miercuri, 15 mai 2024

Cel mai bun mod în care să vă începeți ziua

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Avem un respect enorm pentru omenire. Știm că în această viață de ascensiune ați ales căi foarte provocatoare pentru voi înșivă. Nu ați putut să nu vă confruntați cu aceste provocări într-un moment în care întregul multivers este în ascensiune, pentru că totul trebuie să iasă la iveală din interiorul vostru și din umbre. Vi se oferă tuturor ocazia să priviți în interiorul vostru, iar mulți dintre voi ați început acest proces privind în afara voastră. Văzând corupția în ceilalți, în instituții și sisteme în care odată ați avut încredere, ați descoperit ceva ce există ca parte a experienței umane. Și dacă există acolo afară, atunci există și în interiorul vostru. 

Vă place când vă spunem asta în relație cu manifestarea a ceea ce vreți. Cu alte cuvinte, atunci când vă spunem că tot ceea ce vă doriți acolo este și în voi, simțiți un sentiment cald și reconfortant cuprinzându-vă, dar atunci când vorbim despre ceea ce este întunecat, ceea ce este negativ, ceea ce este apăsător și vă amintim că dacă este acolo, atunci este și în voi, asta nu este primit atât de bine. Cu toții trăim într-un univers holografic. Nu există separare și fiecare parte conține întregul. Prin urmare, nu-i face omului niciun bine să-i arătați pur și simplu cu degetul acei oameni, acele organizații, acele sisteme, acele instituții care fac rău și fac rău intenționat. 

Fiecare persoană care devine conștientă de acel întuneric trebuie să recunoască că întunericul există și în interiorul său și că acesta iese la iveală și provoacă persoana respectivă pentru că în acea persoană este necesar să apară o oarecare vindecare și o oarecare iertare. Nu le puteți pur și simplu închide pe toate și să terminați cu ele pentru că conștiința care a creat acele circumstanțe va continua să existe, iar voi sunteți acolo ca să ridicați nivelul de conștiință de pe Pământ și totul începe făcând-o în voi înșivă. Voi sunteți punctul din care totul este creat și experimentat. Prin urmare, trebuie să depindă de voi să vă schimbați, iar când vedeți ceva ce nu vă place, întoarceți lentilele înspre voi înșivă și întrebați-vă cum puteți face mai bine, cum puteți deveni mai mult ceea ce sunteți cu adevărat ca ființă a iubirii necondiționate. 

Acum, partea complicată a vieții pe Pământ la care ne-am referit mai devreme este cum. Cum o faceți? Cum vă arătați lumii ca iubire când sunt atât de multe lucruri care se luptă să vă acapareze atenția și care nu sunt iubire? Să o spunem mai pe înțelesul vostru, acele lucruri sau acele instituții sau acele persoane au nivelul iubirii care ei sunt cu adevărat redus într-o asemenea măsură încât nu par să fie iubirea care sunt cu adevărat. Și știți că toți puteți face asta din când în când. Ceva poate să vă afecteze în așa măsură că nu sunteți cel mai bun sine al vostru; nu sunteți cel mai iubitor sine al vostru în toate situațiile. Știind acest lucru face să vă fie mai ușor să-i iertați pe ceilalți, în special pe cei care n-au primit niciodată în viața lor iubire de la altcineva. Imaginați-vă cum trebuie să fie asta. 

Acum, modul în care vă arătați ca iubire este prin cultivarea în fiecare moment a iubirii care este în voi, lucru care este ușor de făcut. Dacă sunteți plictisiți și nu știți ce să faceți, întoarceți-vă conștiința spre interior și găsiți în spațiul inimii voastre iubirea care sunteți cu adevărat, inspirați în ea, amplificați-o și umpleți-vă tot corpul cu ea. Apoi umpleți-vă corpul energetic cu ea, iar apoi ieșiți în lume ca iubire. Vă recomandăm cu căldură să vă începeți ziua făcând exact asta și să vă amintiți periodic pe tot parcursul zilei că sunteți acolo să fiți iubire și că iubirea care sunteți meniți să fiți există întotdeauna în interiorul vostru. Este la câteva momente distanță să fie activă în voi și întotdeauna aveți puterea să o activați. Nu trebuie să așteptați până când apare un animal de companie sau o persoană care este extrem de ușor de iubit. 

Știm că puteți face asta pentru că vedem din ce în ce mai mulți oameni făcând-o tot timpul și de fiecare dată când vedem pe cineva alegând iubirea suntem entuziasmați. Este răspunsul; este ceea ce suntem cu toții și este ceea ce în acest moment este mai necesar decât orice altceva pe planeta Pământ.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.