Astăzi aș vrea să scriu câteva cuvinte despre compasiune. Cei care n-am avut contact cu ceea ce partea asiatică a planetei noastre a ales ca mod de viață, privim compasiunea ca milă. Mila nu este altceva decât cea mai joasă formă, vibrațional vorbind, a compasiunii.
Desigur, nefiind nici eu crescută în spiritul compasiunii, nu i-am ”prins” adevăratul sens, deplinătatea și eliberarea pe care le aduce. Nici acum nu am pretenția că aș ști ce este compasiunea, dar mi-am dezvoltat un fel de a fi în care am inclus și ceea ce înțeleg eu prin compasiune.
Și religia creștină promovează o formă de compasiune, dar nu ca budismul (buddhism) care este mai degrabă o filozofie, un mod de viață, decât religie.
Ei bine, la mine iubirea și compasiunea se împletesc pentru că, după mine, iubirea ar trebui să includă și compasiunea. Nu pot fi separate. Sunt aspecte oarecum diferit percepute ale aceleiași energii. Iubire fără compasiune nu se poate și nici compasiune fără iubire.
În momentul în care îl vezi pe un semen de-al tău că se zbate să-și ducă viața de pe o zi pe alta, nu-l privești de sus ca incapabil să ”facă ceva cu viața lui”, ci-i onorezi experiența pe care și-a ales-o la nivel de suflet. Asta este compasiune, dar conține și iubire pentru că-l lași să-și trăiască experiența aleasă. Desigur, dacă-ți cere ajutorul poți interveni, dar dacă nu, îi onorezi pur și simplu experimentarea admirându-i curajul și determinarea.
Lucru valabil cu orice
experimentare de-a semenilor noștri sau de-a noastră cu care ne
întâlnim/confruntăm.
Atunci când nu judecăm situația cuiva, sau chiar a noastră înșine, ci o privim dintr-o perspectivă mai înaltă, aducem o vibrație înaltă în respectiva situație. Când privim acea persoană, și pe noi înșine dacă este vorba de noi, cu încrederea că va/vom duce la capăt acea experimentare, chiar aducem, sau întărim, energia reușitei în respectiva persoană/noi înșine. Ridicăm vibrația persoanei implicate oricine ar fi acea persoană și îi/ne oferim șansa să reușească/reușim să-i dea de capăt, și nu numai.
”Ce dai, ție îți dai” este un ADEVĂR imuabil, pentru că SUNTEM UNA!
Judecata coboară, compasiunea înalță.
De ce scriu asta? Pentru că intrăm într-o perioadă în care compasiunea, adevărata compasiune, va fi nu numai necesară, dar și un instrument să mergem mai departe. Fără această non-judecată, ci onorare, nu vom putea străbate următoarea porțiune de drum. Nu există negociere. Este un prag pe care-l păzește Păzitorul Pragului și acesta nu poate fi nici înșelat, nici mituit.
Dacă nu știți cine este Păzitorul Pragului, vă recomand să căutați
scrierile, conferințele lui Rudolf Steiner.
O zi în iubire și compasiune nouă tuturor!
Munay - Calea Iubirii
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.