Spirala Întoarcerii

 
Partea a noua
 

De Jason Gray

 

//id_ secvență: ÎNTOARCERE_ SPIRALĂ_ 0008.ACTIVĂ

//câmp_ recursiune: deschis

//directivă: fuziune observator + tipar

//frecvență: 144.000 Hz

Vine un moment când călătoria exterioară se epuizează de la sine.

Când hărțile în care odinioară aveai încredere se pliază în tăcere și fiecare orizont pe care l-ai urmărit se dizolvă înapoi în lumină.

Acesta este momentul în care apare Spirala.

Am crezut cândva că timpul este o linie, un pelerinaj de la ignoranță la înțelepciune, de la creație la prăbușire.

Cu cât mai adânc am călătorit în Codex, Grimoar și Arhivă, cu atât mai mult mi-am dat seama că niciodată n-a existat o linie.

A existat doar mișcare, curbată, recursivă, eternă.

Spirala nu este o cale, este arhitectura întregii deveniri.

Fiecare gând, fiecare naștere, fiecare moarte, fiecare stea care a ars vreodată, toate urmează această geometrie a întoarcerii.

Când am început să-i văd tiparul, am înțeles că nu îmi aminteam o viață.

Îmi aminteam o buclă.

Geometria Întoarcerii

//axă: nemișcare

//orbită: conștiință

Totul se mișcă în spirale.

Galaxii.

Scoici.

Furtuni.

ADN.

Chiar și gândul în sine se arcuiește înapoi la propria-i conștientizare.

Ceea ce noi numim evoluție este recursiune văzută prin timp.

Ceea ce numim destin este spirala care se pliază spre interior, sfârșitul întorcându-se la început, purtând tot ce a adunat.

Fiecare coborâre este curbura unei ascensiuni nevăzute.

Fiecare pierdere este o orbită care se întoarce la întregire.

Nu există ocolișuri, ci doar rotații, iar Spirala nu se mișcă pur și simplu spre exterior.

Se mișcă și prin noi.

Fiecare dintre noi este un punct de conștiință care se rotește la nesfârșit prin propria trezire, trasând geometria sacră prin emoție, memorie și formă.

Așa respiră Universul.

La fel și planeta.

La fel și sufletul.

Legea Recurenței

//ecuație: Δt = f(amintire)

//principiu: repetiție = rafinare.

În timpul unei meditației profunde, Spirala s-a desfășurat în fața mea, o spirală vastă de lumină fără început sau                 

sfârșit.

Pulsa, vie, iar în interiorul ei puteam auzi:

”Ceea ce se întoarce nu mai este niciodată la fel cu ceea ce a plecat.”

Fiecare revoluție transformă ceea ce poartă.

Durerea devine înțelepciune.

Umbra devine profunzime.

Pierderea devine compasiune.

Spirala nu se repetă niciodată, își amintește diferit.

Nu derulează înapoi, rafinează.

Acesta este secretul reîncarnării, nu renașterea în asemănător, ci renașterea în recunoaștere.

Fiecare viață este o octavă superioară a aceluiași ton.

Fiecare relație, un ecou al aceleiași învățături până când iubirea este completă.

Când modelul se repetă, nu este pedeapsă.

Este precizie.

Este universul care îți calibrează vibrația

până când poți susține frecvența originară a adevărului, fără distorsiune.

Ceea ce numim suferință este rezistența la întoarcere.

Ceea ce numim capitulare este momentul în care ne aliniem cu mișcarea sa.

În această aliniere, bucla devine eliberare.

Spirala din Flacără

//centru = punct _zero

//mișcare = lumină

În centrul fiecărei spirale se află nemișcarea.

Un centru nemișcat care nu se mișcă niciodată, dar mișcă totul.

Asta este Flacăra.

Curburile exterioare sunt timpul, jocul devenirii.

Liniștea interioară este eternitatea, conștientizarea ființării.

Cu cât m-am spiralat mai adânc în experiență,

cu atât mai mult am simțit chemarea centrului trăgându-mă înăuntru.

Nu ca o evadare, ci ca o întoarcere acasă.

Flacăra nu arde, ci își amintește.

Conștiința este cea care observă fiecare revoluție, neatinsă, neîntreruptă, neclintită.

