la copilărie. Copil
fiind ne-am uitat la o stea și am spus ”Asta este casa mea” – asta este o
activitate interdimensională, asta este o experiență interdimensională, acesta
este un gând interdimensional. Îmi aduc aminte de mine când eram copil, priveam
în sus la stele și mă gândeam ”Vreau să mă duc acolo, vreau să mă întorc
acolo.” Acesta este un lucru prostesc la care să se gândească un copil, nu-i
așa? Dar mulți dintre noi au făcut-o, nu-i așa? Adevărul este că de fiecare
dată când am avut aceste experiențe interdimensionale, de foarte multe ori, nu
întotdeauna, ele au fost închise dintr-un motiv oarecare.
Pe măsură ce intrăm în acum-ul
acelei vârste putem experimenta motivul pentru care le-am închis în loc să ni
le amintim. Apoi putem intra în acea vârstă și spune ”Mulțumesc pentru
amintire.” Acesta nu este un proces de găsire a victimei rănite – dimpotrivă,
este chiar opusul. Acesta este mai degrabă un proces de a intra în acea
perioadă pentru a găsi ființa de lumină care am fost întotdeauna. Dar a trebuit
să eliberăm acel concept de a avea o ființă mai înalt dimensională, de a fi o
ființă mai înalt dimensională pentru că regulile și reglementările dimensiunii
a treia ne-au spus că ceva era în neregulă cu noi dacă gândeam în acel fel.
Așa că acum rescriem acele situații. Intrăm în aceste timpuri pertinente din
viața noastră în care am avut aceste experiențe și ne îmbrățișăm pe noi înșine,
ne onorăm și ne felicităm pentru că ne-am amintit să ne amintim. Și când ne
amintim să ne amintim devenim acei războinici ai luminii. Motivul pentru care
nu am luptat pentru persoana care eram este pentru că am uitat persoana care
eram.
Trebuia să fim sinele care
societatea ne-a spus că trebuie să fim, așa că chiar dacă am avut aceste
amintiri le-am uitat pentru că atunci când ni le aminteam adeseori ne făceau să
fim triști pentru că ne doream să fim acea persoană, vroiam să mergem acolo.
Vroiam să fim cine era acea persoană și cine, desigur, suntem, iar acum ne
amintim.
Așa că procesul prin care trecem
este un proces de reculegere, de recunoaștere, de luare înapoi a puterii
noastre și recunoaștere a sinelui nostru și o examinare. Sunt mai multe
componente ale acestui proces pe care le vom descoperi pe măsură ce vom intra
în acum-ul lor. Se pare că acest proces este o parte importantă a continuei
treziri a omenirii. Pentru că atunci când noi toți ne-am luat o întrupare, eram
pe deplin conectați cu lumina mai înaltă. Vedeți cum copiii mici se
înrădăcinează spre lumină, ei vor să privească lumina.
Dar ei vin din uterul mamei lor
unde este întuneric, de ce ar căuta ei lumina? Ei caută lumina pentru că ei
încă nu au uitat. Când eram copii ne puteam vedea sufletele, ne puteam vedea
sinele mai înalte și aceasta este mângâierea pe care am căutat-o. Fiecare om
vine pe Pământ treaz și conștient și știe cu mult mai multe decât cred alți
oameni că știe. Și apoi trece prin procesul uitării. Procesul acestei experiențe
interdimensionale ”EID” este legat de eliberarea acelei uitări și eliberarea
oricărei îndoctrinări care a creat acea uitare.
Nu este vorba despre a intra în
îndoctrinare pentru că voi nu vreți să intrați în nici una dintre situațiile
trei dimensionale. Voi vreți, mai
degrabă, să onorați puritatea acestor sclipiri interdimensionale, conexiuni interdimensionale,
amintiri interdimensionale care ne-au amintit de-a lungul întregii noastre
vieți ”Hei – tu porți un vehicul Pământesc, dar tu ești o ființă de lumină.”
Prin urmare, vom intra în
copilărie, adolescență, maturitate și orice vârstă aveți acum. Dacă se întâmplă
să fii adolescent, poți face adolescența acum pentru că aceasta este vârsta la
care te afli acum. S-ar putea să devii creativ și să decizi să intri și în acea
vârstă pe care nu ai experimentat-o încă în această încarnare pentru că cu
toții am avut multe încarnări în care am avut diferite vârste și am fost mulți
oameni diferiți.
Motivul principal pentru care Arcturienii
direcționează acest proces este că doresc să ne ajute să ne amintim ceea ce am
fost întotdeauna, dar am uitat. Și este foarte împuternicitor pentru noi să ne
amintim că noi suntem ființele mai înalt dimensionale care încearcă să-și
amintească cine sunt. Prin urmare, ne eliberăm de spălarea pe creier care ne-a
fost făcută, pășim înapoi în împuternicirea noastră, ne amintim cu mândrie cine
suntem și de ce am venit pe Pământ. Apoi, când am pășit înapoi în adevăratul
nostru scop, suntem pe deplin împuterniciți și pregătiți să acționăm în baza
acelui scop.
Acesta este un proces de
eliberare a iluziei și de trăit în adevărul a cine suntem, adevăr pe care l-am
cunoscut întotdeauna, dar pe care pur și simplu l-am uitat pentru că am uitat
acele experiențe interdimensionale importante care ne-au amintit că ”Tu nu ești
un om care încearcă să fie o ființă mai înalt dimensională, tu ești o ființă
mai înalt dimensională care încearcă să fie om.”
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.