joi, 5 ianuarie 2017

Posibile Faze ale Ascensiunii


Arcturienii prin Suzanne Lie

Vă rugăm să rețineți că aceste faze se suprapun în ceea ce voi percepeți drept ”timp”. Prin urmare, nu toată lumea va trece prin fiecare ciclu al acestui proces, iar unii dintre voi vor trece prin proces într-o ordine diferită. Ceea ce noi vă prezentăm este o ”posibilă Cale a Ascensiunii”. Deoarece Gaia este o planetă a liberului arbitru, voi toți vă puteți folosi liberul arbitru pentru a vă crea propria versiune a Căii voastre de Ascensiune. Așa că vă prezentăm Calea Ascensiunii de mai jos ca pe o ”realitate posibilă”.

Oricare dintre voi de pe planeta lui Gaia poate intra în fluxul acestei ”căi”. Mulți o vor face, și mulți nu. Fiecare dintre voi, chiar și cei pierduți în întuneric și în puterea asupra altora, este chemat. Cu toate acestea, frecvența conștiinței voastre este cea care dictează dacă veți recunoaște, auzi, vedea și/sau accepta această chemare.

Acest mesaj înseamnă că fiecare dintre voi poate ascensiona acum? Răspunsul este că toți ar putea ascensiona în momentul în care și-au dus la bun sfârșit ”motivul întrupării” și și-au încheiat experiența de ”a-și lua un vehicul pământesc pentru a o ajuta pe Gaia în ascensiunea Ei planetară”.

Cei care caută ascensiunea personală pentru că ”vor să plece de pe planetă” nu vor ascensiona pentru că au uitat că ei au ales să vină pe Gaia pentru a ajuta la ascensiunea planetară. Că ei au ales să-și expansioneze SINELE Multidimensional în jos, în frecvența dimensiunii a treia.

Ca o componentă a alegerii voastre de a vă lua un vehicul pământesc în acest ACUM, voi ați trecut printr-o ”revedere a vieților” în care ați văzut, și adeseori ați și vizitat, TOATE încarnările voastre trecute, prezente și viitoare. Vă rugăm să vă amintiți că din perspectiva voastră cinci dimensională și dincolo de ea, voi sunteți liberi de timp și spațiu. Astfel, vă puteți observa toate încarnările trei dimensionale pe care le-ați avut, le veți avea și le aveți ACUM.

Când observați și studiați încarnările pe care vi le-ați luat deja pe Gaia, vi se cere să adunați tot ceea ce ați învățat în multele voastre vizite pe Pământul 3D. Apoi sunteți chemați să determinați ce ați învățat, ce nu ați învățat și ceea ce doriți să învățați în următoarea voastră încarnare sau în timpului procesului de ascensiune.

Sunt mulți dintre voi care nu mai au nevoie să ”învețe” luându-și o încarnare fizică, dar ați dorit să vă luați un vehicul pământesc pentru a o ”ajuta pe Gaia” în ascensiunea Ei Planetară. De fapt, sunt mulți Maeștri Ascensionați, lideri Kumara, Îngeri și ființe mai înalt dimensionale de pe alte planete și din alte sisteme solare care au ales să-și ia un vehicul pământesc pentru a o ajuta pe Gaia cu Ascensiunea Ei Planetară.

Toate aceste Ființe Mai Înalt Dimensionale sunt onorate să ajute curajoasa planetă cunoscută ca și Gaia. Gaia și-a asumat marea provocare de a fi o ”planetă polarizată în timp/spațiu” și o planetă a ”liberului arbitru” astfel încât oamenii Ei să poată învăța prin procesul cauzei și efectului.

Cu alte cuvinte, una dintre cele mai mari lecții de învățat pe Pământ este că Voi sunteți Cauza oricăror Efecte din viața voastră.

Gaia știa că să fii o planetă a liberului arbitru, bazată pe separarea individualității, ar putea fi foarte periculos. Cu toate acestea, Gaia o are pe draga Ei soră, planeta Venus, care să o ajute. Totuși, fratele ei Marte a avut multe probleme cu Cei Întunecați care i-au folosit planeta ca pe un format pentru ”puterea asupra altora”.

Cu toate acestea, odată ce Venus o ajută pe Gaia să ascensioneze, acel ”câmp de energie al ascensiunii” va fi împărtășit și cu Marte. Vă reamintim că toate planetele sunt ființe vii. Aceia dintre voi care vă expansionați conștiința în gama de frecvențe a celei de-a cincea dimensiuni și dincolo de ea, veți ȘTI acest fapt în inima și în mintea voastră.

