Lucrătorii în lumină au fost pe drumul lor timp de multe întrupări. În acest articol voi vorbi despre rolul lor ca făptași în timpul Atlantidei și viețile de victimă care le-au avut ulterior; despre conflictele interioare care s-au născut din aceste experimentări conflictuale și despre modul în care acestea au dus în cele din urmă la nașterea Conștiinței Christice.
Atlantida și apariția dualității pe Pământ
În primul rând: ce este dualitatea? Dualitatea este negarea unității interioare a universului. Este credința în divizarea dintre oameni și om față de natură; bărbat împotriva femeii, rase una împotriva alteia, națiuni în război, natura care ne amenință și, în consecință, trebuie supusă. Dualitatea este convingerea că suntem înconjurați de inamici cu care este nevoie să ne luptăm. Dualitatea este o iluzie mentală care ține captivă omenirea; o iluzie care apare atunci când gândirea noastră nu se mai bazează pe iubire, ci pe frică.
Ce are asta de-a face cu Atlantida?
Atlantida a fost o civilizație care a apărut cu mult timp în urmă, când un anumit grup de suflete cosmice care provin dintr-o altă parte a Universului, au decis să se întrupeze pe Pământ. La acea vreme, pe Pământ existau deja oameni pe care i-ați putea numi oamenii Pământului. Ei aveau o acordare interioară oarecum diferită și o conștiință diferită. Ei erau foarte ”cu picioarele pe pământ” și se simțeau ca făcând parte din natura Pământului; de exemplu, ei vedeau animalele ca pe niște co-locuitori egali. Datorită legăturii lor cu Pământul, energia Mamei joacă un rol major în psihicul lor.
Atlanții erau mai orientați cosmic, erau conștienți de originile lor. Erau mult mai dezvoltați mental, intelectual și aveau puterile celui de-al treilea ochi. Totodată, arătau puțin diferit, erau mai înalți și mai deschiși la culoare și se considerau superiori.
Consecința întrupării lor pe Pământ a fost că a apărut o societate bazată pe clase în care atlanții formau clasa superioară, clasa conducătoare. Printre altele, ei veniseră aici să ajute și să protejeze oamenii Pământului. Dar ei i-au privit de sus pe pământeni considerându-i ființe mai puțin evoluate care aveau nevoie să fie învățate și iluminate.
Puteți compara ceea ce s-a întâmplat atunci cu ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu în istoria omenirii – inspirat de amintirile subconștiente ale Atlantidei – în timpul Epocii Colonizării. Colonizatorii albi s-au văzut ca fiind cei care au venit să ilumineze, creștineze și să insufle civilizația modernă în ”sălbatici”. Chiar au văzut această misiune ca fiind ”sarcina omului alb”: era datoria omului alb să ilumineze restul lumii.
Abia mai târziu oamenii au început să înțeleagă că putem învăța multe de la acești așa-ziși ”sălbatici”: legătura lor cu natura, șamanismul, spiritualitatea triburilor indiene și dintr-o țară ca India care a adus, și aduce încă, multe perspective noi în societatea noastră vestică. Idealurile Iluminismului care au schimbat atât de mult societatea noastră își au originea în întâlnirea cu indienii care adeseori aveau puțină simpatie față de societatea ierarhică și orientată spre câștig material a europenilor. ”Libertate, egalitate și fraternitate” nu este o invenție europeană.
Începem acum să vedem că această colonizare a adus o imensă suferință și mizerie popoarelor colonizate. Asta este o repetare a temelor atlante. Atlanții au crezut că pot aduce progres și civilizație și au acționat dintr-o oarecare aroganță și o lipsă de apreciere a valorii culturilor ”primitive” existente.
La un moment dat, acea civilizație atlantă s-a încheiat. Parțial datorită forțelor Pământului (dezastre naturale) și, parțial, datorită unei conștientizări în creștere în atlanți că ceea ce ei făceau era greșit și că obțineau, de fapt, exact opusul la ceea ce intenționau. Rezultatul a fost că civilizația Atlantă s-a prăbușit.
Apoi, în întrupările ulterioare, atlanții s-au amestecat cu oamenii Pământului. Au devenit parte din ei. Cu toate acestea, civilizația Atlantă de lungă durată, care a durat aproximativ o sută de mii de ani, a avut un impact psihologic profund. A funcționat ca un fel de matriță energetică pentru societățile care i-au urmat.
