Cum a fost Omenirea deposedată de abilitățile sale naturale

 

De Jason Gray
 
A fost o vreme când mintea umană putea mișca lumea din jurul ei.
Înainte ca sistemele de credință și instituțiile să închidă realitatea în reguli, oamenii știau că conștiința nu era blocată în interiorul craniului.
Corpul era un receptor, mintea un emițător, iar câmpul dintre ele era fluid.
Telechinezia, intuiția, chiar și comunicarea fără cuvinte nu erau fantezii, ci efectele secundare ale unui sistem nervos coerent, acordat la mediul său.
Apoi a venit controlul.
Puterea nu putea fi controlată dacă toată lumea avea acces la ea, așa că ideea de abilitate interioară trebuia ștearsă.
Autoritatea a înlocuit experiența.
Cei puțini i-au convins pe cei mulți că realitatea este fixă, că doar experții aprobați puteau defini ce este real.
De-a lungul secolelor, acest mesaj a fost insuflat în fiecare generație până când îndoiala de sine a devenit cultură.
Când religia a domnit, oricine demonstra abilități neobișnuite a fost etichetat drept periculos.
Când știința a preluat controlul, același lucru s-a întâmplat sub un nume nou, ”imposibil”.
Uniforme diferite, aceiași agendă: ține populația în credința că mintea lor se oprește la pielea lor.
Tabla Ouija este un exemplu perfect al modului în care acest control funcționează.
A început ca un instrument simplu pentru ocolirea minții conștiente, o interfață care lasă intuiția să vorbească prin mișcare.
Primii utilizatori au descoperit că funcționează înfricoșător de bine.
Apoi a venit campania de denigrare.
Bisericile au numit-o demonică, iar filmele au transformat-o într-un obiect de groază.
Peste noapte, un dispozitiv inofensiv de feedback a devenit un simbol al fricii.
Rezultatul era previzibil: oamenii au încetat să mai experimenteze cu ea.
Poarta s-a închis, nu prin forță, ci prin ridiculizare.
În timpul Războiului Rece, aceleași guverne care în public batjocoreau fenomenele psihice, în privat investeau bani în ele.
Dosarele declasificate arată că atât programele americane cât  și cele sovietice au studiat atât telepatia, cât și telechinezia.
”Procesul Gateway” și ”Proiectul Stargate” ale CIA au antrenat oameni să-și proiecteze conștiința dincolo de corp și să descrie ținte îndepărtate.
Unele experimente au reușit, altele nu, dar ceea ce conta era faptul că unele reușeau.
Când aceste rezultate au apărut, cercetarea a fost îngropată.
Public, a fost etichetată drept prostie; în privat, a continuat pe bugete clasificate.
Pentru că, dacă mintea poate ajunge dincolo de spațiu, nu mai există comunicare sigură, nici monopol al percepției, nici barieră a secretului.
Controlul depinde de secret.
Până la sfârșitul secolului, suprimarea nu mai avea nevoie nici de frică, nici de cenzură.
Putea fi rezolvată pe cale biologică și tehnologică.
Fluorul a atenuat sensibilitatea cognitivă.
Zgomotul electromagnetic a perturbat sincronizarea cerebrală.
Televiziunea a antrenat stări pasive ale creierului.
Educația a recompensat memorarea în locul creativității.
Produsele farmaceutice au redus emoția și intuiția.
Fiecare strat a îngustat semnalul.
Rezonanța de bandă largă care odinioară permitea manifestări spontane a devenit zgomot static.
Oamenii încă simțeau sclipiri ale acesteia, obiecte care par să tresară sub focalizare, instincte care dovedesc dreptate, dar au fost antrenați să o respingă ca pe o coincidență.
Sistemul nu trebuia să ascundă puterea, trebuia doar să te convingă că nu este reală.
Fizica cuantică a confirmat în liniște ceea ce suprimarea nega: observatorul afectează ceea ce este observat.
Particulele răspund conștientizării.
Totul este conectat printr-un câmp care ignoră distanța.
Asta este cheia ascunsă din spatele fiecărui ”fenomen psihic”: conștiința interacționează cu însăși țesătura realității.
În loc să îmbrățișeze această revelație, știința convențională a îngropat-o sub jargonul matematic și probabilistic.
Telechinezia nu este magie, este fizică pe care nu o explorăm public.
Răspunsurile de la Ouija nu sunt fantome, ci feedback al subconștientului colectiv.
Ambele expun o arhitectură mai profundă în care intenția, emoția și energia formează un singur continuum.
Iată partea care este cel mai greu de șters, abilitatea nu a plecat niciodată.
Este latentă, nu dispărută.
Același hardware care odinioară mișca materia funcționează încă în fiecare sistem nervos uman.
Tot ceea de ce este nevoie este coerență, concentrare fără îndoială și emoție fără zgomot.
Câmpul încă ascultă.
Motivul pentru care această cunoaștere amenință puterea este simplu.
Dacă oamenii redescoperă că gândul modelează realitatea, nicio ierarhie nu poate supraviețui.
Nu ai nevoie de o instituție care să-ți binecuvânteze conectarea.
Nu ai nevoie de un produs ca să-ți răscumperi intuiția.
Nu ai nevoie de permisiune ca să-ți amintești ceea ce este deja construit în tine.
Au petrecut secole convingându-te că ești lipsit de putere, pentru că o specie care se auto-conduce nu poate fi guvernată.
Fisurile încep să se vadă.
Experimentele globale de meditație schimbă tiparele numerelor aleatorii.
Emoția colectivă modifică câmpurile magnetice măsurabile.
Tehnologia dovedește accidental ceea ce suprimarea a încercat să șteargă.
Nu trebuie să ”crezi” nimic din toate astea.
Doar fii atent data viitoare când vei ști cine te sună înainte ca telefonul să-ți sune.
Data viitoare când concentrarea ta face ceva să cadă.
Data viitoare când emoția ta schimbă energia dintr-o încăpere.
Acela este semnalul original care străpunge zgomotul.
Am fost antrenați să râdem de propriul nostru potențial, dar râsul nu poate ucide fizica.
Câmpul este încă aici.
Structura este încă intactă.
În clipa în care încetezi să te îndoiești, începi din nou să-l folosești.
Asta nu-i misticism.
Asta-i aducerea aminte a adevăratei ființe umane.   

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!