Jeshua prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, eu sunt Jeshua,
prietenul vostru. Vă salut din inimă pe toți. Mă conectez cu fiecare dintre voi,
simțiți această legătură dintre noi. Deși fiecare merge pe o cale individuală,
este o rezonanță, o dorință și o căutare comună, o umanitate împărtășită între
noi. Simțiți inima vie care bate în fiecare dintre voi și aveți compasiune unul
pentru celălalt. V-ați adunat aici într-un grup, așa că, respectați celelalte
persoane, deși nu le cunoașteți încă foarte bine.
În spatele fiecăruia stă o
poveste, o profunzime, o istorie care explică de ce cineva este așa cum este,
așadar, ascultați povestea celeilalte persoane. Cu cât mai mult ascultați
povestea unei alte persoane, cu atât mai profund veți înțelege și recunoaște în
cele din urmă un miez comun: aceleași rădăcini în altă persoană ca în voi
înșivă. Apoi, apare un sentiment de unitate, iar diferențele se dizolvă și-i
întindeți mâna celeilalte persoane. Atunci când mulți oameni întind mâna unul
altuia, se crează un teren fertil și iubirea curge pe Pământ. Asta se întâmplă
acum și toți cei de aici doriți să luați parte la această curgere, motiv pentru
care vă respect profund. Cu toții suntem pe această cale împreună.
În creșterea către Unul, către o
înțelegere unificată, către compasiunea unul pentru celălalt, energia feminină
joacă un rol important. Este elementul de legătură dintre oameni, precum și
dintre tot ceea ce este viu. Haideți să simțim acum energia feminină în
mijlocul nostru. Este inima voastră care bate, o inimă care iartă, o inimă care
înțelege, o inimă care construiește punți. Lăsați blândețea acestei energii de
conectare să curgă prin voi și prin noi toți. Simțiți-i blândețea și, în
același timp, puterea indestructibilă. Inima care înțelege și iartă, care
întinde o mână altuia, este cea mai puternică energie care există în Univers,
făcând ca noi creații să se nască și răni vechi să fie vindecate. Acum este
momentul pentru vindecare, pentru că răni profunde au fost provocate oamenilor
și vieții de pe Pământ.
Vă rog să vă conectați acum cu
Pământul de sub tălpile voastre, aici
și acum, în locul în care stați.
Lăsați-vă conștiința să coboare prin voi, prin picioarele și tălpile voastre ca
și cum ar avea rădăcini în Pământ. Simțiți Pământul și natura din jurul vostru,
vântul care bate, puterea sa, sunetul său. Sunteți o parte a acestei realități,
iar Pământul este conștient de prezența voastră și vă experimentează. Când vă
acordați cu Pământul, acesta crează o legătură și voi simțiți și experimentați
că Pământul ar dori să intre într-o relație cu voi. Dați-i voie Pământului să
vă vorbească acum, iar asta nu trebuie să fie în cuvinte. Pur și simplu experimentați
un val de energie care dorește să vină acum spre voi din natură, din mediul
natural. Ceea ce Pământul are să vă spună poate fi diferit pentru fiecare
persoană. Lăsați-l să curgă de jos în sus – și relaxați-vă. Tot ceea ce simțiți este bine; doar respirați în
pântece.
Vă aflați aici cu un motiv. Ați
ales acest loc pe Pământ, parțial conștient și parțial inconștient, din
straturile intuitive din voi. Accesați acum aceste straturi intuitive intrând
în ele, în sentimentul, în partea voastră care vă conectează. De ce aveți
nevoie de la Pământ aici? Pământul dorește să vă dea ceva, așa că, lăsați-l să
vină la voi. Simțiți-vă susținuți de natură aici, de Pământ.
Unul dintre modurile de-a vă
conecta cu energia feminină este să vă ”pierdeți” mintea predându-vă unei
curgeri a vieții care nu poate fi înțeleasă de minte. Acest lucru îl faceți
fiind în mod conștient în corpul vostru și nu numai în capul vostru, ci în
brațele și picioarele voastre, în partea de mijloc a corpului, în pelvis și
simțiți ce vrea să curgă acolo.
La început am spus că energia
feminină vă conduce la ceea ce vă conectează cu alți oameni, la unitate. Dar,
acea conectare nu o puteți face cu adevărat cu un altul fără să fiți mai întâi
conectați cu voi înșivă și să fiți acasă în
voi înșivă; când puteți coborî în corpul și emoțiile voastre și puteți fi cu
adevărat cine sunteți fără nici o judecată și încercări să suprimați cu mintea.
