Un aspect al importanței încrederii în sine și a asumării responsabilității pentru cine suntem

Din ciclul De ale mele

Un aspect pe care l-am întâlnit foarte des în ultima vreme este dorința oamenilor de a afla cine sunt și mai ales, cine au fost în viețile lor anterioare. Doresc să afle, dar în același timp se tem de ceea ce ar putea să afle. Se tem că ar fi putut fi ”tipul cel rău”/criminalul în timp ce ei se străduiesc din răsputeri să fie ”tipul cel bun”/eroul salvator din poveste.

Astfel, ei își blochează singuri acele amintiri chiar dacă ele abia așteaptă să fie ridicată cortina. ”Vreau să aflu, dar în același timp mi-e frică să aflu că aș fi putut face mult rău altora.” Da, într-o lume care judecă și care împarte totul în bine și rău, este destul de dificil să-ți faci curaj și să zici ”Fie ce-o fi, vreau să știu. Sunt gata să o fac.”

Dar dacă nu faci acest pas, mesajul pe care îl transmiți este că nu ești pregătit să mergi mai departe; că nu ești pregătit să-ți integrezi toate aspectele sinelui tău și să dai drumul judecății și fricii. Pe scurt, că dualitatea mai are putere asupra ta. Și, interesant este că nu te temi de ceea ce ar putea spune alții, deoarece nici măcar nu este nevoie ca alt cineva să afle, ci te temi de propria ta judecată, de rușinea și de vina pe care ai putea-o simți.

Cu aceste sentimente de o vibrație atât de joasă, cum crezi că vei putea să intri într-o stare de conștiință mai înaltă? Cum vei putea să accesezi o stare de conștiință suficient de înaltă ca să te poți bucura de întâlnirea cu sinele tale mai înalt dimensionale? Aceste sentimente sunt cea mai sigură ancoră a ta în dimensiunea a treia.

Oamenii, atunci când se judecă, au impresia că toată lumea îi arată cu degetul înfierându-i pentru ”greșelile” lor. De cele mai multe ori ”lumea” nici măcar habar nu are despre ceea ce este în mintea ta, dar dacă mintea ta îți spune că toată lumea știe ”oroarea”, ”greșeala”, ”rușinea”, etc. de care te faci vinovat, atunci aceasta este realitatea ta.

Pentru a te elibera de sub tirania minții este nevoie să lucrezi mult cu tine, sau mai bine spus suficient de mult, ca să te poți ierta pentru orice acte blamabile pe care mintea îți poate spune că le-ai fi făcut. Să îți asumi răspunderea pentru oricare dintre aceste fapte știind că acele fapte, oricare ar fi fost ele, au fost făcute dintr-o stare de conștiință care rezona cu acele fapte.

Un alt aspect important este faptul că atunci când începe judecarea, omul pornește din actuala sa stare de conștiință fără să se gândească că în momente diferite ale evoluției pe Pământ noi am avut instrumente diferite cu care am lucrat, și aici este vorba despre capacitatea mentală, emoțională și energetică de care dispuneam în respectivul moment.

Tindem să uităm că atunci când corpul fizic a început să fie format s-au făcut multe, foarte multe încercări deoarece nu exista un tipar pentru așa ceva. Primii care au început această muncă titanică, din câte știm noi acum, au fost Lemurienii. Ei au predat ștafeta Atlanților atunci când civilizația lor s-a prăbușit.

Noi ne privim acum corpul și zicem ”Ce mare scofală, corpul nostru așa a fost dintotdeauna.” Chiar așa să fie? Gândiți-vă că un astfel de ”produs” – corpul uman – a trecut prin multe încercări și teste. Nu mai departe de sistemul chakrelor, meridianele energetice din corpul uman care au trebuit a fi create înaintea creării corpului fizic și care era necesar să se conecteze între ele și să funcționeze într-o rezonanță atât de joasă cum este dimensiunea a treia.

Astăzi spunem papagalicește că ”orice dezechilibru din corpul energetic dacă nu este corectat se manifestă în corpul fizic ca și boală” sau spunem că ”în spatele fiecărei boli fizice stă o cauză energetică” dar nu sesizăm ordinea în care acest vehicul pământesc a început să fie creat: mai întâi energetic și abia apoi fizic.

