Arhanghelul Mihail prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa
Salutări și iubire se extind din ființa mea spre voi, eu sunt Arhanghelul Mihail. Este o bucurie să fiu în prezența voastră, acesta este un timp atât de tandru și sensibil al ascensiunii voastre. Este un timp în care este necesară o imensă iubire, iubire necondiționată și de sine. Așa că, noi, Tărâmul Angelic, vă înconjurăm și vă îmbrățișăm în iubire pură. Vă invităm ca atât de des cât puteți să ne chemați pe noi, Tărâmul Angelic, să vă înconjurăm, să vă îmbrățișăm și scăldăm în iubire. Vă invităm să inspirați iubire și să expirați iubire în ființa voastră, să inspirați iubire din afara voastră, din Tărâmul Angelic, de la ghizii voștri, să inspirați iubire din sufletul vostru din voi, din iubirea Creatorului care este în voi și expirați-o în ființa voastră. Imaginați-vă că vă umpleți întreaga ființă, corpul, câmpul auric și așa mai departe cu iubire.
Fiecare aspect al ființei voastre tânjește acum după iubire, iubirea reprezintă vitaminele, mineralele care sunt necesare în acest moment ca să vă susțină ascensiunea. Există un motiv pentru nevoia voastră de iubire în acest moment și, anume, chakra inimii și chakra inimii voastre mai înalte, aflată deasupra chakrei inimii, trec printr-o imensă transformare, actualizare și proces de vindecare. Chakra inimii este atât de expansivă, este umplută cu iubire. Ea vă susține să acționați în și ca un spațiu de iubire. Chakra inimii conține amintiri și răni, unele care vă servesc și unele care au nevoie sau cer să fie rezolvate. Chakra inimii voastre este pe cale să se transforme în centrul de putere care voi sunteți. În puternica vibrație a iubirii care este sufletul și esența voastră. Chakra inimii mai înalte susține integrarea iubirii sufletului, a înțelepciunii sufletului și a Creatorului. Prin urmare, este un moment în care rănile vor fi transformate și eliberate. Chakra inimii va fi împuternicită. Iubirea și iubirea de sine vor fi împuternicite în ființa voastră și, astfel, inima își va aduce înțelepciunea în conștientizarea voastră ca să vă susțină acțiunile și reacțiunile în și dintr-un spațiu de iubire.
Chakra inimii se află în centrul realității creșterii voastre spirituale; prin urmare, transformarea sa va fi magnifică, majoră și poate chiar zguduitoare. Acesta este motivul pentru care am numit această transformare, chakra inimii implodează și explodează, pentru că poate fi simțită ca și cum chakra inimii le face pe amândouă. Se sfărâmă, cade în bucăți, cedează. De asemenea, poate fi ca și cum chakra inimii voastre explodează cu puterea pe care o recunoașteți ca fiind iubirea voastră, iubirea voastră de sine, iubirea voastră necondiționată, iubirea voastră pură și iubirea voastră în acțiune.
Puterea iubirii voastre răsare și se ridică și se va simți ca o explozie, ca și cum chakra inimii voastre se extinde, radiindu-și în afară puterea și prezența. Chakra inimii voastre va deveni împământată, cu mult mai împământată decât oricând înainte în evoluția voastră spirituală și chiar în realitatea voastră fizică, ceea ce înseamnă că veți recunoaște puterea iubirii. Când vă exprimați iubirea, va fi puternic pentru voi și pentru alții și va avea impact. Veți fi mai sensibili la iubire și poate chiar la rănile iubirii. Veți simți mai profund iubirea celorlalți și s-ar putea chiar să resimțiți respingerea celorlalți cu o mai mare durere, s-ar putea chiar să observați cum formele gând vă împuternicesc chakra inimii sau o zdrobesc.
Lucrurile simple pe care le faceți, spuneți sau gândiți vă afectează iubirea pe care o exprimați, natura expansivă puternică a ființei voastre și modul în care îi dați libertate și eliberare.
