Iertarea ... este un subiect interesant pentru mine pentru că niciodată n-am crezut în conceptul uman de iertare. Felul în care oamenii aplică iertarea este de cele mai multe ori de fațadă. Asta nu înseamnă că tehnicile de iertare nu funcționează, pentru că absolut orice funcționează dacă crezi suficient de puternic că o face. Doar suntem Creatori, nu-i așa?
Dar, în general, iertarea este o mascaradă pentru că atâta timp cât nu vine din suflet, din inimă, din recunoașterea faptului că ai provocat cuiva o durere, o suferință, un rău, o neplăcere, un disconfort este ”apă de ploaie”. Vei repeta din nou și din nou acele gesturi, vei spune din nou și din nou acele cuvinte, vei face din nou și din nou aceleași lucruri pentru că ... fie nu-ți pasă, fie empatia este doar un cuvânt pentru tine, pentru că tu nu ești niciodată de vină și nici nu greșești niciodată. Toate drepturile și adevărul sunt DOAR la tine.
DAR, pentru că aici este un mare dar. Atât de mare încât s-ar putea să nici nu-l vezi. Nu-l poți cuprinde pentru că dacă ai putea să o faci, n-ai mai face niciodată ceea ce a devenit obișnuință pentru tine. Doar nu greșești cu nimic, n-ai nici o vină când rănești, jignești, este dreptul tău să o faci, nu-i așa? Fiecare dintre noi rănește, jignește pe cineva, îi produce un disconfort pentru că suntem diferiți, percepem diferit lucrurile, avem sisteme de credință diferite, sisteme de valori diferite și de multe ori ne pierdem în propriile emoții, frici, neînțelegeri și așteptări.
În momentul în care îți dai seama că ai rănit, jignit, ai făcut un rău cuiva, cel mai trist, cu voie, dar și fără voie, singurul lucru înțelept pe care poți să-l faci este să echilibrezi PE LOC situația și dacă nu se poate pe loc, când se poate, dar să NU o lași neechilibrată, neîncheiată pentru că orice situație care n-a fost încheiată în mod echilibrat, rămâne deschisă și crează ceea ce numim karmă.
După cum am spus, neînțelegeri, certuri, dezacorduri, chiar confruntări dure există în viața fiecăruia dintre noi. Dar în momentul în care ne dăm seama că am provocat celeilalte persoane suferință, durere, că am rănit-o, cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să ”reparăm” situația aducând echilibru în ea.
Să-ți ceri iertare ”din vârful buzelor” nu schimbă nimic atâta timp cât acele scuze nu vin din acea stare în care recunoști că ai făcut un rău acelei persoane, i-ai provocat suferință, ai rănit-o și, de cele mai multe ori, din cauza frustrărilor, așteptărilor, neîmplinirilor tale pe care le-ai proiectat asupra acelei persoane pentru că nu poți să ți le conștientizezi, recunoști altfel.
În mod normal, ar trebui să fii recunoscător persoanei care a acceptat să te ajute să scoți la lumină ceea pe ce mai ai TU de lucrat, nu să o faci sacul tău de box emoțional. Ar trebui să-ți pui întrebări ”De ce mă deranjează asta?”, ”De ce mă afectează asta?” pentru că pe TINE te deranjează, te afectează NU pe celălalt. Nu cu cealaltă persoană te războiești, de fapt, ci cu tine însuți/însăți.
Câtă vreme nu recunoști că VINA este la tine pentru că întotdeauna cealaltă persoană este vinovată, nu vei putea vindeca nimic, nu vei depăși adevărata problemă cu care te confrunți, nu vei putea merge mai departe, evolua pentru că atâta vreme cât nu te recunoști TU pe TINE ca singurul răspunzător de TOATE acțiunile tale, cuvintele care îți ies pe gură, gândurile pe care le găzduiești în mintea ta și de consecințele lor, nu ești în PUTEREA TA.
Nici măcar nu este nevoie ”să-ți pui cenușă în cap”, este suficient să recunoști, în primul rând în tine și apoi față de persoana pe care ai agresat-o verbal, emoțional, chiar fizic, că ”ai dat cu oiștea în gard”. Dar, repet, această recunoaștere, trebuie să vină din conștientizarea că ”ai sărit calul”, că ai rănit, că ai jignit, că i-ai făcut rău acelei persoane care a acceptat să-ți oglindească propriile ”slăbiciuni” pe care mai de lucrat. Niciodată n-are legătură cu celălalt, întotdeauna are legătură numai și numai cu TINE.
Atunci când ”combatantul” care a inițiat respectiva situație nu reușește să ”vadă” toate aceste lucruri, situația se va repeta până când va fi dispus să le vadă, recunoască, asume și să lucreze pe ele. Aici pot apărea încheierile în fizic, în lumea fizică pentru că ”oglinzile” se mai și sparg, se mai și mătuiesc sau pur și simplu își schimbă locul.
Dar, faptul că intervine o încheiere în fizic, nu înseamnă că automat se produce o încheiere și în energetic. Nici nu se produce. Ceea ce a fost creat în energetic, energetic trebuie încheiat prin echilibrarea energiilor care au fost generate în respectiva situație. Nu se poate altfel. Și, NIMENI nu poate face acest lucru decât autorul respectivei situații.
Faptul că persoana care a acceptat rolul de ”oglindă” recunoaște situația ca ceea ce este ea de fapt și nu acceptă sau vindecă starea de victimă din ea, nu duce automat și la ”ștergerea păcatelor” persoanei care a fost ”combatant”.
Aici mai este un aspect, pentru că ”nimic nu este așa cum pare, totul este așa cum este”. Este posibil ca persoana care a acceptat rolul de ”combatant” să o fi făcut din dorința de a ajuta ”victima” să se elibereze de victimizare sau pur și simplu să echilibreze, sau încheie, situații neîncheiate într-o altă viață. În acest caz, ”combatantul” își acceptă ”vina” și cei doi pot avea în continuare o relație echilibrată.
Dacă unul dintre ”participanți” nu-și recunoaște rolul și nu urmărește echilibrarea sau încheierea unei situații pre-existente sau create în această viață, participantul care nu urmărește echilibrarea sau încheierea situației respective, o va duce mai departe cu sine până la echilibrarea sau încheierea ei cu un alt partener sau parteneră, care are nevoie de o astfel de experimentare. Nu este obligatoriu să se întâmple în această viață.
O zi în cele mai frumoase și benefice conștientizări
nouă tuturor!
Munay – Calea Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.