Ce este Comunicarea

Din ciclul De ale mele

Una dintre activitățile noastre cel mai puțin luată în considerare este comunicarea. Oamenii comunică prea puțin și prin asta nu vreau să spun că vorbesc prea puțin. De ce fac distincție? Pentru că foarte mulți oameni vorbesc și vorbesc și vorbesc, dar nu comunică nimic.

Vorbăria nu înseamnă comunicare. Înseamnă de cele mai multe ori o avalanșă de cuvinte legate între ele prin care cineva emite o seamă de lucruri negândite, de cele mai multe ori preluate ad-litteram de la alții fără să mai fie trecute prin gândirea, simțirea și înțelegerea proprie.

Oricine poate vorbi, dar nu oricine poate comunica. De ce? Pentru că pentru a comunica este nevoie să ai ce comunica. Ori când aplici tiparul ”zvonerul și răspândacul” nu comunici nimic, eu i-aș spune mai degrabă bârfă, pentru că preiei și dai mai departe lucruri care nu fac parte din experiența ta directă.

Oamenii vorbesc prea mult și comunică mult prea puțin, sau chiar deloc. Ce înseamnă să comunici? Înseamnă să împărtășești o parte din tine sub formă de cuvinte. De multe ori comunicarea nici măcar nu are nevoie de cuvinte. Cred că mai toți am experimentat această comunicare mută într-o anumită perioadă din viața noastră, ea fiind valabilă pentru majoritatea îndrăgostiților.

O mare problemă care apare în comunicarea dintre oameni este falsa prezumție că toți gândim la fel și că pentru toți cuvintele au același înțeles. Un mare fals. Fiecare dintre noi percepem diferit cuvintele în funcție de reprezentarea pe care le-o asociem.

Să luăm de exemplu cuvântul ușă. În mod uzual, ușa reprezintă o cale de acces. Dar, pentru unii ușa poate reprezenta la nivel inconștient o cale care se deschide spre ceva și aduce eliberare, bucurie, lărgirea orizontului în timp ce pentru alții ușa poate reprezenta, la același nivel inconștient, limitarea, interdicția de a face/fi ceva/cineva, o capcană.

Fiecare va face asocierea cuvântului cu ceea ce reprezintă pentru el și mintea sa va de acele semnale de bucurie sau frică pe care inconștientul său i le afișează. Și de aici va izvorî atitudinea față de acel cuvânt dintr-un context dat. Pentru că mintea face aceste asocieri în funcție de ceea ce ea are în propia sa bază de date.

În comunicarea la nivel verbal este foarte important să ne asigurăm că am folosit suficient de multe cuvinte pentru a comunica ceea ce dorim să comunicăm. Pentru că aici mai apare o capcană: prezumția că interlocutorul știe ceea ce gândim noi, modul în care am ajuns la acea soluție/interpretare și că soluția pe care am găsit-o este cea mai bună.

Fals. Da, acea soluție poate fi cea mai bună, dar numai pentru mine, cea/cel care am găsit-o, pentru că am găsit-o folosindu-mă numai de ceea ce eu am în baza cunoașterii mele, a minții mele, a nivelulului meu de conștiință. Asta nu înseamnă însă că este cea mai bună soluție și pentru altcineva.

Și aici este nevoie să ne folosim de abilitatea comunicării. Să nu facem economie de cuvinte în a explica ceea ce dorim, credem, vedem, etc. pornind din premiza că interlocutorul nostru vede/cunoaște/simte filmul din mintea noastră, și în cealaltă postură, de răbdare să ascultăm și înțelegem ceea ce ni se spune.

Oamenii se grăbesc să spună ceea ce au de spus și, de asemenea, să tragă concluzii înainte de a asculta până la capăt. Nu încearcă să se conecteze unii la ceilalți, la ”filmul” care se derulează în mințile lor pentru a înțelege corect ceea ce celălalt încearcă să spună.

Mai există și comunicarea în care nu este nevoie de nici un cuvânt, în care cuvintele rămân suspendate undeva pentru că nu mai este nevoie de ele. Și cel mai concret exemplu este cel în care vă aflați în prezența unui adevărat Maestru. A unei persoane care și-a ridicat atât de mult vibrația propriului câmp de energie, încât ești încântat ca doar să taci împreună cu acea persoană.

Iar acea tăcere este cea care comunică mai mult decât o mie de cuvinte. Este un nivel care ne este accesibil tuturor, dar mai întâi trebuie să facem unii pași pentru a-l putea atinge. Un sfat pe care-l dau atunci când mă întâlnesc cu problemele iscate dintr-o lipsă de comunicare, nu de vorbărie, este ”Începe să vorbești tăcând.”

Mulți se uită la mine costernați, dar unii mai reușesc să pună și întrebarea ”Ce vrei să spui cu asta?” Atunci când taci, nu taci doar din gură. Îți aduci și gândurile la acea stare de tăcere în care te poți conecta la celălalt, la a-l onora prin prezența ta în discuția care devine comunicare.

Onorându-ți interlocutorul, te onorezi pe tine însuți/însăți. Și ceea ce dai, este ceea ce primești. În tăcere poți să te deschizi total la acea comunicare, adică să fii prezent în ea cu mintea, sufletul și inima ta. Și când comunici din această trinitate a ta, ÎNȚELEGI ceea ce celălalt are să-ți comunice.

Dacă ești prezent doar cu mintea, vei procesa discuția doar la nivel mental; dacă ești prezent doar cu inima riști să te lași dus de valul emoțiilor și înțelegerea ta să fie limitată la acest nivel. Dar când le reunești pe cele două și mai aduci și înțelepciunea sufletului, comunicarea poate deveni chiar comuniune. Și în acest punct nu mai există ne-înțelegere.

Din ce în ce mai mulți oameni aleg să se deschidă la acest nivel de comunicare, dar pentru a-l putea atinge este nevoie ca mai întâi să înțelegi că nu există probleme importante și probleme ne-importante. Asta este o judecată a minții și atunci nu ești în acea stare de tăcere în care comunicarea să poată avea loc.

În această situație este mai bine să nu încerci să porți o discuție. Pentru că dacă nu-ți poți onora interlocutorul cu întreaga ta atenție, minte-inimă-suflet, nu te onorezi pe tine însuți și comunicarea nu poate avea loc. Este doar un simulacru. Este mai corect să comunici indisponibilitatea ta momentană la acea comunicare.

Asta nu înseamnă lipsă de respect față de interlocutor, ci, dimpotrivă, un mare respect atât față el/ea cât și față de tine. Să nu uităm că nu poți da ceea ce nu ai/ești. Este mai cinstit și mai lipsit de presiune să faci acest lucru pentru că atunci ești în aliniere cu cine tu ești cu adevărat.

Oricum, timpul nu există, există doar momente potrivite sau mai puțin potrivite pentru anumite acțiuni, evenimente, întâlniri, etc. Bineînțeles, asta nu înseamnă să te ascunzi de unele comunicări pe care le-ai putea percepe drept neplăcute. Pentru că ceea de ce fugi, fuge după și odată cu tine. Nu există nici o ascunzătoare, nicăieri.

Cea mai importantă comunicare, și cea care stă la baza comunicării cu ceilalți, este comunicarea cu tine însăți/însuți. Dacă ai o comunicare bună cu sinele tău, vei avea o comunicare bună și cu ceilalți. De ce? Pentru că atunci ȘTII deja că ”ceilalți” este doar o iluzie. Telepatia va deveni posibilă numai atunci când vom putea accepta acest adevăr:

NU EXISTĂ CEILALȚI, EXISTĂ DOAR UNUL.

Namaste!

Monica Poka