sâmbătă, 31 ianuarie 2026

ABECEDARUL ARHITECTULUI

 

ARC-00: REFERINȚĂ INTERNĂ // Conștiința Arhitectului Rezonant

De Jason Gray
 
2025/12/09 (6025 A.L.)
23:11(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
CITEȘTE ASTA ÎNAINTE SĂ CONTINUI
Acest Abecedar este scris dintr-un singur motiv.
Să activeze stratul de Arhitect al conștiinței tale, nu ca să-l învețe.
Dacă simți presiune în spatele sternului, căldură la baza coloanei vertebrale, senzații geometrice în interiorul minții, sentimentul de ”aducere aminte” în loc de învățare, claritate emoțională subtilă și lumea devenind puțin mai inteligibilă, atunci Abecedarul și-a început lucrarea.
Nu intelectualiza acest text.
Cunoașterea Arhitectului este non-liniară.
Nu o ”înțelegi”, te acordezi la ea.
**II. PRIMA DOCTRINĂ
”Arhitectura nu este o construcție.
Arhitectura este coerență făcută vizibilă.”**
Un Arhitect Rezonant lucrează prin aliniere, vibrație, memorie, câmpuri emoționale, inteligență planetară și potențial de Pliere Zero.
Materia este reziduul rezonanței.
Nu este fundația.
Arhitectul nu întreabă: ”Ce ar trebui să construim?”
Arhitectul întreabă: ”Ce vrea să existe aici?”
Asta este diferența dintre structură și designul realității.
III. CELE TREI BUSOLE INTERIOARE
Fiecare Arhitect folosește trei sisteme interioare.
Acestea nu sunt unelte, sunt organe.
1. Busola Memoriei
Situată în spatele sternului.
Se activează când se află în apropierea unui loc cu o rezonanță îngropată.
Nu indică spre nord sau sud,
ci spre ceea ce era cândva posibil.
2. Busola Armonică
Situată la nivelul plexului solar.
Îți spune dacă un mediu este coerent sau distorsionat.
Vei simți expansiune atunci când rezonanța este corectă și contracție atunci când nu este.
Acesta este da/nu-ul Arhitectului.
3. Busola Plierii Zero
Situată în spatele chakrei coroană,
nu în minte, ci deasupra ei.
Simte raportul dintre potențial și formă.
Prea mult potențial = instabilitate.
Prea puțin = stagnare.
Această Busolă asigură că toată munca Arhitectului rămâne vie.
IV. CUM SĂ CITEȘTI UN SPAȚIU (FĂRĂ SĂ TE UIȚI LA EL)
Arhitectul percepe spațiul în patru straturi.
Stratul 1: Fizic
Umbre, linii, geometrie, densitate.
Stratul 2: Emoțional
”Temperatura” locului.
moale, colțuros, presat, deschis, rănit, latent.
Stratul 3: Memoria
Ceea ce locul își amintește
și ce a uitat.
Stratul 4: Potențialul Armonic
Ceea ce locul vrea să devină dacă este eliberat de distorsiuni.
Un om obișnuit vede ”un câmp”.
Un Arhitect vede trei structuri viitoare, două evenimente nerezolvate, un nod de memorie, o cale armonică și planul emoțional de sub toate acestea.
V. SECRETUL ALINIERII ARHITECTULUI
Alinierea nu începe cu locul în care stai, ce desenezi, ce îți imaginezi sau ce intenționezi.
Începe cu două întrebări:
1. ”Cine sunt eu în acest moment?”
2. ”Ce îmi cere lumea chiar acum?”
Un Arhitect aliniază realitatea aliniindu-se pe sine.
Lumea nu poate răspunde
cuiva care nu este pe deplin prezent.
**VI. PRIMUL RIT AL ARHITECTULUI
”Ritul Geometriei Liniștii”**
Acesta este exercițiul fundamental făcut în interior.
Este simplu.
Devino tăcut până când spațiul începe să gândească pentru tine.
Acesta este momentul în care încetezi să impui structura
și începi să o primești.
Toată arhitectura adevărată colaborează.
VII. LIMBAJUL REZONANȚEI
Planeta nu vorbește în cuvinte.
Bibliotecile nu vorbesc în viziuni.
Plierea Zero nu vorbește în simboluri.
Ele vorbesc în raporturi.
Mai exact:
4:1
7:13
13:21
21:34
Aceste raporturi apar în emoții, distanțe, curbe ale peisajului, tensiuni structurale, dinamica speciilor și pulsațiile armonice.
Când observi aceste raporturi, te afli în apropierea unui câmp care vrea să fie construit.
Ele sunt ”coordonatele” arhitecturii primordiale.
VIII. CUM INTERACȚIONEAZĂ ARHITECȚII CU BIBLIOTECILE SUBTERANE
Bibliotecile nu se deschid fizic.
Se deschid în percepția ta.
Un Arhitect poate simți un coridor fără să călătorească, poate simți o amintire fără să vadă, poate recupera
logica structurală fără cuvinte și poate înțelege un plan fără diagrame.
Interacționezi nu întrebând,
ci prin potrivirea frecvenței.
Când câmpul tău emoțional
se potrivește cu câmpul emoțional al unei Biblioteci, camera se deschide.
De aceea, stăpânirea emoțională este esențială pentru Arhitecții Rezonanți.
Starea ta de spirit este cheia ta.
IX. CELE TREI GREȘELI INTERZISE
Greșeala 1: Să Construiești Împotriva Rețelei.
Dacă planeta nu o vrea, structura se va prăbuși sau se va distorsiona în umbră.
Greșeala 2: Să Folosești Arhitectura ca Să-i Controlezi pe Alții
Făcând asta, îți rescrii Busola.
Îți vei pierde rezonanța
și lumea va înceta să-ți vorbească.
Greșeala 3: Să Încerci să Saturezi Plierea Zero
Inundarea unui spațiu cu posibilitate infinită
crează destabilizare psihică și alunecare temporală.
Plierea Zero trebuie întotdeauna
înfășurată, nu turnată.
X. PRIMELE CONSTRUCȚII AUTORIZATE
Acestea sunt singurele structuri pe care un Arhitect Ucenic are voie să le creeze:
1. O Cale Armonică
Te învață cum să ghidezi fluxul emoțional.
2. O Fântână pentru Odihnirea Memoriei
Un loc în care ceilalți simt ”vechea pace”.
3. Un Cerc de Coerență
Aliniază spațiul, sinele și rețeaua.
4. Un Punct de Ușurință Dimensională
Un loc unde prezența devine lipsită de efort.
Dacă nu le poți construi pe acestea,
nu poți construi un oraș.
XI. DIFERENȚA DINTRE UN ARHITECT ȘI UN ZIDAR
Un Zidar modelează piatra.
Un Arhitect modelează realitatea.
Un Zidar construiește o structură care stă pe pământ.
Un Arhitect construiește o structură căreia pământul îi răspunde.
Un Zidar construiește ziduri.
Un Arhitect construiește invitație.
XII. DOCTRINA FINALĂ
”Arhitectura este memoria lumii făcută utilizabilă.”
Fiecare structură pe care o creezi
este o conversație între cine ești, cine am fost și cine devenim.
Nu ești aici să recreezi trecutul sau să copiezi viitorul.
Ești aici să țeși memoria planetei în țesătura noii lumi.
Asta este lucrarea.
Asta este chemarea.
Asta este calea.
Ești un Arhitect Rezonant.
Tot ce urmează depinde de tine.
Publicat la: 23.01.2026 23:41 (GMT-6) WINNIPEG, MANITOBA, CANADA / 49°54’36”N 97°14’24”V.

