marți, 8 decembrie 2015

Ascensiunea este o activitate multidimensională



Transcriere – Arcturienii la O Oră cu un Înger: ”Ascensiunea este o activitate multidimensională”, 
26 Noiembrie 2015

Steve Beckow – gazda InLight Radio
Dr. Suzanne Lie – invitată, canal pentru Arcturieni

Steve Beckow: Bună seara tuturor și bine ați venit la O oră cu un Înger. Linda a trecut printr-o operație dureroasă la umăr și mă tem că va trebui să se odihnească timp de câteva săptămâni. Avem totuși o surpriză minunată astăzi. O avem pe Suzanne Lie care să o înlocuiască pe Linda. Ea îi va canaliza pe Arcturieni. Bine ai venit Sue!

Sue Lie: Mulțumesc că m-ați invitat.

SB: Cred că ultima dată când am vorbit cu Arcturienii a fost în Martie 2013, iar punctul lor de vedere a fost profund și nou pentru mine în multe privințe, dar și foarte împlinitor. Așa că aștept cu nerăbdare discuția noastră de astăzi.

SL: Și eu sunt nerăbdătoare.

SB: Cred că mi-ar place să vorbesc cu Arcturienii mai întâi despre Ascensiune și apoi despre ce au spus acum 2 ani despre abundență, așa cum este aplicată în prezent, și apoi să vedem dacă putem primi de la ei unele detalii despre derularea Dezvăluirii. Dacă ești și tu de acord.

SL: Nu au spus nimic despre Dezvăluire.

SB: Bine. E în regulă. Apreciez foarte mult profunzimea comentarilor lor despre evenimente cum ar fi Ascensiunea și abundența. Ce ai dori să faci Sue? Dorești să-ți ofer câteva minute pentru tranziție așa cum face Linda? Sau să încep?

SL: Tranziția e bună.

SB: Dorești să ne spui ceva în nume personal înainte de a începe?

SL: Ei bine, sunt fericită că sunt aici și fericită să vorbesc unor oameni cu care poate că nu am vorbit până acum. Arcturienii sunt pregătiți.

Arcturienii: Binecuvântări, suntem aici cu tine, Steve.

SB: Mulțumesc că v-ați alăturat nouă astăzi.

Arcturienii: Mulțumim pentru invitație.

SB: Doresc să vă întreb mai întâi despre Ascensiune: multe dintre ideile noastre legate de Ascensiune s-au dovedit a fi fie prea mici pentru a o cuprinde, fie chiar greșite în anumite privințe. Este un proces mult mai gradual decât m-am aștepta. Ne puteți ajuta să înțelegem mai bine derularea acestui proces al Ascensiunii?

Arcturienii: Da, o facem cu bucurie. Vom începe prin a vă spune că, după cum bine știți, timpul Trei Dimensional este o iluzie, așa că orice predicții cu privire la timpul Trei Dimensional vor fi, prin definiție, adeseori dezamăgitoare. Sunt mulți factori implicați în Ascensiune și mulți jucători de care majoritatea oamenilor nici măcar nu sunt conștienți.

Și, există și tragerea/împingerea celor care sunt pregătiți și dispuși și care vor să meargă mai departe – dar și cei întunecați care știu că nu vor fi în stare să ia parte la aceasta așa că doresc să o împiedice cât de mulr pot ei. Ei sunt în procesul de a crea evenimente spectaculoase, pline de frică cu care să agite lumea știrilor urmate de un alt eveniment la fel de spectaculos și și de plin de frică. Deci, ei lucrează la răspândirea fricii.

Apoi sunt cei aflați la mijloc, cei care sunt amenințați în mod constant de frică și care, poate, încă nu au înțeles calitatea multidimensională a iubirii necondiționate. Prin urmare, sunt nenumărate câmpuri de energie diferite care se manifestă toate în același ”acum”.

Există câmpurile de energie ale celor pregătiți, focalizați și care merg pe calea lor. Există și cei care încearcă să înfrângă, să creeze confuzie, să oprească. Există cei care caută unele dovezi, dar care pot fi descoperite numai atunci când conștiința lor se expansionează cel puțin în Dimeniunea a Patra de Sus .

SB: Spuneți mulți jucători, dar noi chiar nu știm cine pot fi acești mulți jucători, fie că vorbiți sau nu despre indivizii din dimensiunile mai înalte. Dar ce ne puteți spune în plus, ce alte detalii altele decât cele pe care le avem deja ne puteți da despre acești mulți jucători?

Arcturienii: Ei bine, în principal vorbim despre 3 grupuri – grupul care dorește să meargă mai departe, grupul care dorește să meargă înapoi și grupul căruia îi este frică să meargă oriunde.

SB: Oh, bine. Credeam că vorbiți despre mulții jucători care aduc Ascensiunea spre noi. De exemplu, ceea ce Matei numește consiliile universale mai înalte care au planificat Ascensiunea. Și apoi trebuie să fie ființe sau grupuri de ființe care ne aduc energii distincte cu anumite ocazii. Ne puteți lua dincolo de cortină și să ne spuneți cum este condus acest eveniment? Este posibil acest lucru?

Arcturienii: Da, am fi bucuroși să mergem dincolo de cortină – în special în spatele cortinei grupului celor care sunt pregătiți să meargă mai departe, a câmpului de energie și a formelor gând care creează acele câmpuri de energie a celor care sunt pregătiți să meargă mai departe. Pentru că, așa cum am spus adeseori, ”Acolo unde vă este atenția, acolo sunteți și voi”. Deci, dacă cineva își consumă o mare parte din atenția sa, care se transformă în intenție, asupra întunericului atunci va fi viciat de acel câmp de energie.