Oamenii Pământului au început să imite cultura stăpânilor lor anteriori, încercând să recreeze Atlantida în modul lor de viață și de muncă. Și, prin asta, și greșelile din timpul Atlantidei au fost repetate. Ei au interiorizat ideile dualiste care au apărut în timpul Atlantidei.
Moștenirea psihologică a Atlantidei
Voi aminti aici trei exemple de mentalități dualiste care își au originea în Atlantida, mentalități cu care ne luptăm încă.
1. Crearea unei clase conducătoare
Pentru început, oamenii au internalizat ideea unei clase conducătoare atlante. Această interiorizare a dus la crearea nobilimii, aleasă dintre ei, o clasă de oameni care aveau drepturi speciale datorită descendenței și sângelui lor. Aceasta a fost o clasă conducătoare formată din oameni care erau speciali prin naștere și, adeseori, ca în cazul faraonilor din Egipt, chiar considerați divini. Puterile divine le-au fost atribuite din aducerea aminte a puterii celui de-al treilea ochi al atlanților.
Acea nobilime, cu familia regală ca cel mai înalt rang, este și astăzi aici. Bazată pe ereditate, oamenii erau puși deasupra altora și numiți rege sau regină. Faptul că influența regalității este în scădere arată că omenirea se eliberează de consecințele psihologice ale Atlantidei. Cu toate acestea, ideea ierarhizării că anumiți oameni sunt mai buni decât alții, este profundă și este încă cauza multor nedreptăți și suferințe.
Acei conducători erau adeseori mai preocupați de extinderea propriei puteri prin războaie și auto-glorificare decât de îmbunătățirea bunăstării supușilor lor. Convingerea lor că au fost aleși de Dumnezeu să-i conducă pe alții, nu i-a ajutat.
2. Subjugarea naturii
O altă consecință a Atlantidei este ideea că Pământul este ceva ce trebuie controlat. Atlanții niciodată nu s-au simțit cu adevărat ca o parte a Pământului; știau că au o altă origine și s-au identificat cu acea origine cosmică. Priveau Pământul de sus și credeau că Pământul și natura trebuie controlate. Și făcând asta, au creat o tensiune crescândă cu natura care, în cele din urmă, avea să ajungă la o erupție fatidică și să provoace dispariția Atlantidei.
În vremurile noastre, această convingere a dus la o înstrăinare a omului de natură. Străduindu-se să-i imite pe atlanți, oamenii Pământului au uitat ceea ce le-a fost dat: o legătură profundă cu Pământul și cu toate ființele sale vii. Asta explică și contradicțiile uneori bizare ale omului modern. Oamenii își pot iubi mult animalele de companie și, totuși, să mănânce carne din industria cărnii în care animalele sunt îngrozitor abuzate. Oamenii cheltuiesc atât de multă energie să-și satisfacă șeful și nu copiii și propria familie. Peste tot în jurul nostru vedem ciocniri între vechile modele energetice care își au originea în Atlantida și energiile naturale ale oamenilor Pământului.
3. Ierarhia Spirituală și Falsa Unitate a Conștiinței
Strâns legat de asta, și de mare importanță, este faptul că oamenii Pământului, care le-au urmat atlanților, au stabilit o formă ierarhică de spiritualitate. Datorită faptului că sufletele atlante s-au identificat puternic cu originile lor cosmice, modul în care ei au experimentat spiritualitatea a fost puternic orientată către cosmos, cel de dincolo de lume. Pământul însăși, natura terestră, a fost considerată neînsemnată. Așa că, în esență, ei au introdus o spiritualitate dualistă.
Noi trăim astăzi cu această moștenire. Cele mai multe învățături spirituale, atât din Est cât și din Vest, condamnă pământescul, senzualul, fizicul și sexualitatea. Se presupune că ar trebui să le transcendenți și să vă concentrați asupra ”sublimului”, a ceea ce aparține unei alte lumi; terestrul este inferior, lumesc. Asta este, în esență, conștiința atlantă care este îndreptată spre cosmos. Este îndreptată spre supunerea Pământului și, totodată, promovează ideea unei clase superioare care să-i învețe pe ”oameni” despre toate acestea.