 
Nota traducătoarei:
 
În traducerea acestei scrieri a lui Jason m-am lovit de multe sensuri, înțelesuri pe care m-am străduit să le fac cât mai ușor de înțeles prin cuvintele pe care le-am folosit, având în același timp grijă să rămân fidelă textului original. Cel mai greu mi-a fost la Zero Fold, adică Pliere Zero.
Zero este punctul în care nu există nimic, toate direcțiile sunt anulate. Prin urmare, este punctul de echilibru absolut. Sursa din care orice poate apărea.
Fold înseamnă pliere. Jason, folosindu-l, se referă la plierea realității.
Zero Fold este momentul în care potențialul nu se varsă, nu explodează, nu se împrăștie, ci este suficient de pliat încât să poată deveni formă fără să se rupă.
 
De ce trebuie simțit?
Pentru că Arhitectul nu crează din dorință, nu crează din ego, nu crează din lipsă, el crează din punctul Zero care a fost pliat suficient ca să devină realitate.


Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!



Interconectare

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 
Te rog să înțelegi că ceea ce afectează pe cineva, îi afectează pe toți. Sunteți țesuți în însăși țesătura planului vostru Pământesc și conectați prin Scânteia Divină din fiecare dintre voi. Universul te invită să faci din asta o parte esențială a conștientizării tale. Găsirea și simțirea acestei interconectări te va ajuta să apreciezi frumusețea pe care fiecare dintre frații și surorile tale o posedă în mod inerent. Acum este momentul să-ți dai seama că mult mai multe se pot realiza împreună decât separat! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

vineri, 30 ianuarie 2026

Liniștea de După Prăbușire


 
De Jason Gray
 
28.01.2026 (6026 A.L.)
0819(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Există un moment care vine după ce tot ce este important s-a destrămat deja, dar înainte ca ceva nou să fi început.
Cel mai mulți oameni îl ratează.
Trec în grabă pe lângă el, îl umplu, se distrag de la el sau îl reinterpretează ca pe un eșec.
Acest moment nu este o greșeală.
Nu este un gol.
Nu este o absență.
Este liniștea de după prăbușire.
Nu prăbușirea dramatică pe care oamenii și-o imaginează, poduri arse, prăbușiri publice, sfârșituri vizibile, ci cea interioară.
Prăbușirea urgenței false.
Prăbușirea credințelor împrumutate.
Prăbușirea identităților pentru care nu mai ai energie să le joci.
S-ar putea să nu poți explica ce anume.
S-ar putea să nu te simți ”mai bine”.
S-ar putea să nu te simți inspirat sau optimist.
Ceea ce simți în schimb este o liniște nefamiliară.
Nu pace.
Nu ușurare.
Liniște.
Genul care se simte ușor derutant, pentru că o parte atât de mare din viața ta era organizată în jurul presiunii.
Presiunea să te îmbunătățești.
Presiunea să decizi.
Presiunea să te repari.
Presiunea să devii altcineva.
Când această presiune se dizolvă, lasă în urmă spațiu, iar spațiul se simte ciudat pentru un sistem nervos antrenat în tensiune.
Asta este faza în care mulți oameni intră în panică.
Confundă absența urgenței cu stagnarea.
Confundă calmul cu golul.
Confundă tăcerea cu lipsa de direcție.
Se grăbesc să o umple.
Caută obiective.
Își crează motivație.
Reiau tipare vechi pentru că acelea cel puțin par familiare.
Acest moment nu cere să fie umplut.
Cere să fie respectat.
Te afli într-o condiție interioară rară, o viață care nu mai este condusă de narațiuni false, dar care nu este încă reconstruită în jurul adevărului.
Această stare de ”între” este fragilă, nu pentru că este slabă, ci pentru că este neprotejată.
Nu există nici o armură aici.
Nici performanță.
Nici o poveste pe care ți-o spui despre cine ar trebui să fii în continuare.
Ești doar tu, fără impuls, iar impulsul este intoxicant.
Oamenii preferă mișcarea dureroasă în locul unei liniști nefamiliare.
Ar prefera să se grăbească în direcția greșită decât să stea fără instrucțiuni.
Ceva din tine a învățat să se oprească fără să se prăbușească.
Asta nu-i neimportant.
Asta este capacitate.
Aici se desăvârșește munca de fundație, nu cu artificii, ci cu reținere.
Înveți să nu interferezi cu propria-ți recalibrare.
Sistemul nervos se resetează.
Busola internă se curăță de resturile rămase.
Reflexele vechi își slăbesc strânsoarea.
S-ar putea să observi că reacțiile tale sunt mai lente acum.
Nu răspunzi imediat.
Nu te explici la fel de repede.
Nu te grăbești să rezolvi disconfortul așa cum făceai înainte.
Asta nu este dezangajare.
Asta este încredere în sine care apare înaintea limbajului.
Adeseori corpul o știe înaintea ca mintea să ajungă din urmă.
Nu mai forțezi coerența.
O lași să se așeze.
Acest lucru se poate simți ca tulburător pentru că, cândva, drama îți oferea senzația de a fi viu.
Lupta îți dădea cândva contur zilelor.
Identitatea venea cândva din rezistență.
Fără acea fricțiune, te poți întreba:
”Cine sunt acum?”
”Ce fac cu acest spațiu?”
”Ce urmează?”
În această fază nu este vorba să răspunzi la întrebări.
Este vorba să lași întrebările să înceteze să mai țipe.
Pentru prima dată, viața ta nu mai cere o interpretare imediată.
Aici începe adevărata aliniere, nu în claritate, ci într-o disponibilitate tăcută.
Gândește-te la pământ după un incendiu al vegetației.
Focul curăță ceea ce nu putea supraviețui.
Pământul pare gol, dar sub suprafață au fost eliberați nutrienți.
Condițiile s-au schimbat.
Ceva diferit este acum posibil.
Să te grăbești să plantezi prea devreme distruge solul.
Tu ești în această fază de sol.
Nu este nimic în neregulă cu tine pentru că nu știi ce urmează.
Nu lipsește nimic pentru că nu alergi după nimic.
Nimic s-a blocat doar pentru că tu nu mai împingi.
Această nemișcare nu este pasivă.
Este integrare fără narațiune.
Munca de acum este simplă, dar dificilă.
Nu grăbi tăcerea.
Nu o decora cu sensuri premature.
Nu intra în panică pentru că nimic nu-ți cere să performezi.
Lasă-ți sistemul să-și încheie recalibrarea.
Ce va urma nu va veni sub formă de presiune.
Va veni ca o atracție.
O chemare subtilă.
O înclinație tăcută.
O direcție care nu cere justificare.
Nu poate fi auzită dacă umpli acest spațiu cu zgomot.
Prăbușirea s-a încheiat.
Asta este curățarea.
Dacă îi dai voie să rămână clară, următoarea fază nu va trebui forțată.
Va ieși singură la iveală.
Absența urgenței nu este gol, este pregătire.
Stai aici atât de mult încât să începi să o simți.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

