Meditații

marți, 20 octombrie 2015

Despre Iertare și Recunoștință


Din ciclul De ale mele

Despre Iertare foarte multe nu am a spune. Pentru mine Iertarea este ceva în genul ”Scuză-mă, te rog am uitat să: fac ceva, să aduc ceva, să transmit ceva, etc.”, adică lucruri minore care nu întorc pe dos viața cuiva. Cel puțin din punctul meu de vedere. Într-adevăr, au existat momente în care să fiu atât de supărată pe mine încât să-mi spun ”Asta n-am să mi-o iert niciodată”, dar am spus-o la supărare.

Nu încerc să spun că Iertarea nu-și are rostul, dar ea va dispare la un moment dat din viețile noastre. De ce spun acest lucru? Iertarea presupune din start că exisă o greșeală, vină care are nevoie de iertare. Cu cât urcăm mai mult în vibrație cu atât noțiunile de corect/greșit, acceptabil/neacceptabil, bun/rău, etc. dispar. Dacă ele dispar, dispărând judecata atașată lor, înseamnă că și nevoia de iertare dispare. Nu mai ai pur și simplu ce ierta.

Dacă totul este o experiență destinată evoluției sufletului și creșterii sale, dacă TOATE experiențele au fost alese de Suflet încă înainte de încarnarea sa, atunci ce mai este de iertat? Să mă iert pe mine însămi că am ales acele experiențe care sunt destinate să-mi asigure evoluția? Sau să-i iert pe cei care au fost de acord să mă ajute să am acele experiențe? Eu la rândul meu i-am ajutat și îi ajut pe alții să se bucure de experiențele pe care ei le-au ales.

Atunci ce este de iertat aici? Da, da, da ... vă aud. Dacă mai aveți nevoie să practicați Iertarea, practicați-o. Nu vă spune nimeni să nu o faceți. Dar ea este doar o etapă în viața fiecăruia. Cât de lungă? Depinde cât hotărâm să stăm în ea. Mărturisesc că eu am stat foarte puțin în această etapă. Până în momentul în care am înțeles că ”joc” în filmul al cărui scenariu EU l-am scris. Și cu cât conștientizam mai mult acest lucru, cu atât iertarea ieșea din viața mea și locul ei era luat de Recunoștință.

Da, de Recunoștința față de toți cei care au acceptat să joace un rol în scenariul scris de mine pentru că astfel m-au ajutat să realizez filmul ”Viața mea în dimensiunea a treia – varianta n”. Și cu cât mai recunoscătoare am devenit, cu atât claritatea și expunerea iluziei a crescut, pentru că am început să recunosc scenariul.

Cu cât Recunoștința mea creștea, creștea și Iubirea pe care o simțeam față de fiecarea ”actor” din filmul meu. E adevărat că uneori a mers mai greu să recunosc anumite scene ca purtând semnătura mea ca scenarist și regizor, dar în cele din urmă, cu răbdare am reușit să răzuiesc murdăria adunată pe semnătura mea și să înțeleg rostul acelei scene sau act.

În momentul în care ajungi să poți simți Recunoștință în loc de nevoia de Iertare, fie față de alții fie față de tine însuți, atunci Iertarea iese din viața ta și tu intri într-o nouă etapă. Într-un nou episod din nesfârșitul serial ”Călătoria mea prin infinit”.  

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra vibrației pe care o poartă cele două energii, care credeți că v-ar aduce mai multă bucurie, fericire, împlinire, bunădispoziție și motivare? Care v-ar pune mai bine în evidență și valoare puterea voastră de Creatori? Cu care credeți că ați avansa mai repede către atingerea a ceea ce Inima voastră tânjește să experimenteze din nou?

Toate își au vremea lor. Îți dai seama că ai ”crescut” în momentul în care nădragii îți rămân mici și pantofii te strâng. Și atunci îți cumperi alții. Unii care să te facă să te simți comod în ei. La fel este și cu energiile. Dacă stai într-o energie doar ca să te asiguri că faci ceea ce ”trebuie” pentru că ”ăsta-i mersul” sau ai mania perfecțiunii, s-ar putea să ratezi multe alte șanse care ți se arată și te îmbie, dar tu nu ai ochi pentru ele, pentru că trebuie să urmezi un ritual făcut de alții.

Mai trist este că Iertarea îi blochează pe mulți deoarece niciodată nu poți fi sigur că ai iertat totul, nu-i așa? Poate, poate ți-a scăpat ceva. Mai bine mai stau în Iertare să mă asigur că n-am uitat nimic. Și dacă ați uitat? Credeți că ținem minte totul? Dacă ar fi așa, n-am fi acum aici pe o planetă trei dimensională aflată în procesul Ascensiunii Sale.

Cărțile sunt în mâinile noastre. Oare cum le vom juca? Îndrăznind și fiind recunoscători că o putem face sau stând să ne gândim dacă n-am uitat ceva, iar acest lucru ar putea să ne aducă o altă ocazie de a ne ierta pentru ceea ce am făcut sau n-am făcut, dar puteam face?

Alegerea ne aparține. Alegeți, dar alegeți cu Inima căci mintea este cam depășită în acest moment.


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.