În momentul în care chakra inimii implodează și explodează, este momentul, timpul să vă îngrijiți vechile răni și să aveți grijă de voi, de inima, de iubirea și de puterea voastră în timp ce vă dați seama și recunoașteți modul în care acționați și reacționați față de alții în realitatea voastră. S-ar putea să fiți în măsură să empatizați cu alții sau cu voi înșivă cu mai multă profunzime, s-ar putea să simțiți că plângeți pentru întreaga lume din cauza durerii și suferinței care este experimentată. În timp ce ce sensibilitatea chakrei inimii voastre se extinde și se manifestă, puteți simți că vă lasă puterile și sunteți împovărați cu rănile, durerile, suferința celorlalți din lume și poate ale voastre înșivă. Vă veți obișnui cu sensibilitatea; va evolua și nu o veți mai simți așa cum ați simțit-o la început. Când chakra inimii implodează, explodează și se transformă, atunci veți simți cel mai tare sensibilitatea. Veți fi sensibili la lumea din jurul vostru și în interiorul vostru; pe măsură ce această transformare are loc, sensibilitatea se va diminua pentru că puterea voastră va intra în joc. S-ar putea să vă simțiți inspirați să vă radiați iubirea puternică, să o împărtășiți cu alții, să o puneți în acțiuni, să o puneți în gânduri și să exprimați puterea iubirii voastre. Acest lucru va susține transformarea pentru că pe măsură ce chakra inimii implodează și explodează, rănile vor fi vindecate, reconstruind astfel chakra inimii.
Chakra inimii mai înalte se aliniază cu adevărul vostru, cu sufletul vostru, cu Creatorul și cu tot ceea ce este destinat călătoriei voastre spirituale și, astfel, veți experimenta reconstruirea chakrei inimii voastre mai înalte cu putere, cu puterea iubirii voastre. Chakra inimii voastre va fi mai flexibilă. Veți fi mai capabili să faceți față rănilor care sunt create de experiențele din realitatea voastră. Veți fi capabili să empatizați cu alții și să rămâneți totuși în puterea voastră. Veți fi în măsură să aduceți vindecare, atunci când este necesară și este nevoie, vouă înșivă și altora.
Ce puteți face între timp?
Eu, Arhanghelul Mihail, vă invit, dacă puteți, în casa voastră sau oriunde, chiar și numai în mintea voastră, să creați un spațiu de iubire, un spațiu în care puteți sta sau fi, și care știți că emană iubire. Lăsați acest spațiu să vă reamintească să vă iubiți pe voi înșivă, să atrageți iubirea Universului Creatorului umplându-vă cu iubire și făcându-vă timp în fiecare zi să recunoașteți că vă scăldați în iubire și că acea iubire este puterea voastră.
S-ar putea ca în chakra inimii voastre să experimentați tandrețe. Dacă se întâmplă asta, stați cu ea, recunoașteți-o, inspirați profund în timp ce o observați. Dacă vechile răni apar din nou să fie eliberate, respirați profund, stați cu ele și observați-le. Poate doriți să întrebați rănile care este mesajul lor, ce doresc să înțelegeți sau să rezolvați sau ce acțiune se impune? S-ar putea să vă simțiți incredibil de sensibili la lumea din jurul vostru, și dacă este așa, lăsați-vă să fiți. Dați-vă voie să plângeți sau să vă simțiți vulnerabili în timp ce stați în acel spațiu de iubire, știind că sunteți susținuți de stâlpi de iubire, iubirea Tărâmului Angelic, iubirea Creatorului și propria voastră iubire. S-ar putea să experimentați senzații în chakra inimii, stați din nou cu ele și observați-le. Știți că sunteți susținuți cu și ca iubire și chiar înainte să încheiați procesul, imaginați-vă, simțiți-vă, conștientizați-vă chakra inimii și noua actualizare umplută cu puterea iubirii, a iubirii necondiționate, iubirii de sine și a puterii active. Aceste practici vă vor ajuta să treceți prin această etapă de ascensiune și transformare.
Este momentul să fiți foarte iubitori cu voi înșivă, foarte delicați, foarte susținători, foarte blânzi și noi vom face la fel.
Vă iubim necondiționat.
Vă mulțumesc,
Eu sunt Arhanghelul Mihail
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.