Atenția Este Viața Ta Reală

 

De Jason Gray
 
2026/01/02 (6026 A.L)
2025(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Majoritatea oamenilor cred că viața lor este definită de ceea ce li se întâmplă.
Evenimentele.
Circumstanțele.
Perturbările.
Punctele de cotitură spre care pot arăta și spune că acela este momentul în care lucrurile s-au schimbat.
Această credință pare intuitivă, dar este greșită.
Evenimentele trec repede.
Chiar și cele semnificative.
Ceea ce rămâne nu este evenimentul în sine, ci ceea la ce mintea revine după aceea în mod repetat.
Ceea ce persistă.
Ceea ce este repetat.
Ceea ce primește în tăcere timp, energie și greutate emoțională mult timp după ce momentul s-a încheiat.
Viața unei persoane nu este modelată de evenimente.
Este modelată de atenție.
Atenția este locul unde se desfășoară, de fapt, viața.
Pentru oameni acest lucru este dificil de acceptat pentru că atenția pare invizibilă.
Pare pasivă, ca un zgomot de fundal.
Atenția nu este neutră.
Este un act de alocare.
Oriîncotro se îndreaptă, energia o urmează.
Sensul o urmează.
Identitatea o urmează.
În timp, și tu o urmezi.
De aceea, doi oameni pot trăi aceiași pierdere, același conflict, aceiași dezamăgire și pot ieși din acea experiență ducând vieți complet diferite.
Unul devine îngust, amar și constrâns.
Celălalt devine mai tăcut, mai clar, mai precis.
Diferența nu este adaptarea sau forța de caracter.
Este pe ce a fost plasată atenția și cât timp i s-a permis să rămână acolo.
Ruptura începe atunci când atenția nu mai este aleasă conștient.
Cei mai mulți oameni nu decid la ce să fie atenți.
Atenția le este atrasă de frică, de emoții nerezolvate, de obișnuință, de repetare.
Este captată de ceea ce produce cea mai puternică reacție internă.
În timp, acest lucru crează șanțuri.
Tiparele de gândire se adâncesc.
Răspunsurile emoționale devin previzibile.
Mintea începe să se întoarcă automat în aceleași locuri, ca pe o cărare bătătorită, parcursă atât de des încât nu mai are nevoie să aleagă.
Așa devine atenția o închisoare fără gratii.
Oamenii confundă activitatea mentală constantă cu conștientizarea.
Confundă frământarea obsesivă cu claritatea.
Cred că dacă se gândesc la ceva în mod repetat, ”lucrează” cu acel lucru, când, de fapt, nu fac decât să îl întărească.
Atenția dă greutate lucrurilor pur și simplu prin revizitarea lor.
Acest lucru crează iluzia profunzimii, când ceea ce se întâmplă, de fapt, este stagnare.
Un om poate petrece ani de zile gândindu-se la viața sa fără să o vadă vreodată cu adevărat.
Rămâne ocupat pe dinăuntru, în timp ce, pe dinafară, nimic nu se schimbă.
Viața merge înainte, dar el o trăiește printr-o ceață de preocupare constantă.
Această stare nu este accidentală.
Un om cu atenția împrăștiată este mai ușor de influențat.
Un om care reacționează constant este mai ușor de direcționat.
Un om care este mereu cu atenția ”în altă parte” arareori observă ce, în liniște, i se face sau la ce consimte.
De aceea este o competiție atât de agresivă pentru atenție.
Nu pentru că te distrează, ci pentru că te formează.
La ce ești atent determină ce observi.
Ce observi determină ce crezi că este important.
Ce crezi că este important determină ceea ce crezi că contează.
Ceea ce crezi că contează determină modul în care acționezi.
Iar modul în care acționezi, în mod repetat, devine viața ta.
Reorientarea nu începe cu controlul.
Forțarea atenției nu face decât să creeze tensiune.
Combaterea gândurilor le oferă mai multă energie.
Atenția nu poate fi comandată spre claritate.
Ea trebuie recuperată.
Recuperarea atenției începe cu o recunoaștere simplă, dar nefamiliară:
nu trebuie să urmezi fiecare gând care apare.
Nu trebuie să duci la capăt fiecare argument interior.
Nu trebuie să rezolvi probleme care încă nu există.
Gândurile apar automat.
Atenția nu trebuie să le urmeze.
Când încetezi să hrănești anumite gânduri cu atenție, ele slăbesc, nu prin efort, ci prin neglijare.
Fără energie, își pierd urgența.
Fără urgență, își pierd autoritatea.
Ce rămâne este spațiul.
În acel spațiu, ceva subtil, dar puternic, se întâmplă.
Corpul începe să înregistreze din nou.
Mediul devine vizibil.
Tonul momentului se dezvăluie.
Începi să simți diferența dintre ceea ce cere, de fapt, acțiune și ceea ce este doar zgomotos, obișnuit sau încărcat emoțional.
Aici revine discernământul.
Un om care își recâștigă atenția își recâștigă proporția.
Nu mai amplifică amenințările și nu își mai minimizează propria capacitate.
Nu mai confundă zgomotul cu importanța.
Acționează când este nevoie să acționeze și se abține când nu este, fără vină, fără explicații.
Asta nu este disciplină.
Nu este efort.
Este claritate.
Claritatea apare atunci când atenția nu mai este risipită.
Cei mai mulți oameni sunt epuizați nu pentru că viața, în sine, ar fi copleșitoare, ci pentru că atenția lor este
fragmentată între prea multe priorități false, povești nerezolvate, viitoruri imaginate și frici moștenite.
Sunt obosiți să care cu ei lucruri care nu au fost niciodată menite să fie cărate.
Nu pentru că problemele dispar, ci pentru că se micșorează la dimensiunea lor reală.
Energia nu mai este drenată de ceea ce nu poate fi schimbat sau controlat.
De pe acest teren mai curat, mișcarea reală devine posibilă.
Nu o mișcare frenetică.
Nu o mișcare disperată, ci o mișcare precisă, intenționată, înrădăcinată în ceea ce este real.
Ceea la ce acorzi atenție astăzi, este ceea ce în liniște devine viața ta.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare ceea ce fac. Vă mulțumesc!