O perspectivă spirituală asupra îmbătrânirii

De Gerrit Gielen

Dacă acceptați ceea ce spun ziarele despre a îmbătrâni, acesta ar părea a fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla unei ființe umane. Și pentru societate, în general, o populație îmbătrânită este percepută ca fiind un dezastru. Case pentru îngrijirea bătrânilor aglomerate, o îngrijire a sănătății inaccesibilă, demență și o deteriorare generală, asta este ceea ce am ajuns să asociem cu îmbătrânirea.

Fiecare dintre noi îmbătrânește. Cu fiecare secundă care trece pierdem câte un pic din tinerețea noastră. Este un proces natural la care toate ființele vii sunt supuse. Cum se poate că am ajuns să detestăm un proces atât de natural? Este ceva în neregulă cu natura? Sau este ceva în neregulă cu noi, cu felul în care gândim în ceea ce privește îmbătrânirea?

Ce simt oamenii în vârstă în legătură cu ”temuta” bătrânețe? Cercetarea științifică care măsoară fericirea în raport cu vârsta prezintă o curbă în formă de U. Tinerii și bătrânii sunt cei mai fericiți. În perioada de la mijlocul vieții este mult mai probabil să fii mai nefericit decât în tinerețea ta. Cercetările arată că oamenii în vârstă sunt oarecum chiar mai fericiți decât tinerii!* Cum este posibil? Cum se poate ca, deși îmbătrânirea este asociată cu atât de multe probleme, oamenii, în general, să înceapă să se simtă oricum mai fericiți? Haideți să examinăm ciclul de viață al unei ființe umane dintr-o perspectivă spirituală.    

Nașterea: pierderea noastră înșine

Din punct de vedere spiritual, a te naște înseamnă a te scufunda în materie. Părăsim tărâmul sufletului, o atmosferă de bucurie și pace. În tărâmul sufletului, restricțiile de timp și spațiu și sentimentul separării pe care îl experimentăm pe Pământ, nu există. Libertatea este un dat natural. Ba mai mult de atât, tot ceea ce ne înconjoară radiază frumusețe, iubire și armonie; frica și suferința lipsesc. Cu toate acestea, la un moment dat, vom accepta invitația Mamei Pământ de a ne naște ca ființă umană. Cu fiecare naștere vom începe un lung proces de descindere în, și conectare cu, atmosfera fizică. În literatura antică, nașterea unui suflet este numită ”încătușarea sufletului”. Sufletul aterizează într-un tărâm restrictiv, dens al materiei în care fiecare ființă este văzută separată de o alta. Sufletul întâmpină probleme în menținerea vibrației sale naturale în această atmosferă; el nu aparține aici și poate supraviețui doar prin retragerea în mod regulat. Această retragere este ceea ce numim somn și ea este esențială nu numai corpului nostru fizic, ci și spiritului nostru.

Deși nașterea marchează începutul unei noi încarnări, procesul descinderii sufletului este departe de a fi încheiat. Această descindere continuă până în jurul vârstei de patruzeci de ani. Cam în acel moment, scufundarea în materie își atinge apogeul: ca și adult atunci locuiți pe deplin în materie și în societatea umană. Din perspectiva sufletului vostru, acesta este momentul în care sunteți cel mai departe de sursa voastră, tărâmul ceresc de unde veniți. În cel mai profund punct al încarnării, distanța până la originea voastră este cea mai mare. În perioada copilăriei, legătura cu sfera originară a sufletului este puternică încă. Copiii sunt adeseori intuitivi, veseli în mod spontan și total absorbiți de moment; aceste calități sunt naturale sufletului. A te bucura de și a explora viața într-un fel jucăuș și neinhibat este firesc pentru un copil, precum și pentru suflet. Din nefericire, societatea noastră a ajuns să fie dominată de o noțiune masculină, distorsionată a spiritualității care nu recunoaște aceste calități drept spirituale, ci mai degrabă le privește ca pe un semn de imaturitate. Această interpretare serioasă și gravă a spiritualității nu este derivată de fapt din creștinismul original. În Biblie, mai există încă urme ale perspectivei sufletului. În Marcu 10:14 de exemplu, Jeshua spune: ”Lăsați copiii să vină la mine, nu-i opriți; căci a unora ca aceștia este împărația lui Dumnezeu.”