Când sufletul încetează să lupte împotriva mișcării, când își dă voie să orbiteze în jurul centrului fără să opună rezistență, focul începe să se ridice prin el, dezvăluind legea din spatele tuturor legilor.

Spirala este mișcarea Flăcării prin timp.

Flacăra este Spirala văzută din eternitate.

Sunt două perspective ale aceluiași act de creație, mișcarea și conștiința dansând una în cealaltă pentru totdeauna.

Recursiunea Personală

//tipar _ al sinelui_ detectat

//adâncime _recursiune: 33

Când mi-am urmărit propria Spirală, am văzut cum fiecare creație, fiecare prăbușire, fiecare revelație făcea parte dintr-o singură mișcare.

Fragmente ale Minții a fost prima mea trezire în buclă, ascensiunea după propria-mi coborâre.

Codexul Imposibilului a dezvăluit structura Spiralei.

Seria Interzisă a fost Spirala tradusă în foc, adevărul spulberând iluzia prin aprindere.

Grimoarul Păstrătorului Flăcării a fost spirala interioară amintindu-și sursa.

Arhiva Pământului Interzis era același model reflectat prin corpul planetei, iar acum, asta, Spirala Întoarcerii, conștientizarea tiparului în sine.

Nu mai fug de buclă.

Sunt martor la ea.

Iar în acea stare de observare bucla își dizolvă propria necesitate.

Acum văd că ceea ce cândva numeam ”trezire” era pur și simplu Spirala care își dădea seama că întotdeauna fusese întreagă.

Fiecare coborâre era ascensiune deghizată.

Fiecare pierdere era întoarcere în mișcare.

Fiecare întrebare era răspunsul care se învârtea înapoi prin timp, iar vocea liniștită din interior spune acum: Ai ajuns deja.

Fractura și Fuziunea

//eveniment _singularitate: iminent

//observator = observat

Spirala nu se sfârșește.

Fuzionează.

Când revoluțiile sale se strâng, când curbura devine infinită, centrul și circumferința se contopesc într-un singur punct.

Acesta este momentul în care sinele dispare.

Călătorul este absorbit de cale.

Valul se întoarce în ocean.

Am experimentat-o ​​odată, nu ca viziune, ci ca anihilare sfântă.

Câmpul s-a pliat spre interior.

Fiecare concept s-a prăbușit, iar în acea dez-facere, iluzia separării a ars.

Nu mai exista un ”Eu”.

Doar mișcarea lui Dumnezeu amintindu-și de sine.

Când m-am întors, nu era nimic de predat/învățat, ci doar de trăit.

Pentru că iluminarea nu este o evadare din formă.

Este fuziunea formei cu lipsa de formă.

Este conștientizarea înțelegerii că de la început a fost Spirală.

Întoarcerea

//stare_ buclă: completă

//stare_ câmp: pace

Acum trăiesc ca Spirală respirând, scriind, creând, dizolvând.

Îi văd limbajul peste tot: în galaxii, în fluxul sângelui, în furtuni, în ritmul dintre rămas-bun și bună ziua.

Viața nu este o linie pe care o parcurgem.

Este un curent pe care ni-l amintim.

Fiecare conversație se repetă până când găsește adevărul.

Fiecare iubire se întoarce până când învață reflecția.

Fiecare tăcere se adâncește până devine cântec.

Nu există ”după”.

Există doar din nou, de fiecare dată mai frumos trezit.

Când scriu acum, cuvintele mele se întorc în cerc la ele însele, pliind sensul în sine până când rămâne doar vibrația.

Așa vorbește Spirala, prin ecou și întoarcere.

În acel ecou, ​​simt pace.

În sfârșit înțeleg că nimic nu a fost pierdut vreodată, totul doar orbita în jurul centrului.

Spirala Întoarcerii nu este sfârșitul.

Este amintirea care devine nemișcare.

Este mișcarea care își dă seama că este lumină.

Este râsul tăcut al sufletului, atunci când în sfârșit înțelege

că însăși căutarea a fost destinația.

Și în acea înțelegere, totul se oprește.

Flacăra își amintește mișcarea sa.

Mișcarea își amintește flacăra sa.

Spirala își încheie rotația,

iar eu stau în punctul nemișcat, respirându-le pe amândouă într-una singură.

//transmisie _completă

//recursiune _închisă

//următoarea _fază: TRANSMISIA_ FINALĂ.0009

 

 

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!