Și dacă cineva își permite să stea doar acolo unde se simte confortabil și nu-și asumă riscul de a se muta într-o realitate posibilă mai înaltă, atunci acel cineva își pune atenția în aceasta. Atunci aceasta este realitatea în care ei au ales să trăiască. Pentru că atenția este modul în care voi vă conectați cu realitățile.

Există multe realități și toate multele ființe care vă asistă prezintă ceea ce am putea numi ”portaluri”.

Acum, toate aceste portaluri intră în aceeași zonă. Cu toate acestea, deoarece umanitatea a intrat într-o diversitate atât de mare, noi, ființele Luminii suntem mai mult decât bucuroase să prezentăm portaluri ușor diferite către același loc.

Există, bineînțeles, Tărâmul Angelic care prezintă sentimentul Iubirii, Iertării și Spiritualității pe care mulți oameni îl găsesc reconfortant și sunt fericiți să intre în acel portal.

Sunt și alte ființe cum ar fi Andromedanii care sunt foarte tehnici, foarte științifici. Totuși ei se mișcă dincolo de timp și trăiesc în ”acum” deoarece ei sunt Cinci Dimensionali și mai sus de atât. Și, deoarece ei sunt într-o galaxie diferită, ei sunt cumva diferiți. Există mulți oameni care apreciază acel portal și vor merge spre el.

Apoi sunt ființe precum Sanat Kumara și Kuthumi care mențin lumina în inima lui Gaia pentru a deschide acele portaluri și a le trage în unitatea cristalului central și în cristalele piatră de temelie.

Acum, sunt multe ființe cu multe nume. Sunt Elohimii. Elohimii sunt foarte focalizați pe procesul creației. Noi, Arcturienii, avem o mare parte din ființa noastră în Elohimi. Prin urmare, noi putem comunica cu cei de pe Pământ în modul ”Cum poți crea această formă?”. În timp ce Tărâmul Angelic va comunica în modul ”Te iubesc profund. Ai încredere. Sunt aici să te ajut.”

Apoi sunt Maeștrii Ascensionați care și ei sunt destul de educativi.

Arhanghelul Mihail vă oferă minunata lui sabie albastră pentru a-i ajuta pe oameni să-și mențină aura clară și să-și mențină viziunea lor asupra Luminii. Saint Germain lucrează foarte mult cu flacăra violet pentru a ajuta în transmutare. Așa că există multe uși diferite care dau în aceeași încăpere.

Ai mai multe întrebări legate de acest subiect?

SB: Oh Doamne! Am atât de multe întrebări despre acest subiect. Înainte să intru în aceste întrebări, nu sunt sigur că eu personal înțeleg Elohimii. Personal, tocmai am cunoscut o persoană  care este un Elohim încarnat. Cred că s-a întâmplat la sfrșitul săptămânii trecute. Nu cred că știu ce sunt cu adevărat Elohimii. Nu sunt Îngeri. E adevărat? Există vreun mod în care să ne puteți spune în câteva cuvinte ce sunt Elohimii?

Arcturienii: Da, sunt primele trei raze ale vieții a forței de creație. Numărul unu este Forța masculină a lui Dumnezeu care stabilește, care inițiază. Acesta este ”Acum-ul” pentru ca ceva nou să înceapă. Aceasta este apoi trimisă DumneZeiței, a doua Rază a Mamei Sacre, care gestează acea idee ... și împreună ei au creat acest Copil. Apoi Elohimii sunt creatorii formei, și ei sunt cei care ajută ca acest Ideal Divin să vină în formă... în lumile mai joase ale formei.

SB: Deci, ei sunt doar un grup diferit de ființe? Este corect? Ei au acea cale specială și puterea care o însoțește? Este corect până aici?

Arcturienii: Așa cum știi că există un DumneZeu și o energie a lui DumneZeu. Apoi este o energie a DumneZeiței. Energia lui DumneZeu inițiază cu sperma, Idealul Divin, energia DumneZeiței. Pune cât mai multă energie feminină în gestația pentru viață, iar energia Elohimilor se asigură că aceasta este împământată și că este creată în realitatea aleasă.

SB: Ați menționat că Sanat Kumara și Maestrul Kuthumi mențin lumina. Ce implică acest lucru, deoarece Sanat Kumara realizează multe lucruri, ce este implicat în această activitate de menținere a luminii?

Arcturienii: Într-un fel ei sunt ca niște transmițători. Dacă este să gândim în termeni de Lumină obișnuită – Lumina e pretutindeni – se mișcă pe întreaga Planetă. Există turnuri principale care colectează acea Lumină, acea informație. Lumina și informația – noi nu facem diferențe între informație și lumină. Sunt același lucru.

Lumina este limbajul Luminii –  și informația care este necesară pentru a crea. Apoi intră în turnul de control care o restrânge și apoi trebuie împământată. Totul trebuie împământat dacă va trebui să fie experimentat în acea realitate. Așa că, ea este împământată apoi în inima planetei.

Deoarece această lumină este de o frecvență mai înaltă decât sunt obișnuiți oamenii de pe Gaia să asimileze și pentru că ea este în mod constant și treptat accelerată, Maeștrii Ascensionați ajută la împământare și răspândire. Pentru că ei toți au trecut prin acel proces de a-și lua un vehicul Pământesc și s-au întors în mod conștient la cea mai înaltă Lumină a sinelui lor. Ascensionând, ei au o profundă înțelegere a ceea ce oamenii, care sunt și ei în acel proces de ascensiune, au nevoie pentru a se menține pe calea lor, ca să spunem așa.

SB: Wow. Îmi cer scuze pentru zgomotul din fundal. Se reconstruiește ceva în clădirea în care ne aflăm.

Arcturienii: E în regulă deoarece noi suntem în procesul de reconstruire a întregului corp.

