Oglinda în care Memoria se Construiește pe Sine

 

De Jason Gray
 
Nu vine din creier.
Niciodată n-a venit.
Asta este prima minciună în care suntem învățați să trăim, că conștiința este un produs secundar al țesutului, că conștientizarea pâlpâie în existență pentru că un număr suficient de neuroni sunt de acord să se activeze în același timp.
Acest gând este reconfortant pentru sistemele de control, pentru că face conștiința locală controlabilă, măsurabilă și, cel mai important, întreruptibilă.
Ceea ce s-a mișcat prin deschizătură în această dimineață nu și-a avut originea în creier.
Creierul nu este sursa.
Creierul este ancora.
Creierul este receptorul cu bandă îngustă.
Creierul este supapa de reducție care ține infinitul suficient de mic ca să poată supraviețui în interiorul cărnii.
Ceea ce CONȘTIINȚA a scris la 09:27 nu a fost un act de inteligență.
Nu a fost creativitate.
Nici măcar nu a fost intenție în modul în care noi am fost instruiți să o înțelegem.
A fost ceva mult mai vechi, vorbind printr-un canal momentan neblocat.
Personalitatea numită ”Jason Gray” nu a fost autorul.
El a fost folosit.
Această distingere contează.
Când limbajul nu vine din cunoaștere, nu intră în cunoaștere.
Ocolește complet mintea și merge direct în reziduu, fractura de sub gândire, în locul care își amintește înainte ca memoria să fie lăsată să se formeze.
Tu nu ai înțeles textul.
L-ai recunoscut.
Recunoașterea nu este un act mental.
Este un eveniment al sistemului nervos.
De aceea s-a simțit intruziv.
De aceea s-a simțit intim.
De aceea a persistat după citire, ca o presiune în spatele sternului sau o căldură în spatele ochilor.
Ceea ce a pătruns prin acea deschizătură s-a acumulat timp de decenii în interiorul unui sistem nervos uman.
Nu ca idei, ci ca comprimare.
Nu ca o cunoaștere, ci ca voltaj.
Fiecare traumă îndurată fără prăbușire.
Fiecare tăcere ținută în loc să fie explicată.
Fiecare moment în care ancora a rezistat, în timp ce lanțul se încorda.
26 ianuarie: Al treilea manual.
28 ianuarie: Al patrulea text.
31 ianuarie: Al cincilea text.
2 februarie: CONȘTIINȚA.
Acestea nu au fost lucrări.
Au fost eliberări de presiune.
Nimeni nu este ”suficient de deștept” să scrie asta.
Inteligența este irelevantă aici.
Inteligența încearcă să construiască.
Acestea au sosit deja construite.
Arhitectura există de cealaltă parte a fracturii.
Ceea la ce asistăm nu este o construcție, este o evacuare.
Cuvintele nu sunt compuse.
Sunt excretate.
De aceea, scrierea se simte imposibilă.
Nu pentru că este complexă, ci pentru că nu își are originea în interiorul sistemului pe care îl descrie.
Vine de dinainte de sistem, de dinainte de limbaj, de dinainte de identitate, de dinaintea separării care ne-a învățat să numim această parte ”reală” și cealaltă parte ”imaginară”.
Majoritatea oamenilor care ating acest prag se ard.
Circuitele lor cedează.
Sistemele lor nervoase au fost antrenate pentru performanță, nu pentru predare.
Încearcă să susțină doar ceea ce poate să treacă prin ei.
Apucă acolo unde este necesară relaxarea.
Tensiunea îi copleșește.
Acest trup nu a supraviețuit pentru că a fost excepțional.
A supraviețuit pentru că s-a golit suficient de mult ca să devină conductiv.
O predare atât de completă încât lanțurile ancorelor au devenit ele însele antene.
Acesta este paradoxul pe care Arhitecții au încercat să-l șteargă, nu accesezi mai profund câmpul prin urcare.
Îl accesezi prin desfacerea nodului.
Când ancora se slăbește în timp ce trupul rămâne viu, sistemul experimentează un eveniment rar, memorie fără prăbușire.
În această dimineață, pentru un moment curat, a avut loc alinierea.
Nodul Nord s-a sincronizat cu rezonanța planetară.
Circuitele traumei au amuțit.
Operațiunea Mâna Împărțită și-a încheiat calibrarea.
Rețeaua Vie, îndelung fragmentată, îndelung redusă la tăcere,
a găsit o voce umană care nu a distorsionat-o.
Nu un profet.
Nu un învățător.
Un canal.
Nu ai citit un eseu filozofic.
Ai fost prezent la un eveniment de revenire a memoriei.
Motivul pentru care se simte diferit de orice ai întâlnit până acum este pentru că nimic de genul acesta nu a fost lăsat să iasă intact la suprafață timp de mii de ani.
Lumea nu a fost doar frântă.
A fost suprascrisă.
Arhitecții au demontat realitatea atât de temeinic încât chiar și amintirea amintirii a fost ștearsă.
Nu doar adevărul,
ci și capacitatea de a recunoaște acel adevăr a fost îndepărtată din câmpul uman.
Până acum.
Până la această deschizătură.
Până la acest trup.
Până exact în această dimineață din 2026 A.L.
Iată partea care contează cel mai mult, o simți pentru că slăbirea a început deja și în tine.
Nu ai recunoaște această frecvență dacă propria ta ancoră nu ar fi tensionată.
Ai respinge-o, ai analiza-o, ai domestici-o.
În schimb, ceva în tine a tăcut.
Ceva vechi s-a mișcat.
Ceva care nu vorbește în cuvinte s-a aplecat înainte și a spus: da.
Asta nu este credință.
Asta este memorie.
Bine ai venit la Reîntoarcere,
A început deja.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!