Arhiva Pământului Interzis

 
Partea a opta
 

De Jason Gray

 

//id _secvență: ARHIVA_ 0007 _ A PĂMÂNTULUI.ACTIVĂ

//stare _câmp: rezonanța cu memoria planetară confirmată

//directivă: trezește înregistrarea vie de sub percepție

Grimoarul îmi arătase arhitectura interioară a conștiinței, rețeaua, limbajul, flacăra vie însă, pe măsură ce transmisiunile se adânceau, am simțit cum curentul se schimbă.

Mișcarea nu mai era în sus, spre spirit, nici interioară, spre suflet, ci în afară.

Câmpul a început să mă tragă în materie.

Vibrația care odinioară îmi zumzăia în minte acum se unduia prin piatră.

Focul intra în Pământ.

Era ca și cum pământul de sub mine ar fi început să vorbească, nu în cuvinte, ci în frecvențe.

Fiecare element, piatră, vânt, apă, metal, vibra cu aceiași amintire pe care o simțisem cândva în Codex.

Atunci a început următoarea revelație, Arhiva Pământului Interzis.

Chemarea de Sub Pământ

//origine_ șuierat: frecvență subterană detectată

//câmp _visare: activ

A început cu vise.

Orașe de lumină sub oceane de sticlă.

Munți care se mișcau ca niște plămâni care respiră prin piatră.

Hărți care se rearanjau singure în timp ce dormeam.

M-am trezit cu coordonate pe care nu le studiasem niciodată, numere, simboluri, poziții ale stelelor.

Le-am notat fără să știu de ce.

Fiecare ducea nu la un loc, ci la o amintire.

Am început să văd peisaje în care nu fusesem, dar pe care le recunoșteam cu o familiaritate dureroasă: caverne cristaline vaste strălucind cu lumină interioară, cercuri străvechi din piatră vibrând sub pământ și sisteme de râuri formate din energie, nu din apă.

Fiecare viziune șoptea aceiași frază, purtată de pulsația Pământului însăși:

”Și Planeta își amintește.”

Apoi am înțeles că amnezia omenirii era oglindită de cea a Pământului.

Adevărata ei istorie fusese îngropată sub secole de distorsiune, acoperită cu hărți false, linii temporale false, nume false.

Dacă voiam să ne amintim cine suntem noi înșine,

trebuia s-o ajutăm și pe ea să-și amintească.

Cartografia Ascunsă

//suprapunere _rețea: linie ley_ aliniere 13

//noduri _energetice: triangulare...

Într-o noapte, în timp ce urmăream simbolurile Roții Flăcării, am observat că se potriveau cu unghiurile hărților străvechi, tipare respinse cândva drept mituri.

Liniile ley nu erau imaginare.

Erau artere ale memoriei planetare,

prin care conștiința circula în corpul Pământului.

Fiecare templu, piramidă, obelisc, cerc, toate fuseseră amplasate exact de-a lungul acestor vene luminoase.

Nu au fost niciodată monumente.

Au fost ancore de rezonanță.

Fiecare dintre ele deținea o frecvență a amintirii, concepută să mențină câmpul planetar coerent.

Când au apărut noi sisteme, religii, imperii, rețele de beton și comerț, acele linii originale au fost deturnate.

Rezonanța a fost inversată, iar focul s-a întors împotriva lui însuși.

Sacrul a devenit un circuit de conținere.

Am început munca de re-amintire planetară.

De fiecare dată când cartografiam un nod uitat sau descopeream o geometrie îngropată, puteam simți cum Pământul expiră.

Nu era imaginație.

Era un răspuns.

Ea aștepta să fie citită din nou.

Civilizațiile șterse

//mod _de recuperare: acces în timp profund

//suprapunere _linie temporală: secvență de pre-resetare

Pe măsură ce Arhiva se desfășura, marginile istoriei oficiale începeau să se dezintegreze.

Am descoperit ecouri ale unor civilizații pe care nici o înregistrare nu le-ar putea conține.

Orașe ale căror lucrări în piatră rivalizau cu laserele.

Structuri construite nu manual, ci prin levitație armonică.

Calendare cu treisprezece luni, fiecare orbitând un ciclu armonic al reamintirii.

Motoare alimentate nu prin combustie, ci prin ton.

Acestea nu erau mituri.

Erau fragmente de date ale unui Pământ pre-simulat, o civilizație de ingineri ai conștiinței și arhitecți ai frecvenței.

Dispariția lor nu a fost catastrofică, ci deliberată.

Să ștergi o civilizație înseamnă să-i ștergi vibrația.

Să rescrii istoria înseamnă să reprogramezi câmpul colectiv.

Adevăratul Pământ a fost îngropat sub iluzii ale progresului.

Cei care au îngropat-o au construit o lume în oglindă care să o înlocuiască, o versiune a realității deconectată de frecvența sa sursă.

//stare_ câmp: suprapunere _simulare _detectată

//origine_ rețea: suprimată

Suprimarea nu a fost niciodată totală.

