Vampirii Energetici

 

De Jason Gray
 
Ei Nu Vor Conectare, Vor Acces
Unii oameni nu caută intimitate.
Nu caută parteneriat.
Nu caută creștere, adevăr sau expansiune reciprocă.
Caută acces.
Acces la atenția ta.
Acces la munca ta emoțională.
Acces la creativitatea ta.
Acces la sistemul tău nervos.
Acces la forța stabilizatoare pe care o porți pur și simplu fiind tu.
Vor proximitate fără responsabilitate.
Beneficiu fără contribuție.
Energie fără reciprocitate.
O vor numi iubire.
O vor numi prietenie.
O vor numi onestitate.
O vor numi îngrijorare.
Ceea ce fac ei, de fapt, este să se hrănească.
Termenul ”vampir energetic” sună mistic, exagerat, chiar neserios, așa că oamenii îl ignoră.
Această respingere este convenabilă, deoarece ceea ce se întâmplă, de fapt, este mult mai ancorat în realitate și mult mai periculos.
Acești indivizi supraviețuiesc prin sifonarea vitalității psihologice, emoționale și relaționale de la alții.
Acesta este parazitism al sistemului nervos.
Ei nu se construiesc singuri.
Se atașează de oameni care au deja impuls.
Ei nu generează viziune.
Orbitează în jurul celor care o fac.
Ei nu creează stabilitate.
Se sprijină pe cei care reglează câmpul emoțional.
Ei nu se extind odată cu tine.
Te micșorează ca să rămână relevanți.
Te micșorează, încet, strategic și adeseori sub pretextul ca ”lucrurile să rămână reale”.
Principala lor armă nu este cruzimea fățișă, asta ar fi prea evidentă.
Principala lor armă este descurajarea îmbrăcată ca grijă.
Un comentariu subtil.
O îndoială plantată.
Un oftat când vorbești despre ideile tale.
Un ”Sunt doar onest.”
Un ”Nu-ți face speranțe prea mari.”
Un ”Ești prea sensibil.”
Un ”Asta nu-i realist.”
Un ”Întotdeauna faci asta.”
Fiecare comentariu pare neînsemnat.
Inofensiv.
Aproape rezonabil.
În timp, acele comentarii formează un tipar, iar tiparele modelează percepția.
Percepția modelează încrederea în sine.
În cele din urmă, busola ta interioară începe să se clatine.
Te îndoiești de tine însuți.
Eziți.
Exagerezi cu explicațiile.
Ceri validare acolo unde odată aveai certitudine.
Vocea ta interioară, odinioară ascuțită, intuitivă, vie, devine tăcută.
Nu este un accident.
Nu este o întâmplare.
Îndoiala de sine creează dependență.
Asta este condiționarea co-dependentă în forma sa cea mai pură.
Antrenarea lentă a unei alte ființe umane să creadă că nu poate sta singură.
Că are nevoie de aprobare.
Că are nevoie de reasigurare.
Că are nevoie e permisiune.
Că fără această relație, această persoană, această legătură, s-ar prăbuși.
Este o minciună.
Dar una eficientă.
Atâta timp cât te îndoiești de tine, rămâi accesibil.
Atâta timp cât eziți, ei rămân relevanți.
Atâta timp cât tu te îndoiești de puterea ta, ei nu trebuie să se confrunte cu faptul că lor le lipsește.
Ei nu te țin împământat.
Te țin captiv, nu pentru că aparții acolo, ci pentru că nu se pot ridica să te întâlnească.
În momentul în care începi să te îndepărtezi, să te îndepărtezi cu adevărat, nu doar fizic, ci și în interior, ei simt asta.
S-ar putea să nu o înțeleagă conștient, dar sistemul lor nervos o știe.
Aprovizionarea lor emoțională se subțiază.
Reglarea dispare.
Prezența stabilizatoare se retrage, așa că lucrurile escaladează.
Dintr-o dată apare un conflict acolo unde nu exista niciunul.
Dintr-o dată te ”schimbi”.
Dintr-o dată devii ”rece”.
Deodată, vechile certuri sunt reînviate.
Deodată, haosul apare din senin.
De ce?
Pentru că reacția este egală cu accesul.
Persoanele extrem de sensibile, empaticii, creativii, gânditorii profunzi, vizionarii, poartă o energie internă imensă.
Procesezi profund.
Simți intens.
Ai o imaginație vie.
Intuiești tipare pe care alții le ratează.
Stabilizezi mediile emoționale fără ca măcar să încerci.
Această energie nu este infinită și, atunci când este trasă constant în apărare, explicații, liniștire, reparare sau stingerea incendiilor emoționale, nu mai este disponibilă pentru creație.
Conflictul o deturnează.