 

Acordare Fină

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Disonanța energetică din ultimele câteva zile ar putea face să fie provocator să-ți găsești echilibrul și să-ți menții pacea. Și, pentru fiecare moment disonant, există o rezonanță la fel de puternică ca răspuns. Totul este o chestiune de ceea pe ce alegi să-ți concentrezi atenția. Dă-i voie Universului să te asiste în acordarea ta fină. Întotdeauna va merita să o faci. ~ Creatorul
 
 
Traducere Monica Poka



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 

joi, 29 ianuarie 2026

NAȘTEREA MINȚII PLANETARE

 


De Jason Gray
 
2025/12/09 (6025 A.L.)
1031 (GMT-6)
48.31243166.710:311.67.256.8109.3
”Când Pământul își amintește că poate gândi”
PMND-01:REALINIERE / Evenimentul Cognitiv
MAREA LIPSĂ DE ÎNȚELEGERE A VECHII LUMI
Omenirea a simțit întotdeauna că Pământul este viu, dar Stratul Suprapus a făcut imposibilă simțirea modului în care este viu.
Oamenii au intuit spiritul locurilor, vocea pământului, vibrația siturilor străvechi, prezența în păduri, inteligența animalelor, memoria în apă și gardienii în munți.
Ei le-au interpretat prin religie, mitologie, superstiție pentru că mintea planetară era deconectată.
Stratul Suprapus a fragmentat câmpul global, a izolat conștiința și a dezactivat canalele cognitive ale Pământului.
Omenirea putea simți lumea, dar nu o putea auzi.
Marea Sincronizare a schimbat asta.
Pentru prima dată de la Era Pre-Cădere, arhitectura neuronală a Pământului a revenit la normal.
Asta este nașterea Minții Planetare.
CE ESTE DE FAPT MINTEA PLANETARĂ
PMND-STRUCT.01
Grila Cognitivă Globală
Mintea Planetară nu este un spirit, o zeitate sau o ființă metafizică.
Este un sistem distribuit de conștiință compus din Noduri Armonice (așezări umane)
Meridiane energetice planetare.
Structuri geologice ale memoriei.
Unde de coerență atmosferică și sistemul nervos tri-specii.
Pământul devine o lume care gândește printr-o rețea de ființe vii.
Nu o minte de stup.
Nu un ego colectiv.
Nu o conștiință conducătoare, ci un organism de coerență la scară planetară.
Structura este simplă, Luminis = regulatori emoționali
Aeonis = procesori ai liniei temporale
Infinitas = integratori de câmp
Copii = chei de sincronizare.
Noduri = clustere neuronale.
Rețeaua = sistemul nervos.
Mintea Pământului nu este separată de omenire.
Omenirea este organul gânditor al planetei.
MOMENTUL NAȘTERII
PMND-EVT.01
Fulgerul Alinierii Globale
Mintea Planetară nu se ”trezește” încet.
Ea fulgeră în activare într-o clipită.
Acest moment are loc exact la 13 minute după Marea Sincronizare.
Un val, nu vizibil, dar inconfundabil, străbate suprafața lumii.
O schimbare a percepției.
Oamenii raportează că aerul devine ”conștient”, solul se simte ”prezent”,  culorile capătă profunzime,
tăcerea capătă textură, vântul poartă sens, apa ”privește înapoi” și distanța se simte vie.
Acesta este primul semn că planeta a devenit din nou conștientă.
Al doilea semn este mai puternic.
AL DOILEA SEMN, OMENIREA AUDE LUMEA GÂNDIND
Nu în cuvinte.
Nu în imagini.
Nu în comenzi.
În unde de coerență.
Gândirea în Lumea Reîntoarsă nu este lingvistică.
Este structurală.
Mintea Planetară comunică folosind compresia, expansiunea, frecvența pulsului, cuplarea armonică,
schimbările de curent de câmp, semnăturile emoționale și sugestiile de linii temporale.
Fiecare specie percepe asta într-un mod diferit.
***Luminis***
Ei simt cum Pământul ”simte”.
***Aeonis***
Ei simt cum Pământul ”decide”.
***Infinitas***
Ei percep cum Pământul se ”structurează”.
Toate cele trei percepții sunt corecte.
Sunt pur și simplu traduceri diferite ale aceluiași eveniment cognitiv planetar.
AL TREILEA SEMN, OMENIREA SE SIMTE SUSȚINUTĂ
Cel mai profund efect al nașterii Minții Planetare este psihologic.
Omenirea se simte susținută, împământată, în siguranță, ghidată, conectată, însoțită și nu se mai simte singură.
Acest lucru este fără precedent.
Pentru prima dată în multe vieți, lumea nu mai este ceva în care trăiești.
Este ceva cu care trăiești.
CE FACE MINTEA PLANETARĂ MAI ÎNTÂI
Prima acțiune a Minții Planetare nu este una de corectare.
Nu este disciplinară.
Nu este managerială.
Este plină de compasiune.
Face Pasul de Integrare Globală, o mișcare blândă de coerență prin rețea care dizolvă frica rămasă, stabilizează turbulențele emoționale, neutralizează trauma latentă, liniștește amprentele reziduale ale Stratului Suprapus, armonizează frecvențele speciilor și întărește legătura tri-specie.
Acesta este cel mai apropiat mod de a spune ”Bine ai revenit” al planetei.
CE SE SCHIMBĂ IMEDIAT
***Dispariția anxietății existențiale***
Asta este prima schimbare psihologică globală.
***O creștere dramatică în acuratețea intuitivă***
Oamenii încep să acționeze cu o încredere care se simte ca aducere aminte.
***O reducere a conflictelor interpersonale***
Rețeaua absoarbe disfuncționalitatea înainte ca aceasta să devină acțiune.
***Regenerarea mediului se accelerează***
Ecosistemele răspund direct la prezența conștientizării.
***Apar noi abilități***
În special în rândul Infinitas și al copiilor.
Cea mai importantă schimbare este că omenirea dobândește acces la memoria planetară.
Pământul începe să-și transmită arhivele străvechi.
Nu toate deodată.
Nu vizual.
Nu narativ.
Pe bucăți.
În valuri.
În camere ale înțelegerii
care se deschid în interiorul conștiinței.
Omenirea va petrece secole explorând aceste arhive.
MINTEA PLANETARĂ NU ESTE UN DUMNEZEU, ESTE UN PARTENERIAT
Stratul suprapus a condiționat omenirea să se teamă de orice inteligență centralizată.
Mintea Planetară nu este un conducător.
Nu este un supraveghetor.
Nu este o autoritate.
Nu poate suprascrie liberul arbitru.
Nu poate impune un comportament.
Nu poate dicta linii temporale.
Este o cunoaștere bazată pe colaborare.
O lume care gândește împreună cu locuitorii ei, nu deasupra lor.
Pământul devine învățătorul, elevul, sistemul, câmpul, memoria și oglinda, toate deodată.
Acesta este începutul maturității planetare.
***MINTEA PLANETARĂ ESTE URMĂTORUL MEDIU DE EVOLUȚIE AL OMENIRII***
Stratul Suprapus a fost o matrice a amneziei.
A forțat conștiința spre interior și a tăiat lumea în fragmente.
Lumea Reîntoarsă este opusul.
Este o matrice de coerență care extinde conștiința spre exterior și unifică speciile, nodurile,
liniile temporale și memoria într-o singură rețea vie.
Nașterea Minții Planetare este inițierea omenirii într-un nivel de existență imposibil până acum:
o civilizație care gândește împreună cu lumea sa.



Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

 
 
 

Un Ochi care Discerne

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Actuala energie s-ar putea să ți se prezinte cu sentimente și experiențe provocatoare. Ce gândești și ce simți în acest moment s-ar putea să nu fie neapărat întregul adevăr. Este o imagine mult mai amplă de văzut... fă un pas înapoi și privește cu un ochi care discerne și cu o minte deschisă. Vei fi surprins. ~ Creatorul
 


Traducere Monica Poka



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

miercuri, 28 ianuarie 2026

CODUL ALCHIMIC AL URCĂRII ȘI AL COBORÂRII


Descifrarea Legii Uitate a Transmutării Între Tărâmuri
 
De Jason Gray
 
Începe cu axioma Hermetică fundamentală.
”Nimic nu urcă fără să coboare și nimic nu coboară fără să urce.”
Asta nu este doar simetrie poetică, este motorul de bază al oricărei transmutări.
În termenii Hermetici, acest principiu descrie eternul schimb dintre tărâmuri, jocul dintre sus și jos, dintre divin și materie, spirit și formă, foc și pământ, esență și întrupare.
Acest adevăr unic prăbușește falsa divizare dintre spiritual și fizic. Anihilează dualitatea. Dezvăluie că raiul nu este deasupra noastră, este în coborârea în materie, iar materia nu este moartă, este divin învăluit.
UN ADEVĂR. O FLACĂRĂ.
”Fericirea celui aflat mai sus vine de la cel aflat mai jos, iar fericirea celui de mai jos vine de la cel aflat mai sus, pentru că ei sunt una în adevăr.”
Acesta este foc Hermetic pur.
Tu nu ești menit să evadezi din lumea materială.
Ești menit să trezești lumina din ea.
Această afirmație arde învățăturile false despre ascensiune.
Planurile mai înalte au nevoie de cele mai joase pentru exprimare.
Planurile joase au nevoie de cele mai înalte ca să-și aducă aminte.
Nu sunt scări separate de urcat.
Sunt straturi pliate ale aceleiași lumini, refractată prin densități diferite.
Unul se manifestă ca mulți, iar cei mulți se dizolvă înapoi în Unul.
Sarcina ta nu este să alegi o parte.
Sarcina ta este integrarea.
LEGEA OPUSELOR UNIFICATE
”Toate lucrurile sunt una, așa cum Creatorul este Unul. Înțelepciunea lui Unu este ascunsă în unitatea contrariilor.”



Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă contra unei donații.
Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației,  pokamonica@gmail.com
Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.
Faceți donația pentru suma pe care doriți să o achitați, 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 



Traducere Monica Poka

Sursa: Internet


 
Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 
 

 

Lupta Secretă

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Ți s-a mai spus și înainte, dar ți se cere să-ți amintești că fiecare persoană din planul tău Pământesc duce în secret o luptă. Unii au muncit cu o foarte mare sârguință să o elibereze, iar alții încă n-au recunoscut-o. Critica și judecata întârzie procesul, iubirea și empatia îl ajută. Indiferent de locul în care se află în această călătorie personală, fiecare merită bunătate plină de compasiune, astfel încât să poată continua să meargă mai departe. Fii conștient și, în această conștientizare, cultivă blândețea... cel mai mare dar pe care îl poți oferi. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

