luni, 13 mai 2024

Abundența puterii voastre și cum să o folosiți

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian și suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte fericiți să împărtășim această transmisie cu voi toți, pentru că suntem întotdeauna atât de dornici să vă împuternicim și vrem să știți că niciodată nu ați fost mai puternici acolo pe Pământ decât sunteți acum. Nu ați avut niciodată atât de multe activări și actualizări câte aveți în prezent. Nu ați fost niciodată susținuți de mai multe energii sau de mai multe ființe din jurul vostru decât sunteți acum. De asemenea, nu ați fost atât de cunoscători pe cât sunteți acum și puteți folosi acea cunoaștere și înțelepciunea care vine din aplicarea acelei cunoașteri să vă aduceți în armonie cu noul Pământ și cu viața pe care doriți să o trăiți. Puteți face toate acestea în timp ce vă îndepliniți scopul și sunteți în serviciu, pentru că cele două merg mână în mână. 

Sunteți meniți să-i conduceți pe alții, iar modul în care faceți asta este arătându-le cum se face. Când faceți ceea ce predați, sunteți un exemplu pentru ceilalți a ceea ce este posibil. Când demonstrați că conceptele despre care vorbiți funcționează, atunci ceilalți încep să înțeleagă că și ei au putere. Puterea se află în fiecare individ, dar în majoritatea este latentă pentru că cei mai mulți știu că nu se simt foarte puternici în viața lor și au încercat să-și schimbe viața prin cuvinte și acțiuni, dar n-au ajuns prea departe. Majoritatea oamenilor nu-și dau seama că puterea lor stă cu adevărat în capacitatea lor să se concentreze, să simtă, să vibreze, să vizualizeze, să se gândească la realitatea pe care vor să o experimenteze. Așa că, fac ceea ce au făcut părinții și bunicii lor, adică să muncească din greu și să spere la ce este mai bun. 

Majoritatea oamenilor nu-și dau seama că convingerile lor sunt importante, iar aceia dintre voi care recunoașteți cât de puternice sunt convingerile îi puteți ajuta pe ceilalți cu învățături și cu exemple din viața voastră cum ați trecut de la o convingere la alta și cum acest lucru a fost un succes pentru voi. După cum am spus înainte, energiile care sunt acum asupra voastră vă susțin pe fiecare dintre voi cei care sunteți treziți în crearea realității voastre așa cum preferați să o trăiți. Ele vor să lucreze cu aceia dintre voi care sunteți conștienți, treziți și interesați să fiți în serviciu. 

Așadar, este momentul să visați mare și este momentul să vă așteptați la mai mult. Este momentul să ieșiți din îndoială, frică, neliniște, îngrijorare și neîncredere și să vă conectați la adevărul despre cine sunteți ca totul, ca tot ceea ce este, ca atotcuprinzători. Aveți la dispoziție fiecare vibrație în acest moment și toate sunt în interiorul vostru. De aceea este atât de important să meditați, să intrați în interior și să vă simțiți sentimentele, pentru că atunci când sunteți dispuși să faceți acele lucruri, veți avea cheile împărăției și veți putea să creați orice vreți. 

Această viață este plină de posibilități și acum aveți la dispoziție mai multe linii temporale decât oricând înainte pentru că sunteți conștienți, pentru că știți cum să vă gestionați gândurile și sentimentele și pentru că ați ajuns atât de departe în călătoriile voastre. Ați demonstrat că aveți atât de mult de oferit, atât de multe de împărtășit cu semenii voștri, iar atunci când vreți să fiți în serviciu, mai multe vi se deschid. Așa că, relaxați-vă, acordați-vă la puterea voastră și simțiți energiile și ființele din jurul vostru care vă susțin. Știți că sunt mult mai multe pe care să le trăiți și mult mai multe pe care să le împărtășiți cu semenii voștri.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.