Meditații

vineri, 20 martie 2015

Deschiderea Portalului – Partea a 2-a



Numărătoarea Inversă până la Coridorul Arcturian

Prin Suzanne Lie

INIȚIEREA NOASTRĂ

Era ACUM-ul pentru ca inițierea noastră să înceapă. Chiar dacă noi nu am interacționat niciodată prea mult cu societatea Maya, ea era Țara Mamelor noastre. Tații noștri Arcturieni au lăsat să se înțeleagă care ar fi ”destinul” nostru, dar nu ne-ar fi răspuns la nici o întrebare pe care le-am fi pus-o.

”Trebuie să vă găsiți răspunsurile în voi înșivă”, spuneau ei întotdeauna.

Tații noștri veneau acum foarte des și ne luau pe Venus, Arcturus și/sau pe Nava Mamă. Ei ne arătau cum să curbăm timpul și spațiul și să găsim Portaluri prin care să putem călători. Nu mai eram niște copii aflați într-o aventură, ci piloți-interdimensionali în formare. Uneori ne făceam călătoria într-un vehicul și uneori o făceam în mințile noastre.

Să facem călătoria în mințile noastre era foarte dificil pentru că trebuia să ne ridicăm viteza de vibrație la dimensiunea a șaptea pentru a putea călători fără un vehicul. Numai Hopenakaniah și cu mine o puteam face fără ajutorul taților noștri. Asta a fost prima dată când vreunul dintre noi era diferit de ceilalți și asta ne-a îngrijorat foarte tare.

”Nu te teme”, a spus tatăl meu Arcturian, ”Sunt sprinteri care pot alerga foarte, foarte repede dar nu pot alerga așa pentru foarte mult timp. Apoi, sunt unii care nu pot alerga atât de repede, dar au o rezistență mai mare și pot păstra un ritm constant pe distanță lungă. Tutenakqua și Hopenakaniah sunt sprinterii. Hegsteomen și Leatunika sunt alergătorii de cursă lungă. Totul este așa cum trebuie să fie. Voi patru sunteți o echipă, ca întotdeauna.”

Cuvintele tatălui meu ne-au mângâiat, dar echipa noastră de patru a devenit treptat două echipe de câte doi. Sprinterii și alergătorii au avut lecții diferite de învățat. Și apoi, acolo era vorba și de sex. Chiar dacă sexul ne-a fost explicat ca și copii, noi nu l-am înțeles cu adevărat. Dar acum, acesta a devenit un îndemn, o foame. Din nou au fost două echipe de câte doi, dar nu a existat nici o rivalitate și nici o gelozie.

Ca de obicei, Sackatukeneon a fost primul care a observat. Toți patru eram cu el când a început, ca de obicei, să vorbească în ghicitori.

”Unele alimente sunt făcute să fie consumate în fiecare zi în modul cel mai lejer și mai necesar. Cu toate acestea, alte alimente sunt instrumente puternice și ar trebui folosite numai cu un anumit ritual.”

Deși el era deasupra vibrației dorinței sexuale, a înțeles că mamele noastre fiind trei dimensionale, noi am moștenit nevoile lor. Ne-a arătat cum ne putem folosi sexualitatea pentru a ne ridica vibrația și a călători dincolo de timp și spațiu împreună folosindu-ne de orgasmele noastre reciproce.

”Acest dar nu este o jucărie!” ne-a avertizat el. Este o mare putere în acest tip de act sexual și el vă poate coborî vibrația la fel de ușor cum vi-o ridică.”

Camera în care dormeam a fost schimbată cu două camere a câte două locuri de dormit în loc de patru. Surorile beau o băutură specială în fiecare dimineață, astfel încât să nu creăm un copil.

”Voi patru veți crea ceva cu mult mai necesar decât un alt copil Mayaș care să fie ucis de către invadatori.”

Cuvintele lui Sackatukeneon ne-au dezmeticit. Noi am avut întodeauna privilegii speciale pentru că aveam o responsabilitate specială. Nu trebuia să ne sustragem ei! Pe măsură ce am devenit sexuali, lucrurile au început să se schimbe pentru noi. Profesorii noștri ne-au permis libertatea și plăcerea de a fi ”adulți” sexual timp de trei cicluri de lună. Apoi am fost chemați, toți deodată, la o întâlnire specială cu cei trei tați Preoți, tații noștri Arcturieni, Sackatukeneon și cele două mame îngrijitoare.

