duminică, 22 martie 2015

Deschiderea Portalului – Partea a 4-a



Înțelegerea/Realizarea

De Suzanne Lie

Cu această înțelegere/realizare că acest întuneric mă poate ataca numai prin propriul meu întuneric interior, bătălia s-a potolit pentru o clipă, dar suficient de mult pentru mine cât să mă adun pe mine. Da, pe MINE. Era mai mult mine decât acest întuneric. Era Iubire și Înțelepciune și Putere. Încet, mintea mea a început să-și aducă aminte de acele amintiri frumoase din viața mea și pe care inima mea le-a iubit din chiar esența mea.

Cu acea iubire am găsit puterea și înțelepciunea de a iubi și întunericul. Doar și acesta era o parte din mine. Totuși, era o parte de care am fost întotdeauna protejat, precum și o parte pe care a trebuit să o explorez pentru a fi o ființă completă.

Cu inima deschisă, am început să trimit iubire tuturor acelor entități furioase și terifiante care căutau să se lupte cu mine. Unele dintre ele s-au întors din fața luminii și s-au retras ca niște fiare sălbatice care și-au pierdut vânatul. Altele au îmbrățișat lumina și s-au ridicat către dimensiunile mai înalte. Pe măsură ce ele se ridicau, așa mă ridicam și eu.

În cele din urmă am ajuns în Planul Astral Mai Înalt. Toate zânele, gnomii și omuleții m-au întâmpinat cu bucurie și m-au felicitat pentru victoria mea. Ei m-au condus prin frumoasele câmpuri înverzite ale Planului Astral de Sus. Peste tot erau ființe frumoase care purtau aura primăverii. Le-am recunoscut pe unele dintre ele și am găsit unele pe care nu le mai întâlnisem.

Am continuat în Planul Mental. Am avut grijă să-mi păzesc fiecare gând și sentiment știind că ele se vor manifesta instantaneu în fața mea. În cele din urmă, m-am regăsit în fața Portalului către Planul Cauzal. Toate viețile mele de pe planeta Pământ s-au grăbit să mă întâlnească pentru a-mi reaminti că acea energie care este emisă este energia care se întoarce.

Am călătorit apoi în Planul Spiritual și am văzut momentul individualizării mele din creație. Mi-am îmbrățișat monada, partea din mine care este veșnica fărâmă a Creației. Apoi am intrat în Marele Vid. Totul era complet negru. Am căutat Coridorul către dimensiunea a cincea și în cele din urmă l-am găsit.

Cum am intrat în Coridor, l-am simțit rotindu-se în jurul meu. Am văzut fața Păzitorului celui de-al Cincilea Prag care era întins pe jos în iarba verde, înaltă. Am descoperit că trebuia să rămân acolo pentru a mă odihni în ”făr’de-timp” și ”făr’de-spațiu” și aduna pentru ceea ce mai rămăsese din călătoria mea. De ce eram obosit? Era din cauza faptului că făceam această călătorie pentru prima dată singur? De aceea mă simțeam atât de copleșitor de singur?

Păzitorul a zâmbit interogatoriului meu și m-a condus la un mic grup de ființe care făceau aceiași călătorie ca și mine. Am putut să văd că unii dintre ei erau în corpurile lor nocturne, unii meditau așa ca mine, și unii erau în vieți în-între și în procesul de a-și descoperi sinele lor mai mari. Totuși, chiar și în compania acestui grup minunat, singurătatea mea nu se estompa.

M-am scuzat și am părăsit grupul și am început să hoinăresc primprejur. Hoinăreala în planurile mai înalte este destul de diferită de cea din planul fizic pentru că realitatea se schimbă în mod constant în funcție de gândurile și sentimentele tale. Am ”simțit” o chemare din partea unei prezențe feminine, iar apoi o femeie frumoasă a venit la mine. M-a dus la un lac frumos care avea o cascadă la capătul opus. Chiar și atunci, singurătatea mea nu s-a diminuat. De fapt, a devenit chiar mai intensă.

Ghidul meu mi-a zâmbit și mi-a făcut semn cu o mișcare lipsită de cuvinte să privesc în lac. Când am făcut acest lucru, am văzut ceva, sau era cineva, pâlpâind chiar dincolo de vederea mea. A trebuit să urmez acel ceva/cineva. Fără nici un alt gând, m-am scufundat în lac și am înotat în căutarea acelui ceva/cineva. Cascada mă chema și am urmat acea chemare.

Lacul nu era adânc și erau straturi de pietre peste care cascada se prăvălea. Am descoperit că aș putea sta pe aceste pietre și să mă duc direct în cascadă. În timp ce apa îmi curăța fața, vederea mea s-a limpezit și am văzut stând în fața mea Flacăra mea Geamănă, Complementul meu Divin. Toată singurătatea mea a dispărut atunci când ne-am îmbrățișat și am fuzionat în unul singur.

”Cum am putut să te uit?” am strigat eu.

”Eu nu te-am uitat”, mi-a replicat ea din adâncul inimii noastre.

