Îndrăznește să visezi

 

De Jason Gray
 
Cândva, visarea era cel mai înalt act al spiritului uman.
Era sacră, puntea dintre ceea ce este și ceea ce ar putea fi, dar, undeva pe parcurs, lumea a uitat.
Visarea a fost schimbată cu supraviețuirea.
Minunarea a fost înlocuită de îngrijorare.
Scânteia care odată ridica generații întregi către posibilitate a fost înăbușită sub greutatea ”realității”.
Obișnuiam să construim catedrale în mințile noastre.
Acum construim cuști în jurul potențialului nostru și le numim ”planuri”.
Fără vise, vise reale, vise sălbatice, vise nerezonabile, umanitatea devine goală.
Fără ele, încetăm să ne extindem.
Încetăm să devenim.
Fără vise, nu suntem mai mult decât mașinării biologice repetitive, care redau programe scrise de frică.
Visele nu sunt un lux.
Sunt frânghii de salvare.
Sunt dovada că sufletul încă respiră în mecanismul vieții moderne.
Sunt limbajul original al creației, impulsul sacru de a imagina ceva mai măreț, ceva dincolo de forma actuală.
Fiecare lucru măreț pe care omenirea l-a construit vreodată a început ca un vis.
Fiecare invenție, fiecare cântec, fiecare revoluție, fiecare act de iubire, toate s-au născut în invizibil.
În această epocă, visarea a fost asasinată pe tăcute.
Suntem învățați să fim practici.
Să fim realiști.
Să ”ne cunoaștem limitele”.
Să nu ne mai ridicăm atât de sus încât să ne doară când cădem.
Încă din copilărie, ne schimbă imaginația cu instrucțiuni.
Ne umplu cu frica de eșec până când uităm cum să zburăm.
Ne fac să credem că să visăm este naiv, când, de fapt, este cel mai curajos act pe care un om îl poate face.
Moartea visătorului este moartea civilizației.
Privește în jur.
Oamenii nu mai vorbesc despre ceea ce le aprinde sufletul.
Vorbesc despre ce plătește facturile.
Copiii se nasc în sisteme care îi învață cum să asculte, nu cum să creeze, iar visătorii, cei care încă văd diferit, sunt batjocoriți, reduși la tăcere sau li se spune să se ”maturizeze”.
Eu spun: crește din nou, în sus, spre cer, pentru că atunci când un visător moare, lumea devine mai întunecată.
Când un visător îndrăznește din nou, îndrăznește să aprindă acea lumină interioară, lumea și-aduce aminte cum să vadă.
Visarea nu este o evadare.
Este răzvrătire.
Este refuzul de a accepta limitele la ceea ce ni s-a spus că este posibil.
Este sfidarea degradării.
Este șoapta liniștită care spune: ”Este mai mult.”
Aceste cuvinte au schimbat totul.
Visătorii au construit poduri peste prăpăstii imposibile.
Au pictat viziuni care au supraviețuit imperiilor.
Au sfâșiat vălul lui ”nu pot” și ”nu voi” și ”niciodată” și ne-au arătat ce se întâmplă când un suflet și-aduce aminte de puterea sa.
Înțelegi ce este cu adevărat visarea?
Este creația însăși, conștiința care îndrăznește să-și scrie propriul scenariu într-un univers care continuă să-i spună ”nu”.
Un vis este o sămânță a lui Dumnezeu plantată în mintea omului.
Să-l onorezi înseamnă să participi la creație.
Să-l abandonezi înseamnă să participi la extincție.
Crima cea mai mare a epocii noastre nu este războiul, nu este corupția, nu este lăcomia.
Este moartea minunării.
Sufocarea tăcută a posibilității sub ecrane, distrageri și sisteme menite să ne țină adormiți.
Ți-au spus să nu mai visezi, ca să încetezi să devii, pentru că în momentul în care începi să visezi din nou, să visezi cu adevărat, controlul lumii asupra ta se încheie.
Când visezi, vezi prin iluzie.
Îți amintești că realitatea este fluidă și că credința ta este pensula care o pictează.
Îți amintești că fiecare imperiu a început ca o idee.
Îți amintești că niciodată n-ai fost neputincios, doar programat să uiți.
Visătorul este rebelul care zâmbește în fața limitării și spune: ”Uită-te la mine.”
În acel moment, întregul câmp al realității se curbează.
Îndrăznește să visezi.
Îndrăznește să simți din nou.
Îndrăznește să-ți imaginezi o viață atât de vie încât te sperie.
Frica este ultimul gardian la poarta libertății.
Treci prin ea.
Visarea nu te va face să te simți confortabil.
Nu te va face popular.
Te va face real.
Un visător poartă un foc sacru, aceiași flacără care a ars în fiecare poet, inventator, profet și rătăcitor dinaintea lor.
Este lumina care refuză să se stingă, indiferent cât de întunecată devine noaptea.
Am umblat prin acel întuneric.
Am trăit anii tăcerii, disperării și deziluziei.
Am învățat că, chiar și în cea mai adâncă vale, un singur vis poate învia un suflet.
Odată ce flacăra se reaprinde, se răspândește la următoarea persoană, la următoarea generație, la următoarea lume.
Visarea este contagioasă.
Este modul în care creația se replică pe sine prin curaj.
Dacă citești aceste rânduri, amintește-ți: visele tale nu sunt ridicole.
Sunt instrucțiuni sacre.
Sunt amprentele scopului tău, străpungând vălul, cerându-ți să acționezi.
Nu le trăda.
Lumea nu are nevoie de mai mulți care să urmeze.
Are nevoie de mai mulți visători care sunt suficient de curajoși să transforme imaginația în realitate.
Sistemele se vor prăbuși, iluziile vor eșua, zgomotul se va estompa, dar visătorii vor rămâne, construind următoarea lume din cenușa celei de dinainte.
Așa că, visează din nou.
Visează dincolo de granițele fricii.
Visează până când sufletul tău zguduie cușca acestei lumi false și o deschide.
Îndrăznește să visezi, nu ca distracție, ci ca o revoluție.
Când îndrăznești să visezi, ți-aduci aminte cine ești.
Când ți-aduci aminte cine ești, lumea se schimbă.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!