Această spiritualitate ierarhică promovează adeseori o idee falsă a unității. Exemple în acest sens sunt:
· Există un Dumnezeu, dar
există și diavolul.
· Există un rai, dar există
și iad.
· Totul este una, dar
ego-ul vostru, personalitatea voastră nu fac parte din această unitate.
· Suntem toți una, dar unii
sunt mai ”una” decât alții, iar unii nu aparțin deloc acelei unimi.
· Totul este una, dar
Pământul nu face parte din ea și viața de pe Pământ ne ține departe de această
unitate.
· Totul este una, dar
trebuie să dăm drumul lumii exterioare; nu face parte din această unitate.
Este foarte simplu: când totul este una, totul aparține acelei unități. Personalitate, ego, joc, bani, iluzii, sexualitate, Pământ, interior, exterior, timp și spațiu – tot ce are un nume aparține acelei unimi și poate fi văzut și iubit și are înțeles. Rezistența opusă la ceva, negarea a ceva duce întotdeauna la dualitate, iar credința în dualitate duce la tensiune psihică și la conflicte interioare și exterioare.
Consecințele dualității sunt dramatice: suprimarea propriei sexualități, suprimarea unei spiritualități și creativități naturale și apariția în oameni a unor sentimente profunde de vinovăție, rușine și inferioritate. Suferința și daunele psihologice pe care aceste idei le-au provocat sunt aproape de neînțeles. Nu numai marile religii ale lumii sunt vinovate pentru asta, dar peste tot vedem guru ”iluminați” care predică conștiința unității și, între timp, își abuzează sexual adepții.
În principal, chiar atlanții care s-au reîntrupat după căderea Atlantidei și sunt acum conștienți de greșelile lor, sunt cei care s-au ciocnit de aceste idei ierarhice. Ei s-au răzvrătit împotriva propriei lor moșteniri și au fost, de obicei, condamnați pentru asta în societățile în care trăiau. Au trecut de la conducător la persecutat, de la făptaș la victimă.
Confruntarea cu trecutul
Calea luată după Atlantida n-a fost una ușoară pentru sufletele atlante. Să trăiască printre oamenii Pământului, sub povara energetică a Atlantidei, au fost experimentări dureroase pentru aceste suflete. A devenit o cale de auto-descoperire, dar, totodată, și o cale către adevărata învățătură. A fost o confruntare cu trecutul.
După cum am menționat mai sus,
structurile și ideile pe care atlanții le-au creat, au trăit în oamenii
Pământului după căderea Atlantidei. Ei au internalizat aceste concepte: ideile
de ierarhie și clasă și subjugarea naturii; ideea unei spiritualități orientate
în sus și neglijarea chakrelor orientate spre Pământ.
S-au dovedit a fi structuri pe care foștii atlanți, atât datorită aroganței lor naturale cât și datorită creșterii conștiinței inimii, nu le puteau suporta deloc. În mod ironic, ei au fost cei care s-au ciocnit cel mai mult cu ideile ierarhice și cu structurile sociale pe care tocmai ei le-au creat cândva. Au devenit rebelii, marginalizații, revoluționarii – și, de asemenea, vrăjitoarele arse pe rug.
Cu toate acestea, psihologic, o dezvoltare foarte valoroasă a avut loc: au început să se identifice cu oamenii Pământului; le-au văzut căldura, umanitatea, iubirea pentru copiii lor. Și au văzut ce le-a făcut sistemul. Pentru prima dată, adevărata iubire și înțelegere a apărut în rândul lor, ceva care lipsea în zilele Atlantidei. Primul pas către adevărata învățătură a fost făcut.
De la Atlant la Lucrător în Lumină
Greșeala fundamentală pe care atlanții au făcut-o a fost că ei doreau să-i facă conștienți pe oameni de divinitatea lor impunând o autoritate exterioară asupra lor. Asta nu a funcționat; oamenii au început să creadă doar într-o autoritate (divină) aflată în afara lor.
