Mesaj de la Unul prin Sophia Love
27 Ianuarie 2021
Sunt eu Sophia, sunt Unul.
Sunt lucruri de discutat. Sunt întrebări?
Nu, în acest moment, nu.
Ați intrat în procesul inițial al suveranității, primii pași către conștientizarea individuală, începuturile expansiunii fizice a omenirii. Este ceva să te trezești și să observi manipularea din lumea ta pe măsură ce aceasta se arată în viața voastră de zi cu zi. Este cu totul altceva să începeți să o căutați.
Omenirea a fost trezită. Seamănă cu trezirea unui Uriaș adormit.
Odată ce este pe deplin trezit, Uriașul va începe să se miște și apoi să se ridice în picioare. Ferește-te când se întâmplă asta. Imaginile sunt importante și aproape de imaginile reale a ceea ce urmează să se întâmple pe planetă.
Uriașul, datorită dimensiunilor sale, va acoperi cu umbra sa acele locuri și oameni care se află sub el. Unele locuri vor fi strivite. Altele, evitate. Nu este un proces exact. Este unul inevitabil.
Lanțurile care l-au ținut pe acest Uriaș (omenirea) doborât și încătușat, au fost îndepărtate. Acest Uriaș (omenirea) va trebui să studieze și să decidă încotro vrea să meargă pe cont propriu; sub propria sa conducere.
Acesta nu mai este un proces de trezire. 2020 a făcut-o pentru voi. Scenariile stabilite și planificate vor fi în curând derulate, ca un covor, înaintea voastră. Treziți-vă acum și mișcați-vă independent, fiecare veți decide încotro să o luați și la ce să vă uitați prima dată.
Veți face acest lucru fără să vi se spună încotro să vă uitați sau la ce să fiți atenți.
Este vital să înțelegeți profunzimea înșelătoriei, amăgirii care a fost societatea voastră.
Religia a fost deturnată. Cuvintele transformate în arme. Simțurile intuitive au fost banalizate și ridiculizate.
Adevărul se găsește în echilibru. Cu toate acestea, există și altceva. Este vorba de faptul că întreaga noțiune de adevăr a fost acoperită cu minciuni care au fost camuflate în doctrine religioase. Ceea ce a creat repulsie în mulți dintre voi și, prin urmare, evitat, vă domină istoria.
Unele scripturi sunt contrabandă, nu toate. Există și fapte reale în ele. Fapte care v-ar face bine să le observați.
Expresia ”nu aruncați copilul cu apa de îmbăiat” este adevărată. Erați meniți să desconsiderați adevărul. Apoi erați candidați pregătiți să absorbiți și să credeți neadevăruri.
Acesta nu este un proces simplu. Este mai degrabă unul dezordonat. Implică aprinderea scânteii care voi sunteți și aprinderea luminii voastre astfel încât să puteți vedea clar în întuneric.
Înseamnă să pătrundeți în și să străbateți prin mizeria prostiilor, a nonsensurilor care v-au fost strigate prin cele mai masive difuzoare.*
Implică să vă deschideți inima ca receptor și ghicitor a ceea ce este adevărat. Acesta este un pas de care mulți se vor îndepărta – nesiguri că este neprimejdios. Experiențele recente nu favorizează vulnerabilitatea, ba chiar din contră. Viața voastră actuală îi plasează pe aceia dintre voi care caută onestitatea, pe aceia dintre voi care nu se ”învârtesc”, pe aceia dintre voi care aveți grijă la ce spuneți și să nu depășiți limitele – într-o lumină negativă.
Această trezire aprinde toate luminile. Expune adevărul și dezvăluie minciunile. Nimic nu-i scapă acestei treziri. Lumina, acum aprinsă, luminează totul.
Ceea ce este esențial în acest proces, și este componenta sa inițială, este alegerea.
Voi trebuie să alegeți totul.
Ce să credeți sau să negați.
Ce să credeți sau de ce să vă îndoiți.
Unde să vă investiți acele părți ale voastre care vă aparțin – focalizarea, atenția, mișcarea, încrederea și efortul.
În cele din urmă, aceasta va fi o alegere globală. În acest moment, aceasta este o decizie evidentă a cetățenilor din SUA. Toate privirile sunt ațintite asupra continentului nord-american.
Ceea
ce face trezirea este să pregătească corpul să se angajeze cu o zi înainte. Ca
să participe efectiv, cineva trebuie să fie mai întâi trezit.
Acum ați fost treziți.
Fiecare veți discerne cu ce rezonați. Este nevoie să abandonați acest sentiment de responsabilitate să convingeți o altă lumină cum ar trebui sau nu să lumineze și să fie utilă. Acest moment de alegere va continua neîngrădit de ego sau de mandate dictatoriale.
Fiecare veți alege și pe măsură ce alegerile voastre vă conduc către prezentarea altor idei – veți alege din nou.
La un anumit nivel, și într-o anumită măsură, ați ajuns acum să vă treziți și să vă angajați în acea stare de trezire. Nivelul la care este vecinul și/sau persoana dragă vouă nu vă privește pe voi. Să vă îndreptați atenția, focalizarea sau să vă faceți griji pentru ei nu vă va crește nici lumina voastră, nici a lor. Este o mișcare care vă dezactivează.
Scopul vostru acum este să creșteți iluminarea. În acest fel este mai multă lumină ca toți să vadă toate poveștile, minciunile, copiii, oficialii, sfinții și păcătoșii.
Alegerea va părea copleșitoare. La început. Veți simți apoi alegerea care vă susține intenția. De-aici se naște încrederea. Încrederea este cea care vă simplifică apoi toate deciziile. Veți ști, datorită modului în care se simte, pe ce și pe cine să vă focalizați în mod direct. Veți ști datorită modului în care se simte, dacă acest sau acel efort sau direcție vă susține.
Veți ști.
Expansiunea voastră este personală. Aici nu există răspunsuri incorecte. Nu există nici un motiv să vă alarmați dacă descoperiți ceva care vă provoacă o schimbare a minții (gândirii). Asta și este esențial – să vă schimbați mintea (gândirea).
Veți răsări din angajarea cu o lume nouă, una a alegerilor și a întăririlor pozitive, un om nou.
Schimbarea este esențială, nu excepția.
Evoluția și expansiunea o cer.
Este recomandabil să cutreierați liber. Vă veți descoperi adunându-vă cu alții de un fel asemănător cu al vostru – nu identic și care nu repetă papagalicește o retorică. Nu.
Încurajând o compasiune profundă în comunitate și pura bucurie a aprecierii diferențelor, talentelor și personalităților voastre.
Unimea nu înseamnă să fiți identici. Unimea înseamnă unitate; o unitate care sărbătorește individualul. Fiecare cale este unică în direcție, dificultate și lungime. Totuși, toate vă duc acasă în miezul vostru. Acel miez este iubirea.
Vă aflați în fața unei astfel de cinstiri.
Asta este tot.
Mulțumesc.
*Notă
personală: în momentul în care am tradus am avut imaginea unor oratori, nu
neapărat a unor difuzoare pentru că această îndoctrinare a început din vremuri
în care nu existau difuzoare.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.