joi, 12 martie 2015

Viața Este Perfectă – Nu Există Greșeli


De Bob Fickes

Din Infinita Unime a Conștiinței se naște Universul cu toată varietatea sa infinită. Unul îi produce pe Cei Mulți așa cum oceanul se mișcă și produce valuri la suprafață. Toate sufletele din acest Univers sunt expresii ale acestei O Conștiință. Fiecare suflet este un Suflet Maestru care are propria sa expresie unică și scop de îndeplinit în acest Univers. Sufletul Maestru este pur și neîntinat de karmă. Noi am numit acest Suflet Maestru, Maestrul Interior al nostru. Chiar dacă corpul/mintea sunt pline de karmă, Maestrul Interior sălășluiește atât de adânc în noi încât este dincolo de atingerea chiar și a celei mai rele karme a noastre. Putem spune că Maestrul Interior veghează asupra noastră de dincolo de această lume a karmei și ne ghidează în fiecare moment plin de compasiune pentru viața noastră pământească. Maestrul Interior iubește și înțelege viața pe care noi o avem de trăit în această lume.

Maestrul este deja pe deplin Iluminat și în armonie cu marele proiect al Planului Universal Divin. Atunci când acea O Conștiință se mută mai întâi în valurile Sufletelor Maestru, fiecare suflet este în armonie cu curgerea lui Dharma. Pe măsură ce timpul evoluează și se crează karmă, Sufletul Maestru ajunge să fie înconjurat de straturi care în cele din urmă îl vor ascunde pe Maestrul nostru Interior percepțiilor noastre din lumea fizică cu fiecare încarnare pe care noi o experimentăm.

Maestrul Interior poate fi ascuns vederii noastre, dar el este în continuare viu în interiorul nostru, ghidându-ne fiecare pas pe care noi îl facem. Nu contează cât de multe greșeli facem, Maestrul Interior este tot acolo iubindu-ne și așteptând cu răbdare ca noi să înlăturăm straturile de karmă și să câștigăm mai multă înțelepciune și compasiune pentru viața noastră. Într-o bună zi, când straturile de karmă vor fi îndepărtate suficient, Maestrul Interior va străluci în viața noastră de zi cu zi cu întreaga sa Iubire radiantă și noi vom descoperi Iluminarea. Iluminarea noastră a fost întotdeauna acolo adânc în noi așteptând ca noi să o descoperim.

Când se ivește Iluminarea, ne dăm seama că noi am fost întotdeauna Iluminați! Această descoperire seamană cu cea a valului singuratic care crede că este singur și separat de ocean. Într-o bună zi valul învață să privească în interior și vede că oceanul a fost întotdeauna acolo sub suprafață chiar și atunci când s-a gândit că acesta nu există.

Când Iluminarea își face apariția, ne dăm seama și că fiecare pas pe care l-am făcut pentru a ne obține Iluminarea a fost perfect. Viața pe care am trăit-o a fost întotdeauna ghidată de către Maestrul nostru Interior și până și lucrurile care am crezut că sunt greșite pot fi văzute acum ca parte a procesului prin care a fost necesar să trecem pentru a ne găsi Iluminarea. Nu a existat niciodată nici o greșeală! Totul a făcut parte din Planul Divin orchestrat și regizat de către propriul nostru Maestru Interior!


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.