Doar când au început să trăiască printre oamenii Pământului, și adeseori au devenit victime ei înșiși, au început să ia contact cu realitatea pământească din interior și să schimbe lucrurile din interior spre exterior. De-abia atunci și-au îndeplinit mulți dintre ei misiunea spirituală. Rămânând fideli lor înșiși, în ciuda persecuției, în ciuda faptului că au fost arși pe rug, ei au arătat oamenilor ceva. Și anume, că există o putere interioară, o autoritate și divinitate interioară care nu poate fi supusă de o putere exterioară. Prin asta, ei au arătat ce înseamnă cu adevărat spiritualitatea. Lumina lor interioară s-a arătat în neputința lor: o lumină interioară care este liberă de autoritate.
Victimizarea a căpătat înțeles.
Astfel, atlanții au devenit învățătorii care și-au dorit întotdeauna să fie, au devenit Lucrători în Lumină. Era Iluminării a început. Omenirea a început să se elibereze de cătușele sale mentale.
Pentru finalizarea conștientă a tranziției de la Atlant la Lucrător în Lumină, sunt necesari trei pași.
1) Renunțarea la gândirea de victimă
Gândirea de victimă implică faptul că există un făptaș. Acei făptași sunt, desigur, actualii conducători. Conspirații întunecate, uneori extraterestre sunt suspectate că se află în spatele acelor conducători. Într-un fel, acest lucru este corect, doar că complotul este energia trecutului, a Atlantidei. Atlanții înșiși sunt conspirația împotriva căreia se luptă. Vinovatul nu se află în lumea exterioară, ci în interiorul lor.
Tranziția de la conștiința Atlantă la cea Christică poate fi făcută doar prin îmbrățișarea cu iubire, din conștiința Pământului, a atlantului din voi îndreptându-l pe atlant către puterea și frumusețea armonioasă a naturii. Uitați-vă la atlantul din voi și spuneți ”Uită-te la înțelepciunea unui trib indian, la conectarea intuitivă cu natura. Simte că acea lumină se află în tot și toate, până și în fiecare piatră. Simte ce înseamnă unitatea, că într-adevăr, totul aparține acelei unități, inclusiv chakrele mai joase, la fel și sexualitatea și emoțiile. Simte natura, simte iubirea Pământului.”
2) Renunțarea la o gândire de superioritate
Prin recunoașterea și îmbrățișarea Atlantului din voi cu înțelepciunea dobândită după toate acele întrupări, demontăm ideile pe care atlanții le-au adus pe Pământ și din cauza cărora Pământul suferă și astăzi: mentalitatea de superioritate; gândirea că știți cum să o faceți pentru alții.
Fiecare ființă umană are un suflet și, la un nivel profund, fiecare ființă umană își urmează calea. Nu poți niciodată ști pentru altcineva unde duce acea cale și ce experimentări, uneori dificile, caută cineva și care-i sunt motivele. Dacă cineva are nevoie de un sfat pe calea sa, îl va cere. Mulți oameni care se întitulează singuri maeștri spirituali îi atrag, de fapt, pe alții departe de calea sufletului lor. Un învățător bun le insuflă elevilor săi încredere în propria lor autoritate interioară și se face de prisos cât mai repede posibil. Atâta timp cât nu ești Totul, atâta timp cât nu ești Una, nu poți înțelege pe deplin alegerile și calea altuia.
3) Transcenderea dualității interioare
Am fost atât făptași, cât și victime. Putem ajunge la o combinare iubitoare a ambelor atunci când înțelegem că dualitatea nu este ceva din lumea exterioară, ci din propria lume interioară. Atât făptașul cât și victima se află în noi. La urma urmelor, victima nu este victima unui făptaș exterior, ci a făptașului din interiorul nostru. După o călătorie lungă, de multe secole, energia făptașului și-a găsit drumul înapoi la noi. Transcendem această dualitate interioară privind cu iubire făptașul din noi. A început cu cele mai bune intenții: să-și răspândească lumina și cunoașterea. În același timp, acesta este și începutul erorii: convingerea că alții nu-și pot găsi singuri calea; că sunt pierduți fără voi, pentru că voi știți mai bine și vedeți calea cea bună.
Acesta este modul în care cel care ajută a devenit făptașul, iar în cele din urmă, acea energie a făptașului s-a întors la voi. Aproape toate structurile cu care Lucrătorii în lumină se ciocnesc în această lume, autoritățile ecleziaste rigide și seculare, organizațiile care exploatează Pământul, etc. au fost create de ei înșiși la un moment dat dintr-un trecut acum uitat. Calea desființării acelor organizații nu este intrarea în război cu ele, ci eliminarea terenului lor de reproducere prin iertarea cu iubire și integrarea făptașului în voi înșivă. Asta este ceea ce numim Conștiința Christică.
