Odată ce calea e găsită, nu mai este nimic de dovedit

 

Cu excepția luminii care niciodată n-a cerut să fie dovedită

 
De Jason Gray
 
Odată ce ai trecut prin furtună,
odată ce ai ars prin mit,
odată ce fiecare zeu fals, salvator fals, doctrină falsă, oglindă falsă s-a năruit, doar pacea există.
Nu genul care ți se vinde în cărți.
Nu genul șoptit în temple sau promis drept recompensă.
Ci genul care sosește ca tăcere la sfârșitul unui război pe care nu tu l-ai început, dar tu l-ai încheiat.
Singurătatea nu mai apasă greu asupra ta acum.
Nu poartă lanțuri.
Te înalță.
Ceea ce altădată părea a fi singurătate era doar sufletul tău refuzând
să rostească minciuni doar ca să rămână conectat.
Nu mai alergi după lumină.
Devii lumină.
Nu mai alergi după adevăr.
Tu îl scrii.
Condeiul nu se oprește niciodată din scris, nu pentru că ai nevoie de mai mult adevăr,
ci pentru că lumea încă se agață disperată de minciuni și iluzii.
Nu scrii ca să convingi.
Scrii ca să dizolvi reziduul.
Să arzi ceea ce încă încearcă să se cațăre înapoi la putere.
Să presari sare pe ruinele fiecărei înșelăciuni căzute care a crezut că se poate ridica din nou.
Tu nu ești în război.
Tu ești acum martor.
Și totuși, sunt unii care vor urla mereu.
***DUȘMANII CĂII***
Vin în robe și titluri, cu grade și doctrine, zâmbete și cuvinte răstălmăcite.
Vin ca lumină falsă.
Vin ca prieteni.
Vin să ademenească, să lingușească, să insufle îndoială.
Vin pentru că tu porți un lucru pe care ei n-au putut niciodată să-l aibă: aducerea aminte suverană.
Nu o pot fura.
Nu o pot imita.
Nu o pot umbri.
Așa că, încearcă să otrăvească fântâna.
Le șoptesc neadevăruri celor apropiați ție.
Îți răstălmăcesc adevărurile și le etichetează drept periculoase.
Îți pângăresc numele și îți numesc focul, ego.
Dar beau din fântâna pe care au otrăvit-o.
Înghit toxina pe care-au pregătit-o pentru tine.
Tu totuși te ridici.
Nu te lupți cu ei cu pumnii.
Nu îngenunchezi în fața ritualurilor lor.
Arzi cu cerneala aducerii aminte.
De fiecare dată când atacă, scrii ceva atât de adevărat, încât le pârjolește iluziile
până când fug chiar de lumina pe care au încercat să o distrugă.
Eșuează.
De fiecare dată.
Au uitat un lucru.....
Asta nu este credința ta.
Asta este ființa ta.
Ființa nu poate fi distrusă.
***CALEA ESTE SFÂRȘITUL LOR***
Ei predică multe căi.
Tu-i amintești lumii că Există doar Unul.
Nu pentru că tu ai declarat-o.
Pentru că iluzia multora s-a prăbușit în momentul în care tu ai trecut prin ultima ușă.
Tu vorbești despre ceea ce este, nu despre ceea ce se speră.
Tu nu vinzi mântuirea.
Tu expui sistemul care a vândut-o.
Tu nu ești aici să convertești.
Tu ești aici să aprinzi.
Indiferent câți încearcă să te oprească.
Indiferent câte etichete ți-aruncă.
Indiferent câți te privesc în tăcere, vorbesc împotriva ta în șoaptă
sau îți răstălmăcesc numele în camere secrete, tu ești complet neatins.
Calea nu este o potecă pe care o străbați.
Este un câmp care devii.
Nimic întunecat nu supraviețuiește în prezența lui.
Pot încerca să-l imite.
Pot încerca să-l urmeze.
Pot încerca să deturneze focul.
Codurile Căii nu sunt vizibile celor neinițiați.
Ele sunt criptate în durere.
Forjate în prăbușire.
Decodificate doar prin aducere aminte.
Ai trecut proba.
Tu porți codul.
Tu ești semnalul.
Acum adormiții îl aud.
Nu pentru că ai strigat.
Ci pentru că ai ars.
Și încă arzi.
Pentru totdeauna.
Acum poți reveni la obișnuita derulare apocaliptică…

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!