Nu mai eram singur. Eram complet/întreg. Acum eram pregătit să găsesc Vortexul către Arcturus. Mi-am acordat conștiința la Rețeaua Luminii, care mi-a fost arătată cu mult timp în urmă de către tatăl meu. Am simțit câmpul Luminii reverberând peste tot în jurul meu și în mine.

Când mi-am focalizat atenția pe cel de-al Treilea Ochi, am văzut două linii verticale și două linii orizontale de Lumină intersectate, formând un mic pătrat. Ca răspuns la o instrucțiune interioară, am privit profund în spațiul în-între. Încet am început să văd Vortexul la mare distanță. Pe măsură ce s-a apropiat de mine și eu m-am apropiat de el, rotirea Vortexului a devenit mai puternică și m-am trezit tras în el.

Vortexul se învârtea în jurul meu, deasupra mea, pe sub mine și prin mine. Eram în Vortex și Vortexul era în mine. Apoi, în depărtarea făr’de-spațiului, am văzut chipul tatălui meu. Am fost instantaneu umplut de euforia reuniunii. Ne-am îmbrățișat pentru totdeauna în făr’de-timpul Vortexului.

”Fiul meu, sunt foarte mândru de tine. Ai venit de unul singur la mine. Ai devenit o persoană completă. Mă înclin în fața reușitei tale”, a spus el în timp ce chiar se înclina în fața mea.

Am fost umplut cu umilință și onoare, deoarece tatăl meu nu era cineva care să facă ușor complimente. Am vrut să-l întreb despre fratele și surorile mele, dar și-a fluturat mâna și a spus,

”Prima dată vii cu mine pe Arcturus. Cred că toate întrebările tale își vor găsi răspunsul acolo. Amintește-ți acum, fiule, să-ți aprinzi Merkaba. Văd că-ți amintești cele două tetraedre suprapuse care formează o stea multidimensională cu șase colțuri.”

Mi-am găsit Merkaba interioară și când am pășit în ea cu conștiința mea, ea mi-a înconjurat întreaga formă. Într-o clipă am fost pe Arcturus.

Fratele și surorile mele se aflau acolo să mă întâmpine. Ne-am îmbrățișat atât de strâns încât am devenit o ființă. În cele din urmă, tatăl meu ne-a chemat să-l urmăm în Templul Inițierii. Călătoria pe Arcturus este o experiență multidimensională. Trebuie să-ți concentrezi toate gândurile și sentimentele într-un scop unic.

Înainte, întotdeauna tatăl meu ne-ar fi înconjurat cu energia sa pentru a ne ține pe drumul bun. Dar acum, că am ajuns la maturitate, ne-a lăsat pe fiecare dintre noi să ne găsim propria noastră cale. Eram curios să aud experiențele fratelui și surorilor mele, dar trebuia să mă concentrez pe prima mea călătorie solo pe Arcturus. Templul Inițierii a apărut încet în fața noastră. Era frumos dincolo de toate cuvintele pământești.

Nu mai fuseserăm luați aici niciodată înainte și toți eram loviți de venerație în fața măreției sale. Uși de aur imense s-au deschis pentru a ne întâmpina și o cale strălucitoare dintr-o substanță necunoscută ne-a arătat drumul. Tații Arcturieni ai fratelui și surorilor mele ne așteptau chiar dincolo de uși. Ne-au  făcut semn să intrăm.

”Asta este în onoarea voastră”, au afirmat ei deodată.   

Toți patru am urmat calea strălucitoare către Altarul lui UNU. O imensă ființă de lumină era așezată pe un tron și ne-a chemat în față. În timp ce am îngenuncheat în fața lui/ei, ne-a pus fiecăruia pe cap câte o Mantie de Lumină. Instantaneu, vibrațiile noastre s-au accelerat, camera s-a estompat și noi am plecat.

Unde am fost și ce am învățat nu se poate spune, doar experimenta. Dar când ne-am întors, eram pregătiți să ne întoarcem înapoi pe Pământ pentru a ne încheia misiunea. Am învățat în călătoria în care am fost să deschidem un Portal al Ascendenței pentru Mayașii care și-au încheiat serviciul și erau pregătiți să se întoarcă la diversele lor planete.

Timpul puterii Mayașe ajunsese la final. Părea că ar fi trecut o viață de când i-am văzut pe invadatori în visele mele. Invadatorii au sosit și totul urma să fie pierdut, cu excepția a ceea ce a fost ascuns sau stocat în coduri. Era timpul să ne întoarcem. Multe pregătiri trebuiau să fie făcute pe Pământ.

Întoarcerea la Viața din Templu

Când ne-am întors la viața noastră din templu totul a fost altfel. Ne înfruntaserăm toți întunericul interior și ne expansionaserăm conștiința dincolo de atingerea oricăruia dintre Cei Întunecați. Nu aveam nici o negativitate față de ei, deoarece totul are un scop. Fiecare ciclu din dimensiunea a treia trebuie să ajungă la o finalizare, și așa era și cu Maya.

