sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Instrumentul ”Lucrător în Lumină”


Din ciclul De ale mele

Da, exact asta am scris ”Instrumentul” și am să vă explic de ce. Cred că marea majoritate dintre cititorii mei au trecut și trec în continuare prin experiența de a fi părinți, de a fi crescut și educat copii. Ce faci din momentul în care ai un copil și ești responsabil de educația lui?

Îi urmărești evoluția, mai întâi fizică: privirea, poziția corpului, cum își mișcă mâinile, picioarele, capul, iar apoi, pe măsură ce crește începi să-i oferi jucării care să-l ajute să-și dezvolte unele abilități, un țarc când învață să umble și pe măsură ce copilul crește, crește și complexitatea și diversitatea jucăriilor pe care i le oferi.

Este și normal să fie așa pentru că degeaba îi oferi cheile de la un Ferrari unui copil când acesta este la nivelul de stat în pătuț pentru că cu siguranță le va băga în gură nu va întreba ”Unde-i mașina să dau o tură cu ea?” Cam așa funcționează și la nivel de umanitate. Priviți în urmă în istoria, care ne-a fost prezentată, cum a evoluat civilizația umană de la nivelul cavernelor la nivelul zgârie-norilor.

Tot timpul ne-au fost oferite acele jucării/instrumente de creștere pentru care intelectul uman a fost pregătit să le accepte și asimileze. De fiecare dată când omenirea a fost pregătită să facă un salt în evoluția sa, au apărut unul sau mai mulți Maeștri/Învățători care au adus noi curente de gândire în unul sau mai multe domenii. Unele au fost fructificate, altele nu, dar sămânța lor a rămas.

Să nu mergem prea departe, să luăm un exemplu bine cunoscut tuturor, cel al lui Isus care a venit pe Pământ și a însămânțat o energie: energia Iubirii. El nu a venit să construiască religii și/sau dărâme imperii așa cum populația iudaică și-ar fi dorit numindu-l Mesia. El a venit cu un scop atât de clar și care, aparent, nu i-a reușit: să aducă Iubirea pe Pământ.

Acum, orice agricultor știe că chiar dacă sămânța este bună, dar solul în care o plantează nu este bun, ea fie nu va încolți, fie va fi o plăntuță pipernicită. Ca să încolțească are nevoie de anumite condiții de sol, de apă, de căldura soarelui, să fie îngrijită, plivită pe tot parcursul dezvoltării/creșterii sale. Și toate acestea se desfășoară în timp, nu bătând din palme.

Timpul uman este o clipită, un Acum din non-timpul real. Ceea ce pe Pământ se face într-un an, referindu-mă la ciclul de creștere și rodire al unei semințe, la nivel de Univers poate dura, ca rezultat, ca fructificare, milioane de ani. Ei bine, se pare că semințele plantate acum mai bine de 2000 de ani încep să dea rod și încă unul bun.

Dar să revin la instrumente. Pe parcursul evoluției sale, omenirii i-au fost oferite acele instrumente de creștere pentru care era pregătită în acel moment, și nu este întotdeauna ușor să găsești ”jucăria” potrivită de care copilul să se poată despărți cu ușurință când îi oferi una mai complexă, pentru că inerția poate fi destul de mare (chiar prea mare uneori) la oameni.

Din categoria ”jucării/instrumente” face parte și instrumentul pe care l-am numit Lucrător în Lumină. De ce este un instrument? El a fost dat omenirii pentru a-i ajuta pe oameni să se focalizeze mai mult pe Lumina din ei, decât pe Întunericul din ei, să-i ajute să-și scoată la iveală părțile luminoase – mai înalt vibraționale, iubitoare și să-și întoarcă fața dinspre cele numite întunecate – mai jos vibraționale. De ce? Pentru că noi oamenii avem tendința de a ne fixa atenția pe ce NU merge, NU-i frumos, NU-i armonios, etc.

Intenția a fost foarte bună și a dat și rezultate, dar cum pe Pământ oamenii au tendința exagerării, folosirii extremelor și a identificării cu ceva, au apărut unele distorsionări și exagerări în folosirea acestui instrument. S-a dezvoltat și un atașament față de el, mulți refuzând să-l pună deoparte când au ”crescut” sau au ajuns la vârsta/nivelul creșterii din folosirea lui.

Nu mai vorbesc de faptul că a fost atât de distorsionat de către unii, încât însăși crearea lui a fost pusă la un moment dat sub semnul întrebării pentru că în loc să aducă creștere pentru oameni, pentru mulți aducea o întoarcere la vechile concepte de mai bun, mai merituos, mai puternic, de război cu ceva în numele a altceva.

Folosirea lui a fost la un moment dat cât pe ce să aducă un cu totul alt rezultat decât cel scontat la crearea lui. Așa că, au fost trimise, din nou, la întrupare suflete înalt vibraționale care să ajute omenirea să depășească și acest instrument care tindea să se transforme în cu totul și cu totul altceva decât s-a intenționat la crearea lui.