Conștiința Christică
Conștiința Christică este conștiința unității. Este recunoașterea că aceiași origine divină este prezentă în tot ceea ce este viu. Conștiința Christică implică o iubire necondiționată pentru tot și toate – și tot și toate chiar înseamnă tot și toate. Așa că: nu puteți ajunge mai sus doar dând ceva la o parte, dacă suprimați pământescul și spuneți ”nu” părții pământești. Iubiți-vă dușmanii, iubiți tot ceea ce credeți că nu vă aparține, pentru că vă aparține.
În sens mai profund, Conștiința Christică se naște din mariajul dintre Atlanți și oamenii Pământului. Atlanții aveau acordarea cosmică, sufletele Pământului acordarea cu Pământul și natura. Iubirea și integrarea ambelor acordări apare dintr-o întâlnire egală a celor două; o egală apreciere a pământescului și a cosmicului, văzând frumusețea incredibilă a lumii exterioare cu natura ei frumoasă și recunoașterea divinității interioare: apreciere pentru mare și mic.
Este combinarea credinței în divinul din om (atlant) și credința în egalitatea tuturor oamenilor (pământean). Spiritualitatea care derivă din asta este recunoașterea divinului în tot și toate: o adevărată conștiință a unității.
Nașterea Conștiinței Christice a fost, în cele din urmă, misiunea ezoterică mai profundă a atlanților. Ei au venit pe Pământ cu intenția să ajute Pământul, să-l protejeze de forțele ostile și să ilumineze oamenii de-aici. Dar în adâncul sufletului, știau că au și ei la rândul lor ceva de învățat pe Pământ: căldura emoțională, conectarea cu Pământul și cu natura, trăitul în acum – și că asta era calea către Conștiința Christică.
Secretul Conștiinței Christice
Noi facem o deosebire între lumea interioară și cea exterioară, dar pentru Conștiința Christică o astfel de deosebire nu există. Lumea exterioară este o reflectare a lumii noastre interioare, iubirea din lumea noastră interioară duce la armonie în lumea exterioară. Lupta interioară crează dualitate în lumea exterioară.
Acea lume interioară nu este limitată la prezent: odată ce integrăm trecutul și ne eliberăm în interior de el, acesta radiază în toate viețile pe care le-am experimentat pe Pământ. Prin integrarea cu iubire a făptașului în noi, a Atlantului în noi, demontăm structurile de putere dintr-un trecut străvechi.
Secretul Conștiinței Christice este că nu este ceva doar în acum, este o conștiință iubitoare care curge prin toate întrupările noastre aducând vindecare. Un val de iubire care atinge toate fațetele noastre oriunde s-ar afla în timp și spațiu. Ea ridică toată istoria (tot trecutul) într-o conștiință diferită.
În încheiere
Am parcurs un drum lung. La început am trăit ca niște conducători superiori oamenilor Pământului și i-am îndoctrinat cu idei și structuri care îi stânjenesc și frânează și astăzi. Apoi am ajuns să trăim printre ei și am început să luptăm împotriva acelor structuri; împotriva structurilor de putere, claselor superioare, împotriva spiritualității ierarhice impuse care condamna sexualitatea și suprima pământescul. Acum este vorba despre îmbrățișarea Conștiinței Christice, lăsarea celor două forțe să se unească și să simțim că găsim unimea în asta. Conștiința Christică se naște din mariajul pământescului cu cosmicul. Ia naștere din transcenderea dualității interioare, atât a făptuitorului cât și a victimei.
Conștiința Christică se naște atunci când renunțăm la lupta interioară; se naște din înțelegerea că totul în noi aparține iubirii și tânjește după iubire. Se naște atunci când dăruim iubire la tot ceea ce se află în noi; se naște din armonia care apoi ia naștere.
Este o conștiință vindecătoare care își răspândește lumina nu numai în prezent, ci în fiecare moment pe care l-am trăit și respirat aici.
Este iubirea care transcende timpul și spațiul.
© Gerrit Gielen
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.