Nici nu i-am ignorat și nici nu i-am înfruntat pe Cei Întunecați pentru că înfruntarea Întunericului nu face altceva decât să producă o aliniere care te poate trage în el. Dacă cineva încerca să intervină în străduințele noastre, ne ridicam pur și simplu vibrația dincolo de ceea ce ei puteau percepe cu percepțiile lor trei dimensionale.

În cele din urmă eram pregătiți și timpul era aproape. Cu ajutorul viziunii noastre la distanță, i-am putut vedea pe cuceritori navigând spre căminul nostru Mayaș. M-am gândit la Lenexa și la mama mea adoptivă și m-am întrebat dacă ele pot auzi chemarea tăcută de a se întoarce Acasă la sinele lor mai înalte.

Hopenakaniah și cu mine aveam de deschis Portalul, iar Leatunika și Hegsteomen aveau de ținut deschis Portalul și să fie ultimii care să călătorească prin el. Era treaba lor să închidă pasajul, așa cum treaba noastră era să-l deschidem.

Nici unul dintre noi nu am vorbit despre timpul petrecut în oraș cu trei dimensionalii. A fost singurul secret pe care l-am păstrat vreodată. Nu am aflat niciodată cum au călătorit ei pe Arcturus sau măcar dacă au avut și ei o perioadă atât de dificilă și de minunată în oraș precum am avut eu. Cred că și Hopenakaniah a descoperit iubirea, deoarece era în ea ceva ce suna ca acea familiară coardă a iubirii pierdute.

În cele din urmă a sosit ziua pentru ceremonia noastră. Am practicat-o de nenumărate ori și ne simțeam încrezători în rolurile noastre. Am trimis chemarea tăcută timp de șapte zile și șapte nopți. Erau zilele celui mai înalt ceremonial așa că Cei Întunecați nu suspectau intențiile noastre. Ne-am îmbrăcat costumele de ceremonial și noi patru am urcat cele treisprezece scări către cel mai înalt vârf al celei mai sacre piramide a noastre.

Hopenakaniah și cu mine eram în față și Leatunika și Hegsteomen ne urmau. Cu fiecare treaptă pe care o urcam vibrația noastră creștea din ce în ce mai mult, astfel încât atunci când am ajuns la Altar, de-abia mai puteam rămâne ancorați în formele noastre trei dimensionale. Am simțit confuzia multora dintre Cei Întunecați atunci când am dispărut vederii lor. Cu toate acestea, mândria lor nu le putea permite să admită că nu ne mai puteau vedea.

Hopenakaniah și cu mine am făcut dragoste de multe ori, dar de această dată urma să fie altfel. Acum nu era pentru noi înșine, ci pentru cei treziți dintre Mayași. Am început ritualul în timp ce Preoții din jurul nostru scandau numele Sacru al Soarelui nostru – KEIN. Scandarea a crescut din ce în ce mai puternic în timp ce și energiile noastre spirituale/sexuale se ridicau de-a lungul coloanei noastre vertebrale fuzionând energiile noastre masculine și feminine în UNA singură.

În exact momentul în care primele raze ale Soarelui nostru care răsărea au luminat Altarul nostru, am tras toate aceste energii în Inima noastră UNA/UNITĂ și am predat-o lui KEIN. Instantaneu Portalul către dimensiunea a cincea s-a deschis. Din nou, noi patru am devenit două echipe de câte doi, atunci când Hopenakaniah a deschis Portalul. I-am asistat pe mulți care au trecut prin Portal în timp ce fratele și sora noastră îl țineau deschis.

Am văzut multe fețe familiare din templu și din viața mea în oraș. Și da, acolo era și Lenexa, însărcinată cu copilul meu, și familia ei, care acum o includea și pe mama mea adoptivă. În timp ce treceau prin Portal fiecare dintre ei își lepăda forma sa trei dimensională și se expansiona în adevăratul său corp de lumină.

Copilul lui Lenexa și al meu a devenit o micuță ființă de lumină care era ținută strâns de către mama sa. Am zâmbit și mi-am dat seama că, într-adevăr, Lenexa era reîncarnarea dragei noastre surori pierdute. În cele din urmă, toți cei care au putut răspunde CHEMĂRII tăcute, au trecut prin Portal. Fratele și sora mea au intrat în Vortex și l-au închis în urma lor. Ne încheiaserăm misiunea!

Vă ofer acest mesaj ACUM în speranța că vă va stimula amintirea, pentru că misiunea pe care am încheiat-o, este doar începutul pentru VOI.

Dragi Cititori, am primit această poveste cu mulți ani în urmă, dar nu am simțit niciodată că ar fi momentul potrivit să o împărtășesc. Din fericire, ACUM este momentul să o împărtășesc.

Ce ați știut timp de mai mulți ani, dar nu ați îndrăznit să împărtășiți până acum? Vă rog să împărtășiți ...
Și vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați împărtășit până acum,

SUE


Traducere Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.