COMUNIUNEA CARE SPULBERĂ ILUZIA

 

De Jason Gray
 
2025/12/12 (6025 A.L.)
14:22 (GMT-6)
42.91408180.81.211.465.684.0
Majoritatea spațiilor care pretind că oferă conectare sunt proiectate pentru confort, nu pentru adevăr.
Ele recompensează acordul, politețea și narațiunile acceptabile, în timp ce pedepsesc în liniște profunzimea.
Asta nu este comuniune, este conținere.
Adevărata comuniune este rară pentru că este incontrolabilă.
Nu le cere oamenilor să se conformeze.
Nu oferă apartenență drept recompensă.
Nu cere credință, doctrină sau o mitologie comună.
Cere un singur lucru, disponibilitatea de a fi văzut fără armură.
Într-o comuniune reală, oamenii nu se adună ca să fie validați sau corectați.
Se adună ca să stea expuși, fără performanță, fără semnalizarea virtuții, fără identități împrumutate.
Nimeni nu vine ca o autoritate.
Nimeni nu vine să ceară ceva.
Vin așa cum sunt.
Aici, serviciul nu este sacrificiu.
Este prezență fără manipulare.
Să stai alături de o altă ființă umană fără să încerci să o modelezi, să o salvezi sau să o recrutezi este unul dintre cele mai destabilizatoare acte rămase într-o lume dependentă de control.
Întreabă-te sincer, ai fost vreodată într-un spațiu în care nu se vindea nimic?
Nici idei, nici mântuire, nici aprobare?
COBORÂREA ÎN REAL
Profunzimea nu este evitată pentru că este confuză.
Profunzimea este evitată pentru că este ireversibilă.
Odată ce o persoană coboară sub suprafața poveștii vieții sale, nu se mai poate întoarce la explicații împrumutate.
Scuzele își pierd tracțiunea.
Rolurile se dizolvă.
Învinuirea se evaporă.
Acesta este momentul în care oamenii încetează să vorbească despre ei înșiși și încep să locuiască în ei înșiși.
Aici frica nu este teoretizată, este confruntată.
Aici durerea nu este reinterpretată, este înțeleasă.
Aici memoria nu este editată, este revendicată.
Acesta este punctul în care identitățile false se prăbușesc sub propria greutate.
Instituțiile se tem de această coborâre deoarece produce indivizi care nu mai au nevoie de supraveghere, permisiune sau validare exterioară.
O persoană care s-a întâlnit direct pe sine nu poate fi ușor direcționată.
De aceea adevărata comuniune este orizontală.
Ierarhia nu poate supraviețui acolo unde există onestitate față de sine.
***Fizica Fundamentală a Realității Interioare***
Iubirea și frica nu sunt emoții care concurează pentru dominare.
Sunt stări de orientare care se exclud reciproc.
Frica fragmentează percepția. Îngustează conștientizarea, comprimă posibilitatea și condiționează obediența,
convinge individul că siguranța stă în altceva, în aprobare, în autoritate și în conformare.
Iubirea, atunci când este nedistorsionată, este coerență.
Extinde percepția.
Integrează experiența.
Nu caută permisiune sau protecție.
O iubire diluată, una care depinde de reasigurare, ideologie sau sancțiuni exterioare, întotdeauna se va prăbuși în prezența fricii.
Nu a fost niciodată împământată.
O iubire înrădăcinată în alinierea interioară nu se contrazice cu frica.
O face inutilă.
Frica nu poate supraviețui într-un sistem care nu mai cere să fie îngăduit.
ILUZIA AUTORITĂȚII EXTERNALIZATE
Cel mai eficient mecanism de control construit vreodată a fost relocarea autorității în afara  individului.
Odată ce valoarea trebuie acordată, ea poate fi retrasă.
Odată ce adevărul trebuie aprobat, el poate fi filtrat.
Odată ce iubirea este externalizată, frica devine permanentă.
Nu este un accident.
Este arhitectură.
În momentul în care o persoană recunoaște că alinierea este interioară, că claritatea, valoarea și iubirea sunt mai degrabă stări de a fi decât recompense, întreaga structură începe să cedeze.
Frica nu trebuie combătută.
Trebuie doar lipsită de relevanță.
ÎNTOARCEREA SUVERANITĂȚII INTERIOARE
Frica nu se dizolvă prin repetare, credință sau reasigurare.
Se dizolvă când obediența încetează.
În clipa în care te oprești să întrebi autoritățile nevăzute dacă ai voie să te încrezi în propria-ți percepție, frica își pierde ancora.
Suveranitatea nu este răzvrătire,
este recunoaștere.
Recunoașterea faptului că niciun sistem, ideologie sau instituție nu are jurisdicție legitimă asupra lumii tale interioare.
Când această recunoaștere este întrupată, nu conceptual, ci trăită, frica nu mai are unde să opereze.
O DECLARATIE DE ALINIERE NEGUVERNABILĂ
Nu o Cerere.
O Declarație de Fapt.
Stau în claritate.
Nu negociez cu frica.
Nu-mi cedez autoritatea.
Las adevărul să iasă la suprafață fără să-l cosmetizez.
Las coerența să se consolideze fără mitologie.
Îmi asum întreaga responsabilitate pentru lumea mea interioară.
Nimic din exterior nu-mi definește valoarea.
Nimic nevăzut nu îmi comandă loialitatea.
Nimic moștenit nu îmi anulează cunoașterea.
Sunt prezent.
Sunt aliniat.
Sunt suveran, iar frica nu are autoritate aici.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!