Mesaj primit prin Marilyn Raffaele
Noi suntem Grupul
Arcturian și suntem aici pentru a-i ajuta pe cei de pe Pământ în ascensiunea
lor în frecvențele mai înalte ale iubirii și luminii ... frecvențe care mulți
nici nu știu măcar că există. Mulți trăiesc încă vieți împotmolite în
necunoaștere, hipnotizați de imaginile prezentate de cea de-a treia dimensiune
vibrațională pentru că ”un văl al uitării” a învăluit pământul. Omenirea se
luptă să-și amintească cine este în timp ce se zbate în densitatea credinței că
este separată și izolată unul de celălalt, precum și de Dumnezeul ei ... sau
chiar dacă există un astfel de lucru numit Dumnezeu.
Să nu vă fie
frică dragilor, pentru că voi sunteți iubiți și protejați tot timpul, chiar și
atunci când s-ar părea că nu sunteți, chiar și unui copil trebuie să i se
permită să cadă și să-și julească genunchii câteodată. Divinitatea voastră este
protecția voastră pentru că voi nu puteți fi niciodată separați de cine și ceea
ce sunteți indiferent câte milioane de ani poate dura. Nici o persoană,
experiență sau credință nu va putea vreodată să vă separe de ceea ce sunteți.
Această înțelegere este protecția și sprijinul vostru în tot ceea ce faceți și
va dezumfla fiecare balon al nimicniciei cu care v-ați putea confrunta.
Amintiți-vă
întotdeauna că experiențele fizice și emoționale dureroase pe care le întâlniți
sunt lecții de viață pe care voi le-ați stabilit cu ajutorul Ghizilor și
învățătorilor voștri spirituali înainte de a intra în această încarnare
specială. Pe măsură ce o persoană evoluează experiențele de viață mai dure
încep să se rărească pentru că acea persoană se manifestă acum dintr-o stare de
conștiință mai înaltă și poate învăța în moduri mai ușoare.
Să știți că
întotdeauna curățările intense, dureroase pe care mulți dintre voi le
experimentați chiar acum, sunt lucruri pozitive, absolviri – semne că acum
sufletul este suficient de evoluat pentru a recunoaște și curăța energiile
îndelung păstrate adânc îngropate. Acum este vorba despre a elibera trecutul și
a învăța să iubiți și să onorați toate fațetele sinelui în călătoria
cunoașterii SINELUI.
Sunt unii care
citesc cărți metafizice, merg la cursuri și petrec o mare parte din timp
vorbind despre metafizică și despre adevărul mistic, dar continuă să-și
trăiască viața așa cum au făcut-o și până acum. Adevărul trebuie să fie trăit.
El trebuie să fie practicat cu fiecare experimentare a vieții de zi de zi
indiferent de cât de lumească este aceasta, până când el devine starea voastră
de conștiință, moment în care a trăi acest adevăr devine ceva automat și va fi
cine voi sunteți. Adevărul nu este doar o teorie interesant de discutat,
comparat și apoi respinsă, timpul pentru discuții s-a încheiat.
Adevărul nu poate
fi discutat în grupuri generale pentru că fiecare persoană trăiește din starea
de conștiință atinsă de ea, iar în grupuri vor fi întotdeauna și din cei care
”nu au urechi să audă” și care doresc pur și simplu să argumenteze. Adevărul nu
trebuie niciodată să fie argumentat sau impus altora. Acest lucru nu înseamnă
că nu ar trebuie să-l împărtășiți cu cei care se află la același nivel de
conștientizare cu voi, dar, în general, călătoria spirituală este una tăcută,
secretă și foarte sacră – trăind, mișcându-te și fiind una în Unitate.
Schimbarea se
manifestă în lumea exterioară pe măsură ce lumea interioară a omenirii
evoluează. Un exemplu poate fi văzut în acest sens în schimbările care au acum
loc în ceea ce privește cruzimea față de animale și alte probleme considerate
până acum neimportante. Ceea ce voi observați este ceea ce conștiința globală
și individuală a omenirii crează. Nu există victime. Război, cruzime, lipsă de
onestitate, lupte pentru putere, etc, etc. sunt manifestările conștiinței separării/dualității.
Noi contra lor... totul atât de inutil în lumina faptului că totul este UNA și
acel UNA nu întruchipează idei de discordie. Lecția războiului este una pe care
mulți o învață în mod dureros chiar acum.