”Este timpul acum pentru inițierea voastră finală.” Sackatukeneon vorbea, spre surprinderea noastră. ”Văd că sunteți surprinși că eu vorbesc în numele grupului adunat în jurul vostru”, a continuat Sackatukeneon. ”Vă vorbesc eu pentru că eu vă cunosc cel mai bine și pentru că eu sunt cel care a inițiat și a pus la cale întregul proces al nașterii voastre. M-am prezentat vouă ca și slujitor pentru că eu sunt servitorul nevoilor voastre și pentru că ”cel dintâi va fi cel din urmă”.

Cei Întunecați nu trebuie să știe cine sunt eu și v-am arătat că puterea este ceva de deținut nu ceva de afișat. Nu am ținut nici un secret față de voi. Dacă oricare dintre voi m-ați fi întrebat cine sunt, v-aș fi spus. Cu toate acestea, v-am fost prezentat ca un umil slujitor și nu ați întrebat niciodată de ce puteam deține toate acele puteri pe care vi le-am arătat și v-am învățat.

A fost responsabilitatea mea să vă învăț cea mai importantă lecție de care veți avea nevoie ca să treceți cu succes de inițierea care stă în fața voastră. Puterea este cel mai în siguranță într-o formă simplă. Dacă vă puteți păstra puterea adânc în voi fără nevoia de recunoaștere și adulația celorlalți, puterea voastră va rămâne incoruptibilă.

Ați văzut cum Cei Întunecați se vor preda la a fi puternici pentru a arăta puternici. Asta se întâmplă din cauză că, în loc să se conducă ei înșiși, ei sunt conduși de ceilalți. Pentru că au nevoie ca ceilalți să-i recunoască, ei trebuie să-și adune și puterea de la alții. Ei au denaturat lecțiile tărâmului nostru natal, Arcturus.

Acești pierduți și-au scăzut vibrația pentru a căuta apreciere și nu au fost capabili să și-o ridice din nou. Odată ce ai nevoie de ceva din afara ta, pierzi legătura cu cele mai mari puteri ale tale care sunt în interiorul TĂU. Este important ca voi să înțelegeți această lecție acum. Pentru inițierea voastră veți ieși afară în comunitatea de care v-am protejat toată viața. Știm că sunteți pregătiți pentru că ați trecut cu toții de provocarea sexualității.”

Am întrebat la unison cu toții ce a vrut să spună prin această declarație.

”Când o persoană devine o ființă sexuală, el/ea aprinde forța creatoare. Această forță creatoare fie poate fi ridicată prin coloana vertebrală până la chakrele mai înalte pentru a fi canalizată în serviciul Luminii, fie poate rămâne în sinele animal. Animalele în junglă își folosesc sexualitatea într-un mod instinctual și, prin urmare, se supun legilor creației. Cu toate acestea, omul, cu gândurile și emoțiile sale necontrolate, poate să folosească sexul ca și instrument de subjugare a unei alte persoane.

Oamenii pot folosi sexul într-un mod lipsit de respect sau chiar crud. Ei pot să aibă pofte trupești față de partener sau față de o altă persoană pur și simplu pentru că-și doresc ceea ce nu posedă. Voi, copiii mei, nu ați căzut în acel întuneric. Voi v-ați împărtășit natura sexuală fie pentru a vă ridica conștiința, fie pentru a vă juca și a vă bucura unul de esența celuilalt. Niciodată nu ați poftit după altcineva decât după partenerul vostru. Suntem foarte mândri de voi pentru asta și vă lăudăm pentru măiestria voastră.”

Apoi, toți mentorii noștri au venit pe rând la fiecare dintre noi și ne-au dat câte un mic dar pentru călătoria noastră în lumea trei dimensională. Fiecare ne-au dat câte un mesaj special și o îmbrățișare caldă. Noi toți plângeam de bucurie. Acesta a fost un moment minunat, și va trăi mereu în Sufletele noastre.

”Acum este timpul să plecați”, a spus Sackatukeneon.

”Dar de ce trebuie să călătorim afară în această țară?” am întrebat noi într-un glas.

”O parte din această inițiere este faptul că trebuie să vă răspundeți singuri la această întrebare”, a fost singurul răspuns pe care l-am primit.

FĂCÂNDU-NE TREABA

Am plecat din sanctuarul templului nostru naivi ca niște copii. Ni s-a spus să păstrăm secretul identității noastre cu orice preț. Apoi, am fost legați la ochi, ca și cum nu am fi putut vedea cu vederea noastră interioară, și am fost lăsați în jungla care înconjura orașul trei dimensionalilor.

