marți, 17 martie 2015

Actualizare 17 Martie 2015



Din ciclul Actualizări

Dragi tovarăși de drum, ne apropiem de un moment important pe Calea noastră și vă rog să priviți și tratați acest moment cu maturitatea necesară, maturitate la care am ajuns mulți. Îi rog pe acești ”mulți” care au trecut prin și de multe momente importante până acum, să-i ajute pe cei mai nou-veniți în ”club” să privească și trateze acest moment cu calmul, pacea și răbdarea necesară.  

Știm cu toții cât de dureroasă a fost pentru mulți ziua de 22 Decembrie 2012, când s-au trezit și au descoperit că sunt în aceiași lume în care au fost și în 20 Decembrie 2012. Și asta nu pentru că nu s-ar fi întâmplat nimic, ci pentru că nu aveam noi dezvoltate percepțiile necesare pentru a putea percepe/înțelege ceea ce s-a petrecut atunci.

Așteptările cu care mulți au intrat în acel eveniment intens mediatizat în lumea spirituală și neîmplinirea lor au dus la dezamăgiri profunde și pentru unii chiar la abandonarea Căii pe care porniseră. Să nu uităm că trăim încă într-o dimensiune legată de timp și, în ciuda accelerării timpului, ”timpul” scurs între cauză și efect mai există. Cât de mult timp, depinde de nivelul de dezvoltare spirituală adevărată atins de fiecare.

Și așa și este bine pentru fiecare, deoarece și celor mai nou veniți în club li se acordă timpul necesar de a mai face un pas pe Calea lor. Să nu uităm că TOȚI am fost la un moment dat nou-veniți în club și am onorat și apreciat răbdarea celor ce se aflau înaintea noastră pe cale. Pe cei care sunt nerăbdători să ajungă la ”destinație” îi rog să-și aducă aminte de acest lucru și să le acorde celor nou-veniți/treziți măcar atâta ”credit” cât le-a fost acordat lor.

Vă rog să lăsați deoparte orice așteptări personale și să înțelegeți că este un moment în care unitatea și unimea este ”miza” și că prin această unitate și unime facem TOȚI un pas înainte . Nu faceți meditații de iubire, FIȚI meditația, FIȚI Iubirea, FIȚI schimbarea pe care vreți să o vedeți și în jurul vostru nu numai în voi. TOTUL este A FI și nu a face. Atunci când ești în starea de A FI, starea de a face se estompează, se topește în starea de A FI.

Ca civilizație de-abia am ieșit de pe ”terenul de joacă în care aruncam cu pietre și ne puneam porecle” cum spune Kryon, de-abia am trecut de markerul din 2012, așa că avem încă cale lungă de făcut. Fiecare piatră pe care o punem acum ÎMPREUNĂ la temelia lumii pe care dorim să o creăm pentru noi este importantă. Importantă este intenția cu care ne adunăm, cu care ne unim unii cu ceilalți. Priviți cu inima nu cu mintea ceea ce stă în fața noastră.

Bucurați-vă de ceea ce vine, orice ar fi acel ceva pentru că mintea noastră umană NU poate încă să cuprindă TOT ceea ce vine, TOT ceea ce primim. Dar vom descoperi ÎMPREUNĂ în timp. Cel mai important pas pe care îl putem face este să înțelegem că NOI suntem o forță care poate să-și decidă singură calea, viitorul și viața. Nu uitați că nici Dumnezeu n-a făcut lumea într-o singură zi și că nu poți construi etaj la casă dacă nu ai fundația și parterul construite deja.

Aceste câteva zile care mai sunt până la Eclipsă și la Echinocțiu vor fi pline de provocări. NU cădeți în capcana lor, vedeți-le drept ceea ce ele sunt, curățări demult dorite și așteptate, și FIȚI ceea ce am venit să FIM. IUBIRE.
Iubire pentru Tot Ceea Ce Există indiferent de forma în care ni se prezintă. Înainte de orice, FIȚI. Intrați în cel mai sacru templu care ne-a fost dăruit, și care se află în noi înșine, și FIȚI măreția și frumusețea pe care o avem cu toții pentru că este datul nostru prin naștere.

Puneți deoparte orice prejudecată și așteptare pe care o aveți și încercați să vedeți ADEVĂRUL din spatele așa-ziselor adevăruri care ne-au fost servite pe tavă până acum. Corpul nostru ne vorbește acum mai mult ca niciodată. Se eliberează de ceea ce a purtat atâta amar de vreme. I-a venit și lui ”timpul” să se elibereze din chingile care l-au obligat să dețină atât de multe tipare pe care nu le-a dorit.

Atunci când vi se pare că ați pierdut controlul asupra reacțiilor voastre, nu vă judecați, nu intrați în starea de vină, rușine și reproș. Vedeți ADEVĂRUL mai mare din spatele acestor sentimente care apar atunci când vă judecați. Veți observa că se va instala foarte repede o stare de ușurare, de calm, de bucurie, de parcă vi s-ar fi luat un munte de pe umeri.

Nu pierdeți vremea cu căutatul motivelor și înțelesurilor, pentru că acesta este primul impuls. Nu mai avem ”timp” de pierdut cu asta. Ajutați-i mai degrabă pe cei din jurul vostru nu să înțeleagă neapărat ceea ce se petrece, ci ca măcar să-și păstreze calmul și încrederea că totul este așa cum trebuie să fie. Nu este absolut deloc momentul să cântărim sau comparăm care cât știm sau valorăm. Oricum, în Ochii Tatălui/Mamei Dumnezeu avem cu toții aceiași valoare. FIȚI calmul pe care doriți să-l vedeți în jurul vostru; FIȚI Farul de Lumină pentru cei care au nevoie.

Bucurați-vă de ceea ce urmează, jucați-vă cu energiile care vin, ele nu vin să ne zăpăcească sau doboare, ele vin să ne întărească și să ne poarte  mai departe cu câte măcar un pas pe fiecare. NU suntem singuri, n-am fost niciodată, dar acum începem să simțim din ce în ce mai mult acest lucru. Permiteți-vă să ”greșiți” pentru că acesta este modul în care învățăm. Prin experimentarea directă. Acesta este modul de predare pe această planetă. Și nu numai.

Intrăm într-un nou circuit al roller-coaster-ului. Sunteți pregătiți?


Namaste!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.