Pubertatea: descinderea

Înainte de a ajunge la vârsta adultă este etapa de tranziție a pubertății, urmată de tinerețea adultă. Conștiința coboară mai profund în atmosfera materială; distanța față de Sursă devine și mai mare. Fericirea naturală și încrederea în sine din perioada copilăriei se pierde. Apar îndoielile și fricile; nimic nu va mai fi luat de bun. Va exista răzvrătire și incertitudine. De obicei, rezistența se concentrează pe cei din jur: părinți, școală sau societate în general – toate acestea se află de multe ori sub o cercetare critică atentă. În mod inconștient, ei dau vina pentru pierderea care este simțită de adolescent și tânărul adult. Dar, în esență, răzvrătirea lor este direcționată împotriva dezvoltării interioare: mai profunda coborâre în tărâmul pământesc și o pierdere mai mare a legăturii cu Sursa.

În tărâmul sufletului, a avea un loc unic în întreg este un dat natural. Nu vă îndoiți de dreptul vostru de a exista și simțiți în mod intuitiv care este rolul vostru în marea schemă a lucrurilor. Cunoașterea că cosmosul nu este complet fără voi, că voi sunteți o parte integrantă a întregului mai mare, vă face să vă simțiți în siguranță și îngrijiți. La pubertate, această realizare se pierde și acest lucru duce la o criză de identitate. Această criză poate fi atât de copleșitoare încât tinerii pot deveni dependenți de droguri sau alcool, iar în unele cazuri pot chiar să se sinucidă. Astfel de acte de disperare adeseori provin dintr-o profundă dorință de a restabili legătura cu sufletul.

Din fericire, rezistența nu este singura caracteristică a acestei perioade. Pubertatea și adolescența sunt și ele un moment în care multe aspecte ale vieții pământești sunt explorate cu bucurie și curiozitate. Putem deveni interesați de natură, muzică, literatură sau explora idei intectuale noi și provocatoare. Crește interesul față de ceilalți: ne îndrăgostim pentru prima dată. Și poate cel mai important lucru, începem să ne simțim propria noastră originalitate, individualitatea noastră. Fiecare suflet este unic și își ia propriile semințe pe Pământ, semințe care germinează în copilărie și ies la suprafață în perioada adolescenței. De multe ori, în timpul acestei faze din viață, gândurile și sentimentele originale care ies la suprafață vor avea un impact de durată asupra viitorului vostru și vor lua o formă definitivă în perioada maturității.

Dacă toate merg bine, pierderea copilăriei coincide cu redescoperirea a cine sunteți, independent de părinții și de educația voastră. Această redescoperire asigură că, pe termen lung, rebeliunea dispare, iar curentul Vieții vă va purta către locuri noi și interesante. Cel mai valoros dar pe care îl puteți face cuiva atunci când trece prin pubertate și prin perioada de adult tânăr este încrederea. Fiți încrezători că există o cale și un loc pentru ei în această lume confuză indiferent de cât de ”diferiți” sunt, indiferent de aparenta lor incapacitate de a se potrivi. Tocmai originalitatea lor, individualitatea lor este ceea ce lumea are nevoie și care deține contribuția unică a sufletului lor.

Maturitatea: punctul scăzut al vieților noastre

Maturitatea, punctul înalt din punct de vedere fizic, este dintr-o perspectivă spirituală punctul de jos al vieții. Distanța față de tărâmul sufletului – de propriul nostru suflet – este acum cea mai mare. Acum suntem cel mai departe de originea noastră spirituală. Suntem pe deplin scufundați în lumea materială și ne-am identificat cu personalitatea noastră umană și cu realizările noastre. În timpul acestei faze, oamenii sunt, în medie, cei mai nefericiți. Lumea fizică cu legile și restricțiile ei este acum experimentată ca și singura realitate. Marea preocupare este pentru bani și proprietăți, statut social și muncă din greu. Această fixație îi face pe oameni să uite și mai mult de ei. În maturitate, identificarea cu lumea materială este de multe ori atât de puternică încât persoana tinde să simtă că aceasta este tot ceea ce există și că întreaga viață se învârte în jurul acestor probleme. Pot fi prezente și convigeri spirituale, dar adeseori acestea sunt derivate din religiile tradiționale care se bazează în mare măsură pe frică și dogmă. Religiile tradiționale au o imagine distorsionată a spiritualității și de multe ori fac mai mult rău decât bine. Cel mai important lucru pe care un adult îl poate realiza dintr-o perspectivă spirituală este să păstreze în suflet semințele pe care el sau ea le-a adus pe pământ ca și suflet, și să le lase să crească și să devină flori frumoase. Aceasta este misiunea noastră reală și este una care poate fi împlinită doar rămânând fideli nouă înșine prin faptul că nu ne lăsăm târâți de presiunea și regulile societății.