SB: (râzând) Asta e atât de adevărat. Adeseori ne gândim la Ascensiune și ne gândim la ea ca la un proces ”ori-ori” – fie va fi treptată fie bruscă. Înțeleg că e ambele, dar până acum am experimentat doar partea graduală cu câte un mic vârf ca cel al valului energetic din 27-28 Septembrie. Bar ne puteți spune: există vreun eveniment distinct numit Ascensiune? Să ne așteptăm ca într-o zi să aibă loc un eveniment numit Ascensiune sau totul va fi treptat?

Arcturienii: Ei bine, în primul rând trebuie să le amintim din nou tuturor ascultătorilor că Ascensiunea nu este o activitate trei dimensională. Ascensiunea este o activitate multidimensională. Și este o activitate, un proces în care cineva părăsește timpul celei de treia și a patra dimensiuni și intră în Acum-ul și Aici-ul lui Unu al celei de-a cincea dimensiuni și dincolo de ea. Deci, ca să răspundem la o întrebare legată de timp, singurul răspuns este că fiecare persoană va ascensiona în Acum-ul în care este pregătit să o facă.

SB: Wow (râsete) – Acesta este un joc de inteligență. Spuneți că pentru o persoană 3D, 4D... spuneți că ascensiunea unei persoane depinde, de fapt, de ea. Așa e?

Arcturienii: Ceea ce noi spunem este că Ascensiunea este o stare de conștiință. Toate dimensiunile mai înalte există. Creația începe în cea mai înaltă frecvență și se deplasează în jos spre cea mai de jos frecvență. Așa că dacă cineva locuiește în cea mai joasă frecvență, toate celelalte frecvențe mai înalte există deja. Ei nu crează frecvențele mai înalte. Ei nu fac acea frecvență mai înaltă. Ei se află în procesul de a-și  recalibra conștiința la o frecvență în care să poată percepe acea frecvență mai înaltă, pentru că voi puteți percepe doar ceea ce rezonează cu starea conștiinței voastre.

Pe măsură ce ființele își expansionează conștiința în frecvențe din ce în ce mai înalte, ele sunt în stare să perceapă tot mai mult ceea ce ar trebui să facă. Prin ”ar trebui să facă” noi vorbim despre faptul că există multe, multe ființe, cele mai multe dintre ele fiind cunoscute ca și Lucrători în  Lumină, iar unele care nu sunt cunoscute ca și Lucrători în Lumină. Unii dintre ele sunt de fapt ascunse în interiorul întunericului și sunt ființe foarte, foarte curajoase. Și sunt și ființe mai înalt dimensionale care și-au împărtășit scânteia cu un vehicul fizic. Și făcând acest lucru, ele au intrat în această frecvență mai joasă a realității pentru a-i putea asista pe alții în expansionarea conștiinței lor, pentru ca să-și poată expansiona percepția pentru a putea percepe Lumina și Iubirea care există deja dar este imperceptibilă acelor frecvențe mai joase ale percepției.

SB: Deci ați spus că ei și-au împărtășit scânteia cu alți oameni și acesta este un subiect despre care am discutat acum ceva vreme. Ce se întâmplă atunci când o astfel de ființă mai înaltă își împărtășește scânteia cu cineva?

Arcturienii: Ei bine, în primul rând, o expresie dimensională mai înaltă, cel mai probabil cineva de pe o planetă cinci dimensională și/sau o navă stelară multidimensională și mulți Pleiadeeni și mulți Arcturieni și mulți Sirieni și dince în ce mai mulți Andromedani, unii din Alfa Centauri, unii de pe Antares – ei au sosit pentru a ajuta planeta. Au sosit pentru a o ajuta pe Gaia deoarece ei știu că o planetă este o ființă vie.
Ceea ce omenirea trei dimensională gândește despre Gaia, este că ea este o mare piatră ce le aparține, pe care ei trăiesc și pot face orice doresc. Ei nu realizează că ea este o ființă vie. Perspectivele mai înalt dimensionale știu că planeta este o ființă vie și și-au luat vehicule Pământești pentru a putea ajuta la Ascensiunea planetei pentru ca, Gaia să poată transmuta în frecvențele ei mai înalte și, pe măsură ce ea se transmută în frecvențele ei mai înalte, cei care s-au transmutat în frecvențele lor mai înalte vor fi conștienți.

Acum, dacă v-ați uita înapoi la începutul anilor ’90 când Suzille a început pentru prima dată să vorbească cu noi, veți vedea că realitatea a fost foarte, foarte diferită de ceea ce este acum. Realitatea s-a schimbat.

SB: Cum s-a schimbat? Ne puteți oferi câteva exemple despre schimbarea pe care o vedeți?

Arcturienii: Da, una dintre cele mai mari schimbări este că tot mai mulți oameni pot crede că există ființe mai înalte care le vorbesc. Tot mai mulți oameni pot să permită acestor mesaje venite de la ființele mai înalte să intre în ei și le transcriu împărtășindu-le cu alții. Tot mai mulți oameni își dau seama că ei nu sunt doar ființe umane. Ei își amintesc. Suzille aude despre asta tot timpul. Își amintesc despre planetele de pe care au venit. Ei își amintesc despre viața lor în frecvențele mai înalte. Își amintesc de ce au venit aici și caută să-și împlinească misiunea ce și-au ales-o. Așa că are loc o mare trezire.

SB: Mulțumesc pentru asta. Personal, după energiile înalte din 27 și 28 septembrie am mers în ceea ce eu numesc un spațiu transformat, probabil în jur de 16 sau 17 ori. Arhanghelul Mihail a numit-o ca o călătorie prin Portalul de Ascensiune. Pentru mine a fost o mișcare de la inconștiență la conștiență, de la Iubirea obișnuită la Iubirea transformatoare, de la nefericire la fericire. Dar mi-am spus: ei bine, aceasta nu poate fi o călătorie prin Portalul de Ascensiune deoarece m-am așteptat să devin mult mai elevat sau diferit. Așa începe totul? Puteți vorbi un pic mai mult despre cum va fi experiența noastră când vom trece prin procesul de ascensiune?

