marți, 21 iunie 2016

Ce va deveni viața voastră? – Consiliul


Prin Ronald Head

Ne întoarcem din nou la un subiect despre care am mai vorbit. Și din nou, datorită ridicării conștiinței voastre și a abilității de a urmări linia noastră de gândire, îl vom aborda dintr-o perspectivă tangențial ușor diferită.

Una dintre temele constante ale celor care primesc mesajele noastre și le dau mai departe este cea a punctării pe și încercarea de a completa înțelegerea voastră a Totului. Acum aceasta este o sarcină imposibil de realizat, dar una care este întotdeauna interesantă și fructuos de explorat. Ne vom uita astăzi la Totul din punctul de vedere al înțelegerii lui ca și conștientizare, care este doar un aspect al acestuia, dar unul important. Acest lucru este important pentru că îi va ajuta pe mulți să înțeleagă mult mai multe.

Acum, Sursa, sau Totul, poate fi gândită ca un câmp de conștiință. Până și oamenii voștri de știință încep să vadă astăzi acest lucru. Ei postulează acum că tot ceea ce există este conștiință și informație. Sunt numai cu câteva mii de ani în urmă, dar cel puțin s-au prins.

Unul dintre atributele conștiinței poate fi conștientizarea. Dacă există conștientizare, atunci trebuie să existe ceva de care să fii conștient. Acum puneți-vă mental în locul Totului. De ce veți fi conștienți? La urma urmei, dacă voi sunteți Totul, atunci nu există nimic altceva. Deci, dacă ați decis să fiți conștienți, atunci trebuie să fiți conștienți de Sine. Vedeți? Și dacă voi creați gânduri și idei – și credeți-ne, o faceți – atunci există un număr infinit de lucruri de care să fiți conștienți. Și toate acele lucruri sunt Voi, pentru că Voi sunteți toate acele lucruri.

Și pentru că toate acele lucruri sunt Voi, făcute din chestiile voastre, ele sunt toate conștiință și, într-o măsură sau alta, toate sunt conștiente. Încercați doar să acceptați acest lucru. Pe măsură ce deveniți din ce în ce mai conștienți de voi înșivă, veți descoperi că acest lucru este adevărat.

În esență, toată conștientizarea știe că se află în câmp. Ea este conștientă de câmp. Ea simte câmpul. Dar există unele părți ale acestei conștiințe cărora li s-a făcut frică să fie conștiente de acest lucru. Aceste părți au devenit condiționate să creadă că ele sunt nedemne, dintr-un motiv sau altul, să facă parte din câmp. Ele au fost separate. Ele nu sunt cu adevărat separate. Ele doar își permit lor însele să creadă că sunt și, prin urmare, nu mai sunt conștiente de adevărul a cine sunt ele.

Unele dintre ele au fost învățate că pot reveni la această conștientizare, dar că acest lucru trebuie dobândit printr-o metodă sau alta. Trebuie să se străduiască din răsputeri. Unele au crezut că acest lucru nu poate fi dobândit decât numai într-un mare număr de vieți. Dar haideți să ne uităm la ceea ce separă cu adevărat o stare de conștientizare de o alta.

Nu contează cum vă uitați la ea, nu contează ce explicație implicată alegeți, tot ceea ce separă o stare de conștientizare de o alta este un gând, o credință, o simțire.

Persoana la care voi vă referiți ca Buddha a trecut prin mulți ani de învățare și de luptă. Și-a atins epifania atunci când în cele din urmă s-a așezat, s-a relaxat și a permis ca aceasta să aibă loc. Credințele voastre vestice se bazează pe cuvintele și acțiunile cuiva care a demonstrat adevărul a ceea ce noi spunem din nou și din nou. Cel mai important mesaj al său a fost ”Puteți face acest lucru.” Luați în considerare faptul că poate ”Eu sunt Calea” ar fi putut fi tradus ”Lăsați-mă să vă arăt cum. Doar credeți ceea ce vă spun și vă arăt. Tot ceea ce eu am făcut, puteți face și voi, și mai mult de atât.” El a spus acest lucru. Nu-i așa?

Unii oameni au ales să creadă că multe lucruri scrise trebuie crezute ad literram și că altele trebuie să fie precedate de cuvintele ”Da, dar ceea ce a însemnat cu adevărat era ...” Așa că noi vă spunem doar ”încercați acest lucru”.


Ce va deveni viața voastră dacă faceți această schimbare în gândirea voastră și în simțirea că voi sunteți una cu Creatorul vostru? Ce ar fi dacă ați căuta zilnic acea simțire a unimii? Dacă știți că aceste lucruri sunt adevărate cum veți reacționa la la tot ceea ce vă înconjoară? Dați-i drumul. După cum am mai spus înainte, uimiți-vă pe voi înșivă. A sosit timpul. 

link catre articolul original

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.