Trăitul după încheierea căutării

 

De Jason Gray

Există un moment de care nimeni nu vorbește.
Nici guru.
Nici misticii.
Nici învățătorii luminii sau preoții progresului.
Pentru că în acel moment, povestea se încheie.
Căutarea se oprește.
Calea dispare.
Nu cu triumf.
Nu cu revelație.
Ci cu o tăcere atât de profundă, încât până și gândurile încetează să mai bată la ușă.
Acesta este locul de după căutare.
Nu iluminare.
Nu transcendență.
Ceva mai liniștit.
Ceva mai aproape.
Aceasta este Dedicarea Finală, viața pe care o trăiești
odată ce n-a mai rămas nimic de găsit.
 
***Când Flacăra Nu Mai Cheamă***
 
Ani de zile, poate vieți întregi, ai urcat spre lumină.
Fiecare zi o ofrandă.
Fiecare durere o lecție.
Fiecare umbră o șansă de vindecare.
Ai cercetat texte străvechi.
Ai descifrat vise.
Ai stat în tăcere ca zeii să vorbească.
Poate că au făcut-o.
Ceva în tine s-a schimbat.
Nu mai arzi de întrebări.
Nu mai îngenunchezi în fața misterului.
Nu pentru că ți-ai pierdut credința, ci pentru că flacăra nu mai avea nevoie să te cheme.
Pentru că ai devenit flacăra.
 
***Dispariția Căutătorului***
 
Asta este partea pentru care nimeni nu te pregătește:
Când identitatea căutătorului moare, nu mai rămâne nimeni care să primească premiul.
Nu devii trezit.
Devii de negăsit.
Nu există nume pentru ceea ce rămâne.
Nu există oglindă care să-l reflecte.
Nu există rol care să i se potrivească.
Pășești din nou în lume, gol, sincer, fără cuvinte.
Devii râul, piatra, câmpul deschis.
Nu mai spui ”Sunt liber,” pentru că nu mai există un ”tu” care să o spună.
Doar sunetul vântului printr-o lume
din care nu mai trebuie să scapi.
 
***Cum Arată Viața Acum***
 
Totul se schimbă și totuși nimic nu se schimbă.
Încă mai faci de mâncare.
Încă simți emoții.
Încă vorbești, sângerezi, râzi, pierzi.
Dar nimic nu se mai lipește.
Nimic nu te mai agață.
Există spațiu în orice.
Chiar și în durere.
Chiar și în plictiseală.
Chiar și în frică.
Nu mai ”procesezi” emoțiile.
Le locuiești.
Pe scurt.
Ca vremea.
Ca norii.
Și apoi trec.
N-au fost niciodată ale tale de cărat.
 
***Liniștea Unui Moment Trăit pe Deplin***
 
După ce căutarea se termină, descoperi ceva sacru.
Momentele încep să înflorească din nou.
Nu pentru că sunt speciale, ci pentru că nu mai sunt comparate.
Bei ceai și devine o viață întreagă.
Îmbrățișezi pe cineva și devine o catedrală.
Respiri adânc și devine întregul Univers spunând:
”Bine ai revenit, noi am fost întotdeauna aici.”
Nimic nu se schimbă.
Dar ești atât de prezent încât lumea începe să strălucească cu claritatea Realului nefiltrat.
 
***De ce Nu Mai Ai Nevoie***
 
Hai s-o spunem limpede:
Nu mai ai nevoie de...
O misiune.
O mișcare.
Un sens.
Un viitor.
Un plan.
O practică.
Un titlu.
Un scop.
Un nume.
Prezența însăși a devenit rugăciunea ta.
Nu mai devii.
Ești dedicare în mișcare.
Nu mai încerci să întrupezi adevărul.
Pur și simplu nu mai minți.
 
***Adevărata Dedicare***
 
Asta este Dedicarea Finală.
Nu față de un zeu.
Nu față de o cale.
Nu față de un sine mai înalt sau un rol cosmic.
Ci față de asta....
Să faci ceai fără să ai așteptări.
Să fii trist fără să-ți fie rușine.
Să atingi pământul fără să ceri o răsplată.
Să răspunzi durerii fără un plan de cum s-o rezolvi.
Este o dedicare față de moment, nu ca să-l depășești, ci ca să-l lași să fie
exact ceea ce este cu întreaga ta prezență în el.
Asta este venerare.
 
***Nu Ești Liber Pentru Că Ai Scăpat***
 
Căutătorul nu găsește.
Căutătorul se dizolvă.
În dizolvare, lumea începe din nou,
nu nouă, ci văzută.
De data aceasta, nu-i dai nume.
Nu-i atribui sens.
Nu o faci spirituală.
Pur și simplu trăiești.
Să trăiești este suficient.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook
 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!