duminică, 19 aprilie 2020

Grupul Femeilor care Trezesc a Sosit


De Sophie Bashford

Există un Grup de Femei care ies acum în față ca o forță care trebuie luată în considerare.

Femeilor cărora li se cere să facă parte din această mișcare răspund unei chemări interioare de mulți ani. Ceea ce au în comun aceste femei este un îndemn profund să-i reamintească omenirii ceea ce a fost pierdut: angajamentul față de Mama Divină și toate Puterile Ei de vindecare, grație, compasiune, încredere, cunoaștere intuitivă și conștientizare bazată pe inimă.

Fiecare femeie va avea de jucat un rol unic în acest Plan, dar toate împărtășesc o temă comună cu privire la ceea ce trebuie să aducă în conștiința planetei noastre.

Puterea transformatoare a unei femei aflate în contact cu esența ei divină este ceva ce nu mai poate fi respins, negat sau refuzat. Femei din întreaga lume au ales să se nască aici în chiar această viață – să-și primejduiască din nou inimile – ca să aducă mult-necesara și urgenta vindecare unei planete aflate în criză.

Fiecare femeie care are acest contract sacru (să aducă codurile ei de vindecare înnăscute ale puterii feminine înapoi în deplina conștientizare pe Pământ) a trecut printr-un proces greu de îndurat deoarece ea se confruntă din nou cu profunda rezistență opusă Zeiței și la tot ceea ce Ea reprezintă.

Oh, da, această Femeie își dă seama timpuriu de propria sa ”re-trezire”.

Nu le place să fiu aici.

Puterea mea îi amenință.

Când am fost ultima dată aici, mi-am restrâns adevărul ca să nu atrag atenția asupra cine sunt eu cu adevărat. Am învățat rapid că energia mea sacră nu este de acceptat pe această planetă. Mi-am dat seama că ea îi face pe alții să se simtă în mod distinctiv inconfortabil: le reflectă înapoi prea mult adevăr, făcându-i să se privească în oglindă și le-au adus prea repede la suprafață Sinele lor Umbră.

Oh, da, această Femeie își amintește.

Am decis, recent în reîncarnările mele aici, că îmi voi reduce atât de mult puterile încât voi permite să fiu luată ca cuvenită, nerespectată, dezonorată și pusă la pământ de alții. Am decis că este prea înspăimântător să-i las pe alții să-mi vadă gloria și măreția, așa că, m-am ascuns în relații toxice, dezîmputernicitoare și chiar abuzive.

Oh, da, această Femeie își amintește – i-am dat voie corpului, inimii și Spiritului meu să fie violate și rușinate, pentru că doar așa nu amenințam status quo-ul. Am pretins că aș fi un ”nimeni” pentru ca toate acele suflete conduse de ego sau aflate într-o stare de inconștiență profundă din jurul meu să simtă că ele dețin controlul, că ele cunosc cu adevărat răspunsurile, că ele au într-adevăr toate soluțiile.

Oh, da, această Femeie își amintește, nu-i de mirare că n-am vrut să mă întorc aici.

Mari atrocități au avut loc aici împotriva Sufletului Feminin. Am fost recipientul principal al enormelor răniri îndreptate împotriva spiritului Zeiței. Am îndurat prea mult în mâinile oamenilor închiși, îngroziți, reci și cu inima închisă care erau profund amenințați de Lumina Atot-Văzătoare a Universului.

Înainte de reîncarnarea în această viață, toate femeile acestea au avut o conversație cu Marea Zeiță.

Ea le-a reamintit că Sufletele lor sunt cele mai puternice Suflete care există în Cosmos.

Le-a reamintit că fără Iubirea lor, fără Prezența lor Vindecătoare, fără Radianța și capacitatea lor de a Vedea prin Vălul Iluziilor – Pământul ar muri.

Femeia a protestat.