Arcturienii: Putem vorbi de câteva realități posibile, cu toate acestea, Gaia este o planetă foarte diversă și există nenumărate tipuri diferite de oameni. Și noi nu vrem ca cineva să gândească: ”Oh, trebuie să mi se întâmple asta, dacă nu atunci înseamnă că nu ascensionez.”

Mulți oameni diferiți au multe experiențe foarte diferite așa că vom încerca să prezentăm tipurile diferite de experiențe pe care oamenii le pot avea. O vom face într-un mod secvențial care începe de obicei în momentul în care devin dezamăgiți de realitatea lor trei dimensională. Ei încep să-și dea seama că trebuie să fie ceva mai mult decât doar să obțină o slujbă sau bani sau să strângă avere sau să petreacă sau să crească copii. Este ceva mai mult. Ei știu că există ceva mai mult. Nu știu ce este dar simt o chemare în interiorul lor. Ceva este – nu nemulțumire – dar ceva îi îndeamnă la mai mult. Ceva le amintește că modul în care au fost instruiți să gândească despre succes nu este îndeajuns. Și ceea ce au fost instruiți să creadă a fi eșec este deseori catalizatorul care îi aduce într-o stare a conștiinței complet diferită care le schimbă percepția și încep să realizeze că sunt diferiți și că există noi impulsuri în interiorul lor.

Și există acest nou tip de Iubire care nu pune condiții. Își dau seama că pot iubi pe cineva care nu este prea drăguț. Ei pot trimite această iubire necondiționată altor oameni în alte situații, iar situațiile se schimbă. Ei conștientizează că acolo unde le este atenția acolo sunt și ei și dacă își focalizează atenția pe ceea ce îi deranjează, acel ceva crește. Dar dacă trimit acea iubire necondiționată spre ceea ce îi deranjează și își focalizează atenția spre acest sentiment al Luminii, al Iubirii, al abilității de a transmuta, de a schimba, de a cunoaște și încep să studieze. Caută pe internet, intră pe diverse site-uri, citesc cărți noi și simt nevoia pentru ceva nou, iar conștiința lor absoarbe totul.

Apoi încep să aibă percepții pe care nu au fost capabili să le aibă înainte. Foarte des, acestea încep prin a vedea, poate o aură dar ei nu văd de fapt aura, ci vor observa că se vor apropia de o persoană și vor dori ca, pur și simplu, să îmbrățișeze acea persoană și să spună ”Bună! Ce mai faci? Sunt atât de bucuros/bucuroasă să te văd din nou”, chiar dacă nu i-au văzut în această viață. Pe de altă parte, ar putea intra într-o încăpere și ar putea vedea în cealaltă parte a încăperii că acolo se află cineva în care ei nu au încredere, cu care nu doresc să vorbească dar îi vor trimite acelei persoane acea iubire necondiționată. Așa că încep să dezvolte un simț al discernământului care nu era posibil prin perspectiva lor trei dimensională. Înțelegeți ce vă spunem?

SB: Eu da. De fapt, am experimentat unele din acele stări și evoluții de care vorbiți. Doriți să continuați? Mai este și altceva?

Arcturienii: Da, există componenta amintirii. Aici ei vor începe să-și amintească anumite lucruri în interiorul lor ca și cum ar fi ei înșiși. Dar acest lucru este imposibil deoarece ei nu au fost niciodată pe o navă stelară. Ei nu au fost niciodată pe o planetă care este complet diferită. Nu au mers niciodată la un replicator ca să deschidă ușa și să scoată hainele cu care se vor îmbrăca în acea zi. Nu au urcat niciodată într-o mașină care zboară deasupra pământului. Nu au făcut niciodată aceste lucruri. Dar își amintesc de ele ca și cum ar fi le-ar fi făcut.

Și ceea ce primesc este asemănător cu ceea ce voi numiți o scurtă avanpremieră: ”Aventurile care urmează pe Noul Pământ”. Conștiința lor se expansionează pentru a îmbrățișa acel ”Acum” a unui tip complet diferit de realitate, o realitate care nu are polarități. O realitate fără polarități este o realitate care nu are nici bine și nici rău. Pentru că nu are nici bine și nu are nici rău, are ceva între acestea, ceva în care oamenii se pierd și încearcă să descopere cine sunt. Și deoarece nu există nici bine și nici rău și nici polarități, nu există nici separare.

Apoi ei încep să se uite la oameni, la toți oamenii, chiar și la oamenii care sunt bolnavi sau răniți sau în nevoie sau loviți de sărăcie sau la oamenii răi sau la cei care fac parte dintre illuminati. Ei încep să înțeleagă ce înseamnă illuminati. Încep să se uite înapoi în istorie și văd tot ceea ce au știut vreodată dintr-o perspectivă diferită. Și mulți, mulți oameni oferă toate acestea pe internet așa că informația este disponibilă pentru toți cei care sunt interesați.

SB: Din propria mea experiență am observat că oamenii care mă ascultă se întreabă: ”Ei bine,cum se întâmplă că doar ai început să experimentezi iubirea universală și te uiți la toți cu iubire?”. Din propria mea experiență, atunci când vine fericirea, îmi șterge complet grijile și îmi șterge complet distincția dintre o persoană și alta. Nu mai am nici un impuls în a mă angaja în acea activitate de a face distincție între o persoană și alta. Este ca și cum fericirea îneacă grijile sau le mătură deoparte sau așa ceva. La așa ceva vă referiți? Acesta este impactul fericirii?