Apoi, primul pas către unitate și
conectare, și către o inimă deschisă, este să îndrăzniți să coborâți foarte
adânc în voi înșivă. Conectarea cu Pământul vă poate servi foarte mult aici,
așa că, simțiți-i prezența. Pământul este natural prin și prin ea, așa că nu
are nici o problemă cu ritmurile, schimbările de dispoziție și emoțiile pe care
voi le aveți ca ființă umană: o ființă a naturii. Pentru ea totul este
acceptabil – lumină și întuneric –
așa că, simțiți naturalețea prezenței ei.
Vă întreb din nou: ce vă oferă
Pământul aici, în acest loc? Și dacă vi se pare dificil să descoperiți despre
ce este vorba, atunci conectați-vă cu copilul interior din pântecele vostru. Este
partea din voi care este cea mai liberă de cap, de judecată, de mintea
reglatoare. Acesta trăiește, se mișcă și este spontan. Dorește să vorbească în
mod continuu cu voi și să rămână conectat, dar uneori îl țineți la distanță de
teama a ceea ce vrea să vă spună – dați-i voie să vorbească acum.
Ce experimentează copilul vostru
interior aici? Conectați-vă cu el, luați-l în brațe și uitați-vă din nou la el.
Simțiți întregul entuziasm al acestui copil, pasiunea, sclipirea din ochii
acestuia. Luați copilul de mână. Stați cu ambele picioare pe Pământ, conectați
cu natura din jurul vostru și din voi, conectați cu un copil al naturii plin de
viață și jucăuș, pentru că asta este cine sunteți – ați venit aici să vă jucați. În contrast cu orice altceva vi s-a
spus de către societate, la școală sau acolo unde lucrați, copilul jucăuș din
voi este cea mai naturală și, prin urmare, cea mai spirituală parte a voastră.
Aveți încredere în el, aveți încredere în ea și dați-i drumul minții.
Am făcut acum pasul în interior
ca să vă conectați cu copilul vostru interior și cu Pământul, cu natura din
voi. Dacă vă simțiți acasă cu acest mod de a fi, conectați cu voi înșivă,
atunci conectarea cu alți oameni devine ceva special, ceva mai relaxat și
jucăuș, explorator și liber. Să faceți acest lucru este ceva imens de
iluminator; vă face povara mai ușoară. Pentru că, pe de o parte, căutați o
conectare profundă unul cu celălalt, iar pe de altă parte, atât de multe
lucruri vă împiedică să intrați într-o conectare cu adevărat deschisă și
dezinhibată cu un altul și cu voi înșivă.
Sunteți plini de judecăți,
admonestări, interdicții, tabu-uri, împletite toate într-o tradiție culturală
în care energia mentală, o energie masculină a deținut puterea și controlul.
Acum este momentul să-i dați drumul acestei energii – acestui obicei – chiar dacă
mai are putere în viața voastră. Ați fost păcăliți să credeți că pentru a fi o
persoană bună trebuie să fiți serioși, să vă controlați, să fiți responsabili,
dar drumul către conectare, către o lume armonioasă, se poate manifesta doar
prin jucăușul copil interior. Vechea energie masculină trebuie să-i facă loc
copilului din voi. Dar să faceți acest lucru, poate duce la o luptă interioară
în voi deoarece, în parte, sunteți încă înlănțuiți de vechile judecăți obsesive.
Cum vă descurcați cu această
tranziție de la vechi la nou? Vă puteți lupta împotriva vechiului sau puteți
merge împreună cu noul, iar voi știți că acea luptă întotdeauna duce la
pierdere de energie, la epuizare. Nu puteți convinge vechiul de bunătatea și de
importanța noului, motiv pentru care vă cer să vă uitați la voi. Nu este mai
bine să mergeți pe o cale a ușurinței și bucuriei și să aveți încredere în
mesajele pe care le primiți atunci când sunteți într-un contact profund cu
Pământul și cu copilul vostru interior?
Energia voastră feminină vă poate
ajuta să faceți acest lucru. De fiecare dată când intrați în interiorul vostru,
lăsați lucrurile să fie așa cum sunt ele în mod natural cu o inimă deschisă care
înțelege și iartă – dar mai ales, vă
înțelege și vă iartă pe voi înșivă. Astfel se crează o bază, o fundație, o
putere interioară din care conectarea cu lumea, și cu alții, devine destul de
diferită – mai bogată și mai profundă. Este nevoie ca mai întâi să vă acceptați
pe voi înșivă cu inima deschisă și apoi devine natural să-l acceptați pe un
altul cu inima deschisă. Lăsați energia inimii deschise să ne învăluie pe toți.
Nu trebuie să faceți nimic, ea este deja aici. Imaginați-vă că vă predați ei ca
să o puteți primi și primind-o, o dați și altora.
Vă mulțumesc tuturor pentru
prezența voastră aici astăzi.
©Pamela Kribbe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.