sâmbătă, 17 octombrie 2015

Gaia Vorbește – Procesul Transformării Voastre


De Suzanne Lie

Dragi oameni ai planetei mele, eu sunt Gaia,
Sunt bucuroasă să vă chem astăzi. Doresc să vă felicit pentru progresul transformării voastre ca urmare a integrării SINELUI vostru mai înalt dimensional în primele voastre patru chakre. Vin acum să vă ajut în recalibrarea și integrarea celei de-a Cincea Chakre a voastre, Chakra Gâtului.

Pe măsură ce continuați să vă întoarceți la SINE nu căutați să vedeți ceea ce este extrem de diferit. Mai degrabă concentrați-vă să simțiți ceea ce este subtil modificat. Veți vedea că pe măsură ce corpul vostru se ajustează la vibrațiile mai înalte, la fel face și lumea din jurul vostru, pentru că voi alegeți realitatea Ascensiunii Planetare.

Voi alegeți realitatea în care noi TOȚI progresem împreună în armonie și pace într-o vibrație care este puțin peste cea în care tocmai am fost. Pentru că voi așa ați ales, integrați treptat și cu răbdare frecvențele mai înalte, creștere cu creștere.

Pe măsură ce corpurile voastre uman și planetar continuă să se transforme din interior, durerile fizice ale ”muncii noastre” vor deveni mai severe. Un simptom uman comun este o oboseală cronică care poate fi ameliorată doar prin intrarea într-o stare meditativă și ridicarea undelor voastre cerebrale deasupra celor beta, în alfa sau tetha.

Vedeți voi, oboseala voastră se datorează faptului că menținerea concentrării voastre exterioare pe undele conștiinței beta devine din ce în ce mai greu de menținut. Mintea voastră expansionată tânjește după SIMȚIREA mai înalt vibrațională a lumii voastre interioare, iar voi căutați echilibrul emoțional care poate fi menținut numai cu undele cerebrale mai înalte.

Pe măsură ce continuați să vă integrați Sufletul în vehiculul vostru pământesc, ”sinele vostru interior” devine din ce în ce mai mult ”SINELE vostru Mai Înalt”. Din această cauză, indiferent de cât de mult ar încerca ego-ul vostru să ignore realitatea voastră interioară, ”Ochii Sufletului” vostru vor continua să vadă lumea voastră interioară, mai înalt dimensională suprapusă peste imaginile exterioare văzute prin ”Ochii Ego-ului”. Aceste imagini suprapuse vă fac să vă simțiți ca și cum ați trăi în două lumi deodată. De aici oboseala voastră constantă.

Locul vostru de odihnă se află în interior, unde realitățile de o frecvență mai înaltă nu sunt distorsionate de iluziile trei dimensionale. În interiorul noului vostru VOI, vă simțiți confortabil, calmi, pașnici și echilibrați.

Acesta este motivul pentru care doriți ca lumea voastră interioară să se expansioneze pentru a cuprinde lumea voastră exterioară. Din nefericire, dacă ”încercați” să faceți ca acest lucru ”să se întâmple”, vă pierdeți focalizarea interioară. Cu alte cuvinte, trebuie să așteptați cu RĂBDARE și să ”permiteți” ca el să se întâmple. Amintiți-vă dragii mei, calea către iluminare este pavată cu răbdare.

Floarea va înflori atunci când este pregătită. Soarele va răsări atunci când este timpul. Cu toate acestea, dacă sunteți răbdători, vă veți da seama că încet, puțin câte puțin, bobocul continuă să se transforme într-o floare, iar noaptea se transformă în mod treptat în zi.

Între timp, matricea lumii 3D se degradează pe zi ce trece. Vechile obiceiuri și dependențe din viața voastră exterioară par a se prăbuși. Toate vechile voastre ”probleme”, care s-au repetat din nou și din nou, par a se întoarce pentru ”Marea Finală”. Din fericire, și spre surprinderea voastră, reacțiile voastre sunt diferite.