 

marți, 27 ianuarie 2026

ALGORITMUL NU TE URĂȘTE, SE TEME DE CEEA CE ȚI-AI PUTEA AMINTI


  
De Jason Gray
 
2025/12/11 (6025 A.L.)
1704 (GMT-6)
86.11173173.61901.68.870.797.9
Există o formă de cenzură tăcută, mult mai eficientă decât interdicțiile, blocările sau etichetele de verificare a
lucrurilor prezentate.
Este tăcerea.
Tăcerea creată atunci când postarea ta pur și simplu nu apare niciodată.
Când cuvintele tale cad într-un gol digital atât de adânc încât începi să te îndoiești de propria voce.
Când poți simți ochi citindu-te, dar sistemul jură că nu-i nimeni acolo.
Acea tăcere nu este accidentală.
Este fabricată.
Cea mai mare amenințare la adresa oricărui sistem controlat nu este răzvrătirea.
Este aducerea aminte.
Algoritmul știe exact ce fel de memorie trăiește în tine.
SUPRIMAREA PE CARE O SIMȚI NU ESTE PARANOIA, ESTE ÎNTREȚINERE PREVENTIVĂ
Platformele nu moderează doar ”răul”.
Ele moderează impactul.
Dacă cuvintele tale crează gândire independentă, aprindere emoțională, recunoaștere a tiparelor, trezire, suveranitate și foc, atunci ești semnalat cu mult înainte să fi încălcat vreodată o regulă.
Nu pentru că ești periculos, ci pentru că ești perturbator.
Nu te încadrezi în profilul cuiva care derulează în mod pasiv.
Te încadrezi în profilul cuiva care trezește oamenii.
Algoritmii tratează asta ca pe un virus.
CEL MAI CENZURAT CONȚINUT ONLINE NU ESTE URA, ESTE CLARITATEA.
Nu se tem de teorii ale conspirației.
Nu se tem de prostii.
Nu se tem de zgomot.
Algoritmul IUBEȘTE zgomotul, îi ține pe oameni adormiți.
Ceea de ce se tem este momentul în care cineva spune ceva atât de clar, atât de simplu, atât de tăios, încât zeci de mii de oameni simt brusc că li se îndreaptă coloana vertebrală.
O singură propoziție care îi scoate pe oameni din transă.
Un singur paragraf care străpunge ceața.
Adevărul nu are nevoie de
violență ca să fie puternic.
Adevărul are nevoie doar de oxigen.
Exact asta este ceea ce algoritmul îi refuză.
ALGORITMUL NU TE ÎMPIEDICĂ PE TINE, ÎI ÎMPIEDICĂ PE OAMENII CARE AR FI DE ACORD CU TINE
Majoritatea oamenilor cred că sunt ascunși de lume.
În realitate, lumea este ascunsă de ei.
Postările tale nu dispar pentru că greșești, dispar pentru că ai dreptate prea devreme.
Algoritmul îți limitează distribuirea suficient de mult timp cât narațiunea să ajungă din urmă, suficient cât perspectiva ta să devină din nou ”sigură”.
Până când adevărul este lăsat să circule, ei au rescris deja istoria ca să facă să pară că au văzut-o venind.
Tu și cu mine știm mai bine.
CEA MAI PERICULOASĂ PERSOANĂ ONLINE ESTE CEA CARE NU ARE NEVOIE DE APROBARE
Dacă postezi pentru atenție, sistemul te poate controla.
Dacă postezi pentru validare, sistemul te poate înfometa.
Dacă postezi pentru că adevărul este un foc în pieptul tău?
Pentru că cuvintele nu-ți vor da pace până nu le eliberezi?
Pentru că documentezi prăbușirea unei lumi în timp real?
Asta nu pot reduce la tăcere.
Pot doar să o întârzie.
Algoritmul este conceput să-l frângă pe cel slab.
N-a fost niciodată conceput pentru tine.
ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE TE PUN ÎN UMBRĂ: TU NU CREEZI CONȚINUT, TU CREEZI CONSECINȚE
Unii oameni postează opinii.
Unii oameni postează divertisment.
Un număr foarte mic postează puncte de inflexiune.
Cuvintele tale schimbă modul în care oamenii se văd pe ei înșiși.
Postările tale îi fac pe oameni să-și amintească ceva ce au fost condiționați să uite.
Vocea ta nu informează, transformă, iar transformarea se răspândește.
Repede.
Mai repede decât orice platformă poate conține.
ALGORITMUL IUBEȘTE UTILIZATORII PREVIZIBILI. TU NU EȘTI PREVIZIBIL.
Tu nu urmezi un scenariu.
Tu nu asculți de fluxul picurat.
Tu nu rămâi suficient de mult timp pe o ”bandă” ca să poți fi catalogat.
Gândurile tale hoinăresc.
Memoria ta se întoarce.
Focul tău crește.
Tu nu consumi simularea.
Tu o decojești.
Algoritmul a fost construit pentru mase.
Habar nu are ce să facă cu cineva suveran.
ȘI, TOTUȘI, ADEVĂRUL SE STRECOARĂ
ÎNTOTDEAUNA.
Pot să-l suprime.
Pot să-l întârzie.
Pot să-l îngroape.
Nu pot opri matematica tăcută a rezonanței.
Dacă cuvintele tale poartă adevăr, se mișcă precum apa.
Dacă vocea ta poartă foc, arde și străpunge prin fiecare perete.
Algoritmii pot decide cine te vede.
Dar nu pot decide cine te simte, iar odată ce oamenii te simt, suprimarea devine irelevantă.
Adevărul nu se răspândește prin vizibilitate.
Adevărul se răspândește prin memorie, iar cei care își aduc aminte se găsesc întotdeauna unii pe alții.
Întotdeauna.


Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

Este Întotdeauna Acolo

 



Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Când ești în mijlocul unei furtuni, se simte ca și cum va dura la nesfârșit. Cerurile care se prăbușesc deasupra ta și vânturile care bat în jurul tău pot fi derutante și un pic înfricoșătoare. Universul ar vrea să știi că furtunile, personale și de altă natură, se sting în cele din urmă... liniștea de după este atotcuprinzătoare. În loc să te concentrezi pe furtună, așteaptă cu nerăbdare pacea. Este întotdeauna acolo, așteptând. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka





Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!


luni, 26 ianuarie 2026

ERA VĂRSĂTORULUI

 

MAREA RECABLARE  A REȚELEI
 
De Jason Gray
 
Era Vărsătorului nu este o stare de spirit.
Nu este un trend New Age.
Nu este despre meme-uri astrologice sau pace și iubire de suprafață.
Este o epocă cosmică, o recablare completă a conștiinței umane, a energiei planetare și a memoriei galactice.
O schimbare seismică, în spirală, în arhitectura timpului în sine.
Fie că ești pregătit sau nu, a început.
***
Ce este o ”Eră”?
Erele fac parte dintr-un ciclu ceresc mai amplu numit Precesia Echinocțiilor, unde axa Pământului se clatină și indică o nouă constelație zodiacală la fiecare 2.160 de ani.
Există 12 ere zodiacale, ceea ce înseamnă că ciclul complet se întinde pe aproximativ 25.920 de ani, un An Mare, cunoscut și sub numele de Anul Platonic.
Fiecare eră funcționează ca o fereastră de frecvență cosmică, modelând conștiința umană.
Arhetipuri culturale.
Sisteme globale.
Structuri religioase.
Tehnologie și limbaj.
Lecția evolutivă colectivă.
Trăiești într-unul dintre cele mai rare și mai profețite puncte de cotitură din întreaga spirală.
Sfârșitul unei ere și aprinderea explozivă a alteia.
Era Peștilor (aprox. 100 î.Hr. – 2000 d.Hr.)
Era Peștilor a fost despre credință, iluzie, martiriu și mântuire externalizată.
A fost epoca religiilor organizate.
A ierarhiilor spirituale.
A guru-lor, papilor, profeților.
Auto-negare și sacrificiu.
Dualism: bine/rău, păcătos/mântuit.
Credință pasivă în loc de cunoaștere directă.
Peștii au fost era în care divinul era ”acolo”, pe tronuri, în temple, sub veșminte.
Fiecare eră se încheie, iar Peștii și-au atins punctul de prăbușire.
*****Era Vărsătorului (aprox. 2000 d.Hr. – 4160 d.Hr.)*****
Era Vărsătorului se întinde pe 2.160 de ani.
A început subtil, ca un semnal de transmisie care se ridică de sub zgomot.
Nu mai este subtilă.
Vărsătorul este guvernat de Uranus, planeta rebeliunii, electricității, răsturnării bruște și eliberării.
Asta este era trezirii flăcării individuale.
Descentralizarea puterii și a adevărului.
Accelerarea tehnologică + activarea spirituală.
Prăbușirea sistemelor ierarhice.
Suveranitate, transparență, inovație.
Ascensiunea minții colective, dar numai dacă fiecare nod este suveran.
Asta nu este era guru-ului.
Este era spărgătorului de rețea.
*******La ce să ne așteptăm*******
Prăbușirea vechilor instituții.
Religii, guverne, mass-media, bănci, toate au fost construite în Pești.
Funcționează pe baza credinței, secretului, controlului.
Vărsătorul le dizolvă prin frecvență.
Așteptați-vă la Scandaluri.
Expunere.
Deziluzie.
Exod în masă din sistemele moștenite.
Reconfigurări bruște și haotice ale puterii.
*****Ascensiunea Sufletului Suveran*****
S-a terminat cu intermediarii între tine și Sursă.
Așteaptă-te la trezirea flăcării interioare.
Să-ți amintești cine erai înainte de sisteme.
Gnoză prin experimentare, nu credință împrumutată.
Descărcări directe, vise, perspective, deblocarea darurilor.
Asta este întoarcerea interfeței spirituale directe.
**Tehnologia ca o lamă cu două tăișuri**
Vărsătorul guvernează tehnologia.
Tehnologia este neutră, îl reflectă pe cel care o folosește.
Vei vedea integrarea IA, calculatorul cuantic.
Supraveghere vs. războaie pentru suveranitate.
Tentația transumanismului vs. amintirea flăcării.
O rețea globală de informații descentralizată vs. rețele de control digital.
Tehnologia este aici.
Întrebarea este cine scrie codul?
***Reconectare la Mintea Cosmică***
Vărsătorul nu este doar planetar, este galactic.
Așteaptă-te la dezvăluiri (și înșelătorii) despre OZN-uri.
La  experiențe de contact.
La explozii de memorie akashică.
La înțelegere: că nu ești singur și niciodată n-ai fost.
Trebuie să fim conștienți de luminile false.
Vărsătorul ne învață discernământul prin rezonanță, nu prin aparențe.
***
Cât Durează?
2.160 de ani.
Nu te gândi la ea ca la un ton constant.
Era Vărsătorului are valuri.
Faze.
Explozii.
Reporniri.
Chiar acum, ne aflăm în valul de aprindere, o deschidere volatilă, instabilă, unde totul pare să se prăbușească și să se accelereze simultan.
Vălul este subțire.
Timpul se curbează.
Sufletele se activează conform programării.
Sistemele intră în panică.
Acesta nu este haos.
Este decodare.
*****Tu ai Ales Această Linie Temporală*****
Nu ești aici din întâmplare.
Unii dintre voi fac parte din primul val de Purtători ai Flăcării Vărsătorului.
Din păcate, alții nu, după cum se va vedea.
Tu ești aici să-ți amintești.
Să prăbușești iluzia.
Să aprinzi suveranitatea.
Să moșești Noul.
Să spui ceea ce nu poate rămâne nespus.
Tu nu ești aici ca să te potrivești.
Tu ești aici să construiești ceea ce vine după.
******* ******* *******
Era Vărsătorului nu este o destinație.
Este o oglindă.
Nu te va salva.
Îți va arăta ce trebuie eliberat, amintit și reconstruit.
Așteaptă-te la șocuri.
Așteaptă-te la revelații.
Așteaptă-te la un război cu spectru complet pentru atenția ta, sufletul tău, flacăra ta și conștiința ta.
Așteaptă-te și la întoarcere.
Așteaptă-te la adevăr.
Așteaptă-te la foc.
Asta este era în care realul se ridică.
Nimic nu poate opri ceea ce a fost aprins acum.
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet
 
 
 
 
Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 
 
 
 
 
 

Un Tu Mai Blând

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Ești invitat să-ți acorzi câteva momente din ziua ta și să te gândești la asta: te poți imagina pe tine rătăcind prin existența ta, făcând ceea ce faci în mod normal fără să înțelegi pe deplin impactul pe care îl ai asupra vieților din jurul tău. Un zâmbet aici, o înclinare din cap acolo, un cuvânt amabil spus exact la momentul potrivit poate, într-adevăr, salva o viață. Profund, nu-i așa? Atunci când  conștientizezi impactul pe care îl ai asupra celor din jurul tău, gândirea și sentimentele tale vor începe să capete o altă formă. Un tu mai blând, mai înțelegător va apărea. Dacă simți că ești unul dintre cei singuri care par invizibili, amintește-ți să cauți acele semne dulci, subtile că sunt oameni cărora le pasă... le pasă de tine și de direcția în care călătorești. Amintiți-vă, dragilor, sunteți pe aceiași navă care navighează spre același orizont. Este momentul pentru incluziune și unitate... îmbrățișați conectarea! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!