Atunci când ”știți” în inima și în mintea voastră că Gaia este o ființă vie, voi nu mai sunteți limitați de iluziile ”științei” trei dimensionale. Această știință a fost sub comanda dură a Illuminaților de la căderea Atlantidei. Gaia a fost atât de rănită de căderea Lemuriei și apoi de căderea Atlantidei, încât și acum se află în recuperare.

Vă vorbim în acest fel pentru că acesta este ACUM-ul pentru ca ascendenții noștri să-și dea seama că planetele sunt ființe vii. Toate culturile ”primitive” și culturile care au ”trăit de pe urma pământului” au fost conștiente de acest fapt.

Din nefericire, pe măsură ce acești Illuminați au îndoctrinat omenirea, oamenii ”civilizați” au ajuns să creadă că planeta era un lucru de are ei se puteau folosi și să-l distrugă în orice fel ar fi dorit. Din fericire, din ce în ce mai mulți oameni își dau seama că Gaia este Planeta lor Mamă vie.

Înțelegerea faptului că planeta Pământ este o ființă vie vă expansionează conștiința suficient de mult ca să vă puteți împărtăși procesul de ascensiune personală cu ascensiunea planetară a lui Gaia. Acest câmp de energie al ascensiunii personale și planetare se bazează pe iubirea necondiționată pentru ÎNTREAGA viață.

Întreaga Viață include planeta Pământ și TOATE ființele ei de la cel mai înalt munte la cea mai mică insectă, precum și de la cei mai mari lideri la copiii nou-născuți. Întreaga viață de PE Pământ este un membru al corpului Pământ al lui Gaia. Gaia nu face priorități de tipul cine este mai evoluat sau cine este mai puțin evoluat.

Evoluția este o constantă pentru Gaia, care conține multe vârfuri precum și multe văi. De fapt, cu cât mai mult vă puteți expansiona conștiința în dimensiunile mai înalte ale realității, cu atât mai mult puteți experimenta și respecta cea mai mică insectă.

Cu această introducere destul de lungă, noi, Arcturienii, vă vom prezenta ”posibilele faze ale ascensiunii”. Spunem ”posibile faze” deoarece omenirea care evoluează în mod constant încalcă, dă la o parte și trece prin multele limitări pe care Cei Întunecați le-au creat.

Illuminații sunt destul de surprinși de tenacitatea și curajul omenirii moderne. Ei sunt foarte speriați și de Conștiința Unității omenirii. Conștiința Unității face ca ca gândurile pozitive, emoțiile, ideile și acțiunile să progreseze logaritmic.

În loc ca puterea interioară care este destinată lui Gaia să se expansioneze de la1 persoană la 2 persoane, la 3 persoane, această putere interioară se expansionează de la 1 persoană la 2 persoane, la 4 persoane, la 8 persoane, la 16 persoane etc., etc. Cu toate acestea, așa ca și la orice ”urcare a dealului”, ascensiunea este cea mai dificilă la începutul procesului.

Apoi, pe măsură ce vă atașați de traseu, plante, animale, pământ, cer, nori, insecte, voi nu mai ”faceți o călătorie”. Mai degrabă, voi ”SUNTEȚI călătoria”. Ori de câte ori vă atașați profund conștiința la ACUM-ul oricărei persoane, loc, situații, dorințe și/sau lucru, conștiința voastră se expansionează în ”Sistemul vostru de Operare Cinci Dimensional”.

Dimensiunea a cincea vă activează evoluția aflată în desfășurare într-un sistem de operare de viață total nou. Pe măsură ce gândurile și emoțiile voastre zilnice, lumești chiar, încep să rezoneze la cinci dimensionalul AICI și ACUM, numeroasele întârzieri și probleme cu ”timpul” ies din ”spațiul” procesării voastre mentale și emoționale.

Această transmutare în procesarea cinci dimensională a realității poate fi dificilă pentru ”cei care trec primii” prin ea, deoarece voi veți trece peste legile 3D ale timpului și spațiului. Percepțiile voastre asupra realității nu vor mai fi ghidate de timp și spațiu.

Mai degrabă, percepțiile voastre vor fi ghidate de viteza de frecvență a AICI-ului și ACUM-ului Sinelui vostru Mai Înalt care privește în jos în frecvență și prin haosul schimbării lui Gaia.