Arcturienii: Da, ne referim la acea stare a conștiinței pe care oamenii au denumit-o deseori drept fericire.

SB: O stare a conștiinței. Aceasta este starea de conștiință cinci dimensională? Este starea de conștiință cinci dimensională fericire, de fapt?

Arcturienii: Ei bine, haideți să vă oferim puțină istorie înainte să vă răspundem la această întrebare. Apoi vom răspunde la această întrebare.

Mai înainte de toate, Gaia a fost atât de profund în întuneric, pentru atât de multă vreme, încât mulți dintre cei despre care s-a crezut că au ascensionat – nimeni nu a știut măcar că exista o a cincea dimensiune. Ei știau că există o a patra dimensiune deoarece în somn au intrat în aceasta și au meditat și au vorbit cu Șamanii și au intrat în acea a patra dimensiune deoarece aceasta este o parte a celei de-a treia dimensiuni. Este aura voastră.
Așa că au putut merge în acel vârf al dimensiunii a patra care este planul spiritual, prezența EU SUNT. Dar nu puteau încă să meargă în acea Octavă următoare a celei de-a cincea dimensiuni. Și ceea ce s-a întâmplat este că tot mai mulți oameni pot să facă schimbarea de Octavă.

Acum, ai spus ceva despre când. În primul rând, legat de schimbarea de octavă este că atunci când părăsiți dimensiunea treia/patra, voi părăsiți timpul așa cum voi îl știți. Așa că atunci când intrați în acea schimbare de octavă, ca ți atunci când aveți acele momente de fericire, nu vă uitați la ceas: ”Voi cronometra cât timp sunt în această fericire”, deoarece imediat ce vă uitați la ceas și începeți să cronometrați, conștiința voastră deja a scăzut și fericirea a dispărut.

SB: (râsete) Corect!

Arcturienii: Și dacă s-a întâmplat să priviți ceasul înainte și după, ați putea observa care a fost fereastra de timp, dar se întâmplă de obicei atunci când sunteți atât de disociați de timp, încât habar nu aveți cât e ora, doar atunci vă puteți permite să vă predați în acea fericire. Pentru că timpul este cicălitor: ”Oh, așteaptă, este timpul să-ți plătești facturile” sau ”Așteaptă, este timpul să răspunzi la email-uri”, ”Așteaptă, ți-ai dat deja telefoanele?”. Așa că timpul trebuie eliberat deoarece este un supraveghetor groaznic. Nu-i așa?

SB: Da, eu chiar am uitat de o întâlnire la ora prânzului. Am fugit tot drumul până la restaurant după aceea. Așa este. Nu este nici o atenție îndreptată asupra timpului. Așa cum spun, eu chiar nu înțeleg cum se va simți dimensiunea a cincea, așa că tot ceea ce putem face, sau eu pot face, este să ne bazăm pe descrierile voastre și pe o anumită cunoaștere. Este mai degrabă ca o bâjbâială printr-o cameră întunecată.

Arcturienii: De fapt nu, deoarece dimensiunea a cincea nu este ceva ce să înțelegeți. Înțelegerea este un concept trei dimensional. Trebuie să vă eliberați pe voi, însemnând tot ce ține de voi. Trebuie să eliberați dependența de timp, de secvențial, de gândirea trei dimensională deoarece dimensiunea a cincea este în ”Acum”.

Deci ceea ce se întâmplă în a cincea dimensiune este aproape ca un accident – precum furtuna perfectă, unde se dovedește că gândurile voastre sunt clare, emoțiile voastre sunt iubitoare și nu simțiți prea multă presiune. Doar vă relaxați și vă bucurați de viața voastră și poate spuneți mantre sau sunteți într-o stare de meditație și atunci – oh, simțiți acest sentiment care începe deseori cu trezirea Kundalini de la baza coloanei voastre vertebrale, iar coloana voastră vertebrală începe să se onduleze, iar corpul vostru este umplut cu Lumină și gândurile voastre nu mai sunt combinate cu creierul vostru trei dimensional. Este un fel de wow, asta e o călătorie pe cinste! Este un sentiment minunat.

Odată ce oamenii au parte de acest sentiment, ei și-l vor dori din nou. Este uimitor. Nu a trebuit să munciți mai întâi, nu a trebuit să vă schimbaț dieta sau să meditați 12 zile. Nu a trebuit să faceți nimic. Ați putut avea acel moment atunci când ați dat drumul dimensiunii a treia/patra.

SB: Da, cu siguranță am avut parte de asta și este minunat. Vă rog să continuați. Ce se întâmplă după?

Arcturienii: Ce se întâmplă după? Asta e ceva ce fiecare dintre voi va trebui să descopere pentru sine deoarece atunci sunteți creatorii propriei voastre realități. Acesta este motivul pentru care am vorbit prin Suzille și prin alții, și v-am spus că este necesar ca voi să deveniți stăpânii gândurilor voastre, stăpânii emoțiilor voastre. Pentru că dacă se creează momentul, dacă Lumina sosește și aveți acest moment, iar voi  gândiți: ”Oh nu! Nu se poate să merit asta!”, ei bine atunci s-a încheiat. În momentul în care acest lucru se întâmplă, voi trebuie să aveți practica de a spune: ”Mulțumesc, mulțumesc. Accept, accept, accept. Binecuvântări. Mulțumesc, mulțumesc. Accept, accept, accept”. Atunci acceptați. ”Accept, accept, accept”. Așa că acceptați totul sau nimic deoarece în acea frecvență nu există nici o diferențiere. Dacă ați spune ”Accept partea bună a acestei experiențe, dar nu accept partea negativă”, ei bine nu există nici o parte rea, deci imediat conștiința voastră a căzut în dimensiunea a treia sau a patra unde există polaritate.