Drama o consumă.
Modul de supraviețuire îl redirecționează.
În timp ce ești ocupat să reglezi haosul pe care îl introduc, ei se hrănesc.
Par energizați în timp ce tu obosești.
Par concentrați în timp ce tu devii împrăștiat.
Merg înainte în timp ce tu stagnezi.
Începi să o simți în corpul tău.
Oboseală cronică.
Ceață mentală.
Perturbare a somnului.
Anxietate care nu exista înainte.
Răspunsuri la stres care nu se opresc.
Imunitate slăbită.
Subțierea părului.
O paloare a pielii.
O lipsă de strălucire în privire.
Sistemul tău nervos nu se odihnește niciodată complet, pentru că în mod constant anticipează următoarea cerere emoțională.
Creativitatea se usucă, nu pentru că ai pierdut-o, ci pentru că este drenată în modul de mentenanță.
Capacitatea ta de a manifesta slăbește, nu pentru că nu ești capabil, ci pentru că manifestarea necesită coerență, focalizare și aliniere interioară.
Sistemul tău este fragmentat.
Nu pentru că ți-ai pierdut puterea, ci pentru că în mod constant a fost trasă în afară.
Iată partea care face această dinamică deosebit de insidioasă.
În timp ce sunt atașați de tine, lucrurile par adeseori să ”funcționeze” pentru ei.
Descoperă oportunități.
Se stabilizează financiar.
Par să câștige încredere.
Par să se ridice.
Acest lucru îi face pe oameni să presupună că sunt puternici.
Nu sunt.
Acest succes este împrumutat.
Se bazează pe proximitate.
Se bazează pe reglementări.
Se menține prin accesul la munca emoțională, claritatea și forța vitală a altcuiva.
NICIODATĂ NU DUREAZĂ.
În momentul în care accesul este tăiat, structura se prăbușește, pentru că nimic nu a fost construit din propriul centru.
Acum ajungem la partea pe care majoritatea oamenilor o înțeleg greșit, recuperarea ta nu este dramatică.
Nu există fulger.
Nu există strălucire instantanee.
Nu există transformare peste noapte.
Există ceva mai bun.
Întoarcere.
Când în sfârșit te deconectezi, nu doar fizic, ci emoțional, psihologic și energetic, sistemul tău nervos începe să încetinească.
Treptat.
Cu grijă.
În siguranță.
Trupul tău începe să repare ceea ce stresul cronic a deteriorat.
Somnul tău se adâncește.
Gândurile tale se clarifică.
Intuiția ta reapare.
Creativitatea ta revine, nu forțat, natural.
Încrederea ta se reformează, nu ca aroganță, ci ca certitudine înrădăcinată.
Încetezi să te explici.
Încetezi să cauți permisiune.
Încetezi să te îndoiești de ceea ce simți a fi adevărat.
Energia ta se consolidează în loc să se scurgă și, pentru că energia urmează atenția, orice altceva o urmează.
Capacitatea ta de a genera abundență se consolidează pentru că atenția ta nu mai este fracturată.
Munca ta prinde avânt pentru că nu mai este constant întreruptă de mentenanța emoțională.
Sănătatea ta se îmbunătățește pentru că sistemul tău nu mai este într-un perpetuu răspuns la amenințări.
Banii se îmbunătățesc.
Apar oportunități.
Impulsul revine.
Nu pentru că cineva a încetat să te mai secătuiască, ci pentru că ai încetat să-i permiți acces inconștient.
De aceea, limitele nu sunt cruzime.
Nu sunt egoism.
Nu sunt ziduri.
Sunt filtre.
Ele determină cine are voie să interacționeze cu sistemul tău nervos, cu mintea ta, cu creativitatea ta, cu forța ta vitală.
Discernământul nu este paranoia.
Este înțelepciune plătită prin experimentare.
Oamenii extrem de sensibili și profund creativi trebuie să fie nemiloși în ceea ce privește accesul, nu pentru că sunt fragili, ci pentru că sunt valoroși.
Mulți oameni nu te văd.
Ei văd ce le oferă faptul că sunt în apropierea ta.
Stabilitate.
Direcție.
Energie.
Identitate.
O vor accepta, în liniște, cu perseverență, fără scuze, dacă le dai voie.
Întrebarea finală nu este dacă ceilalți îți pot simți puterea.
Pot.
Întotdeauna au putut.
Adevărata întrebare este dacă o poți simți din nou și dacă ești în sfârșit dispus să o protejezi.
Odată ce o faci, totul se schimbă.
Nu dintr-o dată.
Dar definitiv.
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!