”Rămâneți în junglă prima dată”, ne-au avertizat ei. ”Veți descoperi că este mult mai ușor să-i faceți ei față decât orașului.”

Înainte de a putea spune măcar un cuvânt, au dispărut de lângă noi ca și fantomele. Cei patru dintre noi am rămas ghemuiți împreună în junglă întreaga noapte și o mare parte din ziua următoare. Sunetele și imaginile erau terifiante. Am călătorit în lumi și pe planete îndepărtate, dar eram înfricoșați de junglă, chiar dacă ea ne înconjurase întreaga viață.

În cele din urmă, stomacul nostru ne-a forțat să ne aventurăm în junglă în căutare de mâncare. Am descoperit că nu am putea ucide ființe vii, dar jungla era plină de fructe și rădăcini. Am învățat repede să ne folosim instinctele noastre extrem de dezvoltate pentru a determina care fructe și rădăcini erau comestibile și care erau otrăvitoare.

Am mâncat cu grijă din fiecare până în momentul în care am fost siguri că instinctele noastre erau corecte. Am decis că ne vom petrece șase cicluri lunare împreună în junglă, după care ne vom aventura în oraș separat pentru ultimele șase luni ale inițierii noastre.

Am fost instruiți că, pentru a ne împlini destinul, va trebui să experimentăm viața în dimensiunea a treia, și acum acest lucru îl făceam. Timpul petrecut în junglă a fost frumos. Toți patru lucram ca unul. Am construit un adăpost într-o zonă foarte împădurită și ne-am folosit abilitățile pentru a ne camufla casa, iar noaptea meditam pentru a ridica vibrația zonei în care ne aflam și a crea siguranță și invizibilitate față de creaturile întunericului.

Am fost capabili să stabilim repede un contact cu zânele, gnomii, elfii și alte făpturi micuțe din zona noastră. Ei au fost prietenii noștri și ne-au învățat cum să supraviețuim în junglă. În acest fel am trăit viața cu care eram obișnuiți în vibrația noastră îmbrățișând mai mult dimensiunea a patra, dar și pe a treia. În fiecare zi exersam cum să ne mutăm încet vibrația în dimensiunea a treia pentru a ne pregăti pentru timpul pe care urma să-l petrecem în oraș.

Spre regretul și frica noastră, a sosit ziua în care trebuia să ne aventurăm singuri în oraș, să ne confruntăm cu vibrațiile multor, multor oameni precum și cu efluviul nenumăratelor lor gânduri și emoții. Pregătirea nu a fost suficientă pentru mine. Nu eram în oraș decât de câteva zile când am început să devin bolnav în mod violent din cauza gândurilor și sentimentelor disonante a celor din jurul meu.

Nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam nici alimente nici adăpost, și experimentam boala pentru prima dată în viața mea. În mod disperat vroiam să trimit o chemare telepatică fratelui și surorilor mele, dar fusesem de acord că vom experimenta singuri această ultimă parte a inițierii noastre. În cele din urmă, în cea de-a treia zi a bolii mele, când am putut mânca și bea numai ceea ce puteam fura, o femeie bătrână m-a găsit ghemuit într-un mic alcov la capătul unei alei. Părea să mă recunoască și m-a condus la ea acasă undeva în apropiere.

Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în zilele care au urmat. Cred că am delirat. Bătrâna m-a ținut la ea în casă și m-a îngrijit. Vecinilor ei le-a spus că eram un văr îndepărtat venit dintr-un alt oraș și care și-a făcut apariția pe neașteptate la ușa ei și că m-am îmbolnăvit brusc. Am fost lăsați în pace.

Nu știu ce i-am spus cât timp am fost bolnav, dar, când în cele din urmă mi-am revenit, am putut vedea în ochii ei că știa mai multe despre mine decât îmi aminteam eu că i-aș fi spus. Niciodată nu m-a întrebat nimic și nici nu m-a limitat în nici un fel. Într-o zi mi-a spus că mă aștepta de mulți ani. Nu mi-a dat alte explicații. Această casă mi-a servit drept bază pentru restul timpului pe care l-am mai avut de petrecut în oraș, și această femeie în vârstă minunată a fost ca o mamă pentru mine.

Când în cele din urmă m-am însănătoșit, prima mea sarcină a fost să învăț să mă protejez de emanațiile celorlalți. Mi-am petrecut întreaga viață învățând să fiu deschis și empatic. Viața mea a fost în totalitate la adăpost și eu am fost expus doar celor care știau să-și stăpânească gândurile și sentimentele.