Aceste suflete nu au mai venit ca Maeștri/Învățători, au venit ca simpli oameni pentru a fi modele prin exemplul lor personal și aceasta este o nouă cale de învățare pentru omenire pentru că acești oameni au efectiv puterea ca prin ceea ce ei/ele sunt să influențeze mediul din jurul lor și tot ceea ce intră în câmpurile lor de energie.

Foarte mulți oameni care s-au identificat cu instrumentul – și trebuie să menționez aici că au fost și sunt și foarte multe entități ne-binevoitoare omenirii care sunt întrupate în formă umană și care s-au prezentat a fi lucrători în lumină pentru a putea distorsiona acest instrument – nu au făcut altceva decât să schimbe stindardul sub care luptau, lozincile și să mute lupta într-o altă zonă, una mai elevată după ei, în astral.

Ori, instrumentul de Lucrător în Lumină nu a fost creat absolut deloc cu intenția de a o oferi un nou motiv de separare și de continuare a luptei, ba chiar de amplificare a ei în zone care nu erau specifice omenirii. Dar pe Pământ, totul are două fețe, cel puțin, așa cum este și cuțitul. Poți tăia pâine cu el sau îl poți folosi ca armă și ucide.

Din cauza acestor distorsionări, uneori elaborate de către cei interesați să denatureze semnificația și folosirea lui, foarte mulți oameni care nu și-au vindecat ”lupta” în ei au fost atrași de partea ”întunecată” a lucrătorului în lumină, promovând intoleranța față de cei numiți ”întunecați”, oricine sau orice ar fi fost acel ”întunecați”, lupta împotriva celor numiți ”întunecați”, noțiune folosită cu abilitate de către cei interesați și care au fost, de altfel, și autorii Inchiziției nemiloase.

Adevărații Lucrători în Lumină s-au retras așteptând ca vibrația planetei să mai crească și ca adevărul să poată fi expus la lumina zilei. Deși suntem de ceva vreme în zorii zilei, omenirea pare a se agăța în continuare de un instrument depășit numit ”Lucrător în Lumină” și să facă următorul pas către Unitatea Ființei în care să înceapă să-și recunoască propria parte întunecată, să lucreze cu iubire asupra ei, să o accepte, să o vindece și integreze.

Până când oamenii nu-și vor conștientiza, recunoaște, accepta, vindeca și integra propriul întuneric, Unitatea Ființei nu va putea fi realizată, separarea nu va fi vindecată, dualitatea nu va fi depășită. Omenirea este pregătită să facă acest pas, este mai mult decât pregătită, dar ceea ce o ține pe loc este inerția. Inerția de a-și pune deoparte jucăriile depășite și a de cerceta unele noi.

Mulți, foarte mulți oameni se află în acest punct în care știu/simt/conștientizează că jucăria/instrumentul Lucrător în Lumină este depășit, dar continuă totuși să se folosească de el pentru că este cunoscut, comod și nu trebuie să-și bată capul cu ceva nou. ”Lasă-i pe alții să facă primul pas și apoi vedem și noi dacă e bine sau nu. Să-și frângă alții gâtul, că-i al lor nu al nostru.” Și mulți și-l frâng, dar o fac pentru a ajuta omenirea să vadă ”așa nu” – puterea exemplului.

Oameni dragi, nu veți distruge niciodată Întunericul pentru că el nu poate fi distrus, este și el un instrument de creștere și evoluție, este nimicul din care se naște Creația. Nu vă mai luptați cu morile de vânt, lăsați ca pur și simplu Întunericul să fie și vedeți-vă de drumul vostru, de calea voastră către noi instrumente care vă sunt oferite pe tavă din toate părțile acum, dar voi sunteți prea prinși în jocul/lupta Lumină vs. Întuneric ca să le vedeți/primiți.

Ceea ce nu poți distruge, acceptă și mergi mai departe. TU mergi mai departe, ceea ce nu poți distruge rămâne în urma ta, dar dacă nu accepți că nu-i treaba ta să distrugi ceva, nu este mers mai departe, pentru că între tine și ceea ce vrei să distrugi s-a creat o legătură care te ține înlănțuit de ea. Dați drumul luptei, nu are sorți de izbândă, doar vă ține încătușați în ea.

Pământul merge mai departe, intră în zone în care energia luptei nu rezistă, dacă nu o vindecați în voi, veți avea mari probleme pentru că sub o formă sau alta ea va fi dizolvată. Puteți trece cu ușurință prin acest proces abandonând vechile căi și credințe, oricât de elevate și luminoase vi s-ar părea, și deschizându-vă pur și simplu inima către noile jucării/instrumente care sunt aici deja, dar pe care nu le veți vedea/percepe până când nu atingeți vibrația lor.

Degeaba vă străduiți să obțineți asta sau aia considerând că meritați pentru că sunteți lucrători în lumină, propovăduiți lumina și vă luptați cu întunericul, câtă vreme energia luptei există în voi, nu veți obține nimic. Noile jucării/instrumente sunt destinate doar celor care au abandonat calea luptei sub orice formă ar fi ea. Nimic nu-i rău, nimic nu-i bine, TOTUL PUR ȘI SIMPLU ESTE!

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.