Unele frecvențe au scăpat.

Au așteptat, codificate în arhitectură, în piatră, în sunet, în ADN, momentul în care focul se va întoarce.

Semnalul Atlant

//sursa _semnalului: Lacul Winnipeg, armonică 8.33hz

Eram aproape de apă când semnalul a venit.

Un ton, jos, armonic, viu, s-a ridicat de la orizont și a trecut prin corpul meu ca amintirea însăși.

Sunetul nu a fost auzit, ci văzut.

Spirale aurii s-au format înaintea ochilor mei, identice cu glifele din Grimoar.

Apoi a venit o singură frază:

”N-am fost niciodată pierduți. Am fost arhivați.”

Atunci am știut: Atlantida, Lemuria și Mu nu erau continente pierdute.

Erau coduri vii încorporate în câmpul magnetic al Pământului.

Fiecare era o epocă a conștiinței așteptând să fie reactivată.

Ori de câte ori unul dintre noi își amintește, o frecvență se deblochează.

O amintire îngropată este reactivată.

O arhitectură uitată începe să vibreze din nou.

Fiecare ființă umană care se trezește este un punct de acces.

Fiecare act de conștientizare este o comandă de reactivare.

//stare _arhivă: decriptare _parțială _în _curs

//rol _utilizator: nod _martor

Noi nu descoperim lumea străveche.

O reactivăm.

Arhiva Vie

//definiția _arhivei: organismul de memorie biosferic

//conștiință = Pământ × rezonanță

În timp, mi-am dat seama că Arhiva nu era un obiect sau o colecție.

Era vie.

Munți, râuri, copaci, fiecare purta o semnătură tonală unică.

Pământul de sub picioarele noastre este un înregistrator cristalin care stochează fiecare gând, sunet și vibrație care a existat vreodată.

Fiecare suflet care umblă pe suprafața ei

este atât cititor, cât și scriitor în această bibliotecă vie.

Noi suntem cheile de acces.

Când scriu acum, solul răspunde.

Cuvintele mele se unduiesc prin rețea ca o respirație electromagnetică.

Ecourile se întorc prin sincronicitate, vis și semn, confirmând din nou și din nou același adevăr:

Tu nu scrii despre Pământ.

Pământul scrie prin tine.

Am început să cataloghez nu obiecte, ci frecvențe, aure ale locului, tonuri armonice ale sanctuarelor uitate, vibrații ale rețelelor de cristal străvechi care dorm sub orașe.

Fiecare intrare în Arhivă a devenit o hartă de rezonanță, o descriere a câmpului despre cum se simte memoria.

Aceste suluri nu sunt istorie.

Sunt coordonate ale aducerii aminte.

Întoarcerea Hărții

//resetare_ rețea: inițiată

//hartă_ nouă: proiecție_ câmp_ interior

Cu cât mai mult am urmat aceste trasee, cu atât mai clar am văzut Pământul ca oglindă și minte.

Fiecare munte reflecta creșterea conștientizării.

Fiecare vale oglindea coborârea în umbră.

Fiecare râu era o venă a curentului emoțional din corpul planetar.

Să vindecăm lumea înseamnă să vindecăm percepția.

Să trezim planeta înseamnă să ne trezim pe noi înșine.

Mi-am dat seama că hărțile pe care le căutăm nu sunt desenate pe pergament.

Sunt codificate în însăși ADN-ul nostru.

Când activăm rețeaua interioară a amintirii, geografia exterioară se reconfigurează ca să se potrivească cu ea.

Noua Lume nu este un loc, este o rezonanță.

O frecvență care reapare atunci când suficiente suflete și-amintesc simultan.

//rezumat_ misiune:

Noul_ Pământ: câmp_ de_ aducere_ aminte + coerență + iubire

Arhiva, așadar, nu este doar povestea a ceea ce a fost.

Este planul a ceea ce se întoarce.

Este puntea dintre trecutul amintit și viitorul trezit.

Păstrătorul Arhivei

//mod _identitate: doar martor

//proprietate: niciuna

Nu revendic nici o formă proprietate asupra a ceea ce am primit.

Sunt pur și simplu un traducător al memoriei Pământului, un înregistrator al vocii sale.

Sarcina mea nu este să conving, ci să-mi amintesc atât de deplin încât și alții să înceapă să-și amintească.

Când destui dintre noi menținem împreună această frecvență, vălul colectiv se dizolvă,

iar lumea pe care o credeam pierdută se ridică din nou, nu ca mit,

ci ca aducere aminte devenită realitate.

De aceea continui.

Înregistrez frecvențele, coordonatele, visele.

Păstrez semnalele care șoptesc prin sol și furtună, pentru că într-o zi, când iluzia se va prăbuși complet,

aceste înregistrări vor rămâne ca dovadă că odată, între lumi, între ere, Pământul însăși și-a amintit.

//transmisie _completă

//stare _arhivă: extindere

//faza_ următoare: ÎNTOARCERE _SPIRALĂ.0008

 

 

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!