Prin urmare, s-ar putea să simțiți de multe ori ”simptomele ascensiunii” sau de a fi ” neîmpământați”. Sau s-ar putea să percepeți realitatea într-un mod pe care alții nu-l pot înțelege. De obicei, motivul acestor simptome este că VOI ați petrecut:
Mulți ani de Studiu
Mulți ani de Serviciu pentru alții
Mulți ani de Serviciu pentru Gaia
Mulți ani de înfruntare a propriului vostru întuneric
Mulți ani pentru eliberarea dorinței voastre de ”doar să ieșiți de aici”
Mulți ani în care ați comunicat cu lumina
Mulți ani în care ați documentat și v-ați împărtășit experiențele multidimensionale
Mulți ani de inițieri în transmutare și iubirea necondiționată a voastră înșivă și a altora
Mulți ani în care v-ați conectat și ați comunicat cu SINELE vostru Mai Înalt
Mulți ani în care ați împărtășit aceste experiențe cu alții
Mulți ani în care ați fost un lider și i-ați învățat pe alții

Cea mai mare provocare a voastră este că ”noaptea este cea mai întunecată înainte de revărsatul zorilor”.
Apoi există o inițiere finală în care veți fi chemați să:
      Vă iubiți necondiționat pe voi înșivă
              Vă iertați necondiționat pe voi înșivă
                      Vă acceptați necondiționat pe voi înșivă

Apoi, veți fi chemați să Iubiți, Iertați și Acceptați Necondiționat întreaga viață, inclusiv pe dușmanii voștri și pe membrii grupului ”putere asupra altora”. Dacă vă uitați în viețile TUTUROR Maeștrilor Ascensionați, veți vedea că ei au luat o versiune a acestei Căi în care a fost nevoie să se Iubească, Ierte și Accepte pe ei înșiși și pe alții NECONDIȚIONAT.

Unii ”oameni moderni” ar putea crede că datorită faptului că s-au încarnat într-o lume modernă, ei nu mai trebuie să urmeze Calea Ascensiunii arătată de către toți Maeștrii Ascensionați ai trecutului. Maeștrii Ascensionați ai ”trecutului” vostru au urmat o versiune a acestei Căi de Ascensiune potrivit timpului lor și culturii în care și-au luat acea întrupare.

Același lucru se întâmplă și în acest ACUM, dar culturi diferite percep în mod diferit realitatea. Prin urmare, ei vor percepe Ascensiunea într-un mod ușor diferit. Dar în toate culturile, multe dintre regulile trecutului vor trebui ACUM actualizate pentru a se potrivi cu situația unică a Ascensiunii Planetare.

Lumea s-a schimbat enorm de mult în ultimii 2000 de ani. Multe realități posibile ale ascensiunii planetare au venit și au plecat. Numai puțini oameni ar fi putut recunoaște aceste realități posibile dar și mai puțini dintre ei ar fi putut urma acea cale a ascensiunii. Dar acum, este ceva foarte diferit!

Din ce în ce mai mulți membrii ai omenirii sunt în stare să se întoarcă la ”credința primitivă” că oamenii și planeta sunt UNA. Din ce în ce mai mulți oameni își amintesc că ei sunt o Ființă Multidimensională care rezonează la dimensiunea a cincea și mult dincolo de ea.

Prin urmare, din ce în ce mai mulți oameni își amintesc că Pământul lui Gaia este o ființă Multidimensională, vie, care rezonează la dimensiunea a cincea și mult dincolo de ea. Prin urmare, noi vă spunem ”VOI, Oameni și Planetă, NU SUNTEȚI SINGURI.”

Membrii mai înalt dimensionali ai SINELUI vostru Multidimensional sunt aici ca să vă ajute ȘI expresia mai înalt dimensională a SINELUI Planetar al lui Gaia este aici să o ajute pe Ea.

Așa cum sinele planetar al lui Gaia există în dimensiunea a cincea și dincolo de ea, și sinele vostru uman există în dimensiunea a cincea și dincolo de ea. Această informație străveche v-a fost ascunsă de către forțele întunericului, care NU vor fi în stare să ascensioneze în dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

Acești umanoizi, deoarece ei într-adevăr nu sunt oameni, știu că ”puterea lor asupra altora” și ”serviciul pentru sine” nu le va permite să ascensioneze într-un corp de lumină cinci dimensional. Ei sunt conștienți și de faptul că dacă nu au un corp de lumină cinci dimensional, nu pot să-și atașeze esența la Pământul cinci dimensional.  