Acum mă aflam într-o mare plină de turbulențe psihice și trebuia să învăț să mă protejez dacă doream să supraviețuiesc.Treptat, m-am expus din ce în ce mai mult orașului din jurul meu, până când, în sfârșit, mă puteam proteja suficient de mult pentru a-mi găsi ceva de lucru. Nou-găsita mea mamă mi-a spus că oamenii aici trebuiau să muncească pentru a primi mâncare. Acesta a fost unul din momentele în care am simțit că știa cine sunt. Dar aveam un acord nerostit să nu discutăm despre viața ei privată sau despre a mea.

În prima mea zi de muncă ca negustor ambulant la piață, am văzut o crimă. Nu mai experimentasem niciodată nici măcar conceptul de crimă. Prin urmare, atunci când am văzut un om ucigându-l pe un altul pentru unele posesiuni mărunte, am fost șocat. Am văzut timp de mai multe zile forța de viață a celui mort plutind deasupra locului în care corpul său a murit.

Alții au trecut chiar prin acea esență și nici măcar n-au știut că ea era acolo. Am fost hotărât să nu vorbesc cu ea deoarece nou-găsita mea îndemânare de a mă proteja psihic nu era perfecționată și nu îndrăzneam să-mi cobor scutul psihic. De asemenea, fantoma era foarte furioasă și dornică de răzbunare. Nu puteam să-mi risc misiunea pentru un descarnat furios.

Cele șase luni s-au târât atât de încet de parcă ar fi fost o întreagă viață. M-am trezit având gânduri și sentimente de care nici măcar nu știam că există. Frica, furia, tristețea, singurătatea, negativitatea și confuzia s-au îngrămădit în inima și mintea mea. Devenea din ce în ce mai greu să determin dacă aceste experiențe erau ale mele sau ale altcuiva.

Scutul meu psihic devenea din ce în ce mai subțire până când a ajuns să pară că nu ar fi existat deloc. Am câștigat în greutate pentru că mâncatul a devenit o cale de a-mi distrage atenția de le ceea ce se întâmpla în jurul meu și în mine. Corpul meu a început să sufere și alte modificări. Părea a fi mai dens și mai lent. Nu mai aveam acea stăpânire asupra lui pe care o aveam în adăpostul casei din copilăria mea. Și cel mai rău dintre toate, am început să uit cine eram.

În fiecare dimineață mă trezeam din ce în ce mai disociat de adevăratul meu sine și mai întrupat în micuța persoană care trudea toată ziua la piață. Am văzut o preocupare crescândă pe fața noii mele mame. Vorbea adeseori de felul în care m-a întâlnit, ca și cum ar fi vrut să-mi țină memoria vie. Într-o dimineață, când a încercat să-mi reamintească cine am fost, am aruncat o ceașcă de-a lungul micuțului loc în care trăiam, puțin lipsind să o lovesc pe această femeie dragă.

”Nu știu de ce ai tu nevoie să fiu eu!” am țipat eu cu furie și confuzie.

Ea a ridicat calm ceașca, a reumplut-o și a pus-o în fața mea din nou. ”Dragul meu băiat, eu doresc doar ca tu să-ți amintești cine ești.”

Cuvintele ei m-au uimit și au fost ca o palmă peste fața mea. Să-mi aduc aminte cine sunt? Să-mi aduc aminte cine sunt? Da, a existat un motiv ca eu să fiu aici. Dar care a fost acesta? De-abia puteam să mă gândesc la ce a fost în urmă cu câteva zile și chiar și acestea erau atât de în ceață de parcă aș fi fost drogat. V-ați gândi că i-am mulțumit acestei femei amabile, nu-i așa? Dar pur și simplu m-am ridicat și am fugit afară din casa noastră ca un copil furios.

Toată ziua în timp ce munceam de-abia m-am putut concentra. Viziuni cu temple, caverne și fețele a trei copii s-au învârtit în capul meu. Da, trebuia să-mi amintesc. Dar nu puteam. Imaginile pe care le vedeam în mintea mea nu aveau nici o legătură cu persoana care devenisem.

Am petrecut toată ziua în cel mai profund tumult. În cele din urmă, a sosit timpul să-mi închid standul când o femeie tânără și frumoasă a venit să cumpere niște fructe de la mine.
”Am închis.” Am urlat la ea ca și cum ar fi fost un cerșetor.

ÎNTREBĂRI ȘI COMENTARII
Ce vă amintiți ca fiind o inițiere importantă?
Care este ”misiunea/munca” voastră?
V-ați uitat vreodată Misiunea?
Cum v-ați amintit-o?

link catre articolul original

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.