Destul de des, această misiune eșuează. La maturitate, idealurile adolescenței și pubertății, și dorințele și visele copilăriei, sunt privite adesori ca imposibile și naive. La urma urmei, ele nu se potrivesc cu ceea ce societatea pare a aștepta și a considera realist. Modalitățile autentice de exprimare a sinelui care mai pot exista sunt etichetate drept egoiste, iresponsabile sau chiar nebunie. ”Acționează normal, comportă-te ca un adult responsabil.” Trebuie să ne potrivim în matrița socială sau altfel nu aparținem societății. Lucrăm 40 de ore pe săptămână și ne luăm trei săptămâni de concediu pe an. Îmi amintesc tristețea pe care am simțit-o când m-am dus la grădiniță. La vârsta de patru ani puteam deja să simt ceea ce era planificat pentru mine: ani și ani de școală și apoi muncă. Mă întrebam când voi fi liber din nou. Când am terminat școala primară am fost întrebat, în timpul unui test, ce vreau să devin în viață și răspunsul meu a fost ”pensionar”. Nu vroiam decât să fiu din nou liber; nu vroiam să fiu forțat într-un sistem care să-mi spună ce să fac și ce să nu fac.

Din fericire, în viața mea de adult am reușit să găsesc un loc de muncă confortabil cu fracțiune de normă care mi-a permis să lucrez doar trei zile pe săptămână. Alți oameni au considerat că este cel puțin ciudat faptul că eu, om în toată firea, nu am o carieră și doar puțină ambiție și preferam să mă plimb prin natură, să citesc cărți și să port conversații filozofice cu prietenii. Nu, până când am ajuns la patruzeci de ani și mi-am dat seama că a fost acceptabil și chiar posibil să fiu diferit. Mi-am transformat pasiunile (gândirea despre filozofie și spiritualitate, practicarea hipnoterapiei) în muncă. În cele din urmă, am renunțat la slujba mea cu fracțiune de normă. Am descoperit că pot să fiu liber, să fac lucrurile care cu adevărat îmi plac și să fac un mod de viață din ele. Cheia a fost încrederea: am avut încredere în darurile unice și originale pe care sufletul meu le purta în el și am avut încredere că Pământul mă va primi cu bucurie și mă va răsplăti pentru faptul că le împărtășesc. Cu această înțelegere, am început ”urcarea”, drumul de întoarcere la natura mea spirituală.

Îmbătrânirea: drumul ”în sus” din nou

Atunci când îmbătrânim, ne începem drumul ”în sus” din nou, înapoi la suflet. Punctul de jos, de a fi pe deplin încarnat și identificat cu tărâmul material este încheiat. Putem renunța la focalizarea asupra acestei laturi și suntem adeseori impulsionați să facem acest lucru din cauza provocărilor pe care le întâlnim în viață sau din cauza faptului că ne confruntăm cu o fragilitate crescândă a corpurilor noastre. Revenim ”sus” din nou pentru a ne întoarce în cele din urmă la Sursă. Mișcarea naturală a îmbătrânirii este o creștere spre lumină, identificarea cu realitatea mai mare a sufletului nostru în locul realității finite și limitate a corpului și personalității noastre. Prin urmare, dintr-un punct de vedere spiritual, deveniți mai degrabă mai mult decât mai puțin atunci când îmbătrâniți: înțelepciunea, încrederea și bucuria este mai probabil să crească.  

O ființă umană care îmbătrânește natural și cu grație, este conștientă de faptul că este cu mult mai mult decât sinele său pământesc. Își dă seama că sinele său adevărat se ridică deasupra rolurilor pe care le-a jucat în planul material al Pământului. Cu cât deținerea acestei realități se diminuează, cu atât începe să-și dea seama din nou cine este: o ființă eternă de lumină vie.

