Dragi prieteni, ca urmare a multelor
solicitări, Nora și cu mine ne-am gândit să începem un fel de program de
meditație săptămânală în care să facem împreună meditațiile pe care le
cunoașteți ca făcând parte din ceea ce am numit ”Capsule ale Înțelepciunii”. Ele
așa au fost numite, de fapt, de către autoarea lor, Natalie Glasson.
Vom face ceea ce noi numim
”meditația lungă” pentru ca voi să puteți lua/primi cât mai multe informații
din aceste Capsule/Meditații. Am proiectat acest program sub forma unui abonament
care să vă asigure participarea la 4 meditații pe lună, iar taxa de participare
este de 15 euro/lună/persoană. Meditațiile vor avea loc în fiecare zi de joi de
la ora 21:00 cu începere din data de 4 octombrie 2018. Participarea la acest
program nu vă asigură primirea înregistrării orei de meditație petrecută
împreună sau a Meditației/Capsulei respective. Cei/cele care doresc să intre în
posesia acestor Meditații/Capsule pentru a le putea face/audia oricând doresc,
le pot achiziționa de pe acest blog, de fapt, de pe platforma FastSpring care
se ocupă de acest aspect.
Acest program a fost gândit sub
această formă din două motive. Primul, de a face accesibile aceste informații
și celor care, material, se confruntă cu unele dificultăți și al doilea, deși
nu este al doilea ca importanță, doar ca numerotare, pentru bucuria de a fi
împreună și pentru a asigura un cadru energetic mai larg și înalt vibrațional
tuturor participanților la aceste Meditații/Capsule.
Am rugămintea ca cei/cele care
doresc să participe să ne anunțe pentru că este nevoie să facem și noi unele
aranjamente, cum ar fi de exemplu achiziționarea dreptului de a accesa/folosi
platforma Zoom care asigură posibilitatea de a ne conecta online cu toții, care
nu este prea ieftină, și care poate fi folosită tot sub forma unui abonament
lunar. Ca modalitate de plată am rugămintea să folosiți butonul Donate de pe
acest blog pentru că astfel ne rămâne atât un istoric, cât și o evidență mai
clară a listei de participanți. Acolo unde, din motive bine întemeiate, nu se
poate folosi această metodă, vă rog să luați legătura cu noi.
Vă mulțumim și vă așteptăm să ne
re-auzim și ca la un anumit nivel energetic să fim din nou împreună, nu că n-am
fi tot timpul, dar ceea ce aducem și creăm împreună când ne unim într-o astfel
de întâlnire este diferit de tot ceea ce creăm în alte momente.
Vă așteptăm cu drag,
Monica și Nora
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.