Meditații

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Ascensiunea lui Arcturus #1 și Iluzia Falsei Perfecțiuni



Ascensiunea lui Arcturus

Din”Pespectiva Pleiadeană asupra Ascensiunii  - Cartea a Doua ”Viața pe Nava Mamă”

De Suzanne Lie

2016, care bate la ușa conștiinței noastre, se simte FOARTE diferit față de oricare alt an pe care mi-l pot aminti. Prin urmare, aș dori să încep anul 2016 cu ”Ascensiunea lui Arcturus”. 

Binecuvântări tuturor în nenumăratele moduri în care sărbătoriți intrarea în importantul an 2016!

Mytre Vorbește:
Pe măsură ce dosarul Suprasufletului se deschide, el mă trage într-o zonă de dinaintea oricărei măsurători a timpului. La început am putut auzi numai cuvinte pe care nu le puteam înțelege și am simțit un sentiment de panică. În cele din urmă, mi-am recâștigat suficient de mult viziunea pentru a vedea în fața mea o scenă care m-a lovit direct în inimă deoarece mi-a amintit de Lumea mea Natală din Pleiade.

Ființe care arătau vag umanoide alergau peste tot într-o stare aproape de panică. Ceva ce ei nu puteau înțelege se întâmpla cu planeta lor. Primul meu gând a fost ”Cum ar putea fi Arcturieni ființele acestea înfricoșate?” Un răspuns instantaneu, aparent de la Suprasufletul meu a fost, ”Ei nu mai sunt Acrturieni. Sunt printre ei unii care își vor aminti să se întoarcă la a fi Arcturian.”

Apoi, Suprasufletul mi-a spus că ființe fără formă au venit dintr-un Univers îndepărtat pentru a vizita tânăra Galaxie Calea Lactee. Aceste ființe nu au cunoscut niciodată forma și nici nu au trăit vreodată pe o planetă. Numele acestor ființe este imposibil de tradus în orice limbă secvențială, cum ar fi cea pe care eu o folosesc pentru a-mi împărtăși povestirea. Prin urmare, îi voi numi ”Pre-Arcturieni”.

Acești Pre-Arcturieni au decis să aibă experiența de ”a fi o planetă”, deoarece a fi o persoană era mult sub concepția lor. Pentru milioane de cicluri, ei și-au atașat marea lor conștiință astrului și atmosferei unei planete. În cele din urmă, ei și-au dorit să aibă experiența de a avea forme care să se poată mișca în jurul planetei.

Au decis că în acest fel ar putea să aibă perspective diferite despre ceea ce înseamnă să fii pe planetă, mai degrabă decât a fi planeta. Pentru nenumărate cicluri ale planetei, unii dintre ei au trăit în formele lor oarecum umanoide. De-a lungul acestor cicluri, Unimea a menținut forma planetei și a atmosferei sale, astfel încât să poată fi protejată și menținută.

În cele din urmă, planeta a scăzut suficient de mult în frecvență pentru a avea o vagă relație cu timpul. Cu noua dezvoltare a timpului, lucru care a fost o experiență unică pentru Arcturieni, au început să se întâmple lucruri care nu au fost inițiate de către Arcturienii care erau deținătorii planetari ai formei. 

Să aibă un control creator mai puțin decât infinit asupra întregii realități, era și aceasta o nouă aventură, iar ei s-au predat acestei noi experiențe, fără să se gândească vreodată că s-ar putea pierde în propria lor căutare. Ei nu cunoscuseră niciodată timpul, așa că habar n-aveau că acesta ar putea crea îmbătrânirea și decăderea.

La început s-au gândit că îmbătrânirea și decăderea erau pur și simplu schimbări. Așa că, le-au îmbrățișat. Prea târziu, după multe mii de cicluri de rotiri a planetei lor, și-au dat seama că învelișul umanoid a început să decadă. Pentru că nu purtaseră niciodată o formă, acest lucru a fost destul de surprinzător pentru ei.

Spre și mai marea lor surpriză, au descoperit că, pe măsură ce au început să decadă, au început și să uite. Unii dintre ei au uitat că planeta lor era vie cu propria lor familie Arcturiană. Unii dintre ei și-au uitat adevărata lor stare fără de formă, iar unii dintre ei au uitat că ei erau cu toții o singură ființă purtând forme oarecum separate.