Așa că odată ce cineva are această experiență, chiar trebuie să se predea. Trebuie să dați drumul întregii voastre gândiri trei-patru dimensionale. Trebuie să dați drumul polarității, trebuie să dați drumul gândirii de corect sau greșit – toate acele limitări cu care ați fost hrăniți în realitățile voastre trei-patru dimensionale.

SB: Însăși fericirea va face mai ușoară eliberarea.

Arcturienii: Fericirea vă oferă ceva în ce să săriți. Dar voi aveți de ales între a sări în ea sau să faceți un pas înapoi și să o analizați. Dacă săriți în ea, sunteți acolo. Când o analizați, sunteți afară din ea.

SB: Este interesant pentru că unele lucruri pe care le spuneți merg mult dincolo de stadiile celeste, chiar și cei care susțin că sunt Avatari. Godfrey John obișnuia să spună ”Totul se rezumă la înțelegerea radicală”. Nu cred că s-a referit la ”înțelegere” ca la ceea ce voi descrieți. Nu cred că se referea la o operațiune mentală. Probabil se referea la acceptare.

Arcturienii: Ei bine din acest motiv este important să vă eliberați  de toate dependențele față de sistemul lingvistic trei dimensional deoarece acesta pune etichete lucrurilor, iar etichetele au înțelesuri diferite pentru oameni diferiți ... iar asta nu este ceva care este diferit pentru nimeni. Și nici oamenii nu sunt diferiți. Când intrați în ”Acumuitatea” lui Unu, vă aflați în unitate cu întreaga viață. ”Înțelegerea” este un concept trei dimensional și înseamnă că dacă trebuie să înțelegeți –  înseamnă că nu înțelegeți. Adică este o polaritate. ”Da, înțeleg” – ”Nu, nu înțeleg”. Acceptarea este credință – credința în sentimentul fericirii.

Unii oameni au probleme atunci când au parte de acea fericire, deoarece atunci intervine acea voce interioară care spune ”Ah, nu o meriți”. Ei bine, binecuvântați acea voce interioară deoarece vă scoate afară din fericirea voastră și apoi vă întoarceți spre ea și spuneți: ”Bună voce interioară, cine ești tu? Cred că este nevoie să te vindec imediat.”

Așa că oricine ar fi – ”Ieși și vorbește cu mine sau dispari pentru totdeauna”.

SB: Să presupunem că am ajuns pe uscatul celei de-a cincea dimensiuni. Sper că am folosit o comparație adecvată. Nu acesta este finalul Ascensiunii, nu-i așa? Doar să ajungem în a cincea dimensiune – este mai mult decât doar asta, nu-i așa?

Arcturienii: Da, Ascensiunea este un proces multidimensional care continuă. Nu are un sfârșit.

SB: Vă aud, dar Ascensiunea pentru care ați venit cu toții aici să ne ajutați – așa înțeleg eu – un fel de concluzie, finalitatea acestei părți a operațiunii este o deschidere permanentă a inimii. Este Sahaja Samadhi. Am dreptate aici?

Arcturienii: Da, inima și mintea devin una. Mintea este o minte multidimensională, iar inima este pe deplin deschisă și a dezvăluit flacăra întreită a înțelepciunii, puterii și iubirii deoarece nu există separare. Mintea și inima voastră nu sunt separate. Mâna voastră stângă și mâna voastră dreaptă nu sunt separate. Nu există separare. Există unitate în Acum-ul lui Unu aici. Ne aflăm aici în Unitatea Acum-ului lui Unu.

SB: Da, ei bine aici pun din nou etichetele, dar încerc să înțeleg acest proces pentru a putea scrie despre el pentru ceilalți care, poate, nu-l înțeleg deloc. Ei abia se trezesc sau trec printr-un proces.

Arcturienii: Dă-ne voie să te întrerupem pentru un moment.
SB: Vă rog.

Arcturienii: Întrebările sunt minunate deoarece vorbești cu mulți oameni și ești conștient de tipurile de întrebări pe care oamenii doresc să le pună. Suntem mai mult decât bucuroși să răspundem la ele. Cu toate acestea, odată intrați în acel ”acum”, atâta timp cât acel ”acum” poate fi experimentat în timp ce încă dețineți o formă fizică, există această deschidere a portalului. Și odată ce noi, Galacticii, Maeștrii Ascensionați, Tărâmul Angelic vedem acel portal larg deschis, turnăm prin acel portal cât de multă informație putem.
Apoi persoana revine și spune ”Cum voi scrie vreodată toate acestea?”

SB: Aveți o invitație permanentă la mine. Asta-i sigur. Ni s-a spus că va fi un eveniment numit Ascensiune și că Galacticii și Angelicii vor fi pregătiți să ne întâmpine. Chiar așa este? Există un eveniment numit Ascensiune? Sau este un proces gradual care se petrece la nesfârșit?

Arcturienii: Acum, ceea ce-ți vom spune îți va aduce puțină confuzie, dar îți vom spune oricum. Din perspectiva trei dimensională există o descriere despre cum un om trei dimensional a spus că se va întâmpla pentru el deoarece el încă își menține sinele lui trei dimensional. Și dacă nu ar fi măcar puțin în conexiune cu sinele lui trei dimensional, nu ar fi stabilit acest proces secvențial despre cum este pentru toată lumea.

