De Jason Gray
1222(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Majoritatea oamenilor cred că trăiesc în prezent.
O spun nonșalant, așa cum cineva spune că prețuiește onestitatea sau libertatea.
Ceea ce vor să spună este că înțeleg ideea de prezent, nu că îl locuiesc.
Să înțelegi nu este totuna cu să-l trăiești.
Omul obișnuit se trezește dimineața deja deplasat.
Mintea pornește înainte ca trupul să o facă.
Amintirile inundă, ce s-a spus ieri, ce a mers prost, ce mai doare încă, ce ar fi trebuit să fie diferit.
Înainte ca ziua să înceapă măcar, ea este contaminată deja de un trecut care nu mai există.
Apoi sosește viitorul.
Planuri.
Griji.
Rezultate imaginate.
Amenințări care nu s-au întâmplat.
Conversații care s-ar putea să nu aibă loc niciodată.
Corpul este târât înainte în scenarii pe care nu le poate rezolva pentru că nu sunt încă reale.
Asta nu este viață.
Este deplasare în timp.
Prezentul, singurul loc în care percepția este exactă, este tratat ca un hol prin care oamenii trec în grabă în drumul lor spre altundeva.
Nu este niciodată mobilat.
Niciodată locuit.
Niciodată de încredere.
Fractura începe aici.
Când o persoană nu trăiește acolo unde se află, începe să-și piardă autoritatea asupra propriei vieți.
Deciziile nu mai sunt luate din claritate, ci din impuls.
Reacțiile înlocuiesc răspunsurile.
Anxietatea înlocuiește discernământul.
Urgența înlocuiește adevărul.
Acest lucru crează un tip de oboseală aparte pe care odihna nu o rezolvă.
Oamenii spun că sunt obosiți, dar ei n-au folosit, de fapt, acea zi.
Au petrecut-o gestionând gânduri, apărând identități și repetând viitoruri care nu mai ajung niciodată.
Corpul rămâne tensionat pentru că nu i se permite niciodată să ajungă acolo unde este deja.
În timp, această fractură se adâncește.
O persoană care este rareori prezentă devine ușor de manipulat.
Este mai ușor de sugestionat.
Mai reactivă.
Mai dependentă de semnale exterioare care să-i spună ce contează, de ce să se teamă, ce să urmărească.
Când atenția este fracturată, suveranitatea se prăbușește în liniște.
De aceea atât de mulți oameni simt că viața li se întâmplă, în loc să fie trăită de ei.
Reorientarea nu este motivațională.
Este structurală.
Prezentul nu este o mentalitate pe care o adopți sau o tehnică pe care o practici.
Este o locație.
O poziție.
O întoarcere la singurul loc unde alegerea este posibilă.
Când ești în acest loc, chiar și pentru scurt timp, ceva se stabilizează.
Vezi mai clar.
Te miști mai încet, dar cu o mai mare precizie.
Încetezi să mai cauți ușurare și începi să acționezi pornind din adevăr.
Nu se întâmplă nimic dramatic.
Nu există o fulgerare de lumină, nici o revelație, nici o poveste de transformare.
Ceea ce se întâmplă este mult mai amenințător pentru iluzie.
Devii mai greu de grăbit.
Mai greu de înșelat.
Mai greu de tras în frică.
Prezentul îndepărtează falsa urgență.
Dezvăluie ce are nevoie de atenție și ce s-a hrănit din distragerea ta.
Când ești aici, zgomotul își pierde din putere.
Problemele se micșorează la dimensiunea lor reală.
Îți recapeți proporția.
De aceea, prezentul este evitat.
Elimină scuzele.
Elimină poveștile.
Elimină capacitatea de a da vina pe timp în sine pentru o viață netrăită.
Să fii prezent înseamnă să accepți responsabilitatea, nu pentru orice, ci pentru acum.
Cei mai mulți oameni n-au fost niciodată învățați cum să stea în acum fără să se refugieze în gânduri.
Aici și acum începe viața din nou.
Nu mâine.
Nu când lucrurile se liniștesc.
Nu când te simți pregătit.
Aici și acum.
Dacă nu ești aici acum, viața ta se desfășoară fără tine.
Asta este profunzimea.
Acesta este tonul.
Acesta este nivelul de putere.
Dacă materialele pe care le
traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați
susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează
pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare
în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.