Scara

De Suzanne Lie

M-am trezit, sau tocmai am adormit, pentru a mă regăsi pe o scară. Deasupra mea treptele erau mai luminoase și cu o formă mai flexibilă. Sub mine treptele devin mai întunecate și mai rigide ca formă.

Mă uit la treptele de deasupra mea și simt un fior de iubire chemându-mă să le urc. Dar când încerc, descopăr că o tragere interioară mă îndeamnă să mă întorc și să o iau în jos pe treptele de sub mine. Mă întorc să mă uit la treptele de sub mine și simt cum o frică îmi săgetează prin inimă.

”De ce aș vrea să mă duc acolo?” mă întreb singură.

”Pentru că ai făcut-o deja”, îmi șoptește o voce care pare a emana din strălucirea iubirii de deasupra mea.

”Dacă am fost în acel loc, de ce aș vrea să mă întorc?” întreb eu.

”Nu trebuie să te întorci”, îmi respiră vocea în inimă, ”N-ai plecat niciodată de acolo.”

”Nu, asta-i imposibil. Doar mă simt aici, pe această treaptă.”

 ”Dar ești și pe alte trepte. De fapt, acolo este un ”tu”, de fapt sunt mulți de ”tu” pe fiecare treaptă. Vezi tu, fiecare treaptă este ca o dimensiune, un plan de existență.”

”Dacă sunt atât de multe fragmente ale sinelui meu, eu de ce nu știu nimic despre ele?”

”Simți tragerea de la treptele care sunt sub tine?”

”Da, o simt.”

”Acea tragere vine de la părțile sinelui tău care sunt pierdute în dimensiunile mai joase. Sunt pierdute pentru că ele se cred singure. Pentru că nu le-ai eliberat, tu crezi că ești singură.”

”Cum pot să le eliberez când mă simt de parcă m-aș pierde pe mine?”

”Oh, una mea, nu ești pierdută. Ți-ai găsit vocea mai înaltă, m-ai găsit pe MINE! Fragmentele pierdute” ale sinelui tău te-au trimis în sus pe această scară, ca și pe o cercetașă, pentru a vedea dacă există o altă cale. Acum tocmai ai găsit-o. Du-te înapoi și împărtăsește-ți experiența cu ele.”

”Te rog nu mă face să plec. Îmi amintesc acum cum e acolo jos și aș vrea să stau aici.”

”Poți să stai unde ești la fel cum vei sta unde ai fost. Nu te vei mișca, în schimb, te vei expansiona.”

”Expansiona?”

”Da, tu te vezi acum ca pe un singur punct de conștientizare. Poți să îți extinzi acea conștientizare pentru a-ți imagina că stai pe fiecare treaptă?”

Îmi închid ochii și imi dau drumul la imaginație. Întotdeauna am avut o imaginație vie. Da, acolo sunt. Este câte o persoană pe fiecare treaptă. Fiecare are tot atâta lumină și densitate ca și treapta pe care stă. Fiecarea arată diferit, dar în același timp este ceva ce se simte la fel legat de ele.”

”Da”, răspunde vocea gândurilor mele. ”Ele toate sunt o conștiință. Poți simți cum eu și cu tine suntem aceleași?”

Mi se părea dificil să-mi imaginez că aș putea fi aceiași cu această voce înțeleaptă și iubitoare, dar am închis ochii și am încercat să fac conexiunea. La început tot ceea ce am putut percepe au fost multe voci de îndoială, ridicol și frică care strigau de pe treptele aflate sub mine. Dar apoi, treptat, am simțit și iubirea și susținerea care străluceau de pe treptele aflate deasupra mea.

Cu această simțire, conștiința și percepțiile mele au început să se extindă din ce în ce mai mult. M-am simțit trasă ca o bandă de cauciuc care este atât de întinsă încât este gata să se rupă. Am simțit din ce în ce mai mult întinderea încât de abia mai puteam face față tensiunii.

Apoi, cu un pocnet brusc, am înțeles. Eu sunt vocea iubitoare care m-a ghidat. Eu sunt tragerea fricii și a îndoielii. Eu sunt fiecare persoană de pe fiecare treaptă. De fapt, eu sunt fiecare treaptă și imaginația care le-a creat. Eu sunt TOTUL ÎN TOT.

”Da”, a rezonat vocea iubitoare din fiecare persoană, fiecare treaptă și fiecare dimensiune. ”NOI suntem o ființă multidimensională. Aceasta este expansiunea NOASTRĂ dintr-o conștiință singulară într-o conștiință multidimensională care ne permite să ȘTIM cine suntem.”

Sursa

Traducere Monica Poka