duminică, 13 aprilie 2014

Lupta cu energiile negative




Din ciclul ”De ale mele”

Azi m-am trezit cu o idee năstrușnică și cu cât mai năstrușnică mi se părea, cu atât mai interesantă a devenit. Totul a pornit de la un material citit ”Cum să te aperi (a se citi lupți cu) de energiile negative.” Vom înceta oare vreodată să ne temem și de umbra noastră? (Care, apropo, n-ar exista dacă noi n-am exista).

Am ”văzut” energiile ”negative” ca pe niște oameni. Ne temem de vecinul nostru că nu se uită în ochii noștri când ne salută, nu ne trece prin cap că nici măcar nu se gândește că face acest lucru, ci ne salută pentru că ”are cei șapte ani de acasă”, dar de fapt habar n-are cine suntem tot așa cum nici noi habar n-avem cine este el. Dacă măcar o dată l-am saluta și am atașa cu bună-credință întrebarea ”Ce mai faci, vecine?” și am aștepta răspunsul său, am fi mirați de ceea ce am putea afla. Poate că am descoperi că nici lui nu-i place cum arată grădina din fața sau spatele blocului.... sau unde este amplasat containerul de gunoi.... sau că s-a ars becul pe scară din nou și ar trebui refăcută instalația electrică. Și dintr-o dată ”atmosfera” relației se schimbă. Descoperim că avem ceva în comun, că ne plac și displac lucruri asemănătoare. Că simțim, că trăim în același spațiu și ne lovim de aceleași probleme. Teama dispare și în locul ei apare, la început lipsa de judecată, apoi, de ce nu, chiar simpatia. ”Știi vecinul de la 3, care întotdeauna saluta în grabă și cu capul în pământ? Ce tip de treabă este.” Și totul dintr-o simplă întrebare și mai multă atenție acordată atât ei cât și răspunsului primit.

Să revin la ideea/viziunea mea năstrușnică. Unii (majoritatea, din păcate) fug ca de dracu de energiile negative, se învăluie în Lumină, fac tot felul de incantații și ritualuri pentru a se feri de ele. Ba mai sunt unii care se cred mari maeștri și se luptă cu ele ca să aducă Lumina. Și își mai iau și o grămadă de discipoli pe care-i învață cum să facă același lucru. Să mori de râs nu alta. De unde până unde a apărut această isterie care pare a cuprinde tot mai multă lume? Poate că fiind ”nedusă la biserică” nu știu eu ca Isus să fi predat ”tehnici de luptă contra energiilor negative”. Sau Buddha. Și n-am auzit nici de alți Maeștri adevărați să o fi făcut. Dar, repet, sunt o ignorantă în acest domeniu.

Și-a pus cineva întrebarea de unde până unde a apărut această isterie? Ce a generat-o? Este clar că frica, dar cine are oare interesul să perpetueze această aberație? Este sau nu este frica un mijloc de control? Ne-am jucat când eram mici ”de-a hoții și vardiștii” cam toți, dar se pare că acum unii au schimbat numele jocului și amplasarea lui și continuă să se joace. Nu judec acest fapt pentru că nu este nimic de judecat aici. Respect atât alegerea hoților cât și a vardiștilor. Până acum ne-au controlat guvernele, biserica, masonii, Illuminati, kabala și nu mai știu cine nu ne-a controlat. Acum unii au mutat jocul cu o treaptă mai sus (sau mai jos, depinde de unde privim), în nevăzut. Acolo te poți lupta vieți de-a rândul și să ai iluzia (ca și în văzut de altfel) că ești bun, necesar și victorios. Oare n-a obosit omenirea să se lupte? Nu se mai luptă oamenii între ei pentru că nu este ”spiritual” să o facă. Nu mai schilodesc și omoară animale pentru că ”nu dă bine” față de ceilalți. Dar să ”omoare” energiile negative, asta da luptă dreaptă și corectă.

V-ați gândit măcar o clipă ”luptători ai luminii” că acea biată energie (negativă după voi) este asemeni vecinului de la 3? Ați întrebat-o măcar o dată ce vrea? De unde vine? Ce are să vă spună? Ați invitat-o măcar o dată să vă vorbească sau ați sărit la ea, fără ca măcar să-i dați binețe, să o ”omorâți” pentru că așa trebuie? Credeți că ea chiar vine nechemată și fără nici un motiv? În loc să scoateți sabia și să săriți la luptă întrebați-o plini de Iubire cu ce puteți să o ajutați. V-ați gândit măcar o clipă că este și ea lumină, sleită de atâta luptă? Luptă cu voi ca să vă satisfacă gustul vostru războinic de pseudo-lumini! Acea energie ”negativă” este un copil al lui Dumnezeu care-și caută și ea drumul către Acasă. Imaginați-vă un cerșetor care bate din poartă în poartă cerșind o bucată de pâine și o cană de apă și pe care toți îl huiduie și îl alungă. Când deschideți ușa acelui biet sărman și-l omeniți și-i oferiți călăuzire pe drumul lui, ați făcut o faptă bună, nu-i așa? De ce ar fi altfel cu energiile? Ce suntem noi? Noi toți? Nu suntem toți în aceiași măsură energie și copii ai Creatorului?

Ce ar însemna să recunoaștem faptul că aceste energii sunt simple energii care există așa cum totul există? Că noi suntem cei care le ”botezăm” negative doar prin modul în care noi ne raportăm la ele nu prin modul în care ele există? Dacă ne-am mulțumi să le recunoaștem, să le salutăm ca pe niște vecini, să le dăm cu iubire binețe și să ne vedem fiecare de treaba noastră? Ele există și vor exista întotdeauna pentru că și ele fac parte din Creator. Copiii se joacă, adulții merg mai departe. Frica controlează, Iubirea ridică. Asta știm cu toții. Dar oare chiar știm? Sau este doar o teorie pe care o folosim atunci când avem interesul să o facem? Pentru că am fost bine învățați: ”Nu face ce face popa, fă ce spune popa.”

Cred că a sosit momentul să schimbăm multe din afirmațiile pe care le folosim. Eu una, mi-am schimbat afirmațiile, și am făcut-o pentru că așa am simțit că este corect pentru mine.

”Sunt Lumină și Umbră
  Sunt Iubire și Frică
  Sunt Văzutul și Nevăzutul
  Sunt Partea și Sunt Întregul
  Sunt Creatul și Necreatul
  Sunt Dumnezeu în și din Dumnezeu
  Pentru că EU SUNT.

Mă accept și mă iubesc în totalitatea Ființei mele și îmi asum pe deplin responsabilitatea de A FI CINE EU SUNT CU ADEVĂRAT. Primesc cu recunoștință darurile Luminii și ale Întunericului pentru că sunt în egală măsură Învățătorii mei. Primesc cu recunoștință darurile Iubirii și ale Fricii pentru că fiecare îmi arată un aspect al meu. Primesc cu recunoștință darurile Văzutului și Nevăzutului pentru frumusețea și bogăția fiecăruia. Primesc cu recunoștință darurile Creatului și Necreatului pentru că fiecare mă duce pe o nouă treaptă a cunoașterii. Primesc cu recunoștință darurile tale Mamă/Tată Dumnezeu pentru că EU SUNT TU și TU EȘTI EU.”

Nu vreau să influențez pe nimeni și nimic. Asta am simțit să fac. Nu judec pe nimeni și nimic. Dar poate că mai sunt și alții care simt ca mine și vroiam doar să știe că nu sunt singuri. Și da, pentru mine asta înseamnă să fiu ÎNTREAGĂ.

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.