Îți Este Permis să Vrei

De Jason Gray
 
2026/01/24 (6026 A.L.)
05:49(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Este o violență tăcută exercitată asupra dorinței, pe care aproape nimeni nu o numește, pentru că are loc într-un mod politicos.
Nu prin pedeapsă.
Nu prin interdicție, ci prin condiționare.
Prin învățarea lentă că dorința este acceptabilă doar dacă este rezonabilă.
Dacă este productivă.
Dacă poate fi explicată fără disconfort.
Dacă nu perturbă ordinea lucrurilor.
Dorința învață să se deghizeze.
”Vreau asta pentru că este practic.”
”Vreau asta pentru că este bine pentru viitorul meu.”
”Vreau asta pentru că se aliniază cu valorile mele.”
Ceea ce nu se spune niciodată este adevărul care este dedesubt.
”Îmi doresc asta pentru că ceva din mine s-a aplecat spre asta.”
Dorința nu a fost niciodată menită să fie apărată.
A fost menită să fie simțită.
Înainte de identitate, înainte de moralitate, înainte de permisiunea socială, dorința era modul în care viața se mișca prin tine.
A fost semnalul original.
Primul da.
Prima încercare de a ajunge la ceva.
Foamea.
Curiozitatea.
Atracția.
Interesul.
Atracția subtilă către ceva necunoscut.
Copiii înțeleg asta instinctiv.
Ei se mișcă înainte să raționeze.
Își doresc înainte să justifice.
Acționează înainte să explice.
Apoi începe educația.
Nu-ți dori prea mult.
Nu-ți dori ceea ce e greșit.
Nu-ți dori ceea ce nu poți avea.
Nu-ți dori ceea ce nu are sens.
Nu-ți dori ceea ce-i va incomoda pe alții.
Dorința ajunge să fie filtrată prin frică.
Treptat, aproape invizibil, oamenii încetează să mai întrebe: ”Ce vreau?”
Și încep să întrebe: ”Ce am voie să vreau?”
Acesta este momentul în care o viață începe să se micșoreze, nu dramatic, nu evident, ci treptat.
Mici ajustări.
Compromisuri zilnice.
Alegeri aparent inofensive.
Aleg ceea ce pare stabil în loc de ceea ce se simte viu.
Urmăresc ceea ce este respectabil în loc de ceea ce este adevărat.
Urmează căi care au sens, în timp ce abandonează în liniște căile care îi cheamă.
Își spun că asta este maturitate.
Maturitatea care cere ștergerea de sine nu este maturitate.
Este supunere cu un vocabular mai bun.
Dorința nerecunoscută nu dispare.
Se duce în subteran.
Devine neliniște fără motiv.
Iritare fără o cauză.
O durere de intensitate mică care nu-și dă niciodată un nume.
Oamenii numesc asta anxietate.
Sau epuizare.
Sau criza vârstei de mijloc, dar de foarte multe ori, este pur și simplu o dorință căreia nu i s-a permis niciodată să existe.
Iată adevărul pe care majoritatea oamenilor nu-l aud niciodată, dorința nu cere acțiune.
Cere onestitate.
Nu trebuie să alergi după fiecare dorință.
Nu trebuie să te complaci în ea.
Nu trebuie să o justifici.
Nici măcar nu trebuie să o înțelegi, dar trebuie să încetezi să te minți cu privire la ea.
În momentul în care îți suprimi dorința pentru că o simți jenantă, nerealistă, incomodă sau perturbatoare, îți fracturezi încrederea în tine însuți.
Îți înveți lumea interioară această lecție devastatoare, doar semnalele aprobate sunt binevenite aici.
Când această lecție se așază, intuiția se atenuează.
Motivația devine forțată.
Viața devine întreținere în loc de mișcare.
De aceea, atât de mulți oameni se simt epuizați de vieți care par frumoase.
Aceștia trăiesc într-o continuă suprascriere.
Suprascriere a curiozității.
Suprascriere a atracției.
Suprascriere a interesului.