Omenirea este
pregătită să creeze o nouă lume retrăgându-se din și eliberând tot ceea ce este
vechi și încheiat, îmbrățișând fără teamă conceptele noi și mai înalte ale
unității.
Dorim să vorbim
despre energia vindecătoare a iubirii. Iubirea este activitatea/interconectarea
energiei Unului manifestându-se PE SINE ca cei mulți. Pe măsură ce acest adevăr
devine starea voastră de conștiință atinsă, aceasta automat vă aliniază cu
frecvențele mai înalte ... înlocuind vibrațiile false, dense și grele ale
dualității și separării care nu au nici o lege care să le susțină. Din moment
ce Conștiința Divină completă și armonioasă este adevărata esență a fiecărei
persoane, cu cât deveniți mai aliniați cu adevărul, cu atât mai mult exteriorul
va începe să-l reflecte ... fizic, emoțional și mental.
Aceasta este
lucrarea, aceasta este călătoria. Adevărul debutează pur și simplu ca și
cunoaștere mentală dar el trebuie practicat și trăit până când devine starea
voastră de conștiință, moment în care începe să se manifeste în exterior ca ceea
ce este necesar ... sănătate, idei, companie, casă, etc.
Meditația este
cel mai bun tratament de vindecare și de frumusețe pe care vi-l puteți oferi
vouă înșivă pentru că în meditație voi vă odihniți în înalt rezonantele și
armonioasele frecvențe ale Unității.
Cea mai mare
parte a omenirii este gata să înceteze căutarea în afară pentru că realizează
că substanța tuturor lucrurilor se află în interior. Înțelegeți că aceste
cuvinte nu sunt doar un citat frumos din vreun poet mistic. Învățați ca
niciodată să nu vă mai căutați binele în afară pentru că tot ceea ce veți avea
vreodată nevoie este deja pentru totdeauna și definitiv integrat în Conștiința
care sunteți. Când ați înțeles acest lucru dar apoi continuați să vă căutați încă
binele în lume, voi creați un gol spiritual între sentimentul vostru de sine și
sinele vostru real.
Odată ce o
persoană atinge realizarea Unității, experiențele exterioare vor începe să
reflecte bucurie, sănătate, fericire și împlinire, lucru pe care lumea îl va
vedea ca pe o vindecare. Schimbarea exterioară se poate manifesta numai după ce
starea de conștiință este atinsă pentru că substanța tuturor lucrurilor este
conștiință ... și nu conștiința altcuiva – a voastră. Un vindecător care
lucrează la un nivel înalt de conștientizare poate ridica temporar energia unei
persoane, dar dacă persoana nu se păstrează ea însăși acolo, problemele sale
vor reveni, re-create de propria sa stare de conștiință.
Voi ați putea
întreba ce vrea să însemne asta, cum poate fi tot ceea ce eu am nevoie în
interior ... mașină, casă, loc de muncă? Conștiința Divină (care sunteți voi),
întruchipează fiecare idee spirituală. Aceste idei spirituale la rândul lor, se
manifestă în afară în formele pe care voi le puteți înțelege și aprecia. O
mașină este manifestarea materială a Omniprezenței. O casă este manifestarea
materială a conștiinței – eu trăiesc și mă mișc și îmi am ființa întotdeauna în
Conștiință. Persoana care iubește viața solitară, nu va manifesta brusc un
partener pentru că pentru ea aceasta nu ar reprezenta completitudinea. Muzica,
arta, medicina, știința, ideile și invențiile de orice formă și varietate pot
și vor curge în interior din Sursa infinită dacă ușa este deschisă. Conștiința
Divină – conștiința voastră, este susținută de Sine și menținută de Sine și
este întotdeauna completă și se manifestă pe sine. După cum vedeți, aceste
manifestări sunt determinate de starea voastră de conștiință trezită sau
netrezită.
Începeți să vă
revendicați dreptul vostru din naștere, să-l recunoașteți și să-l manifestați.
Binele vostru nu va cădea din cer în momentul în care mergeți la biserică, spuneți
cuvintele de rugăciune potrivite sau faceți o faptă bună. Puteți manifesta formele
mai înalte și mai bune doar atunci când vă dați seama că voi deja sunteți aceste
forme.
Aceasta este
lecția și timpul este acum.
Noi suntem Grupul
Arcturian 4/27/14
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.