Conștiința Nu se Dezvăluie Celor Care Refuză să se Miște

 

De Jason Gray
 
2026/01/16 (6026 A.L.)
1111(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Cei mai mulți oameni cred că claritatea trebuie să fie pe primul loc.
Cred că conștientizarea precede acțiunea.
Că înțelegerea deschide ușa.
Că, odată ce mintea ”pricepe”, mișcarea va urma în mod natural.
Această credință pare spirituală.
Pare inteligentă.
Pare conștientă.
Este total pe dos.
Claritatea nu este ușa de intrare.
Claritatea este ecoul.
Fractura începe atunci când înțelegerea este confundată cu permisiunea.
Conștiința umană nu a evoluat ca să stea pe loc și să se analizeze până ajunge la adevăr.
A evoluat prin interacțiune.
Prin fricțiune.
Prin feedback.
Prin contact cu necunoscutul.
Conștientizarea nu este un obiect static pe care îl descoperi, este un câmp care răspunde.
Conștiința se revelează prin implicare, nu doar prin contemplare.
Atunci când aștepți claritatea înainte să acționezi, îi ceri conștiinței să vorbească fără stimul.
Îi ceri realității să se explice fără a fi atinsă.
Realitatea nu răspunde la întrebări.
Răspunde la contact.
De aceea claritatea nu apare niciodată în izolare.
Ea apare după mișcare.
După decizie.
După consecință.
Fiecare perspectivă pe care ai avut-o vreodată a urmat unei acțiuni, chiar dacă acea acțiune a fost una interioară.
O limită impusă.
Un adevăr rostit.
O direcție aleasă.
O frică înfruntată.
Înainte de asta, exista doar speculare.
Specularea se simte ca și conștiința, dar nu este.
Este anticipare fără întrupare.
Mintea iubește anticiparea pentru că menține sinele intact.
Își păstrează identitatea necontestată.
Permite repetări infinite fără risc.
Conștiința nu se extinde prin repetare.
Se extinde prin perturbare.
De aceea, atât de mult ”gândit” pare profund, dar nu schimbă nimic.
Se învârte în jurul aceluiași perimetru.
Revede aceleași întrebări.
Rafinează aceleași narațiuni.
Devine mai articulat fără să devină mai conștient.
Conștientizarea nu se dobândește privind mai atent.
Se dobândește intrând.
Claritatea se naște la marginea cunoscutului.
Nu la marginea gândului, ci la marginea experimentării.
De aceea, să aștepți claritatea înseamnă, de fapt, să aștepți să rămâi inconștient.
Conștiința nu poate ilumina ceea ce nu a fost întâlnit.
Corpul, sistemul nervos, câmpul percepției trebuie să fie implicate.
Fără mișcare, conștientizarea se prăbușește în abstractizare.
Abstractizarea este confortabilă.
Prezența este destabilizatoare.
Prezența prăbușește iluzia.
Acesta este motivul pentru care claritatea apare deseori după disconfort.
După confuzie.
După greșeli.
După momente care se simt nealiniate la început.
Aceste momente generează informații pe care mintea nu le-ar putea produce niciodată singură.
Nu înțelegi un adevăr gândindu-te la el.
Înțelegi asta supraviețuind consecințelor sale.
Asta nu este pedeapsă.
Este instruire.
Realitatea predă prin răspuns.
Fiecare acțiune trimite în câmp un semnal.
Câmpul răspunde.
Senzația răspunde.
Emoția se schimbă.
Energia se aliniază sau opune rezistență.
Sistemul se actualizează.
Așa crește conștiința.
Nu în sus.
Nu abstract, ci prin bucle de feedback.
Claritatea este pur și simplu momentul în care mintea ajunge din urmă ceea ce corpul știe deja.
De aceea claritatea pare bruscă.
Nu este nouă.
Este recunoscută.
Să aștepți claritatea înainte să acționezi este ca și cum ai aștepta conștientizarea înainte de percepție.
Nu poți percepe fără să te implici.
Nu poți ști fără să participi.
Acesta este paradoxul pe care majoritatea oamenilor nu îl rezolvă niciodată, acțiunea precede cunoașterea.
Experiența precede înțelegerea.
Mișcarea precede claritatea.
Ego-ul se opune acestui fapt pentru că mișcarea amenință identitatea.
Acțiunea expune iluzia.
Alegerea prăbușește fantezia.
Conștiința nu conservă fantezia.
O dizolvă.
Cei care par ”siguri” nu sunt iluminați.
Sunt pur și simplu dispuși să se miște în timp ce conștiința se reorganizează în jurul lor.
Au încredere că câmpul va răspunde.
Au mai multă încredere în corecție decât în perfecțiune.
Asta nu este imprudență.
Este intimitate cu realitatea.
Să te miști fără claritate nu este inconștient; este profund conștient.
Este disponibilitatea să lași câmpul să te învețe.
Este predare la feedback în loc de control.
Controlul caută mai întâi claritate.
Conștiința caută contact.
De aceea, inacțiunea estompează conștientizarea.
Fără mișcare, conștiința stagnează.
Sistemul repetă date vechi.
Aceleași frici se repetă.
Aceleași întrebări răsună.
Același ”aproape” devine o stare permanentă.
Mișcarea trezește conștiința.
Nu mișcarea frenetică.
Mișcarea onestă.
Următorul pas adevărat, făcut fără garanții, deschide percepția.
Ceața se risipește nu pentru că viitorul este revelat, ci pentru că prezentul devine viu.
Claritatea nu înseamnă să vezi departe.
Claritatea înseamnă să vezi unde ești.
Nu poți vedea unde ești dacă refuzi să fii undeva.
Acesta este adevărul cel mai profund din spatele clarității: claritatea nu este certitudine.
Claritatea este orientare în mișcare.
Este conștientizarea care apare atunci când conștiința este lăsată să interacționeze cu consecințele.
Nu ai nevoie de întreaga cale.
Ai nevoie să atingi pământul.
Când o faci, conștiința răspunde.
Întotdeauna.
Conștiința se dezvăluie celor care sunt dispuși să se miște fără să știe.
 
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!