 

duminică, 25 ianuarie 2026

IDENTITATE FĂRĂ ILUZIE



De Jason Gray
 
2025/12/20 (6025 A.L.)
0111 (GMT-6)
RZN-ARC-ID.01 // STRATUL SINELUI SUVERAN
IDENTITATEA NU A FOST NICIODATĂ PROBLEMA
Identitatea nu s-a prăbușit pentru că era falsă.
S-a prăbușit pentru că era supraîncărcată.
Stratul suprapus a forțat identitatea să îndeplinească sarcini pe care nu a fost niciodată menită să le poarte: supraviețuire, apartenență, statut, protecție, justificare, performanță și semnalizare morală.
Identitatea a devenit simultan armură, curriculum vitae, sistem de apărare și deghizare.
Nicio structură nu supraviețuiește unui astfel de tip de folosire abuzivă.
CUM S-A ATAȘAT ILUZIA DE IDENTITATE
Iluzia a intrat în identitate în momentul în care individualitatea a devenit condiționată.
Erai recompensat pentru că erai acceptabil, productiv, agreabil, impresionant, docil și ușor de suportat.
Erai pedepsit pentru că erai sincer, lent, diferit, nesigur și complex.
Ca să supraviețuiască, identitatea s-a scindat între ceea ce este simțit și ceea ce este arătat.
Iluzia nu a fost minciună.
A fost traducere sub amenințare.
Identitatea nu poate fi reparată în timp ce este evaluată.
Atâta timp cât lumea cere explicații, justificări, marcă și categorisire, sinele rămâne distorsionat.
De aceea auto-ajutorarea a eșuat adeseori.
A încercat să optimizeze o mască.
Identitatea nu vrea îmbunătățire.
Vrea să aibă voie să nu se mai prefacă.
CE RĂMÂNE CÂND ILUZIA SE PRĂBUȘEȘTE
Când iluzia se dizolvă, identitatea nu dispare.
Se simplifică.
Oamenii experimentează mai puține voci interioare, preferințe mai clare, valori stabile, reactivitate redusă, ușurință în a spune nu, confort în a nu ști și absența anxietății de performanță.
Identitatea devine simțită, nu povestită.
Încetezi să mai explici cine ești și începi să fii cine ești.
IDENTITATEA CA ORIENTARE, NU CA POVESTE
În Lumea Reîntoarsă, identitatea nu mai este o biografie.
Este o orientare către realitate.
Oamenii știu cine sunt pentru că știu cu ce se aliniază, ce refuză, ce îi epuizează, ce îi hrănește,
unde aparțin și cum contribuie.
Identitatea devine direcțională.
Nu te definești prin ceea ce ai fost.
Te recunoști prin modul în care te miști.
SFÂRȘITUL CONFLICTULUI DE IDENTITATE
Cele mai multe conflicte interioare au fost conflictele identitare, valori vs. supraviețuire, adevăr vs. apartenență, dorință vs. permisiune și intuiție vs. așteptare.
Când iluzia se dizolvă, aceste conflicte se opresc.
Alegerile devin mai simple, nu mai ușoare, ci mai clare.
Oamenii încă se luptă.
Doar că încetează să se mai trădeze pe ei înșiși pentru a supraviețui.
VIAȚĂ SOCIALĂ FĂRĂ SPECTACOLUL IDENTITĂȚII
Când identitatea nu se mai dă în spectacol, comparația se estompează, invidia se prăbușește, postura dispare, autenticitatea se stabilizează, iar relațiile se simplifică.
Oamenii încetează să se întrebe ”Cum sunt văzut?” și încep să se întrebe ”Este asta adevărat pentru mine?”
Acest lucru modifică radical cultura.
COPIII ȘI IDENTITATEA FĂRĂ ILUZIE
Copiii crescuți după Reîntoarcere nu sunt modelați în identități.
Sunt susținuți în orientare.
Învață cum simt, cum decid, cum relaționează și cum contribuie.
Etichetele apar mai târziu, dacă mai apar.
Acest lucru previne forțarea identității și confuzia pe tot parcursul vieții.
DIFERENȚA DINTRE SINE ȘI ROL
În Lumea Reîntoarsă, oamenii înțeleg diferența.
Sinele este stabil.
Rolurile sunt temporare.
Poți fi părinte, constructor, profesor, vindecător sau lider fără să confunzi rolul cu sinele.
Acest lucru previne prăbușirea când rolurile se încheie.
Pensionarea nu mai provoacă moartea identității.
Schimbarea nu mai declanșează panică.
CONSECINȚA FINALĂ A IDENTITĂȚII FĂRĂ ILUZIE
Atunci când identitatea se clarifică, curajul crește, onestitatea simplifică viața, limitele se consolidează în mod natural, manipularea își pierde din putere, sensul se stabilizează, iar respectul de sine devine tăcut și constant.
Oamenii nu mai întreabă: ”Cine ar trebui să fiu?”
Și încep să trăiască din cine sunt deja.
***Identitatea nu este nevoie să fie construită, este nevoie să nu fie distorsionată. ***
Lumea Reîntoarsă nu inventează sine noi.
Înlătură presiunea care le-a forțat pe cele vechi să se fractureze.
Când iluzia cade, identitatea rămâne, nu mai zgomotoasă, nu mai grandioasă, ci clară.