În conversația cu Marea Zeiță, fiecare Femeie a izbucnit într-un plâns necontrolat și tremurat până nu a mai putut vorbi.

Te rog, nu mă face să mă întorc acolo.

Nu în acest moment.

Nu când totul este atât de dens, atât de jos, atât de sucit, atât de înfricoșător.

Nu mă face să mă târăsc prin mâlul și mocirla unei omeniri atât de înrădăcinate în ego.

Numărul mare de chakre ale inimii închise este descurajant, Mare Mamă. Nu putem îndura din nou traumele la care psihicul nostru este supus. Vrem să stăm în stele, în Marile Temple Eterice, să ne odihnim pentru totdeauna în Lumină.

Suntem obosite.

Nu, a spus Marea Mamă, cu iubire și fermitate.

Nu, a spus Marea Zeiță, cu ochi de încredințare și devotament.

Nu, a vorbit Marea Universală Shakti, cu inima plină de încredere și promitere solemnă.

EU CRED ÎN VOI.

SUNTEȚI PUTERNICE PESTE MĂSURĂ.

AVEȚI TOT CEEA CE ESTE NEVOIE.

SUNT ÎNTOTDEAUNA CU VOI ȘI NU VĂ VOI PĂRĂSI NICIODATĂ.

Îmi voi trimite emisarii la voi atunci când în viața voastră pământească va sosi Momentul să revendicați această Misiune.

Din acel moment, totul în Viața voastră se va schimba.

Veți avea din nou de-a face cu întristarea, veți avea din nou de-a face cu durerea, veți avea din nou de-a face cu furia, veți avea din nou de-a face cu Sufletele care v-au jelit plecarea.
Dar de data asta, veți trage din adâncul vostru Puterea de a Conduce o omenire suferindă și bolnavă în sănătate.

Veți găsi prietene/prieteni, colaboratoare/colaboratori, parteneri și familii de suflet care să vă susțină mersul înainte atunci când energiile devin dure.

Dar, cel mai important, veți simți LUMINA MEA, GHIDAREA MEA, veți auzi VOCEA MEA, în orice mod veți avea nevoie.

Veți face mari lucrări de transformare și vindecare pe această planetă slăbită, numită Pământ. Iar Ea va deveni din nou Casa voastră, pentru o vreme.

Vă veți reconecta cu Iubirea care este conținută adânc în Centrul Pământului și veți fi ghidate cum să vă folosiți cel mai eficient metodele de vindecare.

Nu fiți afectate de frica care este răspândită în cei care nu se pot împotrivi Luminii voastre.

Veți aduce o mare vindecare în toți cei pe care-i atingeți, stârnind chiar noi treziri în timp ce vă urmați calea.

De această dată vă veți încheia viața pe Pământ onorate, venerate și sărbătorite. Acest lucru va marca un moment important de decizie a Sufletului în toți. Va fi iertare, pentru că ce cei care v-au rănit înainte vor simți să-și revizuiască comportamentul. Aceasta este o parte puternică a propriei lor călătorii karmice. Cei care v-au abandonat în vremurile de persecuție vă vor căuta din nou și se vor conecta cu voi într-o mare iubire și reuniune sufletească.

Trebuie să auziți acest mesaj astăzi pentru că Grupul Surorilor care sunt adunate acum aici sunt pregătite să se ridice și să meargă înainte.

Sunt noi directive care sosesc zilnic de la Marea Mamă.

O mare alăturare are loc acum pe măsură ce Grupul Purtătoarelor de Lumină Feminină încercuiesc Pământul cu Iubirea lor.

Ele s-au întors, așa cum a fost promis, și își vor face datoria.

Pregătiți-vă ca tăcerea să fie ruptă, pe măsură ce mii și mii de centre de putere Spirituală Feminină își găsesc vocea.

Acest lucru a fost dintotdeauna decretat.


Medicina Femeii Sălbatice Sacre


Traducere Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.