Meditații

marți, 5 iulie 2016

Frumusețea lui ”De ce?”


Din ciclul De ale mele

Cred că cele mai frumoase cuvinte din viața noastră pe care le-am folosit în copilăria noastră foarte timpurie au fost ”De ce?”. De ce? Pentru că atunci aveam încă acea inocență și curiozitate de a descoperi cu adevărat ceea ce este în jurul nostru. Lumea cu tot ceea ce ea este. Eram lipsiți de judecată, eram mânați doar de curiozitate.

Părinții și apoi societatea prin instituțiile ei de învățământ ne-au dat răspunsurile pe care erau capabile să ni le dea. Și asta nu este nici rău nici bine. Dar este modul în care noi am învățat să creăm mai departe iluzia în care trăim. Nu este nimic de judecat aici, singura problemă care apare este că pe măsură ce mintea noastră începea să-și formeze un sistem de funcționare, noi am pierdut din ce în ce mai mult frumosul nostru obicei de a ne întreba ”De ce?”

”De ce?” să ne fie teamă să iubim? Pentru că iubirea aduce suferință? ”De ce?” aduce iubirea suferință? Ce nu este în regulă cu acea suferință? Din ce provine acea suferință? Dar dacă nu ar fi așa ... ci altfel? Dacă este ceva acolo care-mi scapă? De ce ar trebui să mă tem de suferință? De ce trebuie să văd mai întâi suferința și nu iubirea? Bucuria de a împărtăși cu cineva, chiar și temporar, sentimente atât de înălțătoare ca și iubirea?

De ce m-aș priva conștient de a avea o experiență doar pentru că s-ar putea ca rezultatul să fie dureros? De ce rezultatul nu ar putea fi unul extraordinar de frumos? De ce las frica sa-mi fure bucuria de a experimenta? Acum știm cu toții că ceea ce gândim este ceea ce trăim. Dacă pornesc într-o experiență cu teama că ceva s-ar putea să nu meargă bine, cu siguranță va fi ceva să nu meargă bine.

Din păcate, prin abandonarea ”De ce?” – ului ne-am blocat în mintea umană care ”știe tot” și care nu mai are nevoie să i se spună ce și cum. Altfel spus, este ca și paharul plin în care nu mai poți turna nimic. Dar dacă? Dar dacă nu este chiar așa? Dar dacă se poate și altfel? De ce nu s-ar putea și altfel? Pentru că așa ne spune mintea?

Când suntem copii ne bazăm pe și credem respunsurile primite de la părinții noștri umani. De ce nu i-am crede? Nu sunt ei care știu mai bine decât noi? Din păcate răspunsurile lor sunt limitate la nivelul de conștiință atins de ei în acel moment, noi luăm răspunsurile lor ca adevăr absolut și ne închidem cea mai importantă cale de comunicare cu Universul.

În Biblie s-a păstrat îndemnul ”Întreabă și ți se va răspunde. Caută și vei găsi. Bate și ți se va deschide.” Scrie undeva că se referă doar la copii? Se încheie vreodată explorarea vieții? Atunci ”De ce?” să renunți la a pune întrebări Universului? Pentru că mintea îți spune că le deții pe toate? Serios? Noi nu suntem mintea noastră.

Mintea noastră nu este altceva decât un instrument de care să ne folosim pe această planetă. Un fel de GPS mai sofisticat. Nu vi s-a întâmplat niciodată ca GPS-ul să vă ducă pe arătură sau să vă ducă pe tot felul de străduțe întortochiate când urmărind pur și simplu indicatoarele nu v-ați fi rătăcit în labirintul străzilor?

”De ce?” să încetăm să ne întrebăm ”De ce?” să fie așa și nu altfel? ”De ce?” să nu lăsăm portița deschisă ca să poată intra și alte răspunsuri? ”De ce?” să nu ne minunăm de frumusețea vieții descoperind noi și noi aspecte ale realității și Universului? ”De ce?” să ne închidem singuri în capcana minții?

Numai în momentul în care îți pui cu adevărat întrebarea ”De ce?” poți primi un răspuns diferit de cel pe care ți-l oferă mintea instruită de o societate bolnavă din toate punctele de vedere. Abia atunci poți intra în inocența și curiozitatea căutătorului, și a celui ce găsește, pentru că ți-ai reînnodat legătura cu Universul căruia îi îngădui, în sfârșit, să-ți ofere și răspunsuri nu numai să onoreze comanda pe care i-o dă mintea ta.

Nimic nu este așa cum pare și cum mintea ne spune că este. Absolut totul este într-o continuă mișcare și schimbare și ”De ce?” să ratăm ocazia de a percepe, vedea, auzi, simți și trăi această schimbare? Am renunțat la a pune această întrebare pentru că am considerat că nu mai avem părinți care să ne ofere mai multe răspunsuri. Oare chiar așa să fie? Atunci de unde ne vin răspunsurile care ”nici nu mi-ar fi trecut prin minte”?

Întrebând ”De ce?” și ”Dacă poate fi totuși și altfel?” îi îngăduim Universului sau Sursei să ne ofere răspunsuri care să ne ducă dincolo de limitările actuale ale minții umane, care fie vorba între noi, are mare nevoie de o actualizare la toate nivelele. Asta nu înseamnă să ne îndoim de tot ceea ce ne înconjoară, înseamnă doar să căutăm și alte moduri de A FI, mai împlinitoare și mai pline de bucurie și abundență.

Și, ”De ce?” nu, să descoperim și alte lumi pe care până acum am refuzat să le vedem pentru că ne-am limitat singuri la o realitate îngustă și întunecată pentru că am uitat să întrebăm ”De ce?”, nu se poate și altfel oare? Ba da, se poate. Trebuie doar să întrebăm CUM se poate ...

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.