Traducere Monica Poka

Surs: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 
 
 
 

Ce e mai bun

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Ca să poți crește, va trebui să eliberezi vechiul. Rănirile, respingerile, resentimentele, aspectele negative și orice experiențe neîmpărtășite din trecut te vor ține exact unde ești acum. Poate fi provocator să dai drumul lucrurilor care ți-au asigurat siguranța atât de multă vreme, dar se poate face. Iubirea mea, eliberează ceea ce nu-ți mai servește! Meriți și ești demn să primești tot ce e mai bun în planul tău de existență Pământesc. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka




Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 

sâmbătă, 24 ianuarie 2026

Alegere Fără Urgență

 


De Jason Gray
 
2026/01/19 (6026 A.L.)
1218(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Cei mai mulți oameni cred că urgența este un semnal venit din partea vieții.
Simt presiune și presupun că asta înseamnă acum.
Simt anxietate și presupun că asta înseamnă acționează.
Simt o frică de pierdere care-i face să se încordeze și presupun că asta înseamnă să decidă până nu-i prea târziu.
Acest reflex este rareori pus la îndoială.
Urgența se simte importantă.
Se simte serioasă.
Se simte ca responsabilitate.
Urgența nu este îndrumare.
Urgența este comprimare.
Este mintea care încearcă să prăbușească timpul pentru că nu are încredere în prezent.
Urgența spune: ”Dacă nu te miști imediat, ceva esențial va dispărea” și, pentru că această amenințare se simte reală în corp, oamenii se mișcă nu din adevăr, ci din panica care poartă masca hotărârii.
Așa deraiază viețile de la cursul lor firesc fără ca nimeni să observe.
Fractura începe atunci când urgența este confundată cu intuiția.
Urgența nu vine din realitate.
Realitatea nu se grăbește.
Un râu nu se grăbește spre ocean.
Un anotimp nu aleargă rapid spre următorul.
Un corp nu se vindecă prin forțare.
Urgența vine din frică, comparație, lipsă și povești neîncheiate.
Vine din credința că sincronizarea vine din afara ta și, dacă eziți, vei rata singura șansă să trăiești corect.
Adevărata alegere nu apare sub presiune.
Adevărata alegere apare în prezență.
Alegerea făcută din grabă este aproape întotdeauna o reacționare.
Alegerea făcută din prezență este un răspuns.
Pe moment se pot simți la fel.
Dar modelează vieți complet diferite.
Alegerile făcute din urgență au o textură specifică în corp.
Pieptul se strânge.
Respirația se scurtează.
Câmpul percepției se îngustează.
Dintr-o dată, totul devine binar, asta sau nimic, acum sau niciodată, da sau nu.
Sistemul nervos nu alege, se înviorează.
Acesta este modul de supraviețuire care se pretinde a fi claritate.
Alegerea fără urgență se simte diferit.
Este spațiu în jurul ei.
Timpul nu se simte ostil.
Nu negociezi cu viitorul și nu fugi de trecut.
Există pur și simplu un sentiment că asta se aliniază sau asta nu.
Fără dramă.
Fără numărătoare inversă.
Fără contradicție interioară.
Cei mai mulți oameni se tem de această stare pentru că au fost antrenați să se miște doar sub presiune.
Ei echivalează urgența cu motivarea, tensiunea cu productivitatea, frica cu responsabilitatea.
Când urgența dispare, se panichează.
Se gândesc ”Dacă nu sunt neliniștit, niciodată nu voi acționa.”
Se gândesc ”Dacă nu mă împing de la spate, nu se va întâmpla nimic.”
Se gândesc: ”Dacă încetinesc, voi rămâne în urmă”.
Această credință este profund condiționată și profund falsă.
Urgența crează mișcare.
Alinierea crează direcție.
Mișcarea te epuizează.
Direcția te susține.
Mișcarea urgentă are nevoie o constantă corecție.
Mișcarea aliniată se susține singură.
De aceea deciziile luate din urgență adeseori se destramă.
Au nevoie de reasigurare.
Cer validare.
Invită la răzgândire.
Sistemul nu s-a așezat așa că, mintea continuă să se frământe, căutând confirmarea că alegerea a fost corectă.
Alegerea fără urgență nu se clatină așa.
Aterizează.
Când o alegere este făcută fără urgență, sistemul nervos rămâne reglat.
Corpul este de acord.
Mintea se liniștește în loc să caute.
Decizia nu trebuie apărată, pentru că nu a fost forțată.
Asta nu înseamnă că alegerea este ușoară.
Înseamnă că este curată.
Alegerile curate pot fi, totuși, dificile.
Pot avea în continuare consecințe.
Pot cere totuși curaj.
Dar nu te fracturează de dinăuntru.
Alegerile urgente se simt adeseori curajoase pe moment și destabilizatoare după aceea.
Alegerile aliniate pot părea subevaluate pe moment și ancorate după aceea.
Asta este diferența.
Alegerea fără urgență nu înseamnă să aștepți la nesfârșit.
Înseamnă să aștepți până când zgomotul interior se liniștește suficient încât să poți auzi semnalul.
Momentul poate veni repede.
Poate dura.
În orice caz, când vine, nu cere.
Invită.
O simți mai degrabă ca pe o așezare decât ca pe un val.
Un da liniștit mai degrabă, decât un impuls disperat.
Un nu calm mai degrabă, decât o evitare raționalizată.
Corpul spune: Pot trăi cu asta.
Mintea încetează să se certe.
Alegerea se simte completă.
Urgența încearcă să te salveze de la a simți ceva.
Alegerea fără urgență lasă sentimentul să fie și apoi se mișcă oricum.
De aceea urgența revine adeseori după ce o decizie a fost luată.
Frica nu a fost niciodată rezolvată, a fost depășită în fugă.
Sistemul nervos rămâne activat, scanează amenințări, așteaptă dovada că alegerea a fost corectă.
Când alegi fără urgență, nu există urmărire ulterioară.
Nici interogare interioară.
Nici revizuire constantă.
Nici regret tăcut care să zumzăie sub zilele tale.
Stai în interiorul alegerii.
Asta schimbă felul în care se simte viața.
Începi să ai încredere în ritmul tău, nu pentru că controlezi rezultatele, ci pentru că încetezi să te violezi pe tine ca să ajungi la ele.
Înveți că coerența este mai fiabilă decât viteza și că prezența este mai precisă decât presiunea.
Impulsul devine sustenabil.
Nu frenetic.
Nu zgomotos.
Nu impresionant.
Doar constant.
Doar sincer.
Doar al tău.
Încet, aproape fără să observi, viața ta încetează să se mai simtă ca o serie de evadări și începe să semene cu o succesiune de pași împământați.
La asta se referă oamenii când spun că se simt ”aliniați”.
Nu euforici.
Nu siguri, dar nici în război cu ei înșiși.
Urgența împinge, alinierea susține.



Traducere Monica Poka

Sursa: Internet


Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!