duminică, 26 iunie 2016

Mesaj de la Grupul Arcturian 26 Iunie 2016


Primit prin Marilyn Raffaele

Dragilor, venim cu iubire, respect și înțelegere pentru voi cei care experimentați atât de multe în acest moment. Dorim să vă reamintim că lumea este acum mult avansată către devenirea pe deplin conștientă și din această cauză foarte puține evenimente mondiale și experiențe personale sunt accidentale.

Vine un moment pentru fiecare căutător spiritual serios când ”accidentele” sau experiențele neașteptate nu mai reprezintă gândirea trei dimensională, ci sunt experiențe necesare pentru unele lecții necesare sau creștere spirituală. După cum am mai spus și înainte, odată ce sufletul alege să evolueze, ”trenul pleacă din stație”.

Toată lumea simte energiile mai înalt dimensionale care inundă acum pământul cu o intensitate crescută. Aceste energii servesc la deschiderea omenirii către o conștientizare mai înaltă care o împuternicește să caute libertatea de exprimare, auto-guvernare și noi moduri de a trăi, a fi și de guvernare. Cei mai mulți oameni nu înțeleg încă pe deplin motivul pentru care simt aceste impulsuri sau de ce gândirea lor s-a schimbat atât de mult în ceea ce privește anumite aspecte.

Nemulțumirea crescândă a omenirii în ceea ce privește ”afaceri ca de obicei”, a început atunci când puternicele și mai înalt rezonantele energii au început să înlocuiască vechiul și au început curățările personale. La mulți chakrele inimii s-au curățat sau sunt în procesul de a o face, iar inima înaltă a tuturor celor care sunt receptivi se deschide. Dizolvarea vechii energii începe în momentul în care un individ se deschide la mai mult.

Pe măsură ce inima începe să se deschidă, zidurile energetice de protecție create de sinele mai dens care s-au format în jurul ei ca urmare a experiențelor trecute și prezente, încep să se dizolve. Acest lucru permite frecvențelor de iubire ale inimii prezente deja să curgă mai departe, având adeseori ca rezultat o viziune cu totul nouă asupra lumii pentru individ. ”Noua” persoană adeseori nici măcar nu-și dă seama că s-a schimbat ceva până în momentul în care încearcă să trăiască așa cum era obișnuită și descoperă că nu mai rezonează cu multe dintre obiceiurile sale.

Majoritatea dintre ei nu înțeleg încă de ce simt acum diferit atât de multe probleme. Toată lumea interpretează atât schimbarea interioară cât și pe cea exterioară în funcție de starea lor de conștiință atinsă (sistemul lor de credințe actual). Pentru unii, schimbările interioare sunt reflectate pe deplin în materie, în modurile trei dimensionale cum ar fi simțirea nevoii de a-și îmbunătăți starea de sănătate, de a se alătura unei cauze sau de a servi într-un mod general acceptat.

Schimbările energetice în corpul emoțional se manifestă ca forme mai înalte de reacție emoțională cum ar fi a nu mai deveni implicat emoțional, atașat sau blocat în punctul de a-ți da puterea personală altora. În același timp apare un sentiment de bază și blând de iubire care impregnează toate acțiunile și deciziile. Mental, gândirea și sistemul de credință încep să treacă de la sine la universal.

Vedeți în lume manifestările exterioare ale energiei crescute a inimii chiar dacă o mare parte dintre ele sunt interpretate încă în moduri de servire a sinelui. Oamenii experimentează o ”cunoaștere” la care toată lumea este îndreptățită, legată de ceea ce este necesar pentru o viață sănătoasă și fericită, nu numai cei câțiva privilegiați și își exprimă frustrarea prin furie. Schimbare, schimbare, schimbare a devenit mantra majorității chiar dacă nu înțeleg pe deplin de ce.

Datorită înțelegerii incomplete și a unei ignoranțe în ceea ce privește procesul de evoluție care are loc în acest moment, unii aleg ca pur și simplu să opună rezistență înttregii schimbări, văzând-o ca pe o amenințare pentru confortul și fericirea lor personală. Alții cred că trebuie să acționeze pentru a forța schimbarea. Încercați să înțelegeți că totul se petrece în conformitate cu planul de evoluție, dragilor.

Lumina energiei mai înalt dimensionale servește la expunerea creațiilor personale și mondiale care au la bază energiile vechi și încheiate. Multe dintre aceste probleme expuse par a fi noi pur și simplu pentru motivul că voi nu ați fost conștienți de ele înainte ca lumina evoluției să fi început să le expună. Multe ”castele din cărți” vor cădea, dar o vor face lovind și țipând. Dar nu vă temeți dragilor, totul se desfășoară conform planului.

Evoluția este un proces în continuă desfășurare care nu poate fi grăbit, pentru că voi, oamenii, sunteți cei care trebuie să aducă schimbarea prin creșterea propriei voastre Lumini care aduce la rândul său mai multă Lumină în conștiința consensuală a lumii. Există numai UNUL și, prin urmare, orice adevăr care devine starea voastră de conștiință servește la ridicarea întregului.

Mulți se uită încă la Ființele de Lumină sau la extratereștrii evoluați să vă ”repare” lumea, dar datorită liberului arbitru, ei nu pot interveni și să facă munca pentru voi. Aceste ființe evoluate pot doar să vă ghideze și să vă sfătuiască în acest moment, dar sunt dispuse, dornice și fericite să o facă, pentru că vor să vă vadă trecuți dincolo de ceea ce este vechi și încheiat, așa cum au trebuit să o facă și ele însele. Fiecare particulă de Lumină adăugată întregului, îl schimbă puțin până într-un punct în care va fi mai multă lumină decât lipsa ei.

