Actualizare 2 Mai 2024

De ceva vreme îmi dă târcoale o frică pe care n-am prea băgat-o în seamă pentru că era undeva la marginea conștientizării mele și am decis că nu este nevoie să-i dau o atenție care să o aducă mai în față și să-i mai și dea o putere pe care nu o are. Despre ce frică e vorba: frica că nu am suficient; suficient timp să-mi fac toate treburile pe care le am de făcut, suficienți bani să-mi duc la bun sfârșit proiectul ”casa”,  și încă vreo câteva mai mititele, dar totul se învârte în jurul lui ”suficient”.

Oricât m-am străduit să mă scap de ea, n-am reușit. O simțeam stând acolo ca o umbră, un monstru de sub pat. Știam că dacă a venit la mine înseamnă că a găsit ”teren fertil” pe care să crească sau să-mi arate ceva ce nu eram pregătită să văd de una singură. Am încercat să evit să-i dau atenție ca să nu-i dau o și mai mare putere, dar o simțeam stând la pândă cu atât mai mult cu cât condițiile care să-i favorizeze creșterea s-au înmulțit.   

Așa că, în dimineața asta, m-am gândit că a sosit momentul să ”iau taurul de coarne”. 

Am ales să o privesc în față, știind că este doar o iluzie, dar una cu o putere nesănătos (pentru mine, și cred că nu numai) de neglijat. Oricât te-ai preface că nu o vezi, că nu vrei să o vezi și să-i dai atenție, este acolo în mintea ta ca un ghimpe sau ca o stafie care te bântuie. 

M-am întrebat ce să fac cu ea. Inițial mi-am zis că folosirea Flăcării Violet a Transmutării și Conectivității este cea mai bună idee. Să o iau, să o învălui în ea și să o trimit în Focul Primordial pentru transmutare. Dar apoi a apărut întrebarea ”Oare am dreptul să fac asta?” 

Orice frică este o co-creație, una pe care omenirea în ansamblul ei a creat-o ca experimentare. Eu nu doresc să o mai experimentez, dar dacă mai sunt oameni care doresc să o experimenteze, ea nu va dispărea pentru simplul fapt că a intrat în conștientul colectiv uman și să o scoatem de-acolo ... e cam greu. Iar să o tot trimit în Focul Primordial de câte ori apare ar fi ca și cum aș vrea să car apă cu strecurătoarea... 

Pot să o de-creez pentru mine, dar nu e sigur că nu va apărea ”când mi-e lumea mai dragă”. Așa că, mi-am creat o mantră pe care să o repet când simt că frica că nu am suficient ... orice, îmi dă târcoale:

 

Universul îmi asigură tot ceea ce am nevoie în fiecare clipă a existenței mele.

 

Universul se expansionează prin creație și co-creație, nu prin lipsa lor. Lipsa resurselor, oricare ar fi ele, duce la blocaje, stagnări, nicidecum la creație/co-creație și expansiune. Dacă eu, la nivel de om, nu mă pot expansiona la toate nivelele din cauza lipsei a ceva, nici Universul nu o poate face pentru că NOI (eu, tu, el, ea) suntem CO-Creatorii. 

Universul își face, de fapt, treaba/partea lui, NOI nu știm încă cum să ne-o facem pe-a noastră! 

Poate că uneori nu avem nevoie de mai mult din ceea ce credem că am avea nevoie, ci de mai puțin din ceea ce avem deja! Întotdeauna avem ”suficient” să vedem care sunt ajustările pe care este nevoie ca NOI să le facem ca Universul să-și poată face și el treaba. Nu vom primi niciodată mai mult din ceea ce avem deja, dar nu știm gestiona. Universul oferă, dar nu face risipă.   

Pentru mine este întotdeauna o bucurie să discut cu Universul, și cu tot ceea ce înseamnă acesta pentru mine, pentru că primesc răspunsuri pe care mintea nu mi le-ar putea da de pe nivelul ei de cuprindere. Mulțumesc dragul meu tovarăș de călătorie pentru fiecare răspuns care-mi schimbă perspectiva! Creștem împreună!

 

Munay – Calea Iubirii

Monica Poka