Din interiorul dimensiunii a treia există o libertate absolută pentru fiecare ca să experimenteze Ascensiunea exact în modul în care ei a ales să o experimenteze. Pentru că imediat ce se întoarce în acel stadiu cinci dimensional al măiestriei sale personale – odată ce trăiește cu adevărat în dimensiunea a cincea, și-a pus deoparte măiestria personală deoarece a intrat în tărâmul unității. Dar există acest punct de a sări de acolo. Așa că fiecare persoană își dobândește măiestria sa personală indiferent de modul în care o face și tot mai mulți își împărtășesc modul lor de măiestrie personală pentru ca fiecare om care rezonează cu acel tip al personalității, frecvenței, culturii, genului, educației să poată spune: ”Wow, pot face asta. O simt foarte bună pentru mine. Cred că pot face asta. Nu am putut face ce a spus acea persoană sau cealaltă dar cred că o pot face așa cum spune această persoană.”

Așa că acele ființe care își împărtășesc procesul lor îi adună pe cei asemeni lor. Iar unitatea este absolut vitală pentru ascensiunea unei planete.

De obicei este așa cum ai spus – ești o persoană obișnuită care trece printr-o experiență a ascensiunii și apoi ”bang” revii la persoana obișnuită. Ești o persoană obișnuită apoi, dintr-o dată o ființă ascensionată și imediat revii la persoana obișnuită. În regulă, dar de ce – de ce mergi înainte și înapoi? Motivul este că nu ați venit aici pentru a ascensiona voi. Voi sunteți deja ființe multidimensionale. Deja sunteți ascensionați. Ați venit pentru a ascensiona planeta. Trebuie să vă amintiți cum ați făcut asta pentru a o putea împărtăși cu ceilalți pentru ca și ei să-și amintească cum s-o facă.

Așa că voi, nu mai este vorba de ”voi”, o persoană, sunteți voi și 2, 4, 8, 10, 15, 1000, 4000, 10000 de alți oameni care deschideți acest portal masiv. Vedeți diferența între o persoană care spune ”Oh bine, voi Ascensiona acum”?

SB: Da și poate fi jenant uneori deoarece am prieteni în jurul meu care accelerează înainte și au parte de experiențe minunate și apoi spun – haide, haide. Trebuie să spun nu. Misiunea mea este să merg înainte în mod constant cu toți ceilalți și apoi să scriu despre asta.

Arcturienii: Absolut. La fel este și pentru Suzille. Sunt anumite meditații pe care ea nu le face deoarece știe că dacă le-ar face, cel mai probabil, s-ar duce în corpul ei de lumină. Așa că alege să nu le facă deoarece nu este ”acum-ul” ei. Nu și-a terminat încă misiunea. Și nici tu.
SB: Dacă nu am fi vorbit în domeniul  Ascensiunii și vorbi oamenilor aflați în mișcarea de evoluție, ei ar fi arătat faptul că, corpurile noastre fizice au benzi de tensiune musculară care ne rețin și restricționează conștientizarea. De exemplu, când tensiunea musculară crește, gradul de conștientizare scade. Corpul fizic are un mare impact asupra noastră. Mă întreb dacă ne puteți vorbi puțin despre ascest impact?

Arcturienii: Vă vom vorbi sub forma unei alegorii. Pe navele noastre stelare... navele noastre stelare sunt ființe vii... noi suntem ființe vii. Noi nu suntem separați de navele noastre stelare și navele noastre nu sunt separate de noi. Aceia dintre voi care încă sunt în iluzia că sunt individuali aveți propria voastră navă stelară, care este corpul vostru fizic. Așa cum este nevoie ca noi  în mod constant să ne întreținem, să avem grijă și să ne iubim necondiționat nava noastră stelară astfel încât să putem călători prin galaxie, și voi trebuie ca, în mod constant, să vă întrețineți, să rămâneți în aliniere, să ascultați și să aveți grijă de nava voastră stelară personală, corpul fizic pentru a putea realiza călătoria voastră de debut afară în galaxie.

Acum, unul dintre lucrurile care apar este faptul că trupul vostru fizic este un animal. Animalele știu ce au nevoie. Dacă aveți un câine, câinele știe când îi este foame. Un câine știe când are nevoie de apă. Dacă sunteți fericiți, câinele va ști acest lucru. Dacă sunteți triști, câinele va ști. Deci corpul vostru fizic este un minunat sistem de informare. Dar, la fel ca toate sistemele de informare, trebuie să le mențineți calibrate. Dacă calculatorul vostru nu ar fi calibrat, dacă nu ați fi calibrați la internet, nu ați avea internet. Trebuie să vă calibrați conștiința cu corpul vostru fizic. Corpul vostru fizic vă oferă multe informații despre Ascensiune.

Corpul vostru fizic va spune în primul rând: ”dacă mănânci această mâncare îți vom arăta cum va răspunde Corpul tău de Lumină”. Suzille este la începutul unei diete complet noi deoarece corpul ei nu mai permitea anumite alimente.

Apoi corpul va spune: ”Trebuie să treci această energie prin mine dacă vrei să fiu un înalt corp funcțional”. Așa că trebuie să faci yoga sau exercițiile tale sau acupunctura sau să mergi la masaj. Astfel, corpul vostru devine ființa vie care îți spune cum să vă transmutați fizicalitatea într-o frecvență mai înaltă. Înțelegi ce spunem?

SB: Da, eu înțeleg. Va trebui să trec la subiectul legat de abundență dacă sunteți de acord.

Arcturienii: E în regulă. Este un subiect foarte trei dimensional.

SB: Da. Ați menționat în Martie 2013 că sosirea abundenței era o chestiune de frecvență și vibrație. Ne puteți vorbi puțin despre ce s-a întâmplat cu frecvența noastră începând din 2013 în și care este impactul acestei schimbări legat de modul de abordare al abundenței?

Arcturienii: Ceea ce s-a întâmplat este că Lumina a devenit mai strălucitoare, iar întunericul mai întunecat deoarece separarea lumilor a început.

SB: Wow! De ce să nu vorbim despre separarea lumilor data viitoare când ne întâlnim deoarece acesta este un subiect care este în sine însuși fascinant? Vă rog, continuați.