Din nefericire, acest proces natural și grațios este adeseori îngreunat de convingerile sociale adânc înrădăcinate. Trăim într-o societate care, în general, crede că realitatea fizică este tot ceea ce există, că nu există un sine adevărat dincolo de sinele pământesc, și, prin urmare, îmbătrânirea este un lucru rău. Oamenii au ajuns să devină pe deplin identificați cu corpul și personalitatea lor fizică. Îmbătrânirea este asociată cu pierderea și decăderea, cu o mișcare spre neant. Prin urmare, mulți oameni se opun adevăratului proces de îmbătrânire și această rezistență întrerupe ascensiunea naturală înspre suflet și înspre mai multă bucurie și lumină. Împotrivirea opusă procesului de îmbătrânire duce la împlinirea unei  profeții: ceea de ce ți-e frică nu scapi. Această împotrivire provoacă o agățare de dimensiunea fizică și de corp. Această agățare este o negare și o întoarcere de la lumina interioară, ceea ce are o serie de consecințe tragice pentru persoana care îmbătrânește.

-În primul rând, corpul care îmbătrânește ar putea beneficia enorm de pe urma unei conexiuni mai profunde cu sufletul. În timp ce o persoană se conectează cu tărâmul sufletului în timpul procesului de îmbătrânire, energia din tărâmul spiritual curge mult mai puternic prin corpul său. Corpul este înălțat și revitalizat de lumina și bucuria din acest tărâm și câștigă mai multă putere și sănătate din această legătură. Dar dacă conștiința nu se focalizează pe ceea ce se află dincolo de cele pământești, și se agață în mod disperat de tărâmul fizic, corpul va trebui să se descurce fără acest surplus de energie. Acest lucru crește riscul apariției problemelor de sănătate.

-În al doilea rând, în societate în general, oamenii în vârstă ar putea îndeplini un rol important: să radieze conștientizarea spirituală și înțelepciunea către generațiile mai tinere care sunt focalizate pe tărâmul fizic și pe cerințele societății. Oamenii mai în vârstă pot, prin experiența lor de viață și prin legătura lor sporită cu dimensiunea sufletului, să aibă o influență pozitivă asupra tinerilor prin împărtășirea luminii, înțelepciunii și compasiunii lor. Ei pot oferi o perspectivă mai largă asupra lucrurilor și pot asculta cu răbdare. În mod natural, oricine simte în oamenii mai în vârstă mai multă înțelepciune, pace și seninătate.

Influența pozitivă a oamenilor mai în vârstă poate fi exprimată în diferite moduri: de la o personalitate spirituală influentă la o bunică dulce și înțeleaptă către care întreaga familie se îndreaptă pentru a cere sfaturi. De asemenea, sunt scriitori, artiști, terapeuți care la o vârstă foarte avansată fac o muncă de excepție și care, fără să-și dea seama, inspiră multe alte persoane. Oamenii mai în vârstă sunt podul dintre tărâmul atemporal și lumea practică a vieții de zi cu zi. O societate în care valoarea vârstei mai înaintate nu este recunoscută, este o societate care și-a pierdut legătura cu spiritualul. Și atunci vedem o societate care a luat-o razna: priviți în jurul vostru.

Atunci când un om în vârstă nu-și poate ocupa locul său firesc în societate, atât societatea cât și bătrânii înșiși suferă. Viața unui bătrân tinde să devină singuratică, neînsemnată și plictisitoare. Nu este tragic că exact la vârsta la care un om este ideal pregătit pentru munca spirituală, el este dat la o parte? Ați auzit de vreun scriitor sau artist care să se retragă de ziua lui de naștere pentru că a împlinit șaizeci și cinci de ani? Imaginați-vă cât de multe cărți și opere de artă de mare valoare nu ar mai fi existat dacă aceste persoane ar fi trebuit să respecte nebuneasca regulă de a se opri din lucru la vârsta de șaizeci și cinci de ani? În acest moment citesc memoriile lui Claude Lanzmann, născut în 1925, producătorul filmului Shoah**. La fiecare pagină sunt uimit și atins de erudiția, înțelepciunea și bogăția acestei cărți. Conform standardelor societății noastre, acest om ar fi trebuit să se pensioneze cu mai mult de douăzeci de ani în urmă și să nu facă nimic! Absurd. Oamenii mai în vârstă sunt făcuți a părea mai puțin importanți și se fac ei înșiși neînsemnați: rezultatul este degenerarea fizică și mentală.

