Cred că una dintre întrebările cel mai des puse în ultima vreme este ”La ce mai este nevoie să dau drumul, ce/de ce să mă eliberez?” pentru că presiunea pe care o simțim este atât de mare încât pare să ne sufoce și paralizeze acțiunile. Din experiența pe care am câștigat-o deja, știm că o astfel de stare se manifestă atunci când este nevoie să ”mai dăm jos câte un cojoc” ca să putem înainta cu o mai mare ușurință.
Am să mă adresez de această dată sufletelor bătrâne pentru că noi, sufletele bătrâne, în ciuda cunoașterii noastre, am ajuns la această răscruce. Chiar dacă nu ne-am identificat niciodată cu un suflet bătrân, am știut că asta suntem, am știut că putem duce mai mult decât pot ceilalți, că avem o răspundere, o misiune care ne-a fost încredințată nouă pentru simplul motiv că noi o puteam și putem duce la bun sfârșit.
Doar că ne-am intrat atât de bine în rol încât nu mai știm când este destul, când am făcut destul și este momentul să-i lăsăm și pe alții să ia parte la joc. Pe de altă parte, facem ceea ce avem de făcut de atât de multă vreme încât nu știm cum să n-o mai facem și ne este, pe undeva, teamă că nou-veniții în club s-ar putea să ne strice ”jocul” și ar trebui să o luăm de la capăt. S-a întâmplat de atâtea ori deja încât suflatul în iaurt face parte integrantă din noi.
Este momentul să luăm la puricat ce se ascunde în spatele unor convingeri care pentru noi sunt adevăr, dar nu mai sunt și nici n-au fost, de fapt, niciodată decât în dualitate. Le observăm, ne dăm seama că ”și-au trăit traiul”, dar sunt atât de puternic și profund integrate în noi încât ne-au devenit naturale, a doua noastră natură. Doar că ele, în esența lor, nu sunt și nici n-au fost niciodată.
Una dintre aceste ”tare” ale dualității pe care am descoperit-o recent la mine este ”Eu pot orice. Pot mai mult decât alții. Ceea ce eu pot să fac, ei/ele nu pot.” Și de-aici a izvorât pe de o parte o mare responsabilitate, dar pe de altă parte și o sursă de alimentare a ego-ului specific uman. Oricare, atât responsabilitatea exagerată cât și ego-ul exacerbat, produc efecte care numai benefice nu sunt nimănui.
Nu știu, în această viață, cum este să ai un ego exacerbat, mai mult ca sigur că l-am experimentat într-o alta, dar știu cum este să te simți răspunzătoare pentru și de tot și toate. Încă din fragedă pruncie în familia în care m-am născut și nu că m-ar fi făcut părinții răspunzătoare de ceva, ci pentru că EU m-am simțit așa, mereu am vrut să ”repar”, să îmbunătățesc, să aduc echilibru și dreptate acolo unde simțeam că lipsesc și multe alte chestii pe care sufletele bătrâne simt că este de datoria lor să o facă pentru că pot și este treaba lor să o facă.
Da, a fost treaba noastră să o facem atâta vreme cât a fost, dar acum nu mai este. Câtă vreme ne vom crede mai buni decât ceilalți, mai răspunzători de orice decât ceilalți, suntem în ego. Indiferent pe ce se bazează această convingere. Ascensiunea presupune, printre altele, să-i privim, vedem și recunoaștem pe toți ceilalți la fel de buni, de capabili, de răspunzători precum ne știm pe noi că suntem.
Altfel îi privim cu superioritate și nu este cazul. Nu este nevoie să poată, să fie ceea ce noi putem sau suntem ca să avem încredere în capacitățile, abilitățile, talentele lor. Este nevoie ca pur și simplu să avem încredere că pot și sunt ceea ce este nevoie să poată și să fie. Este nevoie să dăm drumul, să le dăm drumul și nu pentru ei/ele, ci pentru noi înșine. Este un alt pas pe care noi îl avem de făcut pentru propria evoluție.
Ca să ne putem întoarce în unime
este nevoie să recunoaștem că suntem toți la fel de valoroși și importanți în
ochii Creatorului, indiferent de ceea ce un sistem dual bazat pe ierarhizare, putere,
valoare ne-a putut învăța. Așadar, înapoi la școală suflete bătrâne, este
nevoie să învățăm să dăm drumul la tot ceea ce ne-a adus în acest punct ca să
putem merge mai departe. Altfel spus, să învățăm să ne dezvățăm de tot ceea ce
am crezut că ar fi misiunea, calea sau adevărul nostru. Lumea în care noi ne-am
născut și am trăit, nu mai există.
Munay – Calea Iubirii
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.