Frecvența joasă a minții, inimii și corpului lor NU le va da voie nici măcar să perceapă Pământul cinci dimensional, cu atât mai puțin să fie în stare să se unească cu Ea. Cele mai multe dintre aceste ființe ”serviciu pentru sine” au avut ”control asupra altora” în toate, sau majoritatea, încarnărilor lor. Prin urmare, ele nu vor fi în stare să se schimbe în iminentul ACUM al ascensiunii.

Ele au ”picat” Clasa 3D a Planetei Pământ. De fapt, ele au picat și Clasa 4D a Planetei Pământ. Prin urmare, ele nu vor fi în stare să treacă în Clasa 5D a Planetei Pământ. Se vor regăsi, în schimb, în cea mai joasă frecvență a dimensiunii patru de jos a Pământului.

Totuși, și acea ”realitate” se va închide curând. Așa că, dacă ele nu-și ridică conștiința în cel puțin Clasa 4D a Planetei Pământ, care va rămâne deschisă pentru o perioadă limitată de timp, ele se vor regăsi în Planul Astral de Jos al celei de-a patra dimensiuni.

 Această Clasă 4D va fi deschisă doar pentru o perioadă limitată de timp pentru că ”experimentarea dimensiunii a patra” depinde de starea de conștiință  a cuiva. Prin urmare, cei care nu pot menține nici măcar o stare de conștiință patru dimensională, vor cădea în adâncurile ”Planului Astral de Jos”.

Planul Astral de Jos este ”ghena de gunoi” a lui Gaia. Deoarece Gaia este în proces de ascensiune, și Planul Ei Astral de Jos se va închide. Apoi, cei care încă mai rezonează la frecvența joasă a ”puterii asupra altora”, vor fi re-locați în ”ghena de gunoi” a unei alte planete. Mulți dintre membrii Illuminati au avut încarnări după încarnări fără să-și găsească propria lumină interioară.

Din fericire, mulți dintre copiii Illuminaților și-au expansionat suficient de mult conștiința pentru a trece în Clasa 4D a planetei Pământ. Unii dintre ei s-ar putea să fie în stare ca în cele din urmă să ascensioneze în Clasa 5D a planetei Pământ.

Unii dintre acești ”copii ai Illuminaților” au fost Suflete blânde și iubitoare care s-au oferit voluntar să vadă dacă nu ar putea să-i vindece pe Illuminati din interior. Nu au reușit să atingă acest țel, dar ei vor fi în stare să perceapă, și să se alăture, experienței de ascensiune pe care cea mai mare parte a familiei lor Illuminati o vor rata.

Dorim să vă reamintim că procesul de ascensiune NU este în aliniere cu timpul 3D. De obicei, Ascensiunea este un proces lent de de-conectare de la gândurile, emoțiile, percepțiile, experiențele și timpul trei și patru dimensional.

VOI, dragii noștri ascendenți, ”învățați din mers” cum să inițiați și să participați la procesul ascensiunii planetare. Unii dintre voi ați fost în măsură să participați la ascensiunea planetară a planetei Venus și veți fi chemați să vă amintiți acea experiență.

Alții ați participat la ascensiunea Lemuriei și Atlantidei. Vă cerem să mergeți înapoi în cea mai profundă memorie a voastră să vă amintiți și acele încarnări. Pe măsură ce vă amintiți aceste experiențe, vă rugăm să le împărtășiți cât mai larg posibil.

Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni își amintesc cum anumite zone ale Pământului au fost salvate de la distrugere prin ridicarea rezonanței lui Gaia în dimensiunea a cincea, omenirea va fi mai informată în ceea ce privește procesul de ascensiune.

În încheiere, vă amintim că multe ființe ascensionate trăiesc în Miezul lui Gaia. Din ce în ce mai mulți Maeștri Ascensionați, Kumara-și (cum ar fi Sanat Kumara), Îngeri și Extra-tereștri se alătură Lemurienilor și Atlanților ascensionați care-și păstrează în mod constant esența cinci dimensională conectată cu Miezul lui Gaia.

Acesta este motivul pentru care Miezul lui Gaia rezonează deja la dimensiunea a cincea. În același fel, corpul vostru umanoid deține cheia ascensiunii voastre în forța voastră Kundalini, (Șarpele Adormit din prima voastră chakră) care așteaptă fulgerarea voastră în ascensiune.

Sunteți pregătiți? Gaia este pregătită? Mergeți în interior pentru a găsi răspunsul vostru.

Binecuvântări de la Arcturieni.



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.