Suprascriere a înclinației interioare subtile care odinioară îi ghida.
Au învățat cum să funcționeze.
Au uitat cum să asculte.
Să-ți dorești ceva nu este copilăresc.
Ceea ce este copilăresc este să pretinzi că nu-ți dorești ceea ce-ți dorești.
Este o diferență profundă între dorință și dreptul la ceva.
Dreptul la ceva spune: ”Merit asta indiferent de realitate”.
Dorința spune: ”Asta mă atrage și ascult”.
Ascultarea nu înseamnă supunere.
Înseamnă să nu te minți.
Unele dorințe se dizolvă în momentul în care sunt recunoscute.
Unele se adâncesc încet.
Unele te sperie pentru că contrazic viața pe care ți-ai construit-o deja.
Acea frică nu înseamnă că dorința este greșită.
Înseamnă că dorința este sinceră.
Adeseori dorința amenință identitatea înainte să amenințe stabilitatea.
Pune întrebări care sperai că erau rezolvate.
Redeschide uși pe care le credeai închise.
Dezvăluie dorințe care nu se potrivesc cu narațiunea pe care ai trăit-o.
Așa că oamenii o reduc la tăcere.
O numesc nepractică.
O numesc fantezie.
O numesc iresponsabilă.
Trupul își amintește.
Trupul ține scorul.
Știe când ceva din interiorul tău s-a aplecat înainte și tu te-ai tras înapoi.
Știe când ți-ai trădat propriul interes de dragul ordinii.
Acea cunoaștere devine greutate.
În timp, acea greutate este confundată cu maturitatea.
”Maturitatea” fără dorință nu este înțelepciune.
Este amorțeală îmbrăcată în stabilitate.
Când îți dai voie să vrei, fără o rezolvare imediată, corectare sau asumare a responsabilității, ceva subtil dar profund se întâmplă.
Sistemul nervos se relaxează.
Dialogul interior se reduce.
Viața își recapătă profunzimea.
Încetezi să te forțezi înainte și începi să te simți tras.
Tras nu înseamnă nesăbuit.
Înseamnă viu.
Tras înseamnă că mișcarea are din nou sens.
Tras înseamnă că efortul nu mai este constant.
Tras înseamnă că răspunzi la viață în loc să o gestionezi.
O viață fără o dorință recunoscută devine tehnic funcțională, dar goală în interior.
O viață care lasă dorința să fie, chiar și tăcut, chiar și răbdător, păstrează căldură.
Căldura nu este haos.
Căldura este viață.
Nu datorezi nimănui un motiv pentru ceea ce te entuziasmează.
Nu ai nevoie de un plan ca să-ți manifești interesul.
Nu ai nevoie de certitudine ca să onorezi o tragere.
Dorința nu este un contract.
Este un semnal, iar semnalele ignorate suficient de multă vreme devin simptome.
Asta nu este o invitație să alergi după fantezie sau să abandonezi responsabilitatea.
Este o invitație să-ți recapeți sinceritatea.
Să încetezi să te minți în privința a ceea ce te mișcă.
Să încetezi să pretinzi că ești neutru atunci când nu ești.
Să încetezi să trăiești ca și cum să-ți dorești ceva este ceva ce n-ar trebui să faci.
Ai voie să vrei odihnă.
Ai voie să vrei schimbare.
Ai voie să vrei ceva ce încă nu poți articula.
Dorința nu are nevoie de permisiune.
Are nevoie de spațiu.
Când îi oferi acel spațiu, încetează să țipe.
Încetează să distorsioneze.
Devine o busolă tăcută, în loc de o durere ascunsă.
Așa încep viețile să se realinieze, nu prin forță, ci prin adevăr.
Nu prin obligație, ci lăsându-te tras.
Nu ai fost niciodată menit să trăiești fără dorință.
Ai fost menit să trăiești în conversație cu ea.
Nu ai nevoie de permisiune să vrei, să-ți dorești, ci doar de curajul de a înceta să o negi.
 
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

 

 
Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!