vineri, 4 octombrie 2019

Emoționalul nostru, binecuvântare sau blestem?


Din ciclul de ale mele

Observ cu tristețe cât de impresionabili și vulnerabili emoțional sunt oamenii și cât de ușor pot fi astfel ”cumpărați” sau duși de nas. Și cât de ușor se găsește câte o figură care are potențialul să devină eroul/eroina de pe scenă și să atragă toate privirile spectatorilor în timp ce regizorii spectacolului rămân în culise și-și fac în continuare jocurile. Figurile de pe scenă se schimbă când se ”uzează” în timp ce păpușarii din spatele scenei rămân aceiași. Nici măcar când după vreun act cade cortina și ”actorii” se schimbă, nu ne obosim să cercetăm culisele. Dacă totuși sunt unii care o fac pentru noi și vor să ne deschidă ochii, sărim la beregata lor, nu a păpușarilor, așa cum ar trebui. De ce? Pentru că păpușarii mișcă și trag sforile din culisele cărora noi nu ne obosim să le aruncăm măcar o privire cercetătoare și le ușurăm treaba din cauza acestui nefericit emoțional nestăpânit și exagerat cu care am fost binecuvântați. Da, binecuvântați! Dar emoționalul singur, nesusținut de minte este la fel de periculos, dacă nu mai periculos, ca mintea care s-a rupt de emoțional, de simțire și se transformă din binecuvântare în blestem.

Cât de superficiali am devenit și cum ne lăsăm (și ne-am lăsat dintotdeauna) exploatați emoțional de cei care urmăresc doar să câștige de pe urma vulnerabilității și încrederii noastre nesusținute de dovezi clare și viabile, doar de idei care ne fac să visăm, dar nu pun bazele la nimic viabil și cu adevărat nou, nu doar o nouă variațiune pe aceiași bază. De ce o pot face? Pentru că știu ce ne dorim cel mai mult, pentru că știu că în fiecare din noi zace un erou sau o eroină care nu are, poate în acel moment, curajul să urce pe o scenă adevărată, dar dacă se găsește unul/una, îl vor urma, urmându-și, de fapt, propriile lor vise pe care nu știu cum să le aducă la împlinire și pe care le proiectează asupra celui/celei care a fost împins/ă în față fără să mai cerceteze ce se ascunde în spatele lui/ei. Pentru că fiecare, sub o formă sau alta se identifică, la un anumit nivel, cu cel/cea propulsat/ă intenționat în față și căruia îi sunt atribuite exact acele calități pe care noi le-am vrea manifestate de noi înșine.

Și așa ajungem o masă de manevră maleabilă, manipulabilă care deși de mii de ori a fost înșelată, mințită, batjocorită, continuă să joace același rol din nou și din nou și din nou ... Nu știu până când, dar a sosit momentul să CERCETAȚI ce se ascunde dincolo de scenă, cine stă în culise și vă urmărește fiecare gând, reacție, atitudine, lasă emoția să crească, de fapt, o chiar crează și alimentează și apoi o aduce în punctul de explozie în care vă mai ”aruncă” un actor/erou sau actriță/eroină pe scenă pentru a dezamorsa aparenta bombă și se folosesc de energia astfel generată pentru a vă conduce exact în direcția dorită de ei, nu de voi. Fac acest lucru de mii și milioane de ani, așa că, au ajuns experți în asta.

CERCETAȚI și în afara voastră, dar și în voi și transcendeți emoționalul exagerat sau măcar aduceți-l în aliniere cu mentalul ca să nu vă lăsați din nou și din nou duși de nas ca niște copii. Sau faceți-o, este alegerea fiecăruia dintre noi, dar nu uitați că cele mai adânci traume pe care le avem de vindecat sunt cele provenite din emoțional (și cred că, de fapt, sunt chiar singurele) cu care ne-am ”căptușit” viață după viață, după viață ... și cred că a sosit momentul să rupem acest lanț al slăbiciunilor noastre. Sau nu. Alegerea ne aparține fiecăruia dintre noi, dar viitorul nostru este creat de fiecare decizie pe care o luăm în fiecare moment. Atât la nivel individual cât și colectiv.

Ce m-a îndemnat să scriu acest articol? Două lucruri:

Primul: ”fenomenul” regizat Greta Thunberg. Da, știu, s-au creat TOATE premisele pentru a putea fi urcată pe o scenă pe care ne-am dori fiecare să ne vedem pentru că fiecare dintre noi își simte, conștient sau inconștient, legătura cu MAMA, cu Mama Pământ. Urmăriți indiciile dacă vreți să vedeți adevărul din spatele acestui ”fenomen” CREAT și REGIZAT de ei, sunt foarte multe deja și foarte edificatoare, și le puteți găsi, vedea și înțelege cu ușurință dacă vă puneți emoționalul și identificarea proprie cu ”fenomenul” deoparte. 

Al doilea: Waw, Corona este primul producător de bere (deși cred că am mai văzut această reclamă și pentru alți producători de bere) care a înlocuit plasticul care grupează  șase doze de bere cu un material care poate fi mâncat de pești. Schimbăm capacul de pe oală, dar oala (doza) care poluează întreg pământul și provoacă boli (letale) oamenilor, rămâne aceiași. Și oamenii se bucură ... de ce? Pentru că ei asociază această insignifiantă și chiar nesemnificativă ”inovare” drept un semn al schimbărilor pe care doresc să le vadă în lume. Nu le vom vedea, pentru că acesta este doar praf în ochii mulțimii. Faptul că acel banal plastic este înlocuit cu ceva comestibil pentru pești (până la proba contrarie!!!) nu va aduce o rezolvare pentru tonele de doze de bere care nu numai că nu sunt reciclate, dar sunt toxice pentru ființa umană. Nu mai suntem la nivel de pași mici dacă vrem să schimbăm cu adevărat ceva în lumea noastră. Este momentul acțiunilor cu adevărat revoluționare.

Dar nu vă mai lăsați exploatați emoțional dacă vreți să schimbăm cu adevărat această lume și să facem din ea lumea visată de spectatorii din sală, nu de cei din culise sau de cei de pe scenă, fie că cei de pe scenă sunt de bună credință sau nu; acest lucru chiar nu mai contează, pentru că la un moment dat și cei/cele își dau seama că sunt manipulați, dar fie nu mai pot să se retragă, fie se complac să-și joace în continuare rolul identificându-se cu el.  

Aduceți-vă în aliniere emoționalul cu mentalul pentru că altfel doar trecem de pe o parte a balansoarului pe cealaltă și nu facem altceva decât să mutăm dezechilibrul de la un capăt la celălalt.

O zi minunată, plină de o fericită anticipare vă doresc tuturor!

Munay,

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.