Este important să vă susțineți pe voi înșivă și pe alții în aceste vremuri haotice, acest lucru însemnând că pe măsură ce vă treziți la o înțelegere mai profundă să susțineți în continuare dreptul altora de a crede că ei aleg indiferent de cât de diferit poate fi sistemul lor de credință de al vostru. Înțelegeți că fiecare se află într-un punct diferit în călătoria sa și că punctul în care vă aflați voi s-ar putea să nu fie și al lor. Iubirea este răbdătoare și îngăduitoare, dar nu este niciodată un ștergător de picioare.

Energia este substanța a tot ceea ce este văzut, auzit, gustat, atins și mirosit în lumea fizică. Cu cât este mai lentă și mai joasă rezonanța energetică, cu atât mai dense și mai materiale par lucrurile. Expresia fizică a orice este întotdeauna o formă de interpretare mentală a realității spirituale sau a Ideii Divine văzute ca materială. Acesta este un univers spiritual populat cu copii ai lui Dumnezeu, dar care până acum a fost văzut și trăit prin intermediul unor sisteme de credințe false care acum se dizolvă.

Energia este peste tot pe unde mergeți și mulți dintre voi simțiți acum rezonanța oamenilor, locurilor și lucrurilor într-un mod mult mai acut. Veți experimenta o senzitivitate crescută pe măsură ce propria voastră energie devine mai ușoară și devine mai ușor să accesați și să vă aliniați cu frecvențele mai înalte. Din această cauză, mulți dintre voi dezvoltați noi abilități psihice sau le accesați pe cele vechi pe care le-ați avut cu mult timp în urmă.

Locurile care înainte vi s-au părut obișnuite puteți să le simțiți acum dense și grele pentru voi (baruri, mall-uri, cartierele sărace, chiar și cărți și filme). S-ar putea să vă simți atrași să căutați locuri care se simt mult mai luminoase și mai împrospătătoare (zone sălbatice, case centrate pe inimă sau biserici).

Magazinele de antichități dețin adesea o greutate densă ce provine de la energia veche care mai este deținută de obiectele din trecut. Locuri, mâncăruri, oameni și distracții care au rezonat înainte cu voi, nu o mai fac. Dați-le drumul, pentru că acest lucru înseamnă că rezonanța voastră pur și simplu nu mai este în aliniere cu acestea indiferent de cât de familiare, plăcute sau confortabile au fost cândva.

Dacă munca sau viața voastră înseamnă că trebuie să stați în energiile mai grele, recunoașteți-le drept ceea ce ele sunt și nu le opuneți rezistență, pentru că rezistența doar dă putere la ceva ce nu o are. Aceia dintre voi care lucrați cu cei care au probleme fizice, emoționale sau mentale (surori/asistente medicale, medici, psihologi, gardieni în închisori și terapeuți) trebuie să vă amintiți să vă păstrați câmpurile de energie și spațiul de lucru curate și pline de lumină. Curățați prin intenție și Lumină între clienți sau în timp ce vă îndepliniți sarcinile, neîngăduindu-vă niciodată să vă aliniați cu orice energii de vibrație joasă care s-ar putea prezenta.

Ocazional, toată lumea se regăsește în prezența celor care nu trăiesc la cele mai înalte standarde și pentru că propriul vostru câmp de energie este acum mult mai receptiv, s-ar putea să simțiți mult mai ușor energia altora. Păstrați întotdeauna schimburile la nivel de compasiune și nu de simpatie, pentru că prin simpatie vă aliniați la câmpul de energie al celeilalte persoane. Întotdeauna, în orice schimb personal la locul de muncă sau în viața de zi cu zi, faceți o pauză pentru a vă reaminti adevărata Natură Divină a celuilalt, indiferent de aparențe.

Mulți acceptă intelectual că experiențele sunt necesare schimbării, totuși atunci când aceste experiențe au loc, ei revin repede la întrebările ”De ce mi s-a întâmplat acest lucru? Ce am greșit?” apoi încep să caute numai soluții trei dimensionale, folosind instrumente trei dimensionale și văzând situația ca pe o problemă trei dimensională. Fiecare căutător serios al adevărului trebuie să accepte că el și lumea evoluează rapid și că lucrurile nu vor mai fi niciodată așa cum au fost în ”zilele bune de altădată”.

Energia mai înalt dimensională care curge pe Pământ chiar acum, afectează pe toată lumea, nu numai pe cei conștienți de ea. Mulți experimentează o varietate de ”simptome ale ascensiunii” – amețeli, dureri de cap, greață, o oboseală extremă, etc. Un semn bun că este ceva legat de ascensiune nu o problemă serioasă de sănătate este că simptomele ascensiunii tind să apară și să dispară. Într-o zi s-ar putea să fiți atât de epuizați încât să nu puteți pune un picior în fața celuilalt, dar în următoarea zi să vă simțiți minunat.

Trageți câte un pui de somn sau odihniți-vă periodic pe tot parcursul zilei atunci când simțiți nevoia și încercați să nu mențineți vreun program de activitate foarte dur care s-ar putea să fi funcționat pentru voi în starea voastră de conștiință anterioară.

Lăsați ca procesul să aibă loc, având încredere că vă aflați exact acolo unde este nevoie să fiți și că experimentați exact ceea ce este nevoie pentru curățarea, rezolvarea karmei rămase și integrarea energiilor mai înalt rezonante ale Luminii pentru care sunteți pregătiți. Mulți aleg să plece, atât singuri cât și în grupuri în acest moment. Onorați alegerile altora oricare ar fi ele, pentru că totul face parte din călătoria sufletului către trezire.

Noi suntem Grupul Arcturian 6/26/16



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.