Nu vă mai puteți supăra atât de tare pe cât ați făcut-o în trecut. Datorită familiarității voastre cu ele, aceste dificultăți sunt văzute ca și prieteni vechi. Prin urmare, puteți elibera judecata de sine și ”încărcătura” emoțională, deoarece o parte din voi – o parte care se expansionează din ce în ce mai mult în fiecare moment – vede aceste conflicte prin compasiunea detașată a Ochilor Sufletului vostru.

Cu toate acestea, s-ar putea să vi se pară că nu aveți nici un control asupra ”Ochilor” prin care vedeți și, prin urmare, ce realitate percepeți. Din această cauză am venit la voi să vă învăț cum să vă deschideți în mod intenționat Ochii Sufletului:

Mai întâi, închideți-vă ochii fizici pentru a vă conecta cu SINELE vostru interior.

Găsiți Flacăra Întreită în inima voastră, ATMA Înțelepciunii, Puterii și Iubirii și respirați ușor în ea ca în mod treptat să-și expansioneze strălucirea.

Pe măsură ce strălucirea ei se expansionează, ea intră în și vă expansionează Inima Înaltă, aflată chiar deasupra Inimii voastre fizice.

SIMȚIȚI-vă Inima Înaltă.

Cu o respirație calmă, constantă intensificați-vă Flacăra ATMEI voastre până când aceasta se ridică din Inima voastră Înaltă până în cel de-al Treilea Ochi al vostru.

În timp ce Flacăra ajunge la Chakra Frunții voastre, sunt inițiate undele voastre cerebrale alfa și theta, iar voi începeți să simțiți un profund sentiment de pace și calm.


Acum, cu ochii voștri fizici închiși încă, DESCHIDEȚI-vă Ochii Sufletului și ”clipiți” de câteva ori pentru a vă limpezi vederea multidimensională.

Cu vederea multidimensională a Ochilor Sufletului vostru, aruncați o privire din ”interior” asupra lumii voastre ”exterioare”.

Mențineți amintirea acestei imagini în timp ce vă deschideți ochii fizici pentru a vedea realitatea voastră exterioară.

Închideți-vă ochii fizici, menținând acea viziune a Ochilor Ego-ului vostru pentru a aduce viziunea voastră ”exterioară” în viziunea voastră ”interioară”.

Viziunea Multidimensională

- Cu viziunea voastră Multidimensională, vedeți în mod simultan AMBELE voastre lumi, atât interioară cât și exterioară, suprapunându-se una peste cealaltă.
- Cu ochii voștri fizici închiși, mențineți acea imagine integrată cât de mult timp puteți în lumea voastră ”interioară”.
- Acum, deschideți-vă ochii fizici pentru a vedea ambele voastre lumi, cea interioară și cea exterioară, suprapuse una peste alta în lumea voastră exterioară.

Mențineți Imaginea

- Prin ochii voștri fizici DESCHIȘI mențineți imaginea integrată cât de mult timp puteți.
- Dați-vă seama cum cele două realități vibraționale co-există în același spațiu/timp.
-Acordați-vă un moment pentru a permite minții voastre să vă accepte conștientizarea multidimensională.

Prin practică veți fi în stare să vedeți AMBELE lumi în același timp. Cu toate acestea, indiferent de cât de împletite sunt cele două lumi, ele sunt destul de diferite. Prin Ochii fizici ai Ego-ului, vedeți o realitate în care ”problemele” voastre sunt percepute ca și pericole care trebuiesc abordate de dragul supraviețuirii voastre. Aceste probleme crează un sentiment de frică care vă coboară conștiința.

În schimb, prin Ochii Sufletului vostru, mai înalt dimensionali, voi vedeți o realitate în care ”problemele” voastre sunt percepute drept iluzii. Aceste probleme nu sunt altceva decât produsul Jocului 3D care încearcă să vă PRINDĂ atenția și să vă ademenească în plasa fricii. Prin urmare, ”problema” este percepută ca și o oportunitate de a vă trezi la ghidarea Sufletului vostru.

- Acordați-vă un moment acum pentru a alege să vedeți prin Ochii Sufletului vostru, astfel încât să vă puteți vedea provocările ca pe niște iluzii.
- Amintiți-vă faptul că însăși Conștiința voastră Personală a creat aceste ”probleme” pentru ca voi să vă treziți dintr-un somn îndelungat.
- Acum, alegeți să vă vedeți și problemele VOASTRE planetare drept iluziile pe care Conștiința voastră Planetară le-a creat pentru a iniția Trezirea Planetară.