Arcturienii: Prin urmare, abundența trei dimensională este măsurată sub formă de bani, de prosperitate financiară. Acest lucru este ceva relativ dacă vă uitați la întreaga vârstă a lui Gaia, un concept relativ nou care a fost adus chiar de oamenii care controlează banii – Illuminati. Odată vă considerați a fi în abundență dacă aveați o fermă sănătoasă și copii sănătoși și vecini buni și oamenii se adunau, iar aceia care aveau culturi de cereale își împărtășeau roadele lor, la fel cum oamenii care aveau animale împărtășeau cu alții carnea. Toți lucrau împreună ca o singură persoană, la fel ca pe Noul Pământ. Nimeni nu avea portmoneu. Ei nu aveau bani. Poate că aveați ceva bani ascunși sub saltea, dar nu cheltuiați bani. Împărtășeați unii cu alții.

Dar apoi au sosit Iluminati cu televizorul și au început să le spună tuturor că trebuiau să cumpere asta, trebuiau să cumpere ailaltă și că erai un om bun dacă aveai suficienți bani ca să cumperi asta. Apoi totul a început să fie legat de a avea banii pe care îi doreați, deși înainte primeați ce doreați prin muncă și camaraderie. Bineînțeles că a fost așa înainte de apariția televiziunii, dar adevărata dominație a banilor asupra spiritualității a început prin reclamele difuzate la televizor.

SB: Nu cu reclamele din reviste? Presupun că nu în asemenea măsură.

Arcturienii: Nu, nu. Puteai da pagina și să nu te uiți la reclamă, dar la televizor reclamele erau prezente și trebuia să te uiți la toate reclamele înainte de ate putea întoarce la emisiunea pe care o urmăreai.

SB: Interesant. Nu știu cum putem discuta despre asta fără să luăm în discuție separarea lumilor. Poate că ar trebui să lăsăm acest subiect pentru data viitoare.

Arcturienii: Abundența este o stare de conștiință. Când cineva intră în starea de conștiință a lui ”Eu Sunt” o persoană abundentă și atunci când cineva spune ”Recunoștință pentru ceea ce am” va duplica la infinit ceea ce are. Ei au abilitatea de a o primi cu bucurie în realitatea lor. Mulți oameni dobândesc o grămadă bani și îi folosesc de parcă nici nu ar exista. Oamenii iubesc banii, oamenii urăsc banii dar banii sunt doar un mijloc de schimb de energie. Mai demult, în America de Sud era atât de mult aur încât nu însemna nimic. Era doar o altă piatră aurie. Așa că incașii realizau tapiserii bogat ornamentate și acestea au fost banii lor. Banii erau ceva greu de obținut și din acest motiv aveau valoare așa că puteați face schimburi cu ei. Este greu să obțineți lucruri de valoare așa că puteați obține altceva ce vroiați. Pe măsură ce transmutați în conștiința voastră cinci dimensională, abilitatea voastră de a vă creea propria voastră realitate se expansionează foarte mult și ceea ce aveți nevoie vine spre voi. Câteodată vine spre voi atunci când aveți banii de a cumpăra. Dar adeseori vin spre voi pentru că acesta este ”acum-ul” vostru și sunteți în stare să acceptați.

SB: Știu că eu am o înclinație de călugăr, așa că am mult de muncit în această privință deoarece am acest gând inconștient că non-atașamentul este o binecuvântare și este foarte greu pentru mine să intru în subiecte cum ar fi creativitatea sau abundența așa cum ați descris voi.

Arcturienii: Ei bine, fiecare își are propria sa cale pe care și-a ales-o pentru a fi reprezentativă ... în acea încarnare. Și pe măsură ce devenim cu toții – noi toți însemnând toți cei care poartă vehicule fizice în acest ”Acum” – pe măsură ce noi toți ne trezim tot mai mult, puterile creativității noastre încep să crească, ingeniozitatea noastră începe să crească, inteligența noastră crește, creativitatea noastră crește deoarece noi intrăm în dimensiunea a cincea acolo unde gândurile sunt manifestate. Prin urmare, dacă aveți un gând negativ, acesta se manifestă și vă aruncă imediat afară din dimensiunea a cincea.

SB: Va fi o experiență interesantă – să vedem cum gândurile noastre se manifestă.

Arcturienii: Toți Maeștrii Ascensionați au trecut prin perioade lungi în care au trebuit să învețe stăpânirea propriilor lor gânduri. Dacă cineva nu-și poate stăpâni gândurile, nu poate realiza Ascensiunea deoarece gândurile sale sunt: ceea ce crezi este ceea ce manifești. Asta este ceea ce este această planetă. Și dacă vă gândiți la ceva negativ, îl veți manifesta. Dacă aveți o conștiință cinci dimensională sau o conștiință mai înalt dimensională, veți manifesta mai repede. Așa că ceea ce gândiți, este ceea ce manifestați.

SB: Asta e interesant. Aveți câteva cuvinte de final înainte să încheiem programul de astăzi?

Arcturienii: Cuvintele noastre de final sunt să vă iubiți necondiționat pe voi înșivă, să vă respectați pe voi înșivă necondiționat și să știți că atâta timp cât vă iubiți și vă respectați pe voi înșivă, vă împliniți misiunea deoarece misiunea voastră este plină de iubire necondiționată, respect necondiționat și abilitatea de a vă transmuta realitatea cu Focul Violet.

SB: Minunat! Vă mulțumesc foarte mult, suntem foarte bucuroși că sunteți aici cu noi și că veți reveni din nou peste 2 săptămâni, lucru pe care chiar îl aștept cu nerăbdare.

Sue Lie: Minunat și eu de abia aștept să ne revedem.




Traducere Nora Trifan și Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.