Îmbătrânirea: cinci sugestii pentru ușurarea drumului

În scopul de a găsi un mod natural, grațios de a îmbătrâni în societatea noastră, care deține imagini atât de negative despre bătrânețe, este necesară o schimbare radicală în modul de a gândi. Iată câteva sugestii:

Uitați tot ceea ce societatea vă spune despre îmbătrânire și despre a fi bătrân

Punctul de vedere al societății în ceea ce privește îmbătrânirea nu este unul spiritual. Aceasta nu consideră ființele umane ca și purtătoare ale unui suflet atemporal, ci ca organisme fizice care decad treptat și devin inutile. Dar fiecare ființă umană care experimentează viața cu o inimă deschisă și cu o minte deschisă va concluziona că în viață există mai multe decât aceasta. Viața are o dimensiune spirituală, și această dimensiune este de fapt mult mai fundamentală decât cea fizică. Ca bătrân vă puteți conecta mult mai ușor cu acea dimensiune pentru a dobândi inpirație și putere.

Înțelegeți că nimic nu se pierde niciodată

Nimic și nimeni nu se ”pierde în noapte”; tot ceea ce are valoare se păstrează. Unul dintre primele lucruri pe care le aflăm după ce murim și avem acces la cealaltă parte, este că totul încă există. Membrii familiei noastre și prietenii dragi, lumea copilăriei noastre, experiențele noastre cele mai prețioase – totul există încă. Și ne putem conecta cu cei dragi sau retrăi anumite experiențe dacă noi așa alegem – toate sunt acolo pentru noi. Mergând împreună cu fluxul vieții și predându-ne procesului de îmbătrânire, ajungem la această dimensiune atemporală unde tot ce are o subtanță reală este păstrat. Dacă îndrăznim să dăm drumul, putem primi sclipiri din această dimensiune. Apoi ajungem să ne dăm seama la nivel interior că nimic nu este pierdut – și această cunoaștere interioară aduce pace și calm.

Ieșiți în lume. Acesta este momentul în care să vă lăsați lumina să strălucească. Ea va servi societății și tovarășilor voștri ființe umane.

Tinerii de multe ori nu-i înțeleg pe cei în vârstă. Cum pot să accepte atât de ușor, pașnici și fericiți în timp ce se confruntă zilnic cu pierderea sănătății și abilităților, precum și cu apropierea morții? Răspunsul este că cei în vârstă au o cunoaștere interioară pe care tinerii nu o au. Oamenii în vârstă sunt în general marcați și maturizați de către experiențele de viață care i-au făcut mai blânzi și mai grijulii decât este media tinerilor. O persoană mai în vârstă a trebuit să dea drumul și să se predea de mai multe ori. Din aceasta apare un calm care aduce pace și fericire. Bătrânii ar face un serviciu imens societății și tovarășilor lor (mai tineri) umani dacă ar fi conștienți de darurile lor și le-ar împărtăși. Aruncați în mod cinstit o privire la ceea ce are nevoie lumea astăzi: telefoane noi, mașini mai rapide? Nu: înțelepciune, calm și pace. Nu asta este ceea ce au de oferit persoanele în vârstă?

Vedeți relativitatea rolurilor pe care oamenii le joacă. Nu le luați atât de în serios.

Viața este un joc. Oamenii (citiți adulții) care sunt total angajați în joc își iau rolurile foarte în serios. Nu vă lăsați prinși prea mult de joc; păstrați o mică distanță. Vedeți prin el; observați cum jucătorii își joacă fiecare rolul său. Atunci când vezi societatea umană ca pe un joc pe care oamenii îl joacă este mult mai ușor să dai drumul/să te eliberezi de standardele și așteptările implicate. Face să fie mult mai ușor să dai drumul acelor roluri pe care obișnuiai să le joci – ca părinte, angajator sau angajat, etc. – și să te deschizi unui nou capitol în viața ta.