Pentru ca un corp fizic funcțional să poată fi creat au fost necesare nenumărate încarnări. Dar aceasta era doar forma la care au fost necesare multe ajustări pentru ca energetic ansamblul corp să fie funcțional. Ce să mai vorbim de mental sau emoțional?

Știm din scrieri și din mesajele care ne-au fost transmise că Lemuria a dispărut din cauza a prea mult emoțional și prea puțin mental în alcătuirea lor ca ființe în formă. Ca formă fizică, ei au fost un prototip care și-a demonstrat slăbiciunile.

Aceste neajunsuri s-au dorit a fi corectate în perioada Atlantidei. În Atlantida emoționalul nu prezenta relevanță deoarece aveau ca model de neurmat modelul lemurian. Chakrele care făceau legătura cu Pământul nu erau dezvoltate pentru că ei nu urmăreau conexiunea cu Pământul. Singurul lucru care conta era îndeplinirea misiunii. Rezultatul obținut.

În perioada Avalonului, cunoscută și ca perioada magiei pe Pământ, lucrurile au început să se schimbe și au început să apară sentimentele și emoțiile umane cum ar fi iubirea, de exemplu. Aceasta a fost ultima perioadă în care omenirea și-a mai păstrat legătura cu întreaga viață de pe Pământ, cu magia unității vieții.

Apoi a venit Isus care a adus cu adevărat Iubirea pe Pământ care ne-a deschis chakra inimii și astfel am putut experimenta ce înseamnă să iubim din toată inima noastră. Atunci am fost copleșiți de foarte multe sentimente deoarece ne mai aduceam aminte de unele dintre încarnările trecute, mai ales de cele din Avalon.

Ceea ce Isus ne-a adus a fost experimentarea sentimentului divin și a încrederii fără să vedem sau să știm. Aceasta este marea provocare și în ziua de astăzi pentru majoritatea oamenilor. Acesta este motivul pentru care îndoiala are o atât de mare putere în zădărnicirea eforturilor multor căutători sinceri ai adevărului.

Ținând cont de cele de mai sus, și de faptul că este vorba de ere întregi în care forma umană a fost perfecționată, cum putem ca dintr-un model de formă umană perfecționată să judecăm acțiunile noastre din perioada în care aveam la dispoziție o formă umană în curs de perfecționare? Cum putem acum, când avem un mental și un emoțional cât de cât echilibrate să judecăm ceea ce am făcut, sau nu, dintr-o formă în curs de prelucrare?

Tindem să uităm toate aceste lucruri și să ne judecăm/acuzăm din greu pentru ceea ce ni se pare că ni s-ar putea spune că am fi făcut de către cei interesați să mențină vina, rușinea, culpa și victimizarea în noi, pe scurt cei Putere Asupra Altora. Iar acest lucru le ușurează teribil de mult munca de a ne supune propriilor lor interese făcându-ne să uităm că ei nici măcar habar nu au ce este aceea o emoție.

Este necesar să înțelegem că am parcurs anumite etape care au fost necesare dezvoltării ființei umane ca formă complet funcțională și că noi am fost cobaii în timp ce am fost și savanții care lucrau la acest proiect. A sosit momentul să vedem toate aceste lucruri și să dăm drumul oricărei judecăți pe care am putea-o avea față de noi înșine.

Este ”păcat” să ratăm șansa unei evoluții surprinzătoare mai departe din cauza unor himere care ne sunt inoculate prin tot felul de îndoctrinări, spălări pe creier și minciuni prefabricate. A sosit momentul să ne ridicăm și să spunem:

”Acesta/aceasta SUNT EU și îmi asum toate lecțiile pe care le-am primit și le-am oferit la rândul meu. Acestea sunt experiențele care m-au adus în acest punct al existenței mele ca ființă umană, ca suflet întrupat într-o ființă umană, și sunt recunoscător/recunoscătoare pentru toată această minunată călătorie care ACUM se apropie de încheierea ei. Sunt pregătit/pregătită să iau în mine toate aceste experiențe minunate și să le binecuvântez pentru darul lor. Sunt pregătit/pregătită să merg mai departe. Și așa este!”

Nimeni, absolut nimeni, înafara celor care au interesul, nu vă arată cu degetul, toți cei care vă iubesc vă așteaptă cu brațele larg deschise, cu inimile pline de iubire, onorare și recunoștință. Și asta este ceea ce contează. Este singurul lucru care contează. Nu priviți în urmă, priviți înainte!

El’Achai!

Monica Poka