miercuri, 9 mai 2018

Prezumțiile și așteptările noastre



Din ciclul De ale mele

Una dintre cele mai false și creatoare de presiune și așteptări prezumție este că toată lumea ar fi la fel ca noi. Pentru mulți este un șoc atunci când descoperă că o persoană nu este așa cum ei au crezut-o, văzut-o a fi și/sau așteptat să fie. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că am fost învățați, pornind de la formă, că și conținutul este același.

”Cum poate fi cineva așa?” este întrebarea pe care o auzim tot mai des în jurul nostru. ”Cum poate cineva să facă așa ceva?” Ei, iată că poate pentru că este diferită de tine și nu numai prin kilogramele, înălțimea, culoarea ochilor, părului și a tot ceea ce se vede la exterior. Este diferită, total diferită de oricine altcineva, pentru că o altă energie locuiește în acel corp pe care tu îl percepi cu ochii fizici.

Ați tot auzit că nu sunt doi oameni la fel, că fiecare este unic, dar mulți s-au oprit la aspectul fizic care este evident diferit, de multe ori chiar și în cazul gemenilor. De-acolo încolo nu s-a mai obosit nimeni să cerceteze pentru că nu ne-a învățat nimeni ce este Sufletul, Sinele nostru Mai Înalt, Creatorul și multe, mult prea multe, altele.

Așa că, am rămas la ideea că ambalajul este diferit, dar conținutul același, lucru care a creat multă suferință, în folosul celor care se hrănesc cu ea, dar și în folosul celor care au experimentat-o pentru că la un moment dat au decis să iasă din ea, să accepte că lucrurile nu sunt chiar așa cum li s-a spus și să privească dincolo de ”gard”.

Ceea ce au experimentat privind dincolo de gard le-a trezit atât de mult interesul încât în cele din urmă au trecut cu totul dincolo de gardul prezumției că suntem toți o apă și un pământ și au început să descopere adevărul. După cum bine știm acum, orice adevăr – dar este valabil și în cazul iluziilor – care pătrunde în conștientul colectiv uman, dacă este însușit de un anumit număr de oameni (pragul critic, a 100-a maimuță, etc.) el devine disponibil întregii omeniri.

Este suficient să faci o masă semnificativă de oameni să creadă ceva pentru ca acel ceva să devină parte a conștientului colectiv și în funcție de ”exploatarea”, propagarea, înrădăcinarea acelui ceva în conștientul colectiv, omenirea poate fi manipulată, condusă și ținută sub control, lucru pe care omenirea l-a experimentat timp de eoni.

Ei bine, acum omenirea și-a cam dat seama cum stau lucrurile și a început să descopere și înțeleagă principiile mai înalte care guvernează Creația și Universul Creatorului. Omenirea începe să priceapă tot mai mult că nu numai forma, culoarea, înălțimea, limba, obiceiurile, etc. sunt cele care diferențiază o persoană de alta, ci și ceea ce acea persoană poartă în interiorul ei și care își are propriul program.

Noțiunile de Suflet, Sine Mai Înalt, Ființe Stelare, Maeștri Ascensionați, etc., ideea unui Univers populat cu nenumărate alte Ființe au prins tot mai mult teren în conștientul colectiv și aduc în atenția omenirii adevăruri pe care le cunoștea, pe care le poartă în ADN-ul ei, dar pe care de-a lungul timpului și datorită manipulării sale, le-a uitat.

Acum, ce se întâmplă în momentul în care te eliberezi de prezumția că persoana din fața ta este la fel ca tine, în sensul că ar avea aceleași preferințe, obiceiuri, credințe, sistem de gândire și percepere a vieții și adevărurilor ei? Ce se întâmplă atunci când nu te eliberezi de această prezumție și continui să fii sclavul ei?

Cred că ne-am cam dat seama cu toții cât de cumplit de eronat este să crezi că persoana de lângă tine, din fața ta, are aceleași vise, dorințe, credințe, așteptări de la viață ca tine. Să crezi că suntem toți la fel, egali cum îi place ego-ului unora să trâmbițeze, și că avem cu toții aceleași obiective de atins în viață. Nu, nu avem, nu, nu suntem nici egali, nici la fel și asta este fantastic pentru că ne ajută să experimentăm ceva inimaginabil, ceva ce nu ne-am gândit, ca oameni, că putem experimenta în realitatea materială, fizică: multidimensionalitatea fizică.

Ce numesc eu multidimensionalitate fizică? V-ați gândit că fiecare dintre noi își are propria sa realitate, realități, în care trăiește? Că realitățile noastre fizice se desfășoară fiecare într-o altă frecvență, într-o altă dimensiune dată de vibrația gândurilor noastre, acțiunilor și reacțiunilor noastre, că aceste realități aparent fizice doar se intersectează, dar o fac într-un fel și cu o viteză pe care simțurile noastre umane nu îl pot detecta încă?

Mintea noastră ne prezintă noțiunea de dimensiune, frecvență ca pe ceva separat de altceva, așa cum uleiul este separat de apă și fără nici o interacțiune între ele. Când vom reuși să ne dezvățăm mintea astfel încât să renunțe la ideea de separare și să accepte ideea de unime, unitate, continuă interacțiune a tot cu toate, atunci vom putea înțelege și faptul că noțiunea de dimensiune/dimensiuni este una arbitrară, așa cum sunt mult prea multe altele.

Dar să revin la ideea de prezumție că toți am fi la fel pe dinăuntru. Această prezumție a creat cele mai mari probleme omenirii, cele mai mari suferințe și distrugeri nu numai ființei umane, ci civilizației umane ca întreg. Multe ființe ne-binevoitoare omenirii s-au întrupat în corpuri umane și pentru că oamenii în inocența lor le-au crezut la fel de bune cum erau ei, le-au acordat încrederea lor și s-au lăsat ”duși de nas”, lucru pe care îl fac încă și în ziua de astăzi.

Omenirea descoperă pas cu pas cine și ceea ce este prin eliberarea de cine și ceea ce nu este. Este extrem de dificil de făcut acest lucru pentru că a descoperi cine ești cu adevărat este nevoie să decizi mai întâi cine nu ești cu adevărat și să dai drumul la ceea ce ai decis că nu ești. Partea bună este că după ce ai început acest proces îți dai seama că fiecare ființă umană este nevoie să treacă prin acest proces pentru a-și regăsi adevăratul Sine.

Începi să înțelegi că ființa din fața ta nu numai că nu este cine tu ai crezut că ar fi, dar nu este nici măcar cine crede ea că ar fi, cu foarte puține excepții. Începi să realizezi că lumea ta și felul în care tu vezi lumea este unic și personal ție și începi să cauți în mod conștient punctele de intersecție sau tangente cu realitatea celor cu care interacționezi și astfel îți începi ucenicia în experimentarea multidimensionalității la nivel fizic.

De fapt, despre asta și este vorba atunci când vorbim despre unirea Spiritului cu Materia, despre întruparea deplină a Sufletului, despre împământarea Sufletului în corpul fizic. Este interesant că oamenii acceptă ideea că sufletele sunt diferite, că au o semnătură și compoziție energetică diferită, dar când vine vorba de întruparea Sufletului în corpul fizic, această conștientizare dispare măturată de concepția falsă că toți oamenii sunt la fel.

În momentul în care poți accepta că nu există doi oameni la fel nici ca aspect fizic nici ca energie a sufletului, nu numai că onorezi un alt suflet și-i dai voie să fie ceea ce el/ea a ales, dar îți dai voie ție însăți/însuți să fii cine TU ai ales și să onorezi energia propriului tău Suflet și Sine. Așteptările cad și ce este cel mai important, poți vedea nu numai divinitatea unui alt suflet, dar poți vedea/simți cine este, măcar energetic, acel suflet și poți decide cum să fie, sau nu, interacțiunea ta cu acel om.

Eliberarea de prezumții și așteptări este o cheie extrem de importantă în evoluția fiecăruia dintre noi și ne deschide căi de interacțiune nebănuite și care nu ne-au mai fost disponibile de eoni, dar care ne pot fi din nou. Ca întotdeauna, alegerea ne aparține. După mine, zarurile au fost aruncate demult deja și jocul a fost câștigat și nu mai este un joc de tipul ”scapă cine poate” sau ”după mine potopul”. Nu mai este necesar nici un potop 😊

O zi minunată, plină de bucurie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.