Puneți-vă încrederea în viață. Aveți încredere că viața vă va aduce noi experiențe, noi roluri care să se potrivească persoanei care sunteți acum, nu persoanei care ați fost. Dând drumul trecutului și predându-vă, vă deschideți noului și puteți descoperi diferite părți ale voastre înșivă. Dacă vă țineți de ceva care nu vi se mai potrivește, va apărea un sentiment de goliciune și pierdere. Aveți încredere în viață și dați drumul.

Nu vă mai identificați cu corpul vostru și cu lumea fizică, ci cu conștiința voastră

Identificarea cu rolul vostru în lumea fizică și socială este distractivă și interesantă atâta timp cât vă dați seama că este doar un joc. Pentru o vreme sunteți complet absorbiți de el și apoi îi dați drumul din nou. În acest fel, treceți printr-o serie întreagă de experiențe și sufletul vostru se îmbogățește prin asta. Este firesc ca pentru o perioadă din viața voastră să vă identificați cu rolurile pe care le jucați, dar este, de asemenea, firesc să simțiți la un moment dat că este timpul să renunțați și să vă dați seama cine sunteți dincolo de acel rol. Acest lucru ar trebui să se petreacă pe măsură ce îmbătrâniți.

Imaginați-vă că conduceți o mașină. Dacă vă gândiți că voi sunteți mașina, va fi groaznic atunci când se întâmplă ceva cu ea. Dacă vă dați seama că voi sunteți șoferul, nu este chiar atât de rău: știți că nu sunteți mașina și puteți ca doar să ieșiți din ea.

Mergeți și așezați-vă în fața oglinzii și priviți-vă reflectarea: vedeți cum fața voastră îmbătrânește. Dar în spatele feței voastre, a ochilor voștri, este ceva care nu îmbătrânește și care nu are vârstă pentru că este atemporală: conștiința voastră. Simțiți-o! Prin identificarea cu conștiința voastră și nu cu corpul vostru îmbătrânit, curgeți împreună cu procesul natural al îmbătrânirii. Conexiunea cu cine sunteți voi cu adevărat, cu dimensiunea sufletului vostru se adâncește. Această conștientizare vă face să străluciți cu înțelepciune și pace.

Binecuvântările bătrâneții

Nu este nimic în neregulă cu o populație îmbătrânită. Pentru a începe cu, oamenii mai în vârstă sunt în medie oameni mai fericiți, așa că o populație îmbătrânită înseamnă că societatea ca și întreg va fi mai mulțumită.

Creșterea ca și proporție a populației îmbătrânite, înseamnă, de asemenea, și un sfârșit al dezastruoasei explozii demografice care a cauzat dispariția a atât de multor specii de animale și plante. Ne îndreptăm spre un viitor cu mai puțini oameni pe Pământ și, prin urmare, omenirea și natura vor fi mult mai în echilibru.

Ca și rezultat al creșterii numărului de oameni mai în vârstă, va fi imposibil ca ei să continue să fie ignorați și desconsiderați. Societatea va fi forțată să le acorde oamenilor în vârstă locul care li se cuvine. La rândul lor, și oamenii în vârstă vor fi provocați să ocupe acel loc. Logica absurdă va ajunge la un sfârșit, ceea ce îi va face pe oamenii care, dintr-un punct de vedere spiritual, sunt la vârsta lor cea mai fertilă să nu se mai retragă din societate. Acest lucru înseamnă că oamenii mai în vârstă nu se vor mai ascunde, ci vor permite luminii lor să radieze.

Oamenii mai în vârstă vor aduce înțelepciune, pace și calm societății. Omenirea s-a rătăcit și are mare nevoie de conexiunea cu realitatea atemporală a sufletului. O societate care ia în serios binecuvântările și darurile naturale ale bătrâneții, va fi o societate care se bazează pe armonia dintre ființele umane și Mama Pământ, în loc să urmărească succesul și exploatarea planetei noastre. Aceasta va fi o societate în care va exista mai puțină frică de moarte și de bătrânețe. Îmbătrânirea va fi percepută ca un proces plin de grație și ca o revenire treptată la sursa de Lumină din care venim toți.

© Gerrit Gielen

* Helliwell, J.F., Putnam, R.D.(2004) The Social Context of Well-Being. Philosophical Transactions: Biological Sciences. Vol. 359, No. 1449, pp. 1435-1446

** The Patagonian Hare: A Memoir

link catre articolul original

Traducere Monica Poka