Gânduri de unicitate au început să intre în conștiința lor, cum ar fi separarea, timpul și chiar vârsta. La început, aceste concepte necunoscute până atunci au fost interesante. Acest mod de a gândi era atât de diferit de orice cunoscuseră ei vreodată. Adevărul este că, ei se plictisiseră cumva în starea lor infinită, fără formă de atot-cunoaștere și atot-ființare.

De fapt, unii dintre ei deveniseră atât de entuziasmați de această aventură, încât și-au disprețuit propria lor ființă înnăscută și i-au judecat pe cei care au rămas în starea lor pură, fără de formă. Judecarea a fost un concept complet unic, dar totodată și o idee foarte periculoasă. Înainte de a ști acest lucru, ei au început să se împartă între cei care judecau și cei care nu judecau.

Cei care nu judecau au rămas în frecvențele mai înalte ale noii lor realități. Pe de altă parte, cei care judecau au început să-și mute atenția de pe iubirea necondiționată și unitatea cu toți Arcturienii și au îmbrățișat o percepție crescândă a separării de cei care au ales să nu judece.

Judecarea a devenit un instrument important pentru ei, pe măsură ce aceasta îi trăgea într-o realitate mai densă decât au cunoscut vreodată. Acest grup a început să simtă că ei sunt mai buni decât alții. La urma urmei, ei au fost cei curajoși. Ei erau cei care ar fi putut să intre într-o nouă versiune a realității, care era necunoscută în Universul lor.

Ei n-au văzut niciodată consecințele judecății lor venind. De fapt, noțiunea de consecință le era necunoscută. Ei nu au identificat faptul că un gând poate fi separat de întreg. Prin urmare, atunci când unii dintre ei au început să se ramifice din conceptul de judecată în conceptul de comparare, ei nu au fost pregătiți pentru separarea care a avut loc.

La început, separarea a început cu diferențierea făcută între cei care purtau o formă și cei care au rămas în atmosfera planetară ca ființe pure de lumină. Apoi separarea s-a extins în divizarea între cei care erau deținătorii formei planetare și cei care erau deținătorii fomei umanoide.

Problemele au crescut foarte mult atunci când deținătorii formei umanoide au început să se separe unul de altul. La început, tiparele energetice care îi conectau pe toți umanoizii erau vizibile. Cu toate acestea, de-a lungul ciclurilor planetei rotitoare, percepția câmpurilor de energie conectante a început să scadă.

În consecință, separarea dintre cei aflați în formă umanoidă a crescut, așa cum a făcut și judecarea. Arcturienii umanoizi nu și-au dat seama că rezonanța lor scădea în mod constant, deoarece acest lucru a avut loc foarte treptat. Ba mai mult, ei au avut ”timp” să se adapteze în mod inconștient la aceste versiuni ale noii lor realități.  

Arcturienii care au rămas în atmosferă și deținătorii formei planetare nu au ieșit niciodată din conștiința unității lor. Prin urmare, ei au rămas la o frecvență înaltă de rezonanță și au fost liberi de timp, separare și de judecata care a creat conceptele și experiențele de o frecvență mai joasă.

Acești Arcturieni au încercat să-i prevină pe cei ce și-au luat forme, dar umanoizii se bucurau atât de mult de noua lor aventură încât nu i-ar fi ascultat. De fapt, umanoizii și-au acuzat familia lor fără de formă de a-i fi frică să încerce un nou tip de realitate. ”Frică?” Arcturienii fără formă nici măcar nu ar fi putut înțelege acel concept.

Din momentul în care frica a fost invitată în scenă, Arcturienii fără formă nu se mai puteau uni cu familia lor în formă umanoidă. Ceva îi bloca să se unească pe deplin. Era acel ceva conceptul de a-ți fi frică? Incapabili să intervină, Arcturienii fără formă au descoperit treptat că, într-adevăr, frica era bariera din calea reunificării lor cu familia lor aflată în formă.