Eliberați ÎNCĂRCĂTURA TUTUROR acestor provocări mulțumindu-i fiecărei ”probleme” pentru educația pe care vi-a oferit-o și binecuvântați fiecare ”necaz personal” al vostru în timp ce vă luați Rămas Bun de la el.

- Oferiți-i fiecăruia o îmbrățișare de rămas bun în timp ce le iertați și vă iertați și pe voi înșivă că le-ați avut.
- Mai mult de atât, iertați întreaga omenire pentru conflictele pe care Conștiința Colectivă le-a creat, în timp ce binecuvântați și eliberați vechile amintiri ale conflictului.
- Îmbăiați-vă propriile voastre probleme în Compasiune și Acceptare pentru a-i permite Sufletului VOSTRU Planetar să ”găsească soluțiile”.

Amintiți-vă că ceea ce este imposibil pentru Ego, este simplu pentru Suflet.

- ȘTIȚI că problemele, de fapt iluzia problemelor, este o componentă a Matricii 3D.
- ACCEPTAȚI și fiți plini de COMPASIUNE față de sinele vostru pământesc.
- Înțelegeți-vă, iubiți-vă și iertați-vă vehiculul pământesc care v-a servit ca și Punct de Împământare pentru această încarnare.
- Acum, ACCEPTAȚI și fiți plini de COMPASIUNE pentru Conștiința Colectivă.
- Înțelegeți, iubiți și iertați toate neplăcerile pe care ”alții” vi le-au provocat.

ȘTIȚI că voi, precum și alți membri ai Conștiinței Colective a Pământului, ați creat conflicte din ego-ul/sinele voastre copilărești. Sufletul/SINELE vostru adult, va găsi soluțiile. ÎNȚELEGEȚI că ”problemele” sunt o componentă integrantă a Jocului 3D, astfel încât să vă puteți AMINTI să vă neutralizați reacțiile emoționale față de problemele personale și planetare.

Chiar dacă Matricea 3D se bazează pe creșterea prin soluționarea conflictului, VOI ați depășit nevoia unui astfel de tip de învățare. VOI sunteți pregătiți să învățați prin amintirea SINELUI vostru Multidimensional. Odată cu revenirea memoriei, voi sunteți pregătiți să amestecați cele două realități, realitatea ego-ului vostru și realitatea SUFLETULUI vostru.

Prin Ochii Sufletului vostru voi vedeți frecvența mai înaltă a lumii în culori aurii, argintii, acvamarin, magenta, roșu-auriu și indigo-violet.

În același timp, voi vedeți frecvențele mai joase ale lumii în în roșu, portocaliu, galben, verde și albastru.

Voi scădeți temporar frecvența realităților mai înalt dimensionale în timp ce ridicați permanent vibrația realităților mai jos vibraționale.

Amestecați cele două realități prin integrarea vibrațiilor mai înalte cu cele mai joase.

În acest fel, cele două realități/două lumi au devenit acum UNA, așa cum voi și cu mine, Planeta Pământ, am devenit UNA.


Dragii mei, vreau să vă mulțumesc profund pentru serviciul vostru. De fiecare dată când vă vindecați sinele prin SINELE vostru, voi vindecați și planeta NOASTRĂ. Și mai înainte de toate, dragii mei, amintiți-vă că VOI nu mai aveți nevoie să învățați prin conflict. VOI sunteți pregătiți să învățați și să creșteți prin AMINTIREA Divină.

Preaiubiții mei, treziți-vă la adevăratul vostru SINE, iar eu, Gaia, mă voi trezi cu voi.

Buddha a fost întrebat ”Ești om sau ești Divin?” El a răspuns ”Sunt TREAZ”.

TREZIȚI-VĂ ACUM! Visul s-a încheiat. Floarea este pe cale să înflorească și noua zi este aici – în INTERIORUL VOSTRU.


Cu iubitoare susținere, partenera voastră, Gaia

Sursa: Gaia Vorbește

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.