vineri, 29 iulie 2016

Tiparele Cuantice


Această canalizare în direct a fost oferită în San Antonio, Texas
În data de 23 Ianuarie 2016 de către Lee Carroll pentru Kryon

Salutări, dragilor, Eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Acesta este momentul în care partenerul meu se dă la o parte. Vă spunem din nou, astfel încât să știți că el nu face parte din conștiința mesajului. Canalizarea s-ar putea să vi se pară misterioasă și ciudată pentru că ea folosește intelectul, educația, vocea, maturitatea și înțelepciunea Ființei Umane, dar mesajele vin de undeva din altă parte. Partenerul meu îl numește un flux constant de grupuri de gânduri intuitive. Partenerul meu este aici, dar nu este aici. Când spun ”se dă la o parte” el își deschide efectiv acest vehicul [corp] și prin glanda pineală și Sinele său Mai Înalt vin mesajele pe care le auziți. Vă spun acest lucru pentru ca să știți că nu el vorbește.

Peste tot în jurul vostru există energie și în jurul vostru există lucruri invizibile. În această dimineață v-am vorbit despre ”Anturajul Kryon”, iar acesta este încă aici. El nu este numărabil, deoarece este energie pură. Atât de mult din ceea ce vedeți în jurul vostru, simțiți în jurul vostru, este energie. Energia vine în multe, multe forme și nu toată este documentată ca și energie. Pentru ca voi să credeți acest mesaj legat de energie, adeseori Oamenii au nevoie să o cuantifice și să o califice. Vreți să-i măsurați atributele vibraționale, iar uneori nu puteți. Motivul pentru care nu puteți este că știința voastră nu a juns încă până acolo. Nu este o critică la adresa științei, ci o simplă constatare că încă mai sunt multe de învățat. Sunetul a apărut fără ca urechile să-l audă, iar lumina este acolo fără ca ochii să o vadă.

Prejudecățile Științei

Este o întrebare pentru Kryon care mi-a fost pusă înainte: ”Este lumea ezoterică ceva despre care vom ști într-o bună zi mai multe prin intermediul științei?” Și răspunsul este da. În acest moment, din cauza unui pământ care nu a ajuns încă în el însuși, sunt încă multe lucruri care sunt separate și liniarizate care ar fi mult mai bine înțelese dacă nu ar fi. Am mai vorbit despre asta înainte – cele mai înalte universități și colegii educaționale de pe planetă au decis să separe toate studiile pe categorii. Acest lucru este făcut pentru specializare și eficiență, dar își are prețul său.

Fizica, chimia, biologia și medicina sunt abordate ca și cum ar fi științe de sine stătătoare. Bineînțeles că ele sunt legate, dar nu există nici un loc în campusurile educaționale unde să existe o ”clădire de integrare” pentru a le aduna pe toate împreună. Va fi cineva care va spune ”Ei bine, este nevoie să facem așa pentru că fiecare își are propriul său plan de studiu. Nu există pur și simplu nici un mod în care să le putem pune împreună, deoarece ele trebuie studiate în mod independent fiecare. Sunt mult prea multe de știut despre fiecare.” Dă-mi voie să-ți spun ceva, Om drag: Există într-adevăr o cale de a le pune pe toate împreună. Doar că nu v-ați gândit încă la ea și nu ați luat în considerare faza ”integrării” acestui puzzle. Dacă ați fi cunoscut profunzimea relației pe care totul o are cu toate, ați fi înțeles imediat că este necesară o schimbare. Puteți avea ”pași de integrare” sau revizuiri. Dar chiar și acestea lipsesc.

Un lucru duce la altul și descoperirile apar. Dar odată ce voi studiați proprietățile izolate ale unui domeniu al științei, descoperirile adeseori dezvoltă numai o știință. Chimia duce la mai multă chimie, etc. și numai chimiștii sunt implicați. În fiecare studiu independent există adevărate puzzle-uri care pot fi rezolvate numai prin integrarea în celelalte. Dar adesori ele rămân pur și puzzle-uri deoarece nimeni ”nu se uită în jur” la alte domenii de studiu. Știați că doar acum recent știința a postulat ideea că câmpul magnetic al planetei este necesar ca viața să existe?  Eu v-am spus acest lucru în 1993, dar nu există încă nici o știință cu greutate care să-l demonstreze, chiar și cu toate instrumentele pe care le aveți. Prejudecata separării științelor v-au lăsat nedezvăluite multe lucruri. Pur și simplu nu ați vrut să puneți fizica împreună cu biologia.

Există multe modalități de integrare a tuturor, în special chimia și fizica. Când începeți să faceți acest lucru dragilor, el vă va duce la o mare descoperire, dar acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât ele sunt separate. Aveți specialiști într-un domeniu și specialiști într-un alt domeniu. Uneori se adună și se distrează împreună dar cam atât. Nu se adună ca să discute cu adevărat despre ceea în ce sunt specializați. Cum puteți separa aceste lucruri și să fiți un om de știință complet?

V-a luat mai mult de 20 de ani ca să descoperiți că mai mult de 90% din ADN-ul vostru conține date, nu o chimie care să conțină coduri. În tot acest timp el a fost numit ”deșeu” pentru că voi l-ați diagnosticat greșit. A fost nevoie să fie descoperit de lingviști. Ei au văzut tiparul limbajului, nu tiparul chimic. Asta este ceea ce este în neregulă cu a avea numai chimiști și biologi care să se uite la un puzzle complex și necunoscut de chimie. Presupunerile și prejudecățile voastre v-au împiedicat să descoperiți această frumoasă informație timp de decenii.

Venirea Integrării Științei

Deci, prima prezicere pe care v-o oferim este una academică. Vine o nouă conștiință și cu ea vine și o nouă înțelepciune. Vor exista unii cu un ”bun simț științific” care vor vedea incredibila valoare a alinierii acestor confluențe de studiu care de obicei erau separate. Asta este tot ce vă pot spune, nu vă pot da detalii.

Cu toate acestea, este atât de evident că trebuie să fie în acest fel, încât va veni o zi în care veți privi înapoi și veți spune ”Oare la ce ne-am gândit?” Vă puteți imagina o lume în care alimentele n-au fost niciodată amestecate pentru a face o mâncare, iar apoi dintr-o dată se adună bucătari specializați și fac descoperiri culinare foarte importante? Ingrediente de mare anvergură sunt puse laolaltă și fac mai bună mâncarea. Ce concept!

Vă puteți imagina cum ar fi comunicațiile dacă ați încerca să învățați o limbă și ar trebui să vă raportați la construirea verbului, apoi la departamentul de adjective și în cele din urmă la pavilionul substantivului? Nimeni nu ar fi în stare să vorbească limba, ar discuta-o numai ca ceea ce ”puzzle-ul părților” conține. Limbajul fizicii va fi văzut și vă va aduce unele revelații legate de biologie, chimie și conștiință.

Canalizarea de astăzi este despre noua conștiință care vine și de modul în care va schimba ea lucrurile. Sunt câteva lucruri noi pe care vrem să vi le spunem și câteva lucruri pe care dorim să le discutăm cu voi. Ne place să vorbim despre viitorul omenirii și despre potențialele care vă stau în față.

Vasta Lume Invizibilă care se află în Fața Voastră

Ce știți despre lucrurile invizibile? Mai întâi haideți să discutăm despre lucrurile invizibile care nu sunt ezoterice. Haideți să vorbim despre lucrurile care sunt reale pentru voi și în același timp invizibile. Haideți să vorbim despre ceea ce voi numiți alămurile de invizibilitate. În jurul vostru sunt energii multiple, fizice, profunde și puternice care interferează cu voi în fiecare zi, dar care vă sunt complet și total invizibile ca și Ființe Umane. Cu toate acestea, le acceptați și lucrați cu ele și spuneți ”Ei bine, sunt invizibile dar așa stau lucrurile. Asta nu mă deranjează.”

Gravitatea. Toată lumea de pe Pământ este afectată de gravitate! Dar ea este invizibilă! V-am oferit multe canalizări despre fizica gravitației și v-am spus că ea este variabilă și controlabilă și în cele din urmă veți ști și de ce. V-am spus că nu este legată în mod necesar de masă în modul empiric în care voi gândiți. De fapt, o puteți regla la cât vreți dacă ați ști un pic mai multe despre cum să schimbați masa obiectelor. Este doar o chestiune de timp și de descoperire, iar ceea ce va urma va fi foarte rezonabil și foarte logic din punct de vedere științific. Un lucru duce la altul și duce la altul și în cele din urmă vor exista descoperiri care vă vor îngădui să faceți lucruri care în trecut păreau ridicole din punct de vedere științific. Într-o bună zi gravitatea va putea fi văzută și măsurată cu instrumentele pe care mai trebuie doar să le descoperiți. Atunci când știți mai multe despre fizica gravității, atunci veți ști cum să o vedeți în toată splendoarea ei. Și vine.

Știința a orice devine mai reală pentru voi atunci când îi puteți vedea tiparul fizic. Apropo, atunci când în cele din urmă veți putea vedea tiparul gravității, veți înțelege un pic mai multe despre modul în care o puteți modifica. Vor fi dezvăluite secrete în tiparele pe care nu le puteți vedea în acest moment. Lucrurile cuantice nu există într-un mod în care să le puteți vedea așa cum sunteți obișnuiți să o faceți în 3D. Acest lucru va necesita descoperirile care vin, care vor fi științifice și dezvoltate cu o nouă înțelegere și conștiință. Și asta este doar una.*

Tiparele care vin

Partenerul meu vorbește în mod constant despre câmpul magnetic. Știți că este acolo pentru că busolele voastre arată partea de sus a sa. Ceva este fizic acolo și este invizibil. Această canapea a conștiinței pe care stați, și care este literalmente legată la forța de viață de pe planetă, este complet și total invizibilă. Dar totuși va veni o vreme în care nu va fi. Ochii voștri nu o vor vedea, dragilor, dar instrumentele care vor fi descoperite o vor face. Vă imaginați să vedeți gravitatea? Vă imaginați să vedeți câmpul magnetic? Cum vor arăta? Ce vă vor spune instrumentele cum sunt culorile și vibrațiile? Vor exista tipare sau va fi doar o masă turbionară de energie?

Dați-mi voie să vă spun un secret care nu este secret pentru nici un fizician sau biolog. Totul are tipare – totul. Fractalii sunt mereu acolo. Cel mare la cel mic, cel mic la cel mare și chiar modelele tiparelor și schițele la tot ceea ce vedeți sunt literalmente copia fidelă a ceea ce le-a creat. Acest lucru vă va conduce la următorul pas. Veți înțelege de ce rețeaua magnetică face ceea ce face și veți înțelege cum se aliază cu biologia și gândirea Umană. S-ar putea chiar să fiți în stare să vă acordați ușor la ea pentru vindecare! Toate aceste lucruri vin. Va fi știință, nu va fi nimic ezoteric, dar vor duce la  frumoase descoperiri ezoterice.

V-am spus din nou și din nou că va veni un timp în care chiar aceste instrumente vor fi îndreptate către Ființele Umane și că în știință va avea loc o revelație. Va fi revelat în mod clar că Ființele Umane au un fel de cuanticitate în jurul lor. Pe măsură ce instrumentele devin din ce în ce mai bine puse la punct, vor exista modalități de a vedea și măsura tiparele din jurul Ființei Umane. Dragilor, aceasta este fizica sacră a Omului – Merkaba.

Mai bine puneți aceste lucruri laolaltă cât mai curând pentru că dacă stați în cutii și compartimente, nu veți primi răspunsuri. Nu veți înțelege corelațiile și confluențele și modul în care ele lucrează una cu cealaltă. Oameni de știință, este momentul să gândiți în afara cutiei specializării. Aceasta este o abordare liniară pentru rezolvarea unor probleme care sunt circulare.

Prezicerile Viitorului

Toate aceste lucruri de mai sus eu le prezic. Pot prezice aceste lucruri pentru că potențialele sunt aici. Aceste potențiale identice au fost văzute înainte în alte societăți care au ajuns și ele în punctul în care vă aflați și voi, cu o știință similară cu cea a voastră. Pot să prezic acest lucru pentru că s-a mai întâmplat, iar unii din această încăpere vor înțelege că mingea se rostogolește [învățătură despre realitate din seminar]. Este inevitabil. Sunt oameni de știință pe planetă care chiar acum primesc intuiții care vor conduce tocmai la aceste descoperiri în viitor. Toate vin în drumul vostru. Există o progresie logică în gândire și înțelepciune. Umblați înainte de a alerga, prin urmare, vă pot vorbi despre aceste lucruri care vin.

Dați-mi voie acum să vă spun câteva lucruri despre această încăpere în care vă aflați – nu vă temeți [Kryon fiind amuzat]. Știați că în această încăpere sunt lucruri invizibile care sunt periculoase? Știați că chiar acum în această încăpere sunt lucruri invizibile care stau la pândă și care pot duce la boală dacă nu aveți grijă? Știați asta? Sunt aici cu voi! Suflați! Nu vă fie teamă, nu vă fie teamă pentru că aceștia sunt – microbii!

Acum, dacă aș fi spus acest lucru acum 100 de ani, nu aș fi fost crezut. ”Oh, asta este doar o poveste ezoterică, nici un astfel de lucru nu poate fi real.” Mulți ar fi râs de această idee. Dar știința a făcut ca acest lucru să fie real pentru voi. Atunci când ați dezvoltat instrumentele care pot vedea atributele mici, microscopice ale vieții, vi s-a deschis o lume cu totul nouă. V-a fost ascunsă tot timpul, dar dintr-o dată știința a făcut-o reală. Vedeți unde vrem să ajungem cu asta? Dragilor, este moștenirea voastră să ajungeți în punctul în care știința voastră și fizica voastră și cunoașterea voastră încep să se alieze cu confluența unei conștiințe noi, mai înțelepte. Veți avea invenții noi și acestea vor deschide mai multe domenii de un imens ajutor pentru voi.

Aceste invenții vă vor da atât de multă apă cât veți avea vreodată nevoie pentru a crește lucruri, și să beți, aproape peste tot pe Pământ. Sarea din oceanele voastre va fi cu ușurință îndepărtată în timp real, cu ajutorul unor invenții care folosesc magnetismul. Energia va fi mult mai ușor de obținut și va fi produsă în abundență cu o căldură liberă și abundentă. Creșterea populației nu va mai fi o problemă, deoarece o conștiință mai înaltă va crea înțelepciunea de a ști când și dacă să aveți copii (așa cum indigenii au făcut-o de mii de ani). Veți privi în urmă într-o bună zi și veți spune ”Am fost proști. N-am știut nimic despre nimic, este chiar uimitor că am supraviețuit.” Vă spun acest lucru din cauza a ceea ce vine. Acest lucru mă face să vă vorbesc despre conștiința Umană.

Conștiința Umană

Ce credeți că este conștiința? ”Ei bine, Kryon, este gândire. Este modul în care oamenii gândesc. S-ar putea spune că conștiința este descrierea paradigmei de gândire.” Într-adevăr, este! Dar ați lăsat pe dinafară partea de evaluare de gândire înaltă și de gândire joasă. Ce s-ar putea întâmpla dacă ați putea dezvolta instrumente fizice care ar putea vedea conștiința? ”Kryon, vrei să spui că este vizibilă?” Desigur, este fizică! Ce se întâmplă când sunteți frustrați și vă blocați computerul sau descărcați o baterie? Nu este aceasta o interferare cu lucrurile fizice? O descoperire majoră, folosind sateliții meteo, a arătat corelarea continuă dintre variațiile în putere ale câmpului magnetic și conștiința de masă a compasiunii Umane. Cu alte cuvinte, contrar tuturor cunoștințelor prevalente, câmpul magnetic reacționează la dezastrele și la sărbătoririle internaționale!** Conștiința este legată de fizică. Cu echipamentul potrivit veți vedea într-o bună zi tiparele. Vine.

Tiparele Omenirii care Vin

Ceea ce vreau să fac este să dezvălui ceva ce nu am mai dezvăluit înainte și este despre felul în care vor arăta tiparele conștiinței Umane. Acum, am stabilit premiza că fizica multidimensională are potențialul de a dezvălui multe tipare ale unor lucruri invizibile până acum. Aproape tot ceea ce implică energia cuantică va avea tipare vizibile. Asta nu este o surpriză. Cum credeți că vor arăta tiparele dacă veți putea vedea conștiința unei persoane? Acum, asta este conștiința individuală, spre deosebire de conștiința de masă. Acest tipar va fi fizic, individual și va avea un câmp. Datorită acestui fapt, în cele din urmă, acesta va fi măsurabil și va avea diferite modele – ”modelul vostru personal”.

Credeți că acest lucru este prea îndepărtat? Dacă simple descoperiri și experimente au ridicat fizica schimbării conștiinței de masă, de ce v-ați îndoi că aceasta nu va fi rafinată în viitor? Cum va arăta? Am să vă dau două exemple. Cele mai mari două producătoare de energie ale conștiinței Umane sunt perechi: frica și ura, iubirea și compasiunea. Ele se află la cele două capete ale spectrului și amândouă sunt puternice, extrem de puternice. Pot declanșa alarme; vă pot distruge computerul; vă pot înmuia inima; vă pot afecta chimia corpului și pot face aceste lucruri în toată camera sau pe toată planeta. Ați stat vreodată într-o încăpere în care cineva a fost furios și voi ați știut acest lucru? Este palpabilă; o puteți simți. Când acest lucru se întâmplă, nu vreți să stați acolo. Ați dori să plecați. Când cineva este furios sau plin de ură, spuneți ”Este un nor întunecat aici.” Voi simțiți energia și tiparul ei specific. Ar fi fost o energie diferită dacă acea persoană ar fi fost un maestru și ar fi trimis iubire? Da! Atunci ați spune ”Îmi place acest loc! Vreau să rămân aici și să mă bucur de această senzație.” Tocmai ați definit tiparul conștiinței!

Toată energia, oriunde în Univers, are moduri de a fi măsurată și văzută. Vor fi moduri de a vedea tiparele în tot. Ar putea începe ca simple unde, dar în cele din urmă, cu instrumente mai performante vor fi văzute tipare elegante. Cei care au stat într-o încăpere cu marii maeștri ai acestei planete au simțit iubirea copleșitoare și compasiunea sursei creatoare și acestea vin în valuri de euforie. Vă face să plângeți de bucurie pentru că sunteți conectați cu totul. Asta este energia! Vedeți despre ce vorbesc? Puteți măsura iubirea? Da! Are un tipar și îl puteți vedea. O lume pe de-a-ntregul nouă vi se va deschide în cele din urmă. Dați-mi voie să vă arăt ce sunt tiparele.

Tiparele – JOASE

Acum, acestea sunt preziceri. Dar ele sunt preziceri datorită potențialelor care vin. Este un potențial atât de puternic încât este certitudine. Va veni o zi în care aceste tipare vor putea fi văzute. Atunci când sunt tipare ale conștiinței Umane veți vedea ceva foarte interesant. Tiparele pe care am de gând să vi le dau chiar acum vor fi validate atunci când se vor produce. Această canalizare va fi auzită de mii de oameni, așa că va fi ușor de găsit ca punct de referință.

Mai întâi să vorbim despre ce este conștiința cea mai joasă, dar foarte puternică. Înțelegeți că conștiința joasă poartă o incredibilă putere și la fel face și conștiința înaltă. Cu toate acestea, joasă sau înaltă nu este o măsură a puterii lor efective, ci este mai degrabă doar o măsură a vibrației. Să nu o amestecați cu frecvența, pentru că tehnologia acesteia nu este liniară. Ceea ce este văzut în tipar este vibrația gândului și încotro poate sau nu acesta să meargă, sau cât de restrictiv sau expansiv este. Puterea, sau forța, este foarte profundă. Acest lucru îl știți deja. Puterea urii crează răul și frica și este foarte puternică. Puterea fricii poate înrobi națiuni dacă acestea nu sunt atente. Îi cunoașteți puterea din trecut. Așa că haideți să vorbim despre tiparul specific pe care îl va crea pe un instrument care va veni, măsurând-o pe un individ care are acest atribut.

Conștiința joasă va crea tipare de bază și extrem de simple. Aceste tipare crează sau emană un cerc puternic – o confluență a energiei care se va uni pentru a forma o barieră în fața altor energii mai înalte. Va apărea ca un cerc în jurul individului sau a energiei conștiinței pe care individul o crează. Cercul este ca un tipar închisoare sau un fractal de bază care nu se repetă. Acesta se deține pe sine în sine, iar tiparul nu va fi conștient de nimic ce se află în afara propriului său cerc. Puterea vine din faptul că este atât de puternic încât alții pot fi influențați de el și să i se alăture cu ușurință pentru a forma un cerc mai puternic. Cercul va deveni apoi mai larg și mai mare în acapararea conștiinței din jurul lui, creând un cerc chiar și mai mare, dar numai un cerc.

Acum, credeți că vorbesc într-un limbaj pe care nu-l înțelegeți? Poate, dar aici există un punct: este simplu. Acesta este un recipient care este un cerc și el nu poate vedea în afara lui însuși. El se vede doar pe el însuși și își cunoaște doar propriul său rău. Emite judecăți și decizii bazate numai pe ceea ce el cunoaște în el însuși. Este conștiința joasă. Programul lui este el însuși și nu vede nimic altceva. Cercul îi poate înrobi pe cei care gândesc la fel. Poate deveni un cerc mai mare dar nu poate ieși niciodată din el însuși. Nu poate vedea dincolo de ceea ce știe. Nu există tipare în afara cercului care să aparțină cercului. Este restrictiv. Acest tipar va fi profund evident: simplu, de vibrație joasă, supraviețuirea de bază.

Tiparele – ÎNALT

Acum haideți să vorbim despre celălalt. Acesta este o conștiință mai înaltă a iubirii, compasiunii, gândirii dintr-o minte mai înaltă, integrității și interesului (în sensul său pozitiv n.t.). Cum arată acesta? Așteptați, nu vă pot spune eu totul. Acesta crează fractali multipli. Crează o confluență de energie care crează apoi mai mult din ea însăși în modul armonicilor din ea însăși [mai mulți fractali de frecvență mai înaltă care sunt multipli specifici ai originalului]. Aceste unde fractale emană spre exterior, sporind ceea ce se află în jurul ei într-un ciclu fără sfârșit. Este expansivă; prinde repede [aditivă]; este structurată într-un mod complex, iar armonicile crează alți fractali mult dincolo de propria sa sferă de acțiune. Are o influență asupra altor materii peste tot.

Deci, de la cea mai simplă la cea mai complexă, care vedeți că este diferența reală între tipare? Una este restrictivă și puternică prin singularitatea sa. Cealaltă este expansivă și puternică prin multipla sa expansivitate. Până în acest moment, dragilor, pe această planetă conștiința Umană a tins să se încercuiască pe ea însăși în cea mai joasă vibrație posibilă. Ură, război, atitudini argumentative, grosolănie, lipsa de delicatețe – pentru că toate astea au însemnat supraviețuire. Victoria/reușita a fost singurul lucru în interiorul cercului. Acesta este modul în care Oamenii au supraviețuit! Acesta a devenit apoi grup contra grup, țară contra țară, cerc contra cerc, asta este ceea ce ați primit de la acest tipar. A creat moarte în masă și o durere incredibilă. Om contra Om este ceea ce ați obținut și tiparul cercului a fost unul din care conștiința nu s-a putut expansiona. Așa că tot ceea ce a făcut a fost să se repete pe sine, să se repete pe sine, să se repete pe sine. Bine ați venit la istoria planetei.

Nu au existat armonici care să fie trimise în afară și nu a existat expansivitate. Nu a existat creștere numai stagnare, și aceasta s-a repetat pe sine. Nu avea unde să meargă, deoarece nu putea să ”vadă” nimic mai înalt decât pe sine însăși.

Dragilor, energia de pe această planetă va schimba vechile tipare. Tiparele conștiinței stau în atributele rețelei magnetice ale planetei, așa cum este ea alterată de heliosfera Soarelui. Această rețea, combinată cu noul loc în care vă aflați în spațiu [încotro se îndreaptă sistemul vostru solar], va modifica tiparele ambelor exemple de conștiință și o vor face pe cea care este cea mai complexă, cu fractali, cu mult mai puternică decât cea bazată pe supraviețuire. Ați înțeles asta? Noua energie schimbă modul în care omenirea reacționează la alți fractali Umani! Este timpul maturizării, iar conștiința Umană va evolua și nu va mai exista o balanță între lumină și întuneric ca și balanța dreptății pentru că răul va avea o influență cu mult mai puțin puternică decât vibrațiile armonice complexe și pline de compasiune. Lumina va depăși pur și simplu tiparele simpliste ale răului pe planetă cu o marjă uriașă.

Întunericul nu poate vedea dincolo de sine însuși

Aș vrea să vă ofer din nou dovada unui lucru neobișnuit și foarte elocvent despre modul în care funcționează vibrațiile joase. În prima canalizare din acest an, 2016, am vorbit despre tânărul conducător Nord Corean. Am să o fac din nou. Am să o fac din nou ca un exemplu profund a modului în care conștiința joasă nu poate vedea mai sus de sine însăși. Asta înseamnă că ea poate lucra numai cu ceea ce vede și știe. Atât de puternică, atât de deșteaptă, atât de inteligentă cât crede că este, ea nu poate ieși din propriul ei cerc.

Fostul conducător al Coreei de Nord a fost un egocentric clasic. Când a murit, fiul săi i-a urmat și ar fi putut să facă tot ce ar fi dorit. Acest băiat și-a privit tatăl timp de decenii și știa că-i va lua locul într-o bună zi. În mod normal el a moștenit atributele pe care tatăl său i le-a predat legate de importanța de sine și a devenit și el de un egoism dus la maxim. Când a preluat puterea, el a avut posibilitatea de a face schimbările care i-ar fi permis să fie chiar mai măreț decât tatăl său. El a dorit ceva care i-ar fi ridicat numele și poziția la cel mai înalt nivel egotic imaginabil. Tatăl său i-a fost model, iar acum el ar fi putut face orice și-ar fi dorit pentru a fi și mai faimos. Ceea ce s-a întâmplat este clasic. A ratat complet cea mai mare oportunitate pe care a avut-o pentru a deveni cea mai faimoasă și iubită persoană de pe pământ. Nu i-a venit niciodată această idee. Chiar dacă a fost educat în lumea occidentală, a ratat-o.

Dacă ar fi luat în considerare calea mai înaltă și ar fi inclus pământul în loc de populația restrânsă a țării sale, ar fi putut fi cel mai faimos și iubit lider de pe Pământ, întreaga sa viață. În momentul în care a preluat conducerea, tot ceea ce trebuia să facă era să gândească dincolo de cercul său. Se afla în poziția unică de a fi ”jolly jokerul” și de a face ceva uimitor – să unească Coreea de Nord și Coreea de Sud, să abandoneze zona morții care exista între aceste două țări, să unească familiile după generații de despărțire, să oprească problemele nucleare de care nu a avut niciodată nevoie decât ca să pară important și, prin aceasta, să-i ofere poporului său abundență, hrană pentru toți și pace în regiunea sa. Toată Coreea l-ar fi venerat și întreg Pământul ar fi oftat de ușurare mulțumindu-i pentru înțelepciunea și curajul său.

S-ar fi ridicat în picioare să-l ovaționeze la intrarea în marea sală de la Națiunile Unite și s-ar fi plecat în fața lui și i-ar fi oferit cele mai înalte premii pentru pace. Ego-ul lui ar fi fost mângâiat și mângâiat și mângâiat și mângâiat și ar fi fost cu mult mai măreț decât a fost vreodată tatăl său. Dar acest lucru nu i s-a întâmplat. În schimb, a perpetuat cutia întunecată pe care a moștenit-o și acum prezidează cea mai joasă energie posibilă reprezentând energia renegată cea mai periculoasă de pe planetă. Cu prețul menținerii poporului său în sărăcie și împovărare și creării instabilității în regiunea sa, el a ajuns să fie o persoană puternică și faimoasă pentru un moment din timp și pentru o populație mică. Nu o va face pentru mult timp. Nu poate vedea că ceea ce face nu găsește susținere în majoritatea populației planetei și va pierde totul. Nu este interesant cât de puternic este cercul care menține o vibrație joasă jos. Toate acestea încep să se schimbe, dragilor. Dacă examinați oamenii individual și modul în care ei acționează, veți vedea această schimbare venind. O veți recunoaște.

Indivizii

Un individ vine la tine și este furios. Este grosolan și lipsit de amabilitate. Tot ceea ce-i iese pe gură este grosolan și plin de ură, iar voi vă îndepărtați de acea experiență gândind ”Ce-i în neregulă cu acest om?” Vreau să vă spun că: nu este nimic în neregulă cu el. Este pur și simplu acordat la supraviețuire. Lipsa de amabilitate și grosolănia va atrage atenția și va pregăti scena pentru a fi observată. Ea poartă o energie, deși nu este una care să vă placă, care cere atenție și poate chiar autoritatea prin frică. Din nou, s-ar putea să nu vă placă, dar asta este ceva ce-i place cuiva care supraviețuiește, și sunt mulți așa. Într-o energie veche, aceasta a funcționat pentru ei și nu este altceva ce ei să poată vedea pentru a pune în locul ei. Pentru ei, acest lucru înseamnă că ei vor supraviețui într-o lume în care toată lumea dorește ceea ce au ei. De fapt, există culturi astăzi, chiar și astăzi, care sunt acordate la grosolănie deoarece pentru ele compasiunea și blândețea sunt echivalate cu slăbiciunea. Ele gândesc ”Nu vei cuceri pe nimeni cu compasiune și blândețe. Asta este pentru oamenii slabi de pe planetă.” Din perspectiva lor ei nu pot vedea dincolo de cercul supraviețuirii, astfel încât și în ziua de astăzi ei vin spre voi cu energia joasă a forței, grosolănie și lipsă de amabilitate. Habar nu au că există ceva mai bun.

Atunci când vedeți acest lucru în ziua de azi, începe să vă miroasă a ceva ce nu vă doriți. Cea mai mare parte a Pământului este obosită de această abordare și caută un mod mult mai elegant de a fi. O persoană plină de compasiune nu este deloc o persoană slabă. Energia din jurul unei persoane pline de compasiune vă atrage. Energia din jurul unei persoane grosolane vă face să simțiți respingere. Vedeți diferența despre care vorbim? Pe care ați prefera să o aveți?

Eu doar v-am dat tiparele. Iată ce vă spun: Conștiința umană începe să se ridice deasupra a ceea ce a fost, pentru că ceea ce constituie raportul dintre lumină și întuneric s-a schimbat și lumina începe să câștige. Asta înseamnă că compasiunea, integritatea și blândețea strălucesc o lumină atât de puternică încât oamenii o vor vedea mult mai repede și mai ușor decât vor vedea lipsa de amabilitate și forța. Grosolănia și lipsa de amabilitate vor fi văzute în cele din urmă drept un comportament disfuncțional și vă veți îndepărta de acele persoane care-l manifestă. Vă va spune foarte multe despre energia acelei persoane și despre unde se află și ceea ce crede. Este vechi, pentru mulți este supraviețuire, dar noua supraviețuire va fi lumina și o conștiință mai înaltă și mulți vor începe să vadă acest lucru.

Cei cu atribute mai înalte vor trăi mai mult. În cele din urmă ei vor fi conducătorii voștri și asta este ceea ce vă doriți. Din această cauză alegerile se vor schimba, afacerile se vor schimba din această cauză, iar voi veți vedea mai multă lumină, mai multă compasiune și mai multe soluții reale datorită efectului de undă în care armonicile fractalilor merg peste tot. Atunci când sunteți plini de compasiune, toată lumea va simți acest lucru. Știați că o persoană plină de compasiune este văzută drept sigură? Sigură! ”Hai să fiu cu această persoană pentru că ascultă și este plăcut să stai lângă ea. Ați simțit energia din jurul ei? Nu-i așa că-i foarte bună?”

Este sigur să fii în preajma unor persoane echilibrate. Nu te vor răni. Nu vor concura cu tine sau spune lucruri neplăcute sau lipsite de sensibilitate. Te vor asculta și te vor iubi. Veți dori acest lucru în afaceri, nu-i așa? Este acest lucru prea ciudat pentru voi? Este prea ciudat să vă gândiți că veți avea acest lucru ca și o stare de normalitate în viitor? Veți fi în stare să o vedeți și să o măsurați și veți ști și chiar de ce funcționează. Va schimba planeta.

Asta nu este numai știință, dragilor. Conștiința Umană va ieși în cele din urmă din supraviețuire. Va ieși din întuneric într-un fel de supraviețuire mai elegant – un sistem în care cei care supraviețuiesc vor fi capabili să pună lucrurile împreună într-un mod elegant în loc să concureze și să despartă lucrurile. Aceștia vor fi oameni obișnuiți care vor privi dincolo de judecată și vor privi dincolo de diferențele dintre sistemele de credință. Aceștia sunt cei care îl vor vedea pe Dumnezeu peste tot, în toate sistemele și se așteaptă în primul rând la lucruri bune. Ei vor vedea diferențele dintre sistemele de credință în același fel ca și pe diferențele între preferințele alimentare. Acesta este Omul înțelept care este echilibrat.

Este ceea ce vine și o parte din ea este deja aici. Asta este tot ceea ce am vrut să vă spun în acest mesaj. Unde vă aflați voi? Care este tiparul vostru? Începeți să simțiți realitatea acestuia? Începe să fie sigur, dragilor. Este sigur să vă relaxați și să lăsați garda un pic mai jos, să priviți în jur și să fiți mai plini de compasiune și mai blânzi. Unii dintre voi se mai așteaptă încă la ceva rău de la câmpul lăsat în urmă. Este ca și cum ați fi ieșit din peșteră dar nu sunteți siguri încă că tigrul Bengalez a plecat. Tigrii sunt vechea energie și fug în toate direcțiile. Rămășițele acestei energii vechi, răul și întunericul, pierd teren peste tot. Realitatea acestui întuneric în scădere este peste tot și începe să se arate, să se focalizeze pe ea însăși și știe că zilele îi sunt numărate. Când vedeți această luptă să știți că aduce vești bune. Înseamnă că sfârșitul acestei vechi conștiințe a lumii se apropie.

Dacă ați făcut un sondaj al națiunilor pe planetă al bărbaților și femeilor care au familii, ei vor pace! Ei nu vor să se lupte unul cu celălalt și nu vor conducători care să facă acest lucru. Ei nu vor să se anihileze unii pe alții din cauza resurselor limitate sau doar pentru a fi puternici. Vălul s-a schimbat și conștiința planetei dorește cu o covârșitoare majoritate ceea ce fiecare mamă și tată dorește pentru copiii săi. Este începutul în care sute de țări se vor aduna la un loc și vor planifica moduri în care să creeze o pace echilibrată și o unitate – pentru a merge împreună. Diferențele culturale vor exista întotdeauna. Dar compasiunea și echilibrul sunt atribute Umane comune. Aveți foarte multe lucruri în comun pe care noua înțelepciune vi le va arăta.

Nu ați avut acest echilibru în urmă cu o 100 de ani. Asta este ceea ce este diferit astăzi și ce este diferit pentru viitorul vostru. Veți înceta să repetați trecutul și veți crește mai degrabă în maturitatea și înțelepciunea frumoșilor fractali și armonici ale compasiunii.

Bine ați venit pe Noul Pământ. Vine.

Și așa este.

Kryon


*Această canalizare a fost oferită cu zile înaintea descoperirii undelor gravitaționale de către Colaborarea Științifică LIGO în 11 Februarie. Considerată ca una dintre cele mai mari descoperiri în fizică, ea a ajutat la demonstrarea ideilor originale ale lui Einstein date acum aproximativ exact 100 de ani în 1916.


Sursa

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.