Din rezonanța lor mai înaltă ei nu puteau simți frica, dar atunci când au încercat să se conecteze cu cei aflați în formă, ei au putut simți frica în umanoizi. De ce le era frică umanoizilor, au cugetat ei? În cele din urmă și-au dat seama că frica era rezultatul final a ceea ce a început ca și judecare.

Arcturienii fără formă au învățat foarte multe de la familia lor umanoidă, dar erau în imposbibilitatea de a-i ajuta. Neputincioși, ei au privit cum cei aflați în formă au devenit din ce în ce mai separați. În cele din urmă, umanoizii au devenit indivizi care erau total separați de familia lor fără formă, separați de planeta lor și separați unul de celălalt.

Frica crescândă a făcut ca situația să treacă din ceva ce a fost cândva pozitiv în ceva care a devenit foarte negativ. Din fericire, unii dintre indivizi au găsit un nou tip de curaj – curajul de a-și aminti. Pe măsură ce acești umanoizi curajoși și-au permis să-și amintească rădăcinile, ei și-au adus aminte de familia lor Arcturiană care nu și-a luat niciodată o formă umanoidă.

În sfârșit, Arcturienii fără formă puteau comunica cu membrii familiei lor care s-au pierdut în propria lor judecată ... va urma.



Al Nouălea Văl
Iluzia Falsei Perfecțiuni

Trebuie să-mi amintesc. Trebuie să-mi amintesc. Trebuie să-mi amintesc. Oh, sunt aici. Oh, îmi place atât de mult să fiu aici. Îmi doresc ca toată viața să fi fost așa cum se simte aici.

”Poate că poți da o mână de ajutor ca acest lucru să se întâmple, draga mea.” Încep să mă obișnuiesc cu Lady Astrea răspunzând gândurilor mele. ”Ți-ar ajuta să-ți amintești când ne-ai cerut ajutorul?”

”Oh, da, dragă Lady Astrea, mi-ar ajuta foarte mult. Ai dreptate. Acum îmi pot aminti ceva de pe partea cealaltă. M-am trezit în patul meu cerând ajutor. Am stat acolo foarte confuză pentru o vreme, neștiind pentru ce doresc ajutor, când, dintr-o dată, mi-am amintit. Mi-am adus aminte de acel mic sine și de Sinele Mai Înalt și totul despre a muri pentru lume ca să pot dobândi viața veșnică. Cu toate acestea, m-am gândit că acesta a fost unul dintre cele mai neobișnuite vise și am jurat, pentru vreun motiv necunoscut în acel moment, că am să adorm cerându-vă să mă ajutați să-mi amintesc visul.”

”Ei bine, iubirea mea, răbdarea este un fir care țese o nouă viață. Vino acum, este rândul tău.”

Intru din nou în cerc. Doamnele îmi zâmbesc a bine ai venit în timp ce intru, iar eu simt o pace covârșitoare în timp ce ele se apropie să-mi ridice un nou văl. În timp ce fac acest lucru, vocea lui Lady Leto clopoțește în inima mea:

”Vălul iluziei care este ridicat în această seară este ’Vălul Falsei Perfecțiuni’. Mulți oameni caută perfecțiunea’ în structuri și relații fizice. Cu toate acestea, perfecțiunea totală poate fi doar atât de puternică pe cât este perfecțiunea fiecărei componente. Este cu adevărat rar ca o structură fizică sau o relație să poată atinge acest obiectiv. Tu, iubirea mea, ai deținut iluzia perfecțiunii relației masculin/feminin și ai suferit mult atunci când această iluzie a explodat.

Să știi că această relație perfectă poate fi posibilă doar atunci când ambii parteneri și-au dobândit propria lor ’perfecțiune’. Cearta și disonanța sunt ceva inerent în existența Pământească. Punctul de confuzie stă în  determinarea dacă cineva trăiește echilibrul dintre negarea imperfecțiunii și participarea doar la aspectele perfecte’. Acest echilibru poate fi obținut numai dacă cineva este capabil să se elibereze de toate Iluziile Falsei Perfecțiuni’.”

Maestrul Hilarion adaugă acum, ”Să cauți perfecțiunea este într-adevăr o sarcină divină. Aura cuiva reflectă foarte bine tiparele de energie ale fiecărui obiect sau ale fiecărei persoane asupra cărora acesta și-a fixat atenția. În timp ce cineva observă un anumit lucru, aura sa rezonează la ceea ce acesta observă. Ceea ce cineva percepe este influențat de ceea ce acel cineva dorește să vadă. Dacă cineva caută să vadă suferință, o va vedea peste tot în jurul său, iar aura sa va reflecta acea suferință. Dacă caută iubire, va vedea iubire peste tot în jurul său, iar aura sa va reflecta acea iubire.

Cu toate acestea, dacă cineva este scufundat în Iluzia Falsei Perfecțiuni’, acesta va căuta adevărata iubire sau adevărata suferință. Setarea sa mentală pentru perfecțiune este apoi focalizată mai mult pe protejarea iluziei sale decât pe a vedea adevărul. În acest caz, aura sa va părea ca un nor într-o furtună care se apropie. Există o mișcare constantă, fără încetare care reflectă dilema căutării/non-căutării atunci când cineva dorește cu adevărat să perceapă perfecțiunea în legătură cu ceva, dar scopul său principal este de fapt protejarea unei fantezii. Prin urmare, acolo nu este o căutare adevărată nu este, în consecință, nici o conexiune adevărată.

De obicei, cineva construiește o Iluzie a Falsei Perfecțiuniatunci când crede că nu există o perfecțiune reală legată de sine personal. Prin urmare, lipsa sa de încredere îl conduce spre o lume care nu este formată din credința în cel mai înalt sine pentru a căuta perfecțiuneacare ar putea fi mascată de disonanță, ci mai degrabă să construiască un câmp de frică în jurul său care este impenetrabil pentru alții.

Această frică se bazează pe inerenta lor lipsă de credință în existența oricărei perfecțiuni adevărate și îi izolează de cei care ar dori să se conecteze cu ei la nivel de inimă. Conectarea cu un altul la nivel de inimă face ca toate iluziile să explodeze instantaneu.”

Acum vorbește Mărețul Apollo ”Pentru a elibera frica de realitate este nevoie de o mare credință atât în sine însuși/însăși cât și în Dumnezeul său. Să înțelegi că greutățile vieții sunt pur și simplu decorul de pe scenă ajută în acest proces. Cu toate acestea, emoțiile pot lega pe cineva de dramă și să facă să-i fie dificil să înțeleagă adevăratele realități ale sălii de clasă Pământ. Emoțiile sunt un sistem de exprimare și nu o entitate în ele însele. Înțelegerea limbajului emoțiilor este instrumentul de ajutor în înțelegerea adevărului.

Înțelegerea Iluziei Falsei Perfecțiuni este legată de emoție, prezența perfecțiuniipoate conduce la un sentiment de euforie, în timp ce absența ei poate duce la un sentiment de inutilitate și pierdere. Întreaga omenire se străduiește într-o anumită măsură să experimenteze perfecțiunea sau, dacă nu, ar putea să construiască iluziile care există deja pentru ei. Căutarea perfecțiuniieste inerentă în om și ea a fost o binefacere pentru evoluția umană.

Din nefericire, ‘Iluzia Falsei Perfecțiuni’ poate împiedica sau opri acest proces natural de evoluție. Prin urmare, este important să-ți aduni curajul și credința ca să poți arunca în aer Iluzia Falsei Perfecțiuni și să cauți  adevărata ‘perfecțiunecare este baza spirituală a tot ceea ce a fost creat.”

Un milion de întrebări înoată prin capul meu în timp ce ies din cerc. Probabil caut răspunsul ”perfect”. ”Da, una mea, nu încerca să înțelegi dintr-odată aceste cuvinte. Comunici cu ființe foarte evoluate, și așa cum tu trebuie să ajungi să înțelegi, ei trebuie să se coboare pentru a putea vorbi cu tine. Îngăduie ca cuvintele lor să devină treptat parte din tine. Nu te efortaîn procesul tău, ci mai degrabă acceptă-lcu iubire.

”Da”, răspund eu, ”așa este mult mai ușor. Voi accepta ... ”



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.