Arhanghelul Uriel prin Natalie Glasson
Salutări și iubire se extind din
inima mea spre a voastră; eu sunt Arhanghelul Uriel, eu sunt păzitorul
Înțelepciunii Angelice și un activator al aducerii aminte a Creatorului în toți
și toate. Acesta este motivul pentru care eu sunt numit adeseori ca cel mai
înțelept dintre Arhangheli. Acest lucru de datorează capacității mele de a
activa înțelepciunea în alții, aducând-o în conștientizarea lor conștientă.
Rolul și scopul meu în procesul de ascensiune devine din ce în ce mai mare și
mai implicat pe măsură ce tot mai mulți oameni de pe Pământ aleg și cer în mod
conștient să-și amintească Creatorul și adevărul pe care îl dețin în sufletul
lor sacru. O mare trezire a amintirii își face simțită prezența, există o
dorință, o chemare și o pasiune care crește. Sufletele de pe Pământ se
pregătesc să treacă dincolo de vălurile lor interioare ale iluziei și să-și
amintească adevărul lor interior. Sufletele caută luminarea și iluminarea pe
care le-au recunoscut cândva în ființa lor.
Multe suflete mă cheamă pe mine,
Arhanghelul Uriel, pentru că sunt dezamăgite de iluziile din interiorul și din
jurul lor. Ele sunt dezamăgite de felul în care arată lumea, de procesul
aparent lent al evoluției spirituale prin care trec și sentimentul lor de a fi
incapabili să servească cu actuala lor înțelegere și abilități. Eu răspund
rugăminților voastre, Eu, Arhanghelul Uriel, vă aduc un val de energie pentru a
vă ajuta să treceți prin iluziile voastre interioare, să vă eliberați și să vă
acceptați aducerea aminte interioară a Creatorului. Scopul meu este să încep să
eliberez și să vindec vălurile iluziei care v-au ascuns vederea Creatorului și
pe voi înșivă ca pe o expresie a Creatorului. Cu ajutorul meu, veți fi în
măsură să vedeți prin și dincolo de iluzii, să le recunoașteți mai degrabă ca
limitări decât adevăr sau fapt.
Cum să
recunoașteți o Iluzie?
O iluzie este o impresie care a
devenit reală și pe deplin prezentă în ființa, percepțiile sau realitatea voastră.
Tot ceea ce cunoașteți în ființa, gândurile și realitatea voastră a fost cândva
o impresie. Pe măsură ce acestei impresii i-a fost adăugată energie, ea a
devenit reală aproape luându-și o viață proprie. Multe dintre convingerile pe
care le aveți despre voi înșivă sunt pur și simplu impresii descărcate din
conștiința omenirii sau din experiențele trecute. Tot ceea ce credeți că este
adevărat, este, de fapt, o creație. Prin urmare, ea poate fi transformată,
modificată și schimbată. Adeseori iluziile vă limitează și crează granițe care
vă mențin într-un anumit spațiu, mentalitate, realitate și tipar de creație. A
recunoaște o iluzie înseamnă să-ți dai seama că o iluzie nu te lasă să crești.
Îți diminuează în schimb puterea și prezența împământată în lume. O iluzie este
cel mai des ceva ce fie ați creat fie acceptat ca fiind adevărat și real.
Când aveți conștientizarea de a
recunoaște un comportament, credință sau percepție ca pe o iluzie, atunci
începeți să vedeți prin și dincolo de iluzie. În voi apare o chemare care vă
invită să înlocuiți iluzia cu ceva care vă învigorează, inspiră și trezește la
adevărul Creatorului. Este ca și cum toată vălurile sunt îndepărtate și voi
sunteți capabili să vedeți, să simțiți sau să conștientizați ceea ce a fost
întotdeauna prezent și care este adevărul Creatorului în toate frumoasele sale
forme. Faceți loc ca o nouă înțelegere să apară.
Scopul meu este să vă susțin în
conștientizarea multelor iluzii care vă împiedică aducerea aminte și conectarea
cu Creatorul. Dacă mă chemați pe mine, Arhanghelul Uriel, eu vă voi ajuta să
faceți acest lucru, apoi vă voi aduce lumina voastră interioară cu o mai mare
putere pentru ca voi să vă scăldați în ea și să o întrupați, absorbind adevărul
care a fost întotdeauna prezent așteptând să vă servească.
Datorită multelor valuri ascensionale
de lumină și conștiință care se ancorează în Pământ, mulți oameni își
întrezăresc, chiar dacă numai pentru o clipă, adevărul. Ei se văd, simt sau
recunosc pe ei înșiși dincolo de orice îndoială, frică, judecată, suferință și
eșec. Mulți văd, simt și conștientizează fără ego că sunt iubiți, susținuți,
apreciați, acceptați, plini de succes și că pot experimenta împlinirea. Această
înțelegere în sine este vindecătoare și fortifiantă, creând spațiu pentru ca
divinul să fie prezent și transformarea să aibă loc. Din momentul în care
adevărul sinelui și Creatorul se contopesc ca una în corpul vostru fizic,
începe o călătorie de întrupare permanentă a adevărului vostru pe Pământ.
Acesta este un ciclu al amintirii și adeseori el nu este instantaneu. Este mai
degrabă o experimentare a unei subtile reamintiri după o perioadă de timp și
care se desfășoară în acest fel pentru a nu vă supraîncărca sistemele.
Primirea
susținerii Arhanghelului Uriel
Eu, Arhanghelul Uriel, vă invit
să primiți o vindecare și o descărcare specială în Camera Angelică de Dincolo
de Iluzii din Tărâmul Angelic. Voi fi prezent alături de voi și am să vă invit
să stați într-un tetraedru sub formă de stea auriu argintie, care este format
din două piramide triunghiulare, una cu vârful îndreptat în sus și cealaltă cu
vârful îndreptat în jos. În timp ce stați în centrul acestei forme geometrice
sacre auriu argintie, lumina se va expansiona în sus și în jos din aceste
vârfuri și va trece prin centrul ființei voastre. Lumina stelei tetraedru auriu
argintie este formată din energia mea, Arhanghelul Uriel, lăsați ca lumina să
fuzioneze cu ființa voastră și prin ființa voastră.
Direcționați-vă atenția minții
mai întâi pe chakra voastră Steaua Sufletului. Eu, Arhanghelul Uriel, voi
începe să revărs lumină aurie, argintie și albă în această chakră până când
veți simți că se expansionează.
Mutați-vă apoi atenția pe chakra
voastră Steaua Pământului care se află sub tălpile voastre; îmi voi trimite din
nou energia în această chakră până când și aceasta se expansionează. Scopul
acestei practici este să începeți să curățați iluziile și să faceți loc, ca pe
măsură ce creăm eliberare și flexibilitate în întreaga voastră ființă să
promoveze transformarea necesară. S-ar putea să simțiți acum cum lumina stelei
tetraedru se intensifică și se mișcă prin întreaga voastră ființă cu o mai mare
ușurință.
Eu, Arhanghelul Uriel, vă voi
dărui acum lumina mea a înțelepciunii, a adevărului și amintirii Creatorului.
Imaginați-vă, simțiți sau conștientizați că eu, Arhanghelul Uriel, stau în fața
voastră. Încep să-mi contopesc energia cu a voastră, mai ales cu chakra celui
de-al treilea ochi al vostru, cu chakra voastră cauzală situată în partea din
spate a capului vostru și cu chakra voastră coroană. Descarc în ele o nouă
înțelepciune, energie și adevăr ca și cum aș face loc ca inspirația divină să
se poată ancora.
Apoi, eu, Arhanghelul Uriel, îmi
contopesc energia cu chakrele din picioarele voastre, cu chakra voastră
rădăcină, cu chakra voastră sacrală și cu chakra plexului vostru solar; acest
proces elimină iluziile care nu mai sunt necesare, avertizându-vă asupra iluziilor
care este nevoie să fie eliberate, în timp ce vă pregătește să vedeți, simțiți
și să treceți dincolo de iluzie. În timpul acestei părți a vindecării mele cu
voi, s-ar putea să începeți să conștientizați iluziile care au nevoie de
atenția voastră sau această conștientizare poate veni după acest proces. Pur și
simplu observați orice intuiții care apar, conștientizați-le și apoi dați-le
drumul.
Vă înconjor acum cu o lumină
auriu, argintie, curcubeu pe care o rotesc în jurul întregii voastre ființe.
Această lumină activează în continuare tetraedrul în formă de stea în care voi
stați; acesta începe să se rotească așa cum este ghidat de către mine,
Arhanghelul Uriel. Este important ca voi să vă mențineți focalizarea în chakra
inimii voastre, în timp ce vă imaginați, vă conștientizați existând dincolo de
iluzii și trecând prin vălurile iluziilor pentru a vă recunoaște și a fi
reconectați cu adevărul vostru și cu lumina Creatorului. Lumina curcubeu este
valul meu de ascensiune care vă susține ființa în trezirea și amintirea
Creatorului. Vă rog să rămâneți în acest spațiu atâta cât simțiți că este
potrivit și necesar.
Când sunteți pregătiți,
acordați-vă timp să observați și să conștientizați fiecare parte a ființei și
corpului vostru ca pe o cale de împământare, de întrupare a vindecării și
trezirii pe care eu am împărtășit-o cu voi.
Continuați să-mi chemați
energiile în fiecare zi în zilele următoare, invitați-mă să fiu prezent alături
de voi, să vă ajut să deveniți conștienți de iluzii și să vedeți prin iluzii
pentru a vă recunoaște și întrupa adevărul. Vindecarea și trezirea mea vă este
disponibilă ori de câte ori vă simțiți ghidați să o experimentați.
Cu iubire, înțelepciune și
